GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Hotel California din Jupiter – apanajul copiilor
La granița dintre stațiunile Jupiter și Cap Aurora se află unul din cele două unități de cazare ale lanțului CoHotels. Promovând un sistem dedicat cu precădere familiilor cu copii, lanțul hotelier menționat atrage numeroși turiști din această categorie.
Acces. Din DN 39 (Constanța - Mangalia), după pădurea Comorova și o stație de carburant Petrom traversăm un pod și coborâm pe breteaua din dreapta spre Jupiter – există indicatoare. În prima intersecție, la ieșirea din pădure, virăm dreapta; de fapt, trebuie doar să urmăm indicatoarele către hotel, amplasate în locuri vizibile.
Cu parcarea sunt ceva probleme, cum de altfel întâlnim la multe din unitățile de cazare de pe litoralul românesc. Sunt circa 25 de locuri de parcare în rondul din fața hotelului, restul turiștilor cazați și sosiți cu autoturismul personal trebuind să își găsească un spațiu de parcare pe străzile din preajmă. La Recepție se cere numărul de înmatriculare al autoturismului, în cazul în care prinzi un loc în fața hotelului.
Recepția este situată la parter și asigurată cu personal 24h/24h. pe lângă desk-ul obligatoriu există trei mici spații de așteptare/socializare prevăzute cu fotolii și măsuțe. Hotelul este prevăzut cu rampe de acces pentru cărucioare. Check-in-ul se face oficial de la ora 18.00, dar noi am fost cazați mult mai devreme, camera fiind disponibilă deja. Check-out-ul este prevăzut pentru ora 12.00. Recepționerele au fost amabile, receptive la întrebări, zâmbitoare uneori.
Holurile sunt „îmbrăcate” în gresie și acoperite pe mijloc cu o traversă. La fiecare etaj sunt dozatoare pentru apă, dar și spații de socializare cu fotolii și măsuțe. În partea centrală a holului, lângă casa scării, sunt două lifturi care facilitează accesul către cele patru etaje. În dreptul fiecărei uși există sursă de iluminat. Culoarele sunt puțin întortocheate datorită formei de zigzag a clădirii.
Camera primită nu e foarte mare, ci exact cât să mai încapă un pat suplimentar de o persoană care este pliat într-un colț, lângă fereastră. Mobilierul camerei se mai află încă în „durata medie de utilizare”, deși se observă urme de uzură (de ex. colțuri ciobite). Dotări cameră: 2 paturi unite, 2 noptiere, o singură veioză funcțională prinsă pe perete (a doua lipsește), o oglindă mare, cuier cu spațiu pentru bagaje, un tv de mici dimensiuni cu tub clasic, un frigider de mărime normală, dar fără congelator (în alte camere există doar un minibar), o banchetă cu spațiu de depozitare și pernuțe de șezut, șifonier spațios (conține umerașe). Am găsit în cameră pe o tavă 4 pahare și o cană de plastic, două perii pentru haine/pantofi, trusă de cusut, telefon și o mapă cu câteva informații în limba română și limba engleză (facilități oferite, inventarul camerei). Lenjeria pe paturi era albă, există două perne (duritate medie), saltelele au fost potrivit de tari (cred că ceva gen burete).
Perdeaua și cele două bucăți de draperie foarte transparente nu prea reușesc să ofere intimitatea necesară camerelor situate aproape față în față datorită configurației clădirii. Camera are aer condiționat individual care a funcționat în parametri normali. Există și wi-fi, parola se cere la Recepție. Recomand să aveți un prelungitor/triplu întrucât nu există decât două surse de curent electric disponibile. Pe jos este gresie, iar în dreptul paturilor două covorașe, destul de uzate.
Camerele de la etajul 1 au o treaptă înaltă de escaladat pentru a ieși în balcon. La acest prim etaj balcoanele sunt constituite, în mare parte, din terasele anexelor de la parter, terase acoperite cu carton gudronat; o parte din camere beneficiază de un balcon construit din lemn, amplasat pe acele terase. În spațiul exterior găsim o măsuță cu două scaune și sfoară pentru rufe. Ușa de la balcon e prevăzută cu plasă pentru țânțari.
Baia are un aspect plăcut, un mozaic bicolor format din plăci micuțe acoperind pereții. Dușul beneficiază de un spațiu adâncit în podea și o scurgere bună, chiuveta are dimensiuni mici. Mi s-au părut de ajutor nișele construite în preajma dușului, utile pentru stocarea cosmeticelor și a altor asemenea lucruri necesare la baie. Există un cuier pe ușă și ventilator cu comandă separată. Am avut 6 prosoape albe, iar din gama consumabilelor: hârtie igienică, 2 săpunele de hotel, 2 pliculețe de șampon/gel de duș și o mască de păr.
Curățenie se făcea zilnic în cameră, la genul măturat, dat cu mopul, luat gunoiul, curățat la baie, aprovizionat cu hârtie igienică, schimbat lenjeria la 3 zile și prosoapele la cerere. Acțiunea de curățenie se încadrează în limite decente, nici nu e dezastru, dar nici nu excelează. De obicei, turiștii care intră doresc să se cazeze cât mai rapid, astfel că igienizarea se desfășoară cât mai rapid.
Sistemul de masă.
Hotelul beneficiază de restaurant propriu și de un sistem de luat masa pe bază de cartelă valorică. Micul dejun este inclus în prețul camerei, e repetitiv și nu foarte diversificat. Timp de cinci dimineți am avut de ales între aceleași produse: ouă ochiuri/omletă/ouă fierte, cașcaval și brânză (nesărate), triunghiuri de brânză topită, unt vrac tăiat cubulețe, 2 feluri de salam (uscat/de casă), un fel de șuncă presată, legume (roșii, castraveți și ardei), fructe (alternativ: nectarine, pepene roșu, portocale), crenvurști și bacon prăjit.
Cafeaua există în două variante: dozator și filtru. Dimineața era coadă la sucul Prigat de portocale la dozator, bine diluat și cu timp de umplere a unui pahar foarte lent. Pe o altă măsuță se așezau cerealele (2 feluri - fulgi), lapte, orez cu lapte, compot și gem. Drept prăjituri erau oferite: pandișpan cu cacao/vișine, o prăjitură cu gem și un gen de negresă.
În câteva dimineți au existat sincope în aprovizionarea cu preparate, pahare sau șervețele, mai ales la orele de maximă aglomerație.
La achiziționarea sejurului poți opta pentru demipensiune sau pensiune completă. Noi am ales a doua variantă, fiindu-ne încărcată la sosire suma de 950 lei pe un card valoric pe care îl puteam utiliza la prânz, cină și barul de la piscină.
Prânzul și cina se pot savura pe terasele exterioare, acoperite. Există posibilitatea de a mânca la cină și la restaurantul hotelului Delta, utilizând același card valoric. După fiecare comandă se primește un bon în dublu exemplar, unul trebuie semnat și predat ospătarului; pe bon este tipărit și soldul rămas după fiecare comandă.
Meniurile de prânz și cină sunt ușor diferite și se schimbă zilnic, cred că există circa 3-4 variante care se rulează. Copiii până în 12 ani (maxim doi la număr) beneficiază de masă gratuită dacă părinții au optat pentru pensiune completă. Pentru ei este adus un meniu separat care cuprinde preparatele de bază din meniul adulților dar la jumătate de porție (de ex. doar 75 gr de șnițel).
Timpii de așteptare sunt destul de mari și depind uneori de ora la care mergi la masă; la restaurantul hotelului California am primit de vreo două ori mâncarea aproape rece. Ultimele trei seri am luat masa la restaurantul hotelului Delta unde echipa de bucătari era mult mai pricepută, preparatele (identice) erau mai gustoase, felurile comandate ajungeau fierbinți la masă, iar platingul era ceva mai elaborat. Meniul acoperă în general toată gama de produse dorite de turiști: antreuri, salate, ciorbe/supe, mâncare gătită (pui, porc, curcan), grătare, pește, pizza, recomandările bucătarului. Ospătarii erau toți tineri, probabil sezonieri, reușeau să facă față avalanșei de cereri, deși uneori se citea oboseala pe fața lor.
Pe bază de rezervare cina se putea lua și la restaurantele Cucina Italiana și Fish & Grill (situat pe malul mării), aparținând aceluiași lanț hotelier.
În fiecare seară la ambele restaurante se desfășura un program muzical live: la California lângă piscină, iar la Delta în restaurant (aici se desfășurau și scurte reprezentații de dans ale unei trupe, dar și recital Gheorghe Gheorghiu, în fiecare seară după ora 21.30)
Plaja și piscina.
California Hotel oferă posibilitatea „acumulării” bronzului fie în curtea hotelului, fie pe malul mării. Lanțul hotelier are trei plaje închiriate pe țărmul Mării Negre, una special dedicată copiilor, una chiar în dreptul hotelului California – cu baldachine (cele două se află în zona golfurilor străjuite de stabilopozi) și a treia între stațiunile Jupiter și Neptun. Ultima plajă menționată este mai lată, cu nisip fin și deschidere directă la mare – aici puteai să faci baie cu adevărat și să simți valurile mării.
Toate plajele au șezlonguri, saltele, umbrele și măsuță. De la Recepție se ridică dimineața bonuri care îți oferă accesul la plaja dorită în acea zi. Dacă achiziționezi acces la plajele lanțului hotelier pentru întreaga durată a sejurului prețul e la jumătate, adică 25 lei/2 șezlonguri. Pe plajă există baruri cu băuturi răcoritoare/alcoolice, cafea, înghețată – aici plata se face numai cash. Pe plaja dinspre Neptun se află și un punct al postului de radio KissFm unde se difuzează muzică bună și se organizau concursuri zilnice.
Plaja Copiilor. pe lângă intrarea lină în apă (dar destul de multe pietre pe anumite porțiuni) și protecția oferită de diguri împotriva valurilor mari, este dotată cu un loc de joacă acoperit, două piscine mici (umplute cu apă de mare) și echipă de animatori care organizau diverse activități pentru copii (jocuri, concursuri, castele de nisip). Există toaletă pe plajă, cu loc special pentru schimbat bebelușii. Accesul direct se efectuează pe o scară betonată, e un pic greoi pentru copii mici și căruțe; se poate ocoli și pe o pantă ușoară.
Piscina hotelului California nu e foarte mare, dar oferă o priveliște frumoasă către Saturn și Mangalia. O podea de lemn înconjoară bazinul (adâncime circa 1,4 m) și câteva zeci de șezlonguri sunt amplasate zilnic lângă oglinda de apă. Alături de piscina adulților se află și un mic bazin rotund pentru copii. Primesc și persoane din exterior contra sumei de 30 lei/zi.
Alte facilități pentru copii. Pe lângă Plaja Copiilor, în hotel există o cameră de joacă (grădiniță) unde se desfășoară diferite activități și ateliere sub supravegherea animatorilor. Un punct de atracție îl constituie Babyland - parcul dedicat prichindeilor, situat pe faleză în apropierea hotelului, deschis între orele 16.00 – 23.00. Mari ansambluri gonflabile, tobogane fixe, ateliere de pictat, teatru pentru copii – toate sunt disponibile aici pentru copii. Părinții semnează o hârtie prin care îți asumă responsabilitatea supravegherii copiilor, personalul parcului fiind insuficient. Cei cazați în lanțul CoHotels intră gratuit, ceilalți copii pot accesa parcul contra sumei de 20 lei (piesa de teatru costă 10 lei/copil). De asemenea, Paradise Land (parcul de aventură din pădurea Comorova) constituie o opțiune de petrecere a timpului liber pentru puști.
Facilități pentru adulți. Pe lângă accesul la plajă și piscină, adulții care au achiziționat varianta cu pensiune completă au dreptul la două intrări gratuite la parcul de aventură Paradise Land, dar și la trei invitații săptămânale la piesele de teatru, concertele ori spectacolele de divertisment de la Teatrul de Vară Jupiter.
Concluzii. Deși mai sunt aspecte care mai pot fi îmbunătățite cu siguranță, hotelul este apreciat de familiile cu copii pentru facilitățile oferite acestora. Dacă copilul e cuminte și ocupat atunci și părintele e mulțumit. Pentru cuplurile de adulți fără copii, prezența zecilor de prichindei poate fi un pic cam „zgomotoasă”.
După părerea mea, echilibrul între servicii, calitate și preț este undeva la mijloc. Ar mai fi loc de mai bine, în toate domeniile. Recomand cazarea la acest hotel familiilor cu copii, iar masa de seară la restaurantul Delta. O cameră cu vedere la mare vă aduce priveliști minunate la răsărit.
Alegeri inspirate!
Trimis de tata123 🔱 in 04.09.18 10:23:26
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în JUPITER / AURORA.
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (tata123 🔱); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 43.85214400 N, 28.60757700 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Cum facem parte din categoria turiștilor cărora li se adresează acest hotel, îl am în vedere pentru concediul viitor, însă am unele neclarități în ceea ce privește plaja.
La cele doua plaje din dreptul hotelului străjuite de stabilopozi, cum putem face baie în mare? Cum se poate intra în apa și dacă apa este mica la mal (potrivita copiilor mici)?
Înțeleg ca plaja dinspre Neptun este OK, însă care este distanta pana acolo?
Și mai ma interesează dacă intrarea în apa este lina sau este adâncă de la mal?
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2023 Vacanta placuta — scris în 30.08.23 de bubulu din TîRGU MUREş - RECOMANDĂ
- Aug.2023 Un sejur excepțional — scris în 13.08.23 de Doru Savin din GORJ - RECOMANDĂ
- Jul.2023 Un sejur de neuitat! — scris în 08.08.23 de Denisa88 din BUCIUMENI [DB] - RECOMANDĂ
- Jul.2023 Un sejur minunat — scris în 31.07.23 de mira_mioara00 din ROMAN - RECOMANDĂ
- Jul.2022 O vacanță reușită!! — scris în 10.07.22 de ux125863 din PLOIEşTI - RECOMANDĂ
- Jun.2022 Dacă mergi la mare să te scalzi in piscină... — scris în 06.07.22 de Logik din BOTOşANI - nu recomandă
- Aug.2021 AI de 3 stele plus — scris în 30.08.21 de iustin_79 din PIATRA NEAMț - RECOMANDĂ