În tabără, la munte, de Crăciun!

TIPĂREȘTE

Am hotărât – destul de târziu – să nu petrecem Crăciunul acasă anul ăsta, să mergem pe undeva, la munte. Experiența de acum 3 ani, de la Dobru, ne-a încurajat în mod deosebit; pe urmă, pe măsură ce toamna se tot prelungea în iarna calendaristică, speranța că am putea „mirosi” totuși ceva zăpadă. Zic „târziu” pentru că aranjamentele astea, pentru locurile bune, se fac cu mult timp înainte, ori noi ne-am câcâit până ne-am trezit că mai rămăseseră doar vreo 2 luni până la eveniment. Și unde mai pui că aveam și o grămadă de pretenții: să fie cumva în mijlocul țării, să ne putem întâlni ușor toți 4, noi venind dinspre Galați, copiii dinspre Cluj; dar nu mai mult de 5-6 ore de șofat pentru Tati!; să aibă măcar 2 mese pe zi incluse, că n-am chef să mă car cu oala de sarmale de acasă (și, mai ales, n-aș fi avut când s-o fac, la ce sfârșit de an... profesional mi-a hărăzit Sfântul); să nu fie prea scump, că nah, la 4 persoane se cam adună, dar să aibă referințe bune, să nu nimerim în vreo cocină, cum cu groază tot citesc din când în când aici, pe AFA!

Câștigător la puncte a fost, într-un final, Complexul turistic Nora, Râu Sadului. Am citit că-i clasificat la categoria hostel 2*, ceea ce poate nu sună prea grozav la prima strigare, dar mă știți că n-am idei preconcepute; după ce am înțeles că nimeni nu s-a plâns de confortul camerelor, nici de organizare și nici de mâncare (chiar și aici, pe AFA, am găsit referințe bune), m-am liniștit. Nu căutam lux, doar decență și, mai ales, atmosferă și povești... multe povești! În plus, ofereau pensiune completă, cazare, 3 mese pe zi, inclusiv băuturile, precum și tot felul de activități: împodobitul bradului, program de colinde și dansuri populare din Mărginimea Sibiului, venirea lui Moș Crăciun, foc de tabără, plimbări cu sania trasă de cai (în caz de condiții meteo corespunzătoare). Sună bine, ce ziceți?! Ah, nu v-am povestit despre prețuri. În funcție de condițiile de cazare, între 690 și 850 ron – 3 nopți, din 24 dec până în 27. Da, da, tot pachetul! Chiar sună bine, nu?!

Eu am găsit locul, Tati a fost însărcinat să facă vorbele. A contactat telefonic proprietarul care ne-a confirmat: da, mai are câteva locuri, dar numai în cabana mare, în camerele fără televizor. Cu atât mai bine! Ne poate oferi un apartament cu 2 camere și baie, fiecare cameră a câte 4 paturi, doar pentru familia noastră. Sună grozav! Singura întrebare: e cald în camere? E cald în camere, avem centrală proprie, nu vă faceți probleme. Și nu ne-am mai făcut. Am achitat avansul, 200 ron de căciulă, urmând ca restul până la 790 să-i virăm până în data de 10 decembrie. Și cu asta, basta.

Complexul Nora este compus din mai multe unități de cazare (cabana mare, cabana mică, cabana nouă), putând găzdui până la 123 de persoane, un restaurant cu 140 locuri, bază sportivă, fermă de animale, sală de întruniri-relaxare. Dacă „săpați” pe net, veți vedea o sumedenie de poze cu copii în tabără; sunt specializați pe acest segment, după cum se pare. Au și biciclete de închiriat! În tabără la munte de Crăciun?! Iu-huuu!

Știind cum se circulă pe șoselele patriei mai ales în condiții de Sărbători, am luat una dintre cele mai înțelepte decizii din viața mea: să plecăm din 23, să ne reunim familia în Sibiu, să petrecem noaptea acolo și apoi, a doua zi, cu forțe proaspete, să completăm cei aproximativ 25 km până la Râu Sadului. Am plecat din Galați eu împreună cu Tati și cu Paul, cu mașina proprie, Milena urmând a veni cu trenul de la Cluj la Sibiu. Nu știu care a fost mai „câștigat”... Noi am pornit aproape de 10, am poposit vreo oră la mama, la Ploiești, apoi a urmat calvarul (așteptat, dar tot calvar) de pe Valea Prahovei (n-am fi luat-o pe acolo dacă mama n-ar fi fost o oprire obligatorie)... Am ajuns în Sibiu pe la 8 seara, pe o ploaie măruntă, ce ne-a cam încurcat planurile de a ne petece restul serii la Târgul de Crăciun. Milena a făcut cu vreo 2 ore mai puțin, fiind nevoită să schimbe trenul în Războieni. (La plecare, am modificat traseul: Brașov – Târgu Secuiesc – Focșani – Galați; 9 ore, cu 2 pauze, una de vreo juma' de oră în Făgăraș, la o cafea și alta de vreo oră la Hărman, pentru masă; Milena a schimbat trenul de 2 ori, tot 9 ore în total:(.) În tot cazul, cum ar fi fost să ajungem la Nora în seara de Ajun și să nu ne mai ardă de nimic?!...

Am pornit din Sibiu după prânz, în cam 40 de minute am ajuns, după ce am străbătut localitățile Cisnădie și Sadu. Drumul e bun, bine asfaltat, deloc aglomerat și șerpuiește pe valea Râului Sadu, afundându-se în inima Munților Lotrului. Între Sadu și Râu Sadului sunt vreo 16-17 km, nici nu-i simți la cât de frumos e peisajul ce te înconjoară, chiar dacă acum iarna, îmbrăcat în culori terne (nici urmă de zăpadă!:( ). Râu Sadului este format din mai multe aglomerări de case săsești, despărțite între ele prin zone „libere”, astfel că satul se întinde el însuși pe vreo 5-6 km.

Complexul Nora se găsește la vreo 2 km înainde de indicatorul de ieșire din localitate. L-am recunoscut ușor, știam cum arată din pozele de pe net. Este distribuit de-o parte și de alta a șoselei: cabana mare și cea mică, restaurantul și centrala termică (toate din lemn) pe dreapta, sub un versant; cabana nouă, casa proprietarilor și terenurile sportive pe stânga, lângă râu. Parcări sunt două, în ambele incinte, locuri suficiente. Ne-am oprit un pic încurcați, nu știam încotro. Un nene care trebăluia ceva pe afară ne-a făcut semn: în dreapta.

Am trecut pe sub poarta mare de lemn, de care atârnă o plăcuță pe care scrie cu litere roșii „Cabana Nora”. Am remarcat locul de grătar în stânga intrării, parcarea amenajată în dreapta, două construcții din bârne de lemn în față (cabana mare și cea mică, un pic mai în spate), precum și restaurantul, cu ferestre mari și acoperiș în 3 ape, ceva mai sus, se urcau câteva trepte. Nu se vedea pe nicăieri o recepție dedicată, așa că ne-am îndreptat spre restaurant.

Ne-am trezit într-un spațiu uriaș, rustic, cu iz de amintiri din taberele copilăriei! Mese și bănci din lemn masiv, fețe textile roz, pături pe băncuțe, să țină de cald. Grinzile de lemn erau împodobite cu beteală și globulețe, ca și corpurile de iluminat. Nu eram primii sosiți, câțiva turiști ocupaseră 2-3 mese, unii mâncau, alții se agățaseră de câte un păhărel????... Înăuntru era cald și pluteau arome îmbietoare – de lemn, de brad, de mâncare bună...

Ne-a reperat rapid dl. B, proprietarul, ne-a oferit o tratație de bun-venit – o dușcă de palincă sau de afinată; ne-am încălzit și mai tare. Ne-a spus că, dacă vrem, ne poate oferi și de-ale gurii; n-am vrut, că abia mâncaserăm în Sibiu. Apoi ne-a condus spre domeniul ce ne fusese rezervat: apartament 3, mansardă, cabana mare. Am urcat treptele masive, înregistrând, în trecere, decorul simplu, rustic, ce se suprapunea de asemenea peste amintirile din copilărie – câteva camere de-o parte și de alta a holului central, zone de relaxare în capete (parcă vedeam cârdul de copii călărind, unii peste alții, canapelele alea!), balcoane suspendate în capete.

Apartamentul nostru a fost primul pe dreapta, la mansardă, adică la etajul al doilea. Dl. B ni l-a prezentat: un hol, baia în stânga, o cameră în dreapta și încă una în față. Am răsuflat ușurată când am văzut abundența de calorifere, ce păreau că-și fac treaba cu conștiinciozitate (chiar prea multă, avea să se dovedească!; singura „reclamație” pe care am fi avut-o, la final, a fost căldura excesivă în camere; mai deschideam noi geamurile, dar tot a fost super-cald!). Dl. B ne-a lăsat să ne instalăm și ne-a invitat după aceea în restaurant, când vom fi dorit.

Ne-a bufnit râsul și ne-am entuziasmat și mai tare când am văzut camerele: adevărat tabără de copii! Fiecare are 4 paturi, dintre care 2 (într-una din camere) suprapuse; ne-am imaginat cum aleg copiii unde să stea, cine trage paiul scurt se cocoață în patul de sus (sau poate o fi bătaie pe el, cine știe cum mai gândesc copiii în ziua de azi?! :) ) Paturile toate erau de o persoană, desigur, saltelele ok, lenjerie asortată, dintr-un imprimeu pe roz. Fiecare pat era dotat cu o pernă și o pătură. Noptiere – doar câte una în fiecare cameră, decorate cu crenguțe de brad, beteală și câte un globuleț. Un dulap în două uși într-una din camere, unul doar cu rafturi, ca o bibliotecă, în cealaltă. Perdele albe, dantelate, la ferestre. Câte un prosop mare de persoană și câte un pahar. (Încă un prosop de mâini în baie și o jumătate dintr-un fost prosop pentru ieșit de la duș.)

Holul e mobilat doar cu un cuier simplu, agățat pe un perete și cu o oglindă, pe altul. Baia e micuță, dotată basic, dar suficient: chiuvetă, oglindă cu etajeră, coș de gunoi, vas de toaletă, cabină de duș cu uși de plexiglas. Drept consumabile: hârtie igienică (plus rezerve, ce s-au suplimentat la nevoie) și săpun lichid într-un dispenser, lângă chiuvetă (la duș nu; noroc că am găsit un săpunel solid prin bagajul propriu). Gresie și faianță imitând lemnul, în ton cu restul decorului. În restul apartamentului, linoleum pe jos, pereții văruiți simplu, în alb. Câte o priză în fiecare cameră și încă una pe hol; ne-am descurcat, avem încărcătoare cu mai multe mufe. A, și câte un tablou în fiecare cameră – cel cu căprioare care se adapă e maxim! :)

Una din camere beneficiază și de balcon, cu priveliște frumoasă, spre râu și spre versanții învecinați. Și spre parcare, și spre restaurant. Un fotoliu pe o latură a balconului; latura cealaltă este despărțită de balconul camerei vecine doar printr-o bară metalică; asta mi se pare destul de periculos pentru copii, e ca o invitație să sari dintr-o parte în alta... Mă rog, e nevoie de instrucție și reguli clare în tabără, nu?!

N-aveam să simțim deloc lipsa televizorului; am locuit 3 zile simplu, rustic, având tot ce ne trebuie. Ne-am lăfăit în 8 paturi, am avut fiecare „pat de zi” (cu lumină bună) și „pat de noapte” (cu cât mai puțină lumină – provenind de la decorațiile de Crăciun cu care era garnisită abundent cabana – și cât mai departe de calorifere). Am citit, am povestit, ne-am amuzat, ne-am odihnit, am plonjat din când în când în amintirile copilăriei... Dacă n-ar fi fost căldura excesivă, deranjantă mai ales noaptea, ar fi fost perfect micul nostru apartament!

Am avut totuși acces la internet (parolat), cam cu intermitențe, dar orișicât. Și rețelele de telefonie mobilă mai dau rateuri în zona asta. Pentru mine n-a fost o preoblemă asta (ba, din contră).

În restaurant s-a desfășurat adevărata viață socială a comunității de aproximativ 70 de suflete ce au petrecut Crăciunul la Nora – mesele, stabilite între anumite ore (destul de laxe), condimentate cu diverse activități artistice și de relaxare, conform programului anunțat.

Micul dejun s-a servit sub formă de bufet suedez și a cuprins preparate gen: 3-4 feluri de mezeluri (salamuri, șuncă presată), telemea, cașcaval, zacuscă, ouă (variind ca mod de preparare de la o zi la alta), crenvuști, roșii, castraveți. Când te așezai la masă, primeai un coș cu pâine, o farfurioară cu unt porționat și alta cu gem (au servit în permanență 2 tineri, foarte harnici și amabili). Majoritatea preparatelor erau cumpărate din supermarket și asta a fost una din dezamăgirile mele, mi-ar fi plăcut să văd mai multe produse locale, tradiționale. Dar oricum, totul a fost bun și proaspăt, platourile goale înlocuite rapid, nimeni n-a plecat nemâncat. De băut – ceai (deja preparat), cafea (la fel; destul de bună), lapte (ăsta adevărat, cu caimac!), iaurt. Puteai cere în plus, la discreție, apă (îmbuteliată) sau diverse tipuri de sucuri (nu știu dacă se taxau suplimentar, noi n-am consumat decât apă și n-am plătit niciun leu în plus.

Am servit 2 prânzuri la Nora. În ziua de Crăciun a fost tot bufet suedez, cu preparate tradiționale: tobă, cârnați, jumări, leber, slăninuță, o șuncă semi-crudă și afumată (delicioasă), telemea, brânză de burduf, ceapă roșie. Foarte bune toate și pe săturate. A doua zi – porții individuale: ciorbă ardelenească (de porc, cu smântână și tarhon :P), tochitură de porc cu mămăligă și murături, la urmă clătite cu gem. Cine mai voia, mai primea repetir.

Cinele au fost cele mai interesante, desigur. În seara de Ajun meniul a constat în „gulaș-ul casei”, cu care proprietarii se laudă că au câștigat multe premii pe la concursuri și festivaluri; conținea carne de vițel, cartofi, fasole albă și neagră. Foarte, foarte gustos! A fost acompaniat de murături asortate și urmat de papanași cu smântână și dulceață de afine, totul pe un fond sonor asigurat de o formație alcătuită din 2 neni, ce ne-au delectat cu melodii populare din zonă; în pauzele în care aceștia se odihneau, un DJ prelua conducerea muzicală, câteodată schimbând și genul. Seara a continuat cu împodobirea bradului de Crăciun de către cei mici, în mod deosebit și, desigur, punctul culminant l-a constituit venirea Moșului, care a împărțit cadouri tuturor – în special copiilor, dar nu numai; fiecare „cameră” a primit daruri, constând în sticle de vin, calendare, agende etc. Am fost impresionați, nu ne așteptam, frumos gest! :) Petrecerea a continuat cu muzică și dans.

Cina de Crăciun a fost cea mai festivă. S-au schimbat fețele de masă cu unele de sezon, șervețelele au fost aranjate frumos în pahare, la capătul fiecărei mese am găsit sticle de vin și suc, apă, bere (în plus, te puteai aproviziona la discreție cu bere draught, de la butoiul instalat lângă ușa de la intrare). Pe la 18:30 s-a servit ciorba (la alegere între țărănească și de burtă; noi am ales-o pe prima, ciorbă de văcuță de fapt). A urmat un program folcloric, cântece și dansuri, susținut de copii din zonă. Apoi a venit din nou rândul DJ-ului – am cântat, am dansat, ne-am distrat pe cinste! Pe la 9 au venit platourile cu sarmale și bucățele de cârnați afumați, mămăligă și altele cu prăjituri de casă. Seara s-a încheiat în dansul flăcărilor focului de tabără (organizat pe tăpșanul de lângă râu) și cel – timid deocamdată – al fulgilor de nea...

Ultima cină a constat în „porcării” preparate timp de câteva ore la grătarul complexului, afară. Le-am cam așteptat, salivând, dar și când au venit... Mici, cârnați de mai multe feluri, ceafă de porc... și ce-o mai fi fost pe acolo, că am uitat să pozez. Drept garnitură, salată de cartofi, iar ca desert, gogoși. Și din nou muzică și dans pe săturate.

Plimbări cu sania nu s-au mai făcut, n-a fost zăpadă (doar în ultima zi, când ne-am trezit diminața, am găsit peisajul pudrat fin cu o pulbere albă de nea). În a doua zi de Crăciun, s-a amplasat o masă de ping-pong în mijlocul restaurantului, dar noi n-am partiipat la „campionat”, am preferat să ne plimbăm prin zonă.

A propos de asta, sunt multe obiective turistice prin împrejurimi, pe unele le-am vizitat și noi, pe altele le-am lăsat pentru altădată. De exemplu, chitiți să găsim zăpadă, am pornit-o în prima zi, după micul dejun, și mai spre inima muntelui. Văzusem pe hartă că drumul pe care ne aflam continuă încă vreo 3-4 km, apoi se împarte în două: unul care taie munții, spre sud, până la Voineșița (forestier, cu siguranță, nu știu cât de practicabil o fi), altul care ajunge, după 15-16 km, la Lacul (de acumulare) Negovanu. Pe acesta din urmă l-am avut în plan, dar n-am reușit să ajungem; asfaltul se termină curând, drumul devine forestier, greu practicabil pentru mașina noastră (cu ocazia asta, oarecum frustrați, ne-am făcut planuri pentru un viitor 4x4). Zăpadă am găsit, nu multă, dar atât cât să ne bucurăm. Și peisaje de vis! Zăpadă adevărată am găsit la Păltiniș, dar și aglomerație pe măsură.

În ziua următoare, tot în plimbare lejeră, am ajuns până la Castelul Turnu Roșu, la ieșirea din Boița, pe Valea Oltului. Nu-i cine știe ce de văzut, doar vechiul turn și o parte din zidul de apărare; clădirea principală am citit că ar adăposti un spital de cronici (deși nouă ni s-a părut cam dezafectată, chiar am urcat până acolo; oferă totuși o perspectivă frumoasă asupra cimitirului eroilor, de la baza dealului și, dincolo de șosea, asupra râului Olt). Fortăreața datează din sec. XV, având un rol crucial în stăvilirea năvălirii otomane în Transilvania; dealtfel, se pare că numele i s-ar trage de la un astfel de episod, când zidurile de piatră ar fi fost vopsite cu sângele turcilor uciși. Ne-am întors apoi în Tălmaciu și de aici dreapta. După ce am traversat satul Turnu Roșu, am mai mers vîncă vreo 4-5 km pe un drum îngust, dar destul de bun, până la... Mânăstirea Turnu Roșu. A fost „ziua Turnu Roșu”, clar! :)

Pentru o dată viitoare am lăsat bisericile fortificate din Cisnădie (e în curs de reabilitare până în 2021) și Cisnădioara, Piatra Broaștei (calcarele cuaternare) de lângă Cisnădioara, barajul de la Gura Râului, Muzeul Icoanelor pe Sticlă din Sibiel, Muzeul Hidrocentralei Sadu I (prima centrală electrică din România, 1896, încă funcțională! ; ne-am tot foit pe lângă ea zilnic, dar nu era deschis). Și, probabil, dacă mai scotocim, om mai găsi...

În concluzie, am petrecut un Crăciun... un pic altfel! :) În simplitate și multă voie bună, așa cum ne doream. Să ne bucurăm de Nașterea Domnului, de tradițiile românești adevărate (da, prin toate satele astea am tot văzut cete de copii cu trăistuțele agățate de gât, colindând din poartă-n poartă; nici pe Nora n-au ratat-o!), de oameni buni și mâncare „ca la mama acasă”, de peisaje de poveste. Și de noi 4, de familia noastră. Ne-a reușit, ne-am reîncărcat bateriile, ne-am întors acasă un pic mai bogați...

Recomand din suflet Mărginimea Sibiului pentru o vacanță mai scurtă sau mai lungă, singuri sau în gașcă. E un loc magic, păstrător de tradiții autentice, cu oameni faini. V-o recomand și pe Nora, doar dacă n-aveți fițe în cap și apreciați astfel de locații rustice, mâncarea nesofisticată, dar gustoasă și proaspăt preparată. Și dacă vă e dor de vremea când erați copii și abia așteptați să vină vacanța, să plecați în tabără, la munte!...

***

Iată, se mai încheie un an - calendaristic și... AFA-istic. Mulțumesc tuturor celor care mi-au ținut companie virtuală aici, pe site: celor ce-l administrează și cărora această lume minunată se datorează, celor cu care am interacționat sub toate formele, celor ce au avut răbdarea să-mi citească articolele (...cam kilometrice... câteodată), dar mai ales celor ce și-au rupt din prețiosul și ireversibilul curs al orelor proprii să scrie, să împărtășească – și cu mine – din bucuria călătoriilor lor! Și vă doresc tuturor un An Nou cu sănătate, zile cu pace și bucurii și... alegeri inspirate, inclusiv turistice! La mulți ani!

---

VIZUALIZĂRI: 1099 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI