ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 14.11.2023
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Galați
ÎNSCRIS: 27.07.12
STATUS: POSEIDON
DATE SEJUR
JUL-2023
DURATA: 1 nopți
Familie
4 ADULȚI
Raport PREȚ/CALITATE:
BUN

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
la PMM* = 68 EUR
*PMM = Preț Minim MEDIU / Cameră, în cursul anului

TIMP CITIRE: 11 MIN

Le Baron - bijuteria ascunsă de lângă Târnăveni

TIPĂREȘTE

Știind cât de „lung îi drumul Clujului” și mai ales știind că, făcut cu mașina, îl tolerăm tot mai greu, am zis să-l împărțim în 2 măcar la întoarcere, așa că am purces a căuta un loc drăguț de popas intermediar. Criterii: parcare, restaurant (măcar prin vecini), pet friendly (căci ai noștri copii aveau să fie însoțiți de cățelul lor și, dacă tot e bal, am decis să-l luăm cu noi și pe-al nostru).

Am găsit mai multe variante (da, da, nu m-aș fi așteptat!), însă cea care mi-a picat cu tronc de la prima vedere a fost Boutique Hotel Le Baron, o pensiune cochetă cu doar 9 sau 10 camere, restaurant propriu (Butoiul Sasului) și facilități de spa, printre care o piscină sezonieră. Singurul dezavantaj părea să fie localizarea - Gănești, lângă Târnăveni, adică prea aproape de Cluj, nu scuteam decât vreo oră jumate. Șoferul a zis totuși că-i ok, că mai bine 5 ore și ceva decât 8 mers întins, ceea ce m-a încurajat să rezerv 2 camere duble, cu mic dejun inclus, pentru prețul total de 900 lei. Rezervarea a fost parțial rambursabilă, lucru pe care mi l-am asumat, căci oricum nu mai era mult până la micul nostru sejur.

În ziua H, știind că check-in-ul începe după ora 15, ne-am străduit să ne moșcăim cât am putut, dar tot am bătut în poartă (vorba vine; am găsit-o larg deschisă) cu vreo 2 ceasuri mai devreme... Nu-i bai, ne-am zis, lasă că balotăm ceva la Butoi, numai bine o trece vremea! Domeniul părea destul de întins (și aveam să ne lămurim că așa-i) și cumva dispus pe o pantă lină, noi eram chiar la bază, în dreapta se face o uriașă parcare, în stânga restaurantul, iar în față (dar mai pe fundal) conacul-pensiune.

Am „săpat” un pic la vremea respectivă (căci, văzând pozele, am zis: sigur clădirea asta are o istorie!) și, nu știu de ce, n-am dibuit nimic. Am mai săpat o dată acum și... ta-daaam! : „Conacul Dániel din Gănești este construit în stil neoclasic, iar despre ridicarea acestuia în sec. XIX nu s-au păstrat documente. Proprietarul castelului a fost Dániel Mihály, descendentul unei familii armene, care se presupune că a cumpărat proprietatea. Singurele documente care există despre conac sunt cele de la naționalizarea proprietății, în anul 1949, de la fiul lui Dániel Mihály [... ] După naționalizare, conacul și clădirile adiacente au adăpostit sediul CAP-ului din localitate, iar după 1990 a fost restituit familiei Dániel.” În anul 2000, proprietatea avea să fie cumpărată de o familie de sași plecată de peste 30 de ani în Germania, soții Erich Johann și Annemarie Jikeli. Derulând ceva afaceri în Târnăveni, pandemia de coronavirus i-a prins prin zonă și au decis a se reloca, măcar temporar, aici (motivul principal fiind laxitatea mai mare a măsurilor de lockdown în România față de Germania). Și așa, încet-încet, mai o pivniță restaurată și transformată în cârciumă, mai o piscinuță construită, mai o livadă adăugată, mai un concept bio... Domeniul Le Baron a ajuns ceea ce vedem noi azi!

Dar ce vedem noi azi?! Haideți să cercetăm!

În primul rând, ne-am prezentat pe terasa restaurantului, de fapt Tati, că noi, restul, ne-am mișcat mai în reluare – care cu cățelul, care cu pozatul... O tanti de-a casei l-a luat deci în primire pe Tati, care a declarat că da, vrem să mâncăm și când s-o face ora să ne și cazăm. Tanti imediat a percutat (speram asta, sincer): ah, dar vă putem caza chiar acum, camerele sunt pregătite! Și s-a repezit înăuntru, în restaurant (nu știu dacă există recepție dedicată), după chei, pe urmă ne-a făcut semn s-o însoțim.

Între restaurant și pensiune se află un spațiu verde gândit ca loc de relaxare, cu vatră de foc înconjurată de băncuțe; este acolo și o statuie interesantă, reprezentând o femeie cu aripi ce poartă o făclie. În fine, am ocolit prin stânga toate acestea (s-ar fi putut și prin dreapta, dar am fi ocolit mai mult), intrarea în hotel se face prin spatele clădirii; cea din față, cu portic flancat de câte un rând de trepte e doar așa, de pamplezir. Tot aici, în spate, între hotel și zona piscinei, mai e o parcare mai mică, pentru oaspeții cazați.

Casa are 2 aripi și 2 niveluri, sunt vreo 2 sau 3 camere la parter, se intră direct de afară, restul la etaj. Noi am avut camerele 3 și 4, ambele la etaj, dar pe aripi diferite. Asta n-a fost o tragedie, căci spațiul nu-i deloc excedentar, e un hotel mic. Camera 3 dădea spre restaurant (fața clădirii), 4 spre piscină (pe spate) și ambele sunt un pic mansardate. Altfel, foarte asemănătoare ca dotări și aspect, dar nu chiar identice. Și destul de spațioase. O să descriu camera 3, cea care m-a găzduit.

Două paturi twin lipite, dar într-un blat comun, alcătuit din lemn sculptat, foarte frumos. Saltele confortabile, lenjerie albă, de bumbac, 2 perne și un pled grosuț de fiecare (vară-vară, dar în zonă serile de vară pot fi chiar răcoroase; aveam să dormim cu fereastra crăpată și înveliți până-n dinți). Încă 2 pernițe decorative și o cuvertură aruncată voit neglijent, ambele de culoare gri-turcoaz, care dădeau foarte bine; pata de culoare, vorba 'ceea. Câte o noptieră și câte o veioză de-o parte și de alta a patului. Pe una din noptiere, o tăviță cu 2 pahare, 2 sticle de apă și 2 pliculețe de ceai bio de plante (din partea casei; mai puțin paharele, desigur ????).

Pe peretele opus, o comodă pe care stătea TV-ul, un suport pliabil de bagaje și un scaun tapițat. De-o parte și de alta a ușii de la intrare, un șifonier în 2 uși și o măsuță improvizată dintr-o fostă mașină de cusut plus încă un scaun. Tot mobilierul avea patina timpului, păreau piese recondiționate, dar perfect armonizate între ele. Poate doar păreau... În tot cazul, rezultatul mi-a plăcut. Dacă făceai abstracție de câteva elemente moderne (de exemplu, aparatul de AC de deasupra ușii), chiar te-ai fi crezut oaspete într-un conac rural... cel puțin interbelic!...

Dincolo de fereastră (protejată cu perdele de in și draperii groase), priveliștea este absolut mirifică! În prim plan, zona verde din fața conacului, pe urmă restaurantul cu terasa lui, iar pe fundal dealurile împădurite, presărate cu aglomerări de case din care răsare câte o turlă de biserică... De prisos să menționez că nu există balcoane la această clădire; la momentul construcției, standardele vremii nu prevedeau asemenea extravaganțe.

Din cameră se traversează un hol minuscul și se intră în baie. Aici avem o cabină de duș ascunsă într-o nișă, protejată de o perdeluță, avem chiuvetă, vas de toaletă, oglindă, coș de gunoi – tot ce trebuie. Avem câte 3 rânduri de prosoape albe de căciulă, avem prosop de ieșit din duș, uscător de plete, chiar și oglindă-lupă, din aceea cu braț mobil. Drept consumabile – hârtie igienică (destulă), săpunele rotunde și plicuri cu șampon. Papuci de unică folosință și halate de baie, desigur. Baia e luminoasă și se poate aerisi eficient datorită unei ferestre.

Nu știu dacă ați remarcat, n-am remarcat nici eu când am făcut rezervarea și nici la prima inspecție a camerei; lipsește ceva: frigider/răcitor/minibar. Am remarcat abia când am realizat că aveam ceva ce trebuia musai păstrat la rece. Am căutat-o pe tanti cea drăguță de mai devreme, ne-am gândit că sigur au asemenea spații de depozitare la restaurant. Am aflat că există și în hotel, chiar pe palierul nostru – în capătul fiecărei aripi este amenajat un dulăpior cu toate cele necesare pentru preparat minunate ceaiuri din ierburi, iar dedesubt, în „burta” dulapului, e câte un răcitor comun. Deci există.

În plus, ar fi de remarcat locul de socializare amenajat la etaj, chiar pe mijloc, „între aripi” , dotat cu mobilier de epocă, broșuri turistice și cărți, câteva jocuri pentru copii, gen „Nu te supăra frate” . Ar fi de remarcat și decorațiunile – oglinzi cu rame mai simple sau mai ornamentate, statuete, vase cu flori etc. Și jos, în micul hol de la parter, se află un bufet plin cu chestii de preparat și servit ceai și cafea, iar sub scară, într-o mică nișă, sunt prosoape pentru piscină.

Restaurant (Butoiul Sasului)

Am mâncat de prânz acolo, seara doar ceva subțire, că nu ne mai era foame. N-am pozat meniul, dar poate fi găsit ușor în spațiul virtual (le-baron.eu/restaurant). Oferta cuprinde în general bucătărie românească (dar nu exclusiv), iar prețurile sunt medii. Afară, pe terasa acoperită, au un fel de insulă-bar, în apropiere se fac și preparatele la grătar. La un moment dat, am auzit un glas cunoscut, iar Diana m-a tras de mânecă: „Nu e tipul ăla care a participat la Chefi la cuțite?” El era; cu mai multă barbă, dar el era. Nu ne-am amintit pe moment numele, doar mult mai târziu. În fine, fără relevanță.

Țin minte că am luat tot felul de chestii: ciorbă ardelenească cu tarhon (preferata mea, mai ales că în zona unde locuiesc nu se cultivă această delicioasă plantă aromatică), pulpe de pui la grătar cu pilaf și legume sau cu cartofi aurii, ciulama de ciuperci cu mămăligă, mici și cârnăciori afumați cu muștar. Totul a fost bun și suficient. Mai țin minte că am putut pune consumația pe cameră, plătind la final costul total. Seara am revenit pentru câte o porție de papanași cu dulceață (iami-iami!). A, și foarte important pentru noi și o mare-mare bilă albă pentru ei: cățeii noștri au avut voie să ni se alăture la terasă; ce-i drept, am ales și noi o masă mai într-o margine, să nu deranjăm.

Micul dejun a fost inclus în prețul camerei și tot afară, pe terasă, l-am savurat. Pentru că da, chiar a fost de savurat! Am primit un mare platou cu chestii tradiționale, majoritatea home made, cred că doar salamul să fi fost de origine industrială (dar nu bag mân-n foc, la cât de bun o fo'!): brânză maturată, caș, unt, chifteluțe, tobă, șnițele de pui tăiate fâșii, șuncă gen prosciutto, niște cârnăciori subțiri și uscați. Pe alt platou, legume: roșii, castraveți, ardei. Pe altul, boluri cu salată de vinete, zacuscă, pastă de măceșe, gem de fructe de pădure. Pâine de casă - minunată! Pentru cine nu s-a săturat sau poftește – ouă gătite în fel și chip, „la minut” . Pepene roșu la final. De băut: apă, suc natural de pere (Doamne, cum a fost!), cafea sau ceai. Am plecat de la masă rostogolindu-ne. Ca să nu mai zic cât de încântate au fost papilele noastre gustative! ????

Facilități

Piscina a cântărit binișor în alegerea mea, recunosc. Nu-i foarte mare, dar nici mică, e curată, are duș și șezlonguri de jur împrejur. În apropiere mai sunt și alte „pâlcuri” gândite ca locuri de relaxare, dotate cu mese și scaune sau cu hamace. Preferatul nostru a fost foișorul de lângă piscină, de fapt zona din fața lui, umbrită de copaci. În foișor se afla și un răcitor de unde puteai să te servești cu apă rece (contra cost).

Jacuzzi, saună și ciubăr – sunt disponibile și ele (preț suplimentar).

Dincolo de piscină, în sus, se desfășoară livada cu pomi fructiferi, iar într-o margine grădina de zarzavaturi. Prin livadă sunt amenajate poteci pentru plimbare, câte o băncuță e plantată ici și colo. Când am fost noi, în plină vară, fructele se coceau cu spor, totul era verde-intens, natura emana o forță și o prospețime care te energizau subit și permanent!

Am profitat din plin de acest ambient, am avut și o tonă de noroc, căci norii amenințători ce se adunaseră puțin după sosirea noastră s-au risipit încet-încet și în mod nesperat. Așa că am înotat în piscină, ne-am uscat la soare, am citit la umbră și am făcut oarece plimbări prin livadă, admirând apusul.

Alte facilități pe care hotelul le poate oferi (le copiez din fițuica găsită în cameră): servicii de masaj sau manichiură/pedichiură, plimbări cu căruța sau cu bicicleta (am văzut și ceva mașini de epocă, dar nu știu cărui scop servesc), degustări de vin, vânătoare de trufe, cină romantică în pergolele din livadă.

În concluzie – Boutique Hotel Le Baron e un mic giuvaer cvasi-necunoscut, pe care l-am descoperit întâmplător și unde sper să mai poposim cândva. E genul de loc în care m-aș întoarce periodic, doar pentru atmosferă, oameni calzi și mâncare bună! În majoritatea locurilor îmi ajunge o dată, dar aici - vă jur! - chiar aș reveni!

## end review sc

[fb]
---
Trimis de crismis in 14.11.23 18:37:46
Validat / Publicat: 14.11.23 19:18:32
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în TÂRNĂVENI [MS].

VIZUALIZĂRI: 629 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

12 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (crismis); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
IMPORTANT: Eventualul drept la replică din partea proprietarilor este BINEVENIT, ÎNCURAJAT și SALUTAT, fiind esențial pentru formarea unei opinii în cât mai completă cunoștință de cauză. Proprietarii sau reprezentanții unitătilor de cazare își pot exercita dreptul la replică fie scriind un ECOU la acest articol, fie inițiind un articol nou, cu titlul "Dreptul la replică".
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P04 Boutique Hotel Le Baron - camera 3; vedere de la fereastră, cu restaurantul în dreapta și terasa lui în față
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 54000 PMA (din 40 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
  • rezervă o cameră la acest hotel, prin booking.com — la un preț mediu (media pe întreg anul) de 68.00 EUR pe cameră

  • ECOURI la acest review

    12 ecouri scrise, până acum

    webmasterX
    [14.11.23 19:17:04]
    »

    Mutat în rubrica "Boutique Hotel Le Baron [Gănești], TÂRNĂVENI [MS]" (nou-creată pe sait)

    [Rubrica inițială: BUFFER CAZARE]

    -

    Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

    Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)

    crismisPHONEAUTOR REVIEW
    [14.11.23 19:20:07]
    »

    @webmasterX: E ok. Acolo e.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    webmasterPHONE
    [14.11.23 19:51:22]
    »

    Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ

    — (1) la momentul publicării, în rubrica curentă nu existau impresii din anul curent sau anul trecut ;

    — (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.

    Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

    (Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

    Pușcașu Marin
    [14.11.23 20:08:12]
    »

    @crismis: Ce pot eu să mai zic dacă până și webmaster s-a emoționat și a apreciat de două ori articolul

    Nu știu cum faci de le găsești, da' e clar că-ți place să le cauți. Frumos tare. Și cât sunt eu de cârcotaș cu prețurile la cazări, aici (și nu numai) clar merită banii. Tot... și poziționarea și camera și facilitățile și mâncarea, super calitate.

    N-am înțeles treaba cu master cheful. Era fost participant la emisiune sau... Adi Hădean?

    crismisPHONEAUTOR REVIEW
    [14.11.23 20:11:22]
    »

    @ghisor: Da, fain tare! Chiar îmi place să le caut! Nu mereu le găsesc chiar așa, să mă dea pe spate, dar și când o nimeresc!

    Cât despre Chefi la cuțite... Nu, nu era Adi Hădean. Fost participat, sezonul 2022 (de fapt, primul pe care l-am urmărit, după câțiva ani buni de pauză).

    nicole33
    [14.11.23 20:58:49]
    »

    @crismis:

    Interesantă şi deosebită şi această cazare.

    Toate arată foarte bine.

    Am totuşi o nelămurire legată de preţ. În caseta tehnică ai declarat :

    DATE SEJUR

    JUL-2023

    DURATA: 2 nopți

    Familie

    4 ADULȚI

    PREȚ SEJUR 900 lei

    FĂRĂ transport

    CAZARE ÎN 2 x DblStd

    REGIM MASĂ MD

    Raport PREȚ/CALITATE:

    BUN

    Rezultă un preţ de 225 lei pe noapte pentru o cameră dublă cu mic dejun inclus, plus căţel . Pare extrem de puţin pentru cele oferite.

    Din textul articolului eu am înţeles că ar fi fost vorba de o oprire doar de o singură noapte pe drumul de la Cluj spre Galaţi.

    Felicitări pentru alegerea inspirată!

    crismisPHONEAUTOR REVIEW
    [14.11.23 21:35:53]
    »

    @nicole33: Am greșit, a fost doar o noapte de cazare! Înseamnă 450 lei/cameră/noapte. Scuze pentru inducerea în eroare! Pt cățel a fost moacă, oricum ????...

    Mulțumesc pentru aprecieri!

    webmasterX
    [14.11.23 21:42:46]
    »

    @crismis:

    a fost doar o noapte de cazare!

    am modificat, în caseta tehnică, cf celor precizate

    crismisPHONEAUTOR REVIEW
    [14.11.23 21:43:28]
    »

    @webmasterX: Mulțam!

    nicole33
    [14.11.23 21:52:21]
    »

    @crismis:

    Am greșit, a fost doar o noapte de cazare! Înseamnă 450 lei/cameră/noapte. Scuze pentru inducerea în eroare! Pt cățel a fost moacă, oricum

    Aşa mai vii de acasă

    Deja te invidiam pentru "bijuteria" prezentată mai sus, când eu am plătit recent mai mult pentru mai puţin .

    Mi-ai anticipat întrebarea referitoare la căţel. Bine, aici preţul sau gratuitatea (cazul tău) conta mai puţin, mult mai important fiind faptul că acceptau şi animăluţele de companie, cazările pet friendly fiind destul de rare.

    crismisPHONEAUTOR REVIEW
    [14.11.23 21:55:49]
    »

    @nicole33: Așa e, nu găsești ușor o cazare care să accepte prietenii noștri patrupezi! Iar mâncătorii - chiar și mai puține! Pe măsură ce cățelul nostru îmbătrânește, prețuim tot mai mult timpul petrecut alături de el, iar el pare să savureze la maxim fiecare ieșire alături de noi, în afara spațiului cunoscut!

    AZE
    [15.11.23 10:37:39]
    »

    Te admir că întotdeauna știi să alegi o cazare bună. În ultima perioadă ai prezentat pe AFA doar cazări bune. (și bineînțeles și mâncătorii bune????) Cât despre preț, cazările bune cam pe acolo se găsesc în România în jur de 400 lei.

    Nu demult la întoarcerea din Târgu Mureș am trecut prin Târnăveni, dar observ după hartă că acest loc se află mai departe de drumul principal.

    O zi bună

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    AZE, crismis, Pușcașu Marin

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.097052097320557 sec
    ecranul dvs: 1 x 1