O cabană... doar cabană!

TIPĂREȘTE

Salutare tuturor!

Cu cincisprezece ani în urmă ajungeam pentru prima dată la vârful Omu. De abia descoperisem ce înseamnă cu adevărat muntele şi la a treia drumeţie deja atingeam cel mai înalt punct al renumitului masiv Bucegi. Binenţeles că tot atunci am văzut pentru prima oară live şi cabana Omu. Ce-i drept, am văzut-o doar pe dinafară căci eram mult prea fascinat să văd lumea de sus şi preocupat să cercetez împrejurimile aşa că nu prea m-a interesat interiorul cabanei.

Nu după multă vreme a venit momentul să ajung din nou pe „acoperişul” Bucegilor şi atunci am văzut cum arată cabana şi pe interior – de această dată, doar sala de mese. Timpul s-a scurs şi de-a lungul anilor am tot trecut pe la Omu, în drumeţiile noastre cabana devenind de foarte multe ori locul de odihnă şi de găzduire pe timpul nopţii. Totuşi deşi pare puţin curios, trebuie să recunosc faptul că de abia cu vreo două luni în urmă am descoperit şi o altă „faţă” a acestei cabane şi o să vă povestesc la timpul potrivit despre ce este vorba căci chiar cred că este importantă această nouă „descoperire” :). Deocamdată să începem cu câteva...

Ca să nu fiu acuzat ;) că nu am zis două vorbe şi despre istoricul cabanei, vă spun că din informaţiile pe care le-am găsit, se pare că prima construcţie ar fi fost ridicată în anul 1888 şi era denumită „Casa de piatră de la vârful Omu”. Ulterior, în anul 1890 s-a construit şi o cabană din lemn, ce a fost mistuită de un incendiu, de abia după cincisprezece ani de la distrugere (în anul 1926) fiind ridicată o nouă construcţie, care în urma lucrărilor de extindere efectuate zece ani mai târziu, avea să capete forma existentă în prezent.

Ca şi amplasare, cabana este situată în zona nordică a masivului Bucegi, la altitudinea de 2507 metri. Referitor la altitudine e o întreagă poveste, de zeci de ani existând nelămuriri legate de cifrele corecte (bine, defapt fiecare măsurător le consideră corecte pe ale lui) atât pentru cabană cât şi pentru vârf. Cabana apare cel mai des ca fiind la 2505 metri dar pe ea scrie că ar fi defapt la 2507 metri. Ce să mai zic de vârf, care deşi la fel, cel mai des apare lângă cifra 2505, nu-i lipsesc valorile cuprinse între 2504 şi 2516 metri, aceasta din urmă pentru cine pune la socoteală şi bolovanul (o altă controversă). După „noile” remăsurători, cică şi vârful (nu bolovanul că ăla nu ar fi considerat vârf) ar avea tot 2507 metri, deci ambele ar fi situate la aceeaşi altitudine. Oricum, e ciudată şi această nouă valoare a vârfului (nu ştiu cine şi cum l-a măsurat) atâta timp cât în hărţile topografice militare recente, acesta figurează cu altitudinea de 2504,90 metri (sincer, am mai mare încredere în aceste măsurători decât în cele făcute de alţii) iar cabana la 2507 metri, fiind amplasată pe stânca neluată în considerare ca şi vârf :-?? Oricum, nu cred că e locul de dezbateri aşa în privinţa cabanei, rămânem la valoarea „oficială” de 2507 metri.

Pentru o localizare cât mai precisă pe hartă, iată şi coordonatele GPS ale cabanei: 45.445550 / 25.456180.

În privinţa accesului către cabană, lucrurile sunt puţin mai complexe, existând mai multe trasee turistice care se pot urma, având diferite distanţe şi grade de dificultate. Dintre acestea, cel mai facil, uşor de abordat şi totodată cel mai utilizat traseu, este cel marcat cu bandă galbenă (BG), pe care se urcă dinspre CABANA BABELE (zona Babele - Sfinx) în aproximativ două ore – două ore şi jumătate.

Dinspre BUŞTENI se poate urca fie pe Valea Cerbului – în aproximativ şase ore şi tot pe BG (un traseu puţin periculos dar destul de solicitant din punct de vedere fizic), fie pe la cabana Gura Diham şi Pichetul Roşu, peste vârful Bucşoiu Mare, urmând banda roşie (BR) timp de aproximativ şase – şapte ore (un traseu solicitant dar foarte frumos şi cuprinzător, despre care am şi povestit aici). O altă potecă de urmat este cea marcată cu bandă albastră (BA), ce urcă în aproximativ două ore – două ore şi jumătate dinspre CABANA MĂLĂIEŞTI. Şi tot cu BA este marcat şi traseul ce face legătura între HOTELUL PEŞTERA şi Omu, pe care se urcă în aproximativ două ore şi jumătate – trei ore, de-a lungul Văii Obârşiei (Ialomiţei), pe la cascada cu aceaşi nume (vezi aici câteva detalii şi imagini). Tot din zona Peştera - Padina dar mai pe ocolite, urmând BR ce străbate culmea de pe muntele Bătrâna, respectiv de pe muntele Doamnele, se urcă în aproximativ şase ore.

Nu în ultimul rând, sunt de adăugat pe listă şi cele trei trasee ce urcă dinspre BRAN: pe muntele Clincea - pe BR în aproximativ şase ore – şase ore şi jumătate, pe muntele Ciubotea – pe triunghi galben, cu un plus de circa o jumătate de oră faţă de traseul anterior, şi pe Valea Gaura - pe cruce roşie, în aproximativ şapte ore – şapte ore şi jumătate (personal, aceste trei trasee le prefer şi le recomand pentru coborâre).

Cam acestea sunt principalele căi de acces către vârful şi cabana Omu. Binenţeles că mai există şi multe alte trasee de legătură însă nu avea rpst să le înşirui chiar pe toate – celor interesaţi le recomand o hartă turistică a masivului. Şi încă ceva important: timpii menţionaţi sunt cei „oficiali” şi normal că pot creşte sau scădea în funcţie de fiecare persoană/grup de persoane. În general aceşti timpi sunt calculaţi pentru un mers lejer dar... nu pentru toţi „lejerul” e la fel :)).

Acestea fiind spuse, să trecem la lucruri mai serioase - adică să vorbim în sfârşit şi despre cabana ;).

Ca o imagine generală, aşa cum reiese şi din titlul articolului, aş spune că această cabană este doar... o cabană! Una cu un aer vechi, lipsită de prea multe investiţii, o cabană care arată (aproape) la fel cum arăta şi cu câţiva zeci de ani în urmă (exceptând uzura trecerii timpului:(). Cei drept, unii apreciază faptul că aceasta a rămas la fel ca în trecut, şi că aici încă „poţi descoperi spiritul muntelui”, mult mai mulţi însă critică vehement lipsa îmbunătăţirilor care să actualizeze puţin clădirea mult prea... îmbătrânită, implicit şi condiţiile de cazare. Şi dacă mai punem la socoteală şi faptul că tot mulţi (în special dintre oamenii de munte, care au descoperit acel spirit aşa cum era el cu mult timp în urmă :) ) sunt şi cei care consideră că această cabană a intrat pe mâini nepotrivite (e vorba despre patron), avem imaginea unui loc de unii poate iubit iar de alţii ocolit, de unii poate folosit din plăcere, iar de alţii doar de nevoie, un loc ce pare că atrage turişti şi aduce bani în special prin prisma localizării şi a „inerţiei renumelui”, şi mult prea puţin datorită a ceea ce oferă celora care îi trec pragul.

Înainte de a-mi expune şi părerile strict personale, o să încerc să vă prezint pe scurt această cabană, care din punct de vedere structural este împărţită pe două nivele şi are în alcătuire spaţiul de alimentaţie publică şi spaţiile de cazare.

Bucătăria cu bufetul şi sala de mese se găsesc la primul nivel, imediat cum se trece de pragul cabanei pe holul îngust de acces, se face dreapta şi se intră în sala de mese. Urmând acelaşi hol dar în partea opusă, se ajunge la primul spaţiu de cazare: dormitorul comun. Celelalte spaţii şi anume o cameră de două locuri şi una de patru patru locuri, sunt la etaj (scările de acces sunt în capătul din stânga al holului), unde mai există şi o a treia încăpere, catalogată drept “mansardă”, şi aici oferindu-se locuri de cazare la comun (încă vreo douăsprezece locuri). Toaleta (deşi termenul e unul forţat căci la cum arată... :(( ) este în exterior, alipită de cabană (în spatele acesteia) şi este de tipul “fundul grădinii”. Cam despre asta ar fi vorba, la modul general vorbind.

Iată şi alte câteva detalii care ar mai trebui precizate: cabana nu beneficiază de iluminat şi curent electric în camere (doar în sala de mese există un bec ce funcţionează cu program); nu beneficiază de sursă de apă (singura opţiune este apa îmbuteliată); pe timpul iernii cabana este închisă iar în sezonul cald, în weekend este foarte aglomerată aşa că se recomandă a fi făcută rezervare pentru cazare. Şi acum să trec mai departe la...

CAZARE

În primul rând ţin să precizez că datorită împrejurărilor, timp de câţiva ani, noi nu prea am făcut parte din categoria turiştilor de weekend, rareori având ocazia de a pleca de-acasă la sfârşit de săptămână, acest fapt constituind de altfel un avantaj (zic eu), în cursul săptămânii fiind cam peste tot mai liber şi găsind mult mai uşor (defapt mereu) locuri de cazare. Ei bine, nici cabana Omu nu a făcut excepţie de la aceste “obiceiuri”, de-a lungul anilor doar de vreo câteva ori petrecându-ne aici nopţile de weekend, şi atunci, cu rezervare făcută din timp, pentru a putea prinde una din camerele de la etaj.

Pentru că tot a venit vorba de rezervări, deşi am tot auzit că au fost reclamaţii de rezervări neonorate, aş menţiona că până în prezent noi nu am avut nici o problemă de aşa natură. Poate că a fost vorba doar despre noroc, sau... nu ştiu! Cert e că nu am rămas vreodată fără locurile rezervate telefonic însă nici nu am omis ca în dimineaţa zilei de cazare să sunăm şi să ne confirmăm prezenţa. Deci din acest punct de vedere, momentan nu am vreun reproş de făcut.

Despre condiţiile de cazare, până nu demult am avut o părere, acum lucrurile sau mai schimbat puţin, între timp (mai exact, cu vreo două luni în urmă) descoperind o nouă “faţă” a ceea ce înseamnă cazarea la comun. Să o luăm cu începutul. Ani la rând nu ne-am cazat decât în camerele privilegiate de la etaj, uneori chiar şi doar două persoane fiind, ni s-a oferit camera de patru locuri – aşa cum am mai spus, în timpul săptămânii deseori cabana era foarte liberă.

Deşi cele două camere de la etaj sunt destul de micuţe, nu sunt chiar de criticat aşa de tare – nu trebuie totuşi să uităm unde ne aflăm. Cea de patru locuri e puţin mai înghesuită (vedeţi în poze cum arată) dar... e ok: de-o parte şi de alta a încăperii sunt câte două paturi suprapuse - cu saltele bune şi lenjerie curată; mai există o masă cu două scăunele, un cuier pe perete, o mică fereastră şi o sobă. Cât de cât decent aş spune, pentu o cabană de o asemenea vârstă.

Singura problemă şi din păcate una destul de serioasă ar fi sursa de căldură, care din păcate nu poate menţine o temperatură relativ constantă în camere deoarece focul stă aprins doar seara până pe la ora 22.30 sau cel târziu până în jurul orei 23.00, după care gazul care alimentează sobele este oprit. Vara nu e aşa un mare neajuns dar în nopţile geroase de toamnă târzie, spre dimineaţă în camere se face destul de frig şi nici măcar cele două pături groase de pe fiecare pat nu prea fac faţă. De obicei, noi căram şi sacii de dormit în bagaje şi nu aveam probleme însă în ultima perioadă nu prea i-am mai luat şi mi-aduc aminte că am avut parte de o dimineaţă în care am cam dârdâit zdravăn, cu câte trei pături pe noi :( (ce să mai zic că suntem cam obişnuiţi cu clima de munte, deci nu suntem chiar foarte friguroşi!). Dacă s-ar găsi o modalitate de a încălzi camera pe tot parcursul nopţii ar fi excelent şi atunci nu aş mai avea prea multe de comentat referitor la cazarea în camerele de sus – normal că s-ar putea schimba absolut totul în mai bine dar să zicem că e totuşi acceptabil şi cum e acum.

Nu acelaşi lucru l-aş putea spune şi despre condiţiile din dormitorul mare, pe care le-am descoperit şi noi de abia cu foarte puţin timp în urmă. A fost pentru prima dată când ne-am petrecut noaptea aici şi sper ca de astfel de experienţe să avem parte cât mai rar, poate chiar deloc. Când am făcut rezervarea ni s-a spus că mai sunt locuri doar în dormitorul comun şi am acceptat să dormim acolo însă nu ne-am imaginat că va fi chiar aşa de “la comun” :( . Nu mă înţelegeţi greşit; nu suntem străini de dormitul la grămadă şi consider că nici prea pretenţioşi nu suntem, însă totuşi avem pretenţia să ne putem odihni şi nu să ne călcăm în picioare (la propriu) unii pe alţii. Înţeleg că e vorba despre o cabană montană şi că trebuie să te înghesui să încapă cât mai mulţi şi nimeni să nu rămână fără adăpost dar asta ar trebui să se întâmple în cazuri extreme, în situaţii deosebite. Aici însă, din dorinţa de a umple unele buzunare mai repede, se pare că înghesuiala a devenit o obişnuinţă.

După calculele mele, pentru a asigura un spaţiu cât de cât decent, acel dormitor ar trebui să găzduiască douăzeci şi şase de persoane. Ei bine, cei ce se ocupă de administrarea cabanei au considerat că e mai bine să mai adauge pe lista de încasări încă douăsprezece persoane. Mai exact, un spaţiu în care ar fi trebuit să doarmă doar două persoane, era împărţit de trei. Ce a ieşit a fost aproape bătaie de joc şi e foarte greu să te odihneşti în acele condiţii. Făcând haz de necaz, ne gândeam că am stat exact ca biscuiţii în pachet :( . Să mai zic de atmosfera ce s-a creat în cameră? Sau de bagajele care ocupau cam tot spaţiul dormitorului? Să-i fi văzut pe cei care s-au trezit dimineaţa să vadă răsăritul cum se chinuiau să-şi caute încălţările şi apoi să escaladeze peste “munţii” de rucsaci pentru a ajunge la uşă. O adevărată aventură!!! :(( Nu are rost să mai continui cu povestea asta care mi-a lăsat un gust amar şi m-a făcut să văd lucrurile şi dintr-un alt unghi, nu doar de la... etaj. Concluzia este una simplă: camerele de sus – da, camera de jos – ba.

MASĂ

Vă daţi seama că nu putem avea prea mari pretenţii de la o astfel de cabană, meniul fiind unul destul de restrâns iar mâncarea fiind servită în stil bufet. Acum depinde de gusturile fiecăruia căci se ştie că sunt unii nemulţumiiţi chiar şi la restaurante de multe stele, ce să mai zic de cabane.

Cu câţiva ani în urmă, chiar şi un nepretenţios ca mine putea afirma despre calitatea mâncării că lasă mult de dorit (de exemplu, ciorba nu era altceva decât o zeamă lungă, cu câteva bucăţele de... ceva prin ea:( ). Din fericire, odată cu schimbarea cabanierilor (sau mai bine zis, a cabanierelor), situaţia s-a îmbunătăţit mult iar în ultima perioadă, din punctul meu de vedere, mâncarea este în regulă.

Despre preţuri nu vreau să mă pronunţ. Că sunt mari, că sunt mici, astea sunt! Da, hai să zicem că poate sunt mari dar trebuie să ne gândim totuşi că vorbim despre o bucătărie amplasată la peste 2500 de metri, unde materia primă se aduce în alte condiţii decât ca în mijlocul oraşului: se cară cu spatele, se cară cu măgarii, iar pentru cantităţi mari (de obicei, baxurile cu băuturi) se închiriază un elicopter – care presupun că nu e foarte ieftin. Deci... eu aş zice că au o justificare! Plus că nu te obligă nimeni să cumperi nimic; dacă îţi convine, bine, dacă nu, tot bine! Ca să vă faceţi o idee sau doar aşa, ca fapt divers, mai spre finalul articolului o să adaug şi lista de preţuri.

Că tot suntem la capitolul “mâncare”, o să zic două vorbe şi despre sala de mese. Partea frumoasă e că nu arată rău. Mobilierul e puţin cam învechit dar în rest, sala e în regulă: pardoseală cu gresie, pereţii cu lambriuri din lemn şi “împodobiţi” cu tablouri şi fotografii în care putem vedea cum arăta cabana cu mulţi ani în urmă, feţe de masă curate, plus curăţenie în sală. Prima parte a sălii este dotată şi cu iluminat (de la panourile solare de pe cabană) însă nu permanent - becul se stinge la ora 22.30.

Partea mai puţin frumoasă este că sala e categoric insuficient de încăpătoare. Nici măcar cei cazaţi nu au destul loc, ce să mai vorbim de zecile de persoane care în sezonul cald (în special la sfârşit de săptămână) urcă până la Omu sau sunt doar în trecere către alte zone ale masivului – şi doresc să facă un popas, pentru a mânca sau a bea ceva.

De precizat că deşi sala de mese este deschisă permanent, de la bufet se poate comanda doar între orele 07.00 şi 21.00. Cam atât şi cu subiectul ăsta; sper că nu am uitat nimic.

PERSONAL

Bine a zis cine a zis că “omul sfinţeşte locul”! Oricât aş vrea să nu critic, trebuie să recunosc faptul că au fost şi perioade când la cabană erau persoane care... nu prea aveau ce căuta pe-acolo, având multe lacune în ceea ce priveşte comportamentul faţă de turist. Să vă povestesc cum într-o seară nu ne-am putut bucura de un vin fiert? Şi asta pentru că am fost condiţionaţi că vom fi serviţi doar după ce ne întoarcem de unde aveam de gând să mergem (ne-a văzut că aveam nişte sticle în mână) şi “dacă tot ne ducem după apă, să-i aducem şi ei vreo două bidoane”. Parcă ne-ar fi dat vinul gratis şi nu contra-cost! :( Sau să vă povestesc cum ne-am simţit atunci când am aşteptat “să vedem ce rămâne după ce mănâncă străinii”? Eram cazaţi şi anunţaserăm de seara că o să venim să luăm micul dejun în jur de ora 08.00 – 08.30 ca apoi să putem pleca pe traseu. Ce credeţi că s-a întâmplat dimineaţă! Am fost întâmpinaţi cu un răspuns care ne-a făcut să ne simţim chiar umiliţi. Pe motiv că a fost weekend (era luni dimineaţa) şi că nu le-au rămas prea multe la bucătărie, fără nici o jenă am fost puşi să aşteptăm “până se trezesc şi vin la masă” câţiva străini - cazaţi şi ei, că “dacă ne serveşte pe noi înainte, poate nu-i rămâne destul să le dea lor” (şi nu ceruserăm decât două omlete!!!). Poate că greşesc dar mie un asemenea comportament nu mi se pare normal! De ce dacă eşti străin trebuie să ai întâietate iar românul stă ca prostul şi aşteaptă la urmă, poate îi rămân şi lui nişte frimituri :( . În sfârşit... !!! Cert e că o perioadă am ocolit această cabană.

Din fericire, cabanierii s-au mai schimbat iar în prezent (de fapt, de ceva timp încoace) eşti primit şi tratat altfel! Cel puţin, noi am avut mereu parte de un comportament exemplar, despre care nu aş avea absolut nimic de reproşat. Ba din contră, aş putea spune că acest comportament ospitalier al gazdelor compesează mult şi te face să mai treci cu vederea din neajunsurile cabanei (mă refer la condiţii).

Şi dacă tot vi le-am povestit pe-alea rele din trecut, să vă zic şi despre una bună mai recentă. Cu ceva timp în urmă, după o drumeţie ce a inclus o noapte petrecută la Omu, ajunşi acasă am constatat că ne lipseşte una dintre lenjeriile sacilor de dormit. Ne-am gândit că fie o fi rămas la cabană, fie când am făcut pauză de masă o fi căzut sau am scos-o din greşeală din rucsac şi nu am observat-o. După mai mult de jumătate de an (nu mai ştiu sigur dar cred că trecuseră vreo nouă-zece luni) am revenit la cabană şi, pur şi simplu mi-a venit mie să întreb dacă nu cumva au găsit cândva printr-una din camerele de sus un săculeţ. Ce să vezi! Îl găsiseră şi cum şi-au dat seama că este al unei persoane care umblă mai mult pe munte, îl aveau păstrat încă aşteptând să întrebe cineva de el. Aşa că după ce m-au întrebat de marcă şi culoare (foarte corect, să verifice dacă într-adevăr este al meu!), mi-am recuperat acel obiect, deşi sincer, speranţele erau aproape inexistente. Pentru mine (şi) acela a fost un gest demn de lăudat şi de aceea, cu riscul de a lungi acest articol, am ţinut să vă povestesc despre această întâmplare.

Ca să concluzionez, din punctul nostru de vedere, sperăm să nu se mai schimbe prea curând cabanierii căci cei din prezent nouă ne-au dovedit că sunt de toată isprava şi ne face plăcere să avem de-a face cu astfel de oameni

Înainte de toate ţin să precizez că acestea erau tarifele ultima dată când noi am trecut pe la cabană şi nu există vreo garanţie că vor rămâne neschimbate şi sezonul următor.

Mai întâi iată preţurile la cazare: la camerele de două, respectiv de patru locuri, preţul era de 35 lei / persoană iar la dormitorul comun şi mansardă, de 30 lei / persoană. La nevoie, când toate locurile de cazare sunt ocupate, se poate dormi în sala de mese, pe holuri sau... pe unde apucă fiecare :), contra unei sume de 5 lei.

Şi acum preţurile de la bufet:

● mic-dejun – omletă simplă: 7 lei; omletă cu salam, cu cabanos sau cu brânză: 8 lei; unt: 1,5 lei; gem: 1,5 lei (ambele la cutiuţe); pâine: 0,25 lei (felia).

● prânz şi cină – ciorbă de legume: 10 lei; muşchi de porc cu piure de cartofi, cabanos cu piure de cartofi şi cabanos cu iahnie de fasole: 17 lei; salata de castraveţi la saramură: 4 lei; ardei iute şi smântână:... am uitat! :))

● băuturi – apă şi suc (din gama Coca-Cola): 6 lei; ceai şi nescafe: 3 lei; capucino şi ciocolată caldă: 4 lei; vin fiert: 5 lei; ţuică fiartă: 6 lei.

Aşa cum am zis şi mai sus, fiecare să decidă dacă aceste preţuri sunt mari sau nu.

Nici nu ştiu dacă să vă recomand sau nu această cabană! Cei care doresc condiţii bune de cazare clar nu au ce căuta în acest loc; cât despre cei care sunt obişnuiţi şi cu condiţii mai precare, hai să zicem că ar fi acceptabil. Însă şi asta doar în anumite condiţii.

Dacă noi ne-am mai duce la Omu? Pentru cabanierii din prezent, da. Pentru mâncarea de la cabană, da, mai ales că asta ne ajută şi să ne putem uşura pe cât posibil bagajul (eliminând o parte din mâncare). Pentru cazarea în camerele de sus, să zicem că... da. Pentru cazarea la comun, dacă lucrurile rămân la fel ca în prezent, DOAR în caz de urgenţă – o singură experienţă ne-a fost de ajuns:(. De altfel, dacă mă gândesc mai bine, în orice condiţii acest loc este mai degrabă un refugiu şi nicidecum o adevărată cabană. Dar din lipsă de altceva... ! Iar de data asta, oricât am vrea să negăm, trebuie să recunoaştem că ştim că poate nu e bine ce facem dar ca oameni care mergem pe munte, suntem conştienţi că şi dacă am vrea să ocolim definitiv această cabană, uneori nu vom avea altă soluţie şi tot aici va trebui să înoptăm. Dar probabil că vom fi mult mai atenţi UNDE vom dormi.

Oricum, un lucru este cert: vârful Omu merită clar o altă cabană, mai frumoasă, mai spaţioasă, mai primitoare, mai... pentru zilele în care trăim – nu vă imaginaţi că mă gândesc la ceva de lux, ba din contră; aş vrea doar o cabană adevărată, unde să simt că sunt pe munte dar în acelaşi timp, unde să existe şi oarece condiţii decente (uite, de exemplu, nu mi-ar diplace ideea să fie ceva asemănător cabanei Curmătura din Piatra Craiului). Însă oricât de optimist aş fi, atâta timp cât locul asta va aduce profit cu investiţii minime, am mari dubii că dorinţa mea se va împlini prea curând:(. Dar rămânem cu speranţa că nu vom ajunge să fim obligaţi să cărăm întotdeauna cortul după noi.

Toate cele bune şi vacanţe frumoase!

Pe curând!

---

VIZUALIZĂRI: 8983 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI