ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 06.02.2013
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 06.02.13
STATUS: JUNIOR
DATE SEJUR
FEB-2013
DURATA: 1 nopți
prieteni
10 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
12.50%
Extrem de nemulțumit
CAZARE [camere etc]:
0.00%
Sub orice critică
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
0.00%
Sub orice critică
CADRUL NATURAL:
25.00%
Foarte nemulțumit
DISTRACŢ. / RELAXARE:
37.50%
Mai degraba nemulțumit

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
15.00%

AUTORUL NU ar recomanda
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 3 MIN

Un fiasco total

TIPĂREȘTE

Cabana «LA PITICUL» = un fiasco total.

Incepem cu cei 150 m. de la telegondola (afisati pe site-urile de promovare) care sunt realitate minim 300 m., la care se adauga inca 200 m. de la parcarea "comunala", si care se parcurg cu bagajele-n spinare, taras sau agatate de turist, fiecare dupa posibilitati. Drumul este ingust, gen poteca, nu exista acces cu masina si trebuie sa fii foarte atent sa nu-ti rupi gatul, intrucat accesul se face si pe niste scari pline de gheata, pe care niciun proprietar de cabana nu este in stare sa le curete. Doamne fereste de vreun incendiu la cabana Piticul sau la vreuna din cabanele aflate in imprejurime, sunt sigura ca incendiul va fi stins cu galeata si nu de pompieri, caci accesul este imposibil. Cinste primariei, care a aprobat un PUZ de toata jena si a reusit sa dea autorizatii de construire intr-un talmes-balmes total.

Cat despre cabana Piticul - incepem cu fumul de tigara gros care ne-a taiat respiratia la intrare. Respiratie cam gafaita dupa zecile de kg (clapari, schiuri si bagaje) tarate pana la cabana minune. O privire ucigasa catre fumatorii inraiti care intoxicau si cei cativa copii aflati la mese au mai calmat nitel avantul de fumatori. Camerele din pensiune sunt un dezastru. Lenjerie dubioasa cu multe gauri de aerisire (a se citi rupta), prosoape de baie sintetice, spalacite si imposibil de utilizat (Doamne, bine ca ne-am luat prosoape la noi!), cabine de dus insalubre si imposibil de utilizat (apa de la dusul camerei 12 se scurgea prin tavanul baii camerei nr. 8), hartie igienica de o calitate cel putin dubioasa. Noroc insa ca era caldura suficienta. Atat de suficienta incat am vrut sa deschidem geamul de la baie pentru a aerisi un pic camera. Noi am vrut, geamul nu a vrut. A vrut insa in camera nr. 11, unde geamul de la camera a picat cu totul din balamalele de sutinere. Toata constructia ni s-a parut de o fragilitate iesita din comun. Zgomotele si conversatiile din camerele de la etajul 3 se auzeau pana la parter, iar tabla de pe cabana zdranganea la fiecare adiere de vant.

Aviz familiilor cu copii mici: peretele casei scarilor lipseste cu desavarsire, locul ramas gol fiind astupat cu placi de carton presat, placaje si paturi, intre perete si scari ramanand gol un spatiu suficient de mare sa alunece un copil mic.

In rest – sala de mese si bucataria se afla intr-o stare patetica. Fetele de masa cuprind meniul pe minim un an. Murdare, nespalate, jegoase de-a dreptul, cred ca nu mai fusesera schimbate de cel putin cateva saptamani. Bucataria – locul de distractie si joaca al microbilor, micozelor si ciupercilor. Insalubra, nespalata, total inutilizabila din cauza mizeriei si mirosurilor de nesuportat.

In tot cursul sederii noastre nu a existat decat un singur angajat care se ocupa de cabana, gen baiatul bun la toate: curatenie, spalat, incasat bani, facut gratar (din acest punct de vedere nu avem ce sa-i reprosam, recunoastem cu mana pe inima ca el a pregatit focul si jarul). La capitolul curatenie era insa corigent. Ca si patronii cabanei, de altfel, intrucat ei ar fi trebuit sa fie primii care observa minusurile si sa remedieze situatia.

Concluzie: servicii proaste, preturi mari, bataie de joc si turisti fraieri care din lipsa spatiilor de cazare in alte cabane au avut ghinionul sa se cazeze la «PITICUL» (din toate punctele de vedere).

Ar putea foarte bine sa redenumeasca pensiunea sau ce o fi ea in "Minusculul"


[fb]
---
Trimis de LibelulaSophie in 06.02.13 16:30:01
Validat / Publicat: 06.02.13 17:35:35
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în STRAJA [HD]. A mai fost în/la: Moldova, Ardeal, Oltenia
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 1676 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

2 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (LibelulaSophie); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
IMPORTANT: Eventualul drept la replică din partea proprietarilor este BINEVENIT, ÎNCURAJAT și SALUTAT, fiind esențial pentru formarea unei opinii în cât mai completă cunoștință de cauză. Proprietarii sau reprezentanții unitătilor de cazare își pot exercita dreptul la replică fie scriind un ECOU la acest articol, fie inițiind un articol nou, cu titlul "Dreptul la replică".
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 9000 PMA (din 12 voturi)

ECOURI la acest review

2 ecouri scrise, până acum

webmaster
[06.02.13 17:34:05]
»

În ciuda nemulțumirilor evidente ce răzbat din review (și care de multe ori predispun la "tăierea" - sau în orice caz diminuarea - poftei de a compune elaborat), e un articol de debut ce merită remarcat atât pentru bogăţia şi calitatea (utilitatea) informaţiilro incluse cât şi prin stilul cursiv (şi plăcut citirii) în care a fost redactat.

@LibelulaSophie: bun-venit pe sait şi în comunitatea AmFostAcolo.ro.

Mulţumim pentru impresii, te aşteptăm şi cu alte recomandări din vacanţele ori excursiile tale trecute sau viitoare

abancor
[07.02.13 14:38:57]
»

Din păcate e tipic pentru Straja o asemenea "calitate" a turismului. Spun din păcate, pentru că potenţial peisagistic ar fi, dar pare că s-a vrut să se rezolve totul cu minim de efort din partea primăriei: investiţii minime (au asfaltat drumul şi au schimbat telescaunul; partea cu telescaunul nu era chiar presantă, puteau să facă altele mai întîi), plan urbanistic inexistent, nici măcar zăpada nu o dau cum trebuie pe drumul de acces.

Acolo se mai întîmplă un fenomen: la multe dintre cabane, administratorii se schimbă anual. În Valea Jiului nu sînt pesemne mulţi investitori, aşa că proprietarii cabanelor sînt de prin Deva, de prin Hunedoara, ba chiar şi de mai departe, şi angajează persoane din partea locului sau chiar din alte părţi (inclusiv de la Constanţa), să se ocupe de cabane. Sau le închiriază unor agenţii de turism care aduc angajaţi. De aici rezultă diverse fenomene: fie lipsă de interes pentru clienţi, fie lipsă de interes pentru propiretari (administratorul se ocupă excelent, dar bagă toţi banii în buzunar). Aşa că are loc un soi de rotaţie a forţei de muncă între cabane, şi ajungi să nu conteze cabana cît administratorul, nu urmăreşti o anumită cazare, ci un anumit administrator. Unde e el, dacă ştii că merge bine, te duci şi tu.

Am stat de 3 ori la aceeaşi cabană, cu 3 administratori diferiţi. De fiecare dată a fost altfel, inclusiv masa, de la meniu fix, doar pentru cei cazaţi acolo, la restaurant a la carte, unde la unele ore abia găseai loc.

În ultimii ani totuşi am citit păreri OK şi constante despre cîteva locuri de cazare, deci cu atenţie se poate găsi ceva convenabil şi confortabil şi în Straja.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
1 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
abancor
Alte impresii din această RUBRICĂCabana 'La Piticu':

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.05320405960083 sec
    ecranul dvs: 1 x 1