Hotel Bradul Vatra Dornei - Mai bine nu!

TIPĂREȘTE

Am ales să ne petrecem mini-vacanța de Rusalii la Vatra Dornei, unul dintre criteriile selectate fiind distanța față de locul de baștină. Practic, am gândit că nu are rost să ne pierdem două zile pe drum și, cum la Vatra Dornei nu mai fusesem de 20-25 de ani, am decis că ar fi o destinație potrivită.

De la Piatra Neamț până la Vatra Dornei am făcut fix 3 ore pe traseul Gura Humorului Câmpulung Moldovenesc. Drumul este foarte bun și foarte frumos, cu peisaje de poveste și cu sate extraordinare. În Vatra Dornei însă povestea s-a schimbat. Tot orășelul era spart la propriu întrucât municipalitatea schimba canalizarea sau rețeaua de termoficare, nu știu exact. Cert este că toate străzile centrale erau sparte și se înlocuiau țevile astfel încât am ocolit destul de mult până am ajuns la hotel.

Hotel Bradul este lipit de fratele lui geamăn, Hotel Călimani, ambele arătând ponosite rău. Încă din recepție ne-a întâmpinat un miros de vechi, iar toți locatarii întâlniți pe holuri - puțini dealtfel - erau trecuți de 70 de ani, fiecare purtându-și bătrânețile în bastoane sau scaune rulante.

Ni s-a repartizat o cameră la etajul 2 cu vedere spre pârtie și când am intrat am constatat că nu avea decât 2 paturi, și acelea despărțite, deși noi eram 3, copilul de 12 ani fiind considerat adult și taxat ca atare. După ce am sesizat acest aspect la recepție, ni s-a spus că hotelul nu are camere triple, în consecință a venit o cameristă cu un pat pliant. Pe acesta nu l-am folosit însă pentru că după ce l-am desfăcut am constatat că am blocat accesul către dulap și, în plus, nu mai aveam loc nici să călcăm. Drept urmare, am unit cele două paturi, am rezemat patul pliant de un perete și am mutat noptierele sub o măsuță.

Cu alte cuvinte, camera este mică, (pentru 3 persoane chiar foarte mică), mobilierul modest și fără pretenții, iar în balcon nu există nici un scaun. Am mutat noi un fotoliu ca să avem pe ce sta. Nu există aer condiționat, ce-i drept nici nu a fost foarte cald, deci nu i-am simțit lipsa - dar probabil vara ar trebui. Prosoapele care au fost cândva albe aveau o culoare cenușie și câteva dintre ele erau rupte. Nu există halate de baie, deci pentru piscină le folosiți pe cele de acasă sau vă îmbrăcați cum puteți. Baia este mărișoară însă consumabile nu am primit decât în prima zi și anume câte un gel-șampon, un săpun și o hârtie igienică. Pentru a ni se schimba prosoapele și a mai primi o hârtie igienică am căutat camerista și i-am dat un bacșiș. În rest, timp de 3 zile nu a venit nimeni nici măcar să ia gunoiul din cameră sau baie darmite să facă curat,

Piscina nu este în cadrul Hotelului Bradul ci la Calimani. Pentru a ajunge acolo se străbate holul recepției în șlapi și halat, se intră în recepția de la Călimani care e despărțită de a fratelui Bradul doar printr-o ușă, apoi se ia liftul până la etajul doi unde se află baza de tratament. Noi am folosit doar piscina și sauna, de fapt acestea fiind singurele disponibile în weekend. Există vestiare, dușuri și căteva uscătoare de păr. Piscina este de mici dimensiuni iar adâncimea maximă este de 1,5 metri. În total sunt cam 10 șezlonguri, dar nici nu e spațiu pentru mai mult. Există și un jacuzzi micuț dar care nu era funcțional când am fost noi. Gresia de lângă piscine este extrem de alunecoasă, motiv pentru care bâtrânii ce se încumetau la piscină abia se târau.

Restaurantul este la mezanin și este măricel. Într-unul dintre saloane mâncau bătrânii veniți în stațiune cu bilete de pensionar și aceștia aveau meniu fix ce părea tare modest. Meniul era afișat la intrare în restaurant.

Ceilalți turiști, veniți pe cont propriu aveau bufet suedez. Trebuie să spunem în fiecare dimineață numărul camerei și abia apoi ne puteam așeza la masă. Micul dejun dealtfel era destul de bogat având cam de toate: mezeluri, cașcaval, chifteluțe, salată de boeuf, crenvurști, omletă, ouă fierte, unt, dulceață, lapte, cereale. De asemenea, era și câteva prăjiturici gen pandișpan, suc la dozator și cafea la discreție.

Într-o seară am ales să mâncăm tot în restaurantul hotelului. Prețurile sunt mici dar mâncarea este proastă iar servirea execrabilă. De exemplu, o porție de ceafă de porc era 20 de lei, tochitură dorneană costă 15 lei, tocăniță bucovineană 13 lei, cartofii natur 5 lei iar salata de varză sau cea de castraveți murați 6 lei. Din păcate, ambele feluri de mâncare (tochitura și tocănița cică „tradiționale”) erau la fel, singura diferență este că la tochitură erau în plus o linguriță de brânză și un ou-ochi. i. Berea a fost caldă și ni le-a adus desfăcute pe amândouă iar desertul (clătite și papanași, singurele feluri) ni s-a adus odată cu felul principal. Înainte să ne apucăm de mâncat ni s-a adus și nota de plată fără să ne mai întrebe cineva dacă mai vrem altceva. Pe scurt, n-am mai mâncat așa prost de multă vreme...

Amplasarea hotelului este foarte bună, acesta fiind chiar în parcul central al stațiunii, parc ce este mai mult o pădurice umbroasă și răcoroasă. Aleile sunt numeroase, în pantă, numai bune de dat cu trotineta sau bicicleta iar veverițele sunt foarte numeroase și blânde. Veneau și-ți mâncau din palmă nuci sau alune. Din păcate însă, acest parc extrem de frumos și mare, potrivit pentru plimbări, sport, etc., este lăsat în paragină. Buruienile aveau peste 1 metru înălțime, era mizerie peste tot mai puțin în zona ultracentrală a parcului, locul de promenadă dealtfel al întregii stațiuni.

Toată stațiunea este părăginită dealtfel, având un aer dezolant și bătrânicios. Clădirile vechi, cu o arhitectură foarte frumoasă, sunt scorojite și dărăpănate iar cazinoul, emblema aristocratică a orașului ca și cele câteva pavilioane ce adăpostesc izvoarele de ape minerale stau să cadă. Cazinoul era în șantier deci ar fi ceva șanse de renovare într-un viitor oarecare. Orășelul este foarte mic, în jumătate de oră poate fi făcut la pas, nu prea ai ce vedea iar magazinele sunt și ele modeste. Restaurante și terase sunt puțintele și concentrate în zona centrală. Cel mai probabil iarna, când se deschide sezonul de schi stațiunea e mai animată și turiștii mai tineri.

În concluzie, așa de bătrâni nu ne-am simțit niciodată iar la Vatra Dornei nu cred că vom mai ajunge prea curând.

---

VIZUALIZĂRI: 3402 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI