Pe aripile vânturilor și sub limbile de foc ale balaurului, Cappadocia

TIPĂREȘTE

“Îți trebuie mai mult ca sigur o mică doză de nebunie să te urci într-un coș de răchită și să planezi la mai mult de 1000 m peste stânci ascuțite, lăsându-ți destinul în mâinile unui necunoscut ce se joacă cu o flacără și patru butelii de gaz…. și totuși pot spune că merită nebunia. ” TravelBadgers

Este cel mai frumos îndemn pe care eu l-m citit pe această temă și acum, după ce

Amfostacolo, jur că da, merită!

Cum am povestit deja, programul oferit de agenție pentru vacanța din Cappadocia, cu toate șiretlicurile lui, a fost atât de încărcat încât nu aveam practic timp să căutăm noi o firmă care să ne asigure planarea cu balonul la un preț mai decent dar să ne putem întoarce și la timp la hotel pentru a nu pierde excursia zilei, așa că am mers pe oferta ghizilor, 150 € /persoană. De altfel din grupul de 34 persoane din autocarul nostru, deși 2 - 3 persoane s-au lăudat că vor obține prețuri mult mai mici căutând singuri, n-au reușit, motivele îmi sunt necunoscute. Deci banii fiind dați pentru balon, am așteptat să treacă timpul.

Ora 4.00 sună telefonul meu, la 4.15 ne sună recepția. Un interval de 2-3 secunde în care ne întrebăm dacă să renunțăm ori ba. E ba, fie ce o fi! Repede echiparea, ieșim în fața hotelului în noaptea neagră și răcoroasă cu un cer fără stele, microbuzul era deja venit, ghizii și ei. Pe drumuri șerpuite, în pantă și curbe unele în ac de păr ajungem la locul unde adrenalina era asemeni unei șampanii de calitate, gata să se reverse, adică baloanele deja se pregăteau, turcii se agitau iar pe noi ne-au dus cu lanterna până la o măsuță cu ceaiuri, cafea, biscuiți, apă, rahat (pardon, “lokum” cum a insistat Akin, oripilat de dubla utilizare a cuvântului la noi). Mai cotcodăcim puțin unii cu alții, unii veseli semn că își făcuseră ceva curaj-ool, alții mai crispați.

Cât timp noi privim curioși /pânza/ întinsă pe jos spre interiorul căreia turcii dirijau aerul rece cu două ventilatoare mari, de după o formațiune calcaroasă se ridică primul balon, în semiîntuneric, dovada că autoritățile de la Ankara au dat undă verde pentru ridicarea baloanelor în acea dimineață. Foarte curând ne îndrumă și pe noi spre o nacelă ce deja se ridica în poziție verticală, ne încălzim puțin la limbile de foc ale balaurului, deja eram "prieteni" cu monstrul. Apoi flăcăii ne ajută pe toți să sărim pârleazul în nacelă, un spectacol care avea să ne taie și ultima urmă de teamă privind octogenari și femei în fuste ???? și jur, nu vă mint, am încă puterea să mă întreb de ce unii din grupul nostru au avut cu ei atâtea sarsanale?! Eu venisem cu aparatul foto, actele si plasticele financiare, toate prin buzunare sigure! Vreau cu soțul în același compartiment dar un cuplu de portughezi a fost mai iute, așa că mă trezesc săltată de turc în partea opusă a nacelei.

Mai avem totuși puterea de a glumi, oare nu era mai bine să alegem două baloane diferite?! În caz de ceva, rămânea unul din noi să care rămășițele celuilalt și să facă pomenile!!! Na că unul din turcaleți a înțeles ceva și râzând ne-a spus că vom zbura amândoi - eu și soțul - înapoi acasă! Păi să te audă Allah al tău, cred că nici tu nu vrei să cazi! Până una alta, legat centuri, instructaj și ce-o fi mai zis pilotul Ali că mie mi se înfundaseră neuronii în timpan nu de frică ci de comentariile din jur. Apoi m-am trezit așa, pe nesimțite, undeva mai sus, vedeam capetele turcilor cum se micșorează. Deja /alunecam/ în acel moment, așa cum se zice, precum apa curgătoare a unui pârâu printre stâncile de calcar. Nimic brusc, nimic să inspire teamă. Aerul rece al dimineții se scurgea la vale și purta și balonul nostru, lin, plăcut.

Ce a urmat? Greu de spus în cuvinte senzația aceia când treci de la o oarecare teamă la liniște, indiferență față de un posibil accident, când rămâi cumva mut văzând acel peisaj unic. Este senzația că pământul se mișcă, tu stai pe loc și nu prea simți curenții de aer, doar ești parte din acel aer mișcător, te miști cu viteza curentului, practic tu stai pe loc în tunelul invizibil. Ești cumva zeul lumii, atunci nu-ți mai pasă de impozite, guverne, politici, oameni răi, clasamente pe AFA, parcă ai recăpătat dreptul biblic de a te reîntoarce în grădinile Edenului de unde orice șerpișor a fost alungat….

Și cum darul a fost complet pentru noi, răsăritul soarelui a fost "corola de minuni a lumii" cu semnificația ei complexă. Atunci mi-am amintit de dorința cuiva și am îndreptat un gând bun în Lumină spre un suflet din Univers….

Timpul trece - de obicei între 45 și 60 minute, la noi 60. Cum, când, unde a intrat timpul, nu cumva a dat cineva ceasul pe repede înainte? Așa că iată-ne aterizând lin și profesionist pe platforma unei mașini, nacela pusă atât de ușor pe platformă că nici nu simțeam dacă nu ne apăreau sub nas capetele turcilor ce prinseseră odgoanele. Talent, profesionalism, multă pregătire căci nu-i ușor să potrivești la centimetru balaurul de aproximativ patru tone în care și noi călătorii mai aducem un plus substanțial de greutate.

Aveam să aflăm că aproape mereu aterizarea este în alt loc după cum se deplasează balonul purtat de curenți, de bună seamă într-un perimetru calculat cumva de piloți după indicațiile primite de la Ankara și după condițiile atmosferice de moment. Cei de la sol țin legătura cu pilotul iar timpul de zbor și locul, funcție de curenți, pot varia, așa că logistica aleargă și ea după cum le indică pilotul.

Puțin amețită, puțin ofticată că timpul s-a jucat cu noi, coborâm din nacelă ajutați toți de personal și suntem invitați la măsuța cu șampanie falsă amestecată cu suc de cireșe, dulciuri și diplome, undeva pe un colț, vizibilă totuși, caseta pentru /mulțumesc pilot și echipă/. Șampania noastră este nealcoolică, totuși ni se pare cea mai bună. Diferită calitativ, de la foarte bună la cea de pe raftul de jos al supermarketului, după cum și zborul este mai scump sau mai ieftin. O plutire într-o nacelă de 2 persoane costă, o oră, cât toată excursia noastră cu tot ce am cheltuit în plus pe suveniruri, beri, etc. Acum nu știu dacă mai trebuia respectată tradiția șampaniei, de fapt un suc, căci oricum noi eram atinși iremediabil de beția “zborului” abia încheiat.

Unii care nu știu povestea, se întreabă de ce ne-au dat șampania. Tradiția oferirii șampaniei ține de Franța sec. XVIII când baloanele aterizau care pe unde puteau, de obicei pe câmpurile cultivate ale țăranilor, așa că aceștia primeau drept răsplată această băutură permisă atunci doar nobililor. La primele zboruri totuși, localnicii considerau baloanele drept monștri veniți din cer, diavoli care scuipau foc și căutau să le distrugă în zbor cu pietre sau săgeți. Pentru a împiedica asta, primeau, ce altceva decât băutură alcoolică scumpă, șampanie. Azi se spune că este botezul la primul zbor cu balonul. În curând limbile de foc ale balaurului, care dau și ele farmec zborului, vor dispărea, deja se experimentează cu succes baloanele ce se ridică cu energie solară.

Ultimele glume cu Ali, poze, diplome, cine vrea pozele făcute de ei cu 5 € /buc, ne spune că are o afacere în România, IT, cu un anume Alex, apoi mașina ne ia și ne lasă în ușa hotelului la care suntem cazați. Avem mai puțin de o oră pentru micul dejun și pregătire de colindat.

Noi am zburat cu firma Turca Balloons, se zice că una din cele mai serioase. Aceasta folosește baloane fabricate în Anglia, la Bristol, de către Cameron Balloons, una din cele mai mari firme de acest gen din lume. De altfel, la Bristol se ține cel mai mare festival anual din Europa al baloanelor cu aer cald.

Istoria zborului cu balonul nu este așa lungă, are numai 235 de ani. Mitul lui Icarus cel cu aripi de pene de pasăre unite cu ceară de albine a fost primul pas spre acest mijloc de transport. De fapt este impropriu zis zbor, balonul de fapt plutește în aer. Dacă primii constructori de baloane au fost chinezii în sec. III d. Hr. cu lampioanele lor de hârtie de orez de care atașau coșulețe de bambus în care aprindeau o lumânare pentru împlinirea unei dorințe sau pentru semnalizări militare, lanternele Kongming, iată că europenii au fost mai practici.

În toamna anului 1783, la 21 septembrie se lansează primul zbor oficial al unui balon cu aer cald de către un profesor de fizică și chimie de la Universitatea din Reims, pasageri fiind o rață, o oaie și un cocoș, toți trei revenind cu bine după 8 minute de zbor, la 450 m înălțime și pe o distanță de 3 km iar două luni mai târziu este un zbor cu oameni în nacelă, în prezența regelui Franței, Louis al XVI-lea, cel care inițial a dat ordin ca primii oameni în nacelă să fie doi condamnați pe viață. Până la urmă regele a cedat insistențelor constructorilor și i-a lăsat să zboare. Atunci acei oameni au fost împroprietăriți cu mult pământ de regele Franței. Dar să nu vă închipuiți că foloseau heliu sau propan ca azi! Ei au aprins la primul zbor un amestec de paie și bălegar într-un recipient atașat și asta pentru că ei credeau că fumul și nu căldura îl înalță. Experiențele se repetă, majoritatea sunt reușite, au fost și accidente grave dar baloanele au evoluat, astfel că treptat s-a trecut la traversarea Atlanticului, a Pacificului și chiar primul zbor în jurul lumii în 1999.

În sec. XVIII au fost folosite pe plan militar Înfloritoarea afacere a transportului cu balon cu aer cald a început în SUA prin anii 1960 când Biroul de Cercetări Navale SUA s-a gândit să le folosească și a apelat la o societate ce le-a modernizat.

Pe principiul aerul cald ridică balonul, cel rece îl coboară, pilotul când dă drumul la flacără puternică obligă monstrul să urce. Baloanele trebuie să aibă trei componente obligatorii: anvelopa sau balonul propriu zis, de formă lacrimă (se ridică mai rapid) sau de formă rotundă, din materiale ignifuge, cele mai moderne acoperite cu o peliculă argintată, cu o croială standard din fâșii verticale dacă transportă oameni. Apoi nacela sau coșul, de obicei lucrat din răchită împletită pentru a fi ușoară și a prelua șocurile aterizării obișnuite. Mai nou se folosesc și nacele de aluminiu.

În nacelă se află și a treia componentă importantă, arzătorul cu buteliile umplute cu propan. Pasagerii sunt așezați în așa fel încât greutatea să fie cam uniformă în colțurile nacelei. Piloții sunt bine școliți, de obicei foști piloți pe aeronave sau după o școală de 2 ani cu un număr impus de ore de zbor, minim 100, și sunt dotați obligatoriu cu stație radio pentru a ține legătura cu echipa de la sol, cu altimetru, GPS și variometru (pt. a măsura viteza de urcare/coborâre a balonului), cu termometru care arată temperatura pânzei la partea de sus, plus ceasuri de presiune și consum de propan, absolut necesare.

Prețurile sunt destul de ridicate pentru zboruri deoarece un balon echipat costă câteva zeci de mii de euro - citeam undeva că între 30000 și 90000 € - durata de viață a unei anvelope este de maxim 5 ani și odată ce materialul ei devine poros, nu se mai poate repara, apoi pentru fiecare ridicare de la sol muncește o echipă de 5- 6 oameni, taxele către stat, Autoritatea Aviației Civile turcă ce dă zilnic avizul pentru zbor și de asemeni taxa către serviciile meteo, obligatorii, sunt mari, întreținerea anvelopei în special costă mult, plus banii plătiți proprietarilor de terenuri pe care se aterizează. La care se adună și zilele când, din cauza condițiilor meteo, nu se pot ridica, uneori chiar și o săptămână. Și deloc de neglijat este faptul că toate firmele serioase trebuiesc autorizate, atât pentru activitatea din țara lor dar și pentru concursuri, festivaluri internaționale, de către FAI / Federația Aeronautică Internațională, cea care a stabilit și programul de pregătire a piloților.

Ridicarea se face de obicei în primele ore ale dimineții când aerul rece favorizează planarea, aici în Cappadocia extrem de rar seara (zbor și mult mai scump dacă vreți neapărat). Trebuie știut că această plăcere se plătește cumva și cu somnul dulce al dimineții căci trebuie să te scoli cel târziu la ora 4.30 și să fii gata când vine mașina la hotel să te ia pentru că șoferul nu-și permite să aștepte somnoroșii. Nu mergi cu mașina personală la locul decolării pentru că nici firma organizatoare nu știe foarte precis de unde se înalță balonul a doua zi dimineață, totul depinde de condițiile meteo, plus că nici aterizarea nu este în același loc, poate fi la kilometri distanță.

Pilotul balonului poate controla doar înălțimea la care se ridică balonul, nu și direcția spre care se îndreaptă. Pilotul spunea că nu poate ști dinainte chiar tot parcursul, marele zeu al vânturilor nu a cedat locul de conducător. Cu toate astea el are o informare de la autorități asupra deplasării curenților de aer, își face un plan de zbor și aproximativ de aterizare dar cum știm cu toții, natura este mereu imprevizibilă. Tot pilotul a mai zis că în zonă cea mai plăcută plutire este la aprox. 1000 m alt și maxim 5 km cât ar fi zona coșurilor.

Cât privește îmbrăcămintea, încercați să nu uitați o jachetă cu glugă căci până la urcarea în nacelă va fi cam răcoare, acolo sus căldura ce se revarsă din balon este plăcută și doamnelor nu plecați pe tocuri sau în șlapi ori în fustă! Durata unui zbor este de aproximativ o oră, sunt și zboruri de 1.5 ore.

Prețul este în funcție de durata zborului și de tipul de nacelă ales, de la 2 locuri pasageri până la 24, rar 28. Unele firme negociază prețul, cele mari foarte rar, își permit asta pentru că au cei mai buni piloți, cele mai performante baloane, deci sunt și foarte căutați. Și trebuie să știți, chiar dacă nu scrie la toți pe flyere, copiii sub 7 ani și adulții peste 70 ani, merg cumva pe riscul lor iar pe paginile firmelor serioase veți fi informați că femeilor gravide nu le este indicat zborul. De altfel copiii sub 4 -5 ani chiar sunt refuzați de firmele serioase (de fapt nici nu pot vedea spectacolul, peretele nacelei i-mi venea mie până la piept) iar piloții au dreptul să refuze îmbarcarea bătrânilor sau persoanelor ce par a avea nevoie de asistență medicală, asta pentru a nu pune în pericol întregul grup. Sunt chestii pe care este bine să le știți înainte de ziua zborului, la plată căci dacă nu puteți sau nu se permite urcarea în nacelă din vina voastră, firma nu vă returnează banii, logic de altfel în astfel de cazuri.

De asemenea, când alegeți firma, interesați-vă dacă nacela are centuri de siguranță - sunt care nu au deși legea prevede. Și pentru că tot suntem la sfaturi, de, am devenit expertă după doar un zbor ????, cum pentru mulți dintre voi s-ar putea să fie o experiență unică în viață, încercați să găsiți o firmă care ia în nacelă mai puțini turiști, așa aveți vedere mai bună în orice direcție, desigur contra a câțiva euroi în plus. Și nu uitați, din tot ce găvărește pilotul la instructaj, nu ratați informațiile despre aterizare.

Interesați-vă bine, dacă achiziționați singuri zborul, plata cu cardul poate fi cu 5, de obicei 10 € mai scumpă decât dacă plătiți cash.

Și pentru că tot v-ați pierdut timpul citind acest articol, trebuie să amintesc că în vara lui 1818, adică fix acum 200 de ani, deasupra Bucureștiului a planat primul balon cu aer cald fără pasageri, încălzit de la arderea unei mari cantități de spirt. Dacă veți citi despre "bășica lui Caragea" să știți că despre acest balon e vorba, adus de domnitorul Caragea la dorința fiicei sale Ralu, că de, o fiică avea și vistieria statului era ca și a lui! Balonul a fost ridicat pe Dealul Spirii și a căzut pe la Dudești sau Cățelu!

Dacă nu ajungeți în Cappadocia puteți încerca zborul cu balonul și la noi în țară pentru aceleași sume ca la turci, poate chiar mai mari. Peisajul însă nu merită banii. Și gurile rele spun ceva nu de laudă despre piloți și aterizări, nu știu...

Dacă vă recomand zborul cu balonul? Nu pot spune nici da, nici ba, depinde de visele voastre, de sănătatea pe care o aveți la acel moment dar mai ales, depinde de cât de mult vă plac provocările cunoscând bine riscurile și aici mă refer nu la cădere - statisticile spun că e pe locul doi ca siguranță - ci la eventualele emoții care vă pot face rău în anumite afecțiuni. Cineva din grupul care n-a mers, spunea că balonul e periculos și nesigur și nu vrea să moară căzând cu acesta. M-am gândit că poate persoana nu doarme pe un pat, ca în bancul lui Ștrul, patul este locul unde mor peste 75 % dintre oameni!!

Ce pot să spun este că eu m-aș mai întoarce odată acolo în văzduhul Cappadociei și că azi nu-l mai cred nebun pe Jules Verne! Teama mi-a fost incredibil de mică, pur și simplu mă mir și acum cât de bine mi-a fost pe așa zisele aripi ale aerului rece. Poate a funcționat acel dacă vrei, poți!

Mi-am “ aruncat visurile în văzduh…. neștiind ce pot să-mi aducă înapoi” cum spune Anais Nin si tot ea ”cea mai mare victorie a omului este să-și cucerească frica”. Mi-am învins teama tot așa ca Irinad care a povestit atât de frumos aventura vieții ei, n-am regretat decât că a fost DOAR 1 oră și mă bucur că am avut un pilot foarte experimentat pe care l-a ascultat divinitatea când și-a spus “Rugăciunea pilotului de balon cu aer cald”:

“Fie ca vântul să te primească cu blândețe,
Fie ca soarele să te mângâie cu razele lui calde,
Să zbori atât de sus și atât de frumos încât Dumnezeu
ți se va alătura în bucurie și zâmbet, apoi ușor
te va înapoia fericit în brațele Pământului-Mamă. ”

Vă rog atașați youtube.com/watch?v=9y0nzQGtuQg / Hot air balloons of Cappadocia

Mulțumesc.

Dacă vreți o lectură bogată despre baloane cu aer cald, en,wikipedia.org

---

VIZUALIZĂRI: 3595 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI