ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 21.12.2022
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Frumuşani [CL]
ÎNSCRIS: 03.03.08
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
DEC-2022
DURATA: 8 nopți
Cuplu
2 ADULȚI
Raport PREȚ/CALITATE:
RĂU

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
70.00%
Satisfăcător
CAZARE [camere etc]:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
DISTRACŢ. / RELAXARE:
70.00%
Satisfăcător

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
83.00%

AUTORUL NU ar recomanda
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
la PMM* = 77 EUR
*PMM = Preț Minim MEDIU / Cameră, în cursul anului

TIMP CITIRE: 7 MIN

Dacă nu se schimbă nimic, nu merită să dați banii aici!

TIPĂREȘTE

Am revenit aici cam la un an de la vizita anterioară (vezi impresii). De data asta, pentru leac, nu pentru relaxare. Gradul de satisfacție din păcate nu se mai ridică la nivelul din anul anterior... Voi detalia mai jos, pe capitole.

Drumul până aici a fost ok (am venit dinspre Hunedoara, nu din capitală). Vremea - relativ caldă pentru jumătatea lui decembrie. După o primă noapte cu ninsoare, în rest a fost vreme cu temperaturi peste 0 grade Celsius, cer acoperit, mai puțin în ziua dinaintea plecării când a fost un soare superb. Din păcate, nu am putut profita de vremea bună pentru o plimbare, am privit-o mai mult prin fereastră...


despre SERVICII

Aici sunt ceva mai multe de discutat, întrucât stabilimnetul oferă mai multe tipuri de servicii: cazare, SPA, tratamente, curățenie etc.

Recepția: check-in-ul rapid. După ce am adus în fața front-desk-ului cu chiu cu vai bagajele din parcare, am fost întrebați dacă e nevoie de bell-boy să le urce în lift și să le ducă în cameră. :D

Evident, nu mulțumesc, ce rost mai avea?!? La check out, ceva discuții în contradictoriu cu privire la stornarea unui serviciu prost prestat ce ne-a fost promisă de către recepția de la SPA. A rămas ca ei - dacă mai pot, recuperez prin agenție...

Curățenia: nu toate angajatele sunt la fel de implicate - în câteva zile aproape nu s-a cunoscut că au trecut pe la noi. Păcat de munca celor care o fac cu răspundere...

La sosire, camera am găsit-o curată și pregătită cu de toate; pe parcurs, au mai „uitat” să completeze una-alta. Dar în general au fost destul de ok. Repet - păcat că nu au fost constante în calitatea serviciului.

Tratamente și SPA: ei, aici au fost cele mai mari dezamăgiri, pentru mine cel puțin. De fapt, eu fiind beneficiarul principal de data asta al acestor servicii. Nu intru în detalii, fapt e că am avut nevoie de tratament de recuperare serios și nu l-am primit decât parțial. Am achitat (prin agenție) un sejur cu 4 tratamente pe zi. Medicul care face vizita inițială în funcție de care recomandă procedurile de aplicat cele mai eficiente pentru afecțiunile pe care le obervă mi-a recomandat împachetări cu nămol (aici, ca și anul trecut totul a fost la superlativ, cu o mică sincopă în penultima zi, când m-au întârziat peste jumătate de oră, fapt ce a dus la prezentarea mea la următoarea procedură din ziua aceea cu o ușoară întârziere; voi reveni ceva mai jos asupra acestui „detaliu” ), gimnastică de recuperare (sincere felicitări și mulțumiri fizioterapeuților cu care am lucrat pentru pregătire și dedicație), ultrasunete (ceva frecție Diana la piciorul de lemn - mă rog, la umeri de fapt) și bomboana de pe tort - masaj medical. Aici a fost buba... Trebuia să primesc masaj la spate și la coapse. Se pare că pentru unii maseuri, eu nu am avut decât spatele la mine... Iar când la al patrulea masaj cu unul dintre ei i-am atras atenția de la început că ar trebui să se ocupe și de acea parte a corpului (asta a fost în ziua când am ajuns cu vreo 6 minute mai târziu din cauza celor de la nămol) și când omul s-a oprit urându-mi să-mi fie de bine nu am mai rezistat și l-am întrebat de ce nu face treba până la capăt? ce credeți că răspunde? Păi de ce nu am spus de la început?!? și oricum, timpul a expirat. (după ce am ieșit furios din cabinet, m-am uitat la ceas: ar mai fi trebuit să facă încă vreo două minute de masaj ca să se termine de fapt timpul oficial, alea 20 de minute scrise pe fișa mea...) I-am explicat că de data asta chiar i-am spus de la început și culmea! scrie și pe fișa medicală ce și unde trebuie să maseze... Analfabet funcțional. (iar asta chiar mi-a fost confirmată ulterior - omul citise, dar habar nu avea ce înseamnă cuvântul „coapse” )... Și așa două treimi din ceea ce mi-ar fi fost mai util s-au dus pe apa sâmbetei. Cum am spus mai sus, recepția de la SPA unde am semnalat deficiența mi-au promis stornarea sumei pentru una dintre proceduri pentru o persoană din sejur. Să vedem ce zice agenția... Că recepția lor a spus că nu ei pot storna suma direct.

Tot aici mai vreau să menționez și faptul că piscina de la nivelul 0 nu a fost funcțională decât 5 zile din cele 8 ale sejurului nostru, iar cea cu apă sărată a fost și asta o zi oprită (din fericire, există o a doua, la nivelul inferior, chiar mai mare. Dar, din nefericire, acolo se ajunge numai pe scări, liftul fiind oprit [chipurile defect] încă de anul trecut!!! Acțiune nu tocmai simplă doar într-un picior...).


despre CAMERE & COND. CAZARE

Camera la fel cu cea de acum un an. Mobilată corect, având mobilierul și tot ce trebuie în stare bună.

Am avut și o cană-fierbător cu plicuri de ceai, ness și ciocolată caldă completate aproape zilnic - un gest frumos și util.

Climatizarea cam zgomotoasă, am compensat lăsând ușa de la baie întredeschisă și caloriferul de acolo reușea să mențină în tot spețiul o temperatură ok (în jur de 23 grade).

Nu mai iau fiecare detaliu în parte la descris, vedeți impresiile de anul trecut pentru asta!


GASTRONOMIE (BUC & MASĂ)

Am avut iar regim de demipensiune, așadar le voi descrie pe rând. La prânz, se putea lua masa tot la restaurantul lor, fie în regim de bufet suedez (95 lei/persoană), fie a la carte. Nu mi s-a părut o idee prea atrăgătoare niciuna dintre variante (după ce am studiat meniul pentru servirea a la carte), așa că am ales să mergem la prânz prin apropiere. Păcat că Ciuperca Mică e închisă până la Crăciun pentru renovare, dar am găsit și alte locuri ok.

Mic dejun: Destule produse din care să alegi, doar că după o săptămână de zile devine puțin mai greu să găsești ceva de care să nu te fi deja săturat. Cafeaua rezonabilă, dar nu foarte pe gustul meu. La fructe - majoritar mere. Rar apăreau două-trei banane verzi și câteva kiwi (am văzut la alții pe masă, nu în locul lor!)

Cina: aici meniul era ceva mai variat de la o zi la alta, mereu era cel puțin una dintre cele două ciorbe care mă tenta. Iar ca fel principal aveai mereu de unde alege. Mai puțin dacă ai fi fost o persoană care dorește să țină post, că mai sunt și dintre aceștia... Chiar m-am amuzat într-o seară când pe „eticheta” de deasupra mesei cu preparate reci scria „preparate vegetariene” și „pachețele de primăvară” iar dedesupt erau preparate cu ou, carne etc. :D

Antreuri destul de bune, deserturi la fel.

Fiecare persoană primea, la alegere, o sticlă de apă plată sau carbogazoasă.

În week-end, pentru că veneau aici și clienții de la hotelul Sovata (care doar în acele zile e deschis, în restul timpului fiind în lucrări serioase de renovare), masa s-a sevit la restaurantul „de rezervă” , mai mare, amenajat în sala mare de conferințe. În aceste zile, personalul a fost cam depășit de situație, rămâneau cam în urmă cu completarea platourilor, debarasarea...


LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI

Amplasat chiar în centrul stațiunii, deasupra lacului Ursu, oferă o priveliște superbă indiferent pe ce parte a sa veți avea camera (clădirea are o formă de octogon).

Sunt o grămadă de trasee de plimbare - totul e să nu dați nas în nas cu ursu'. Ăla real, nu cel cu lacul. Am avut într-o zi parte de trei alarme Ro-alert pe tema asta, Moș Martin ajungând chiar și pe lângă hotelul Aluniș, de lângă noi!


despre DISTRACȚIE & RELAXARE

Cum ziceam, nu la distracție am fost, iar relaxarea nu mi-a prea fost completă. Și nu din vina mea.

Iar nota de 7 o acord mai mult pentru cei care au fost corecți, altfel cred că primeau 0.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de Dragoș_MD in 21.12.22 15:00:00
Validat / Publicat: 21.12.22 15:30:15
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în SOVATA [MS]. A mai fost în/la: Vezi impresii anterioare.

VIZUALIZĂRI: 2883 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

4 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Dragoș_MD); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
IMPORTANT: Eventualul drept la replică din partea proprietarilor este BINEVENIT, ÎNCURAJAT și SALUTAT, fiind esențial pentru formarea unei opinii în cât mai completă cunoștință de cauză. Proprietarii sau reprezentanții unitătilor de cazare își pot exercita dreptul la replică fie scriind un ECOU la acest articol, fie inițiind un articol nou, cu titlul "Dreptul la replică".
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P20 Amintire din Sovata... ;)
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 24050 PMA (din 25 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
  • rezervă o cameră la acest hotel, prin booking.com — la un preț mediu (media pe întreg anul) de 77.00 EUR pe cameră

  • ECOURI la acest review

    4 ecouri scrise, până acum

    Zoazore
    [21.12.22 15:58:19]
    »

    @Dragoș_????????: Orice ai patit, sa treaca repede si sa te recuperezi!

    Nu stiu de ce nu m-a atras niciodata Sovata! . Acum, se zice ca arata bine, dar...

    Chiar daca nu mergi la relaxare, conditia psihica ajuta mult la vindecare. Dar daca vine cate cineva si "da cu 7 pe taiere", parca-ti piere tot cheful de tot si toate.

    Ar fi putut fi foarte bime, ar fi putut avea multi turisti straini, dar parca nimanui nu-i pasa de asta!

    Craciun fericit, sanatate multa si un 2023 mai bun si mai frumos!

    Dragoș_MDAUTOR REVIEW
    [21.12.22 16:27:42]
    »

    @Zoazore: erau destui turiști „străini” . Mulți vorbeau limba rusă, alții limba locală... Ba chiar am auzit și engleză.

    Mulțumesc de urări, asemenea și ție!

    mishu
    [21.12.22 18:36:09]
    »

    @Dragoș_????????:

    Am revenit aici cam la un an de la vizita anterioară. De data asta, pentru leac, nu pentru relaxare

    imi pare rau si spe sa te efaci cat mai repede.

    check-in-ul rapid. După ce am adus în fața front-desk-ului cu chiu cu vai bagajele din parcare, am fost întrebați dacă e nevoie de bell-boy să le urce în lift și să le ducă în cameră

    , chiar amuzant, cand de fapt acel bell-boy ar fi trebuit sa il gasiti afara si sa va ajute, nu sa stea la caldurica si sa faca "plimbarea" bagajelor la lift si la camera . Am mai intalnit astfel de locuri, am mai cdat cate o data insa m-am mai si abinut, pe aceeasi idee ca si tine, unde mi-a fost greu m-am descurcat singura, de ce as face-o cand e usor?

    Cat despre tratamente si spa, aici a fost un fel de alba-neagra, si bune dar si rele, insa cand ai mentionat frectia Diana, pe mine m-a dus mintea instant la acel produs , ca doar se fabrica unde am lucrat si eu , si pot spune ca am "traume" chiar din liceu, cand faceam practica acolo, in niste conditii inumane, asa ca mi-am spus ca nu voi folosi aceste produse niciodata.

    Dar, sa speram ca macar putin ti-a fost de ajutor, asa ca sa ne auzim de bine, Sarbatori Fericite! si multe bucurii.

    Si....era sa uit , felicitari, votat cu mare drag!

    Dragoș_MDPHONEAUTOR REVIEW
    [21.12.22 18:45:59]
    »

    @mishu: mulțumesc mult pentru urări, vizită și apreciere.

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    mishu, Zoazore
    Alte impresii din această RUBRICĂBrădet Ensana Health Spa:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.059416055679321 sec
    ecranul dvs: 1 x 1