ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 26.01.2019
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 29.10.15
STATUS: PARTENER
DATE SEJUR
MAY-2016
DURATA: 7 nopți
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
80.00%
Mai degrabă mulțumit
CAZARE [camere etc]:
80.00%
Mai degrabă mulțumit
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
PLAJA şi MAREA:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
88.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut

TIMP CITIRE: 5 MIN

Marea, plaja si maslinii de la Athos Palace... un sejur remarcabil

TIPĂREȘTE

In mai 2016 am prins o ofertă incredibil de avantajoasă pentru un sejur (7 zile cu demipensiune la 30% din suma ce apărea pe site-ul de rezervări) la Hotelul Athos Palace 4* din Kallithea Halkidikis, fără a face însă plata pentru acest hotel ci pentru Macedonian Sun 3* aflat peste drum de el.

Am aflat despre acest lucru atunci când am aterizat în fața recepției de la Macedonian Sun și am crezut că ce filmează acolo un serial cu scene post-apocaliptice, în care vegetația a cucerit cu entuziasm toate spațiile locuite cândva de oameni.

Deși moleșit de căldura aproape caniculară (se simțeau cam 34 grade la soare) am zărit lipit de o fereastră un anunț A4 unde scria că cei care au cazare acolo trebuie să meargă către Recepția de la Hotelul Athos Palace.

Zis și făcut, am părăsit în mare grabă stabilimentul ce nu părea încă pregătit pentru sezonul de vară (cred că au fost luați prin surprindere de venirea verii) traversând cu atenție șoseaua ce desparte în două complexul de 4 hoteluri ce aparține lanțului G-Hotels (în deal se află Macedonian Sun 3* iar în vale, mai aproape de malul mării se află Theophano Imperial Palace 5*, Athos Palace 4* și Pallini Beach 4*).

Ajunși la impresionanta recepție în stil retro de la Athos Palace (hotel masiv cu peste 400 de camere) am reușit să luăm legătura cu reprezentantul în Kallithea al agenției de turism românești de unde cumpărasem noi pachetul de servicii turistice. Am aflat că cei ce aveam pachete plătite la Macedonian Sun urma să fim cazați în camere cu vedere către uscat spre deosebire de turiștii ce aveau bilete plătite chiar pentru Athos Palace care au primit camerele cu vedere la mare. Nicio supărare, vederea spre uscat era chiar OK, se vedea vegetația de pe dealuri și o parte din parcul din fața hotelului.

Camera primită nu a fost excepțională dar în mod cert nu am avut motive de nemulțumire majore, dacă ținem cont de faptul că plătisem un preț modic.

La aspecte negative pot să menționez vechimea mobilierului și finisajelor camerei precum și aspectul destul de tern.

Patul însă era foarte mare și comod, exista un fotoliu ce putea fi extins ca pat suplimentar, iar biroul era integrat cu un minibar si cu TV-ul.

Baia era mare, cu cadă spațioasă, având toate dotările unui hotel de 4* și fiind prevăzută cu o sumedenie de consumabile de calitate. Prosoapele au fost impecabile și se schimbau zilnic, în caz că doream acest lucru. Curățenia în cameră s-a făcut zilnic, nu am nimic de reproșat.

Balconul era destul de mare, cele două scaune de plastic fiind foarte utile pentru admirat apusul. Camera putea fi protejată de soarele puternic prin tragerea draperiilor groase dar si prin folosirea sistemului de obloane care făcea aproape inutilă utilizarea aerului condiționat.

Lifturile erau 3, cam lente, timpii de așteptare după apelare fiind destul de lungi.

Restaurantul pentru mic dejun și cină, ambele în regim bufet, era situat la nivelul -1 față de recepție (adică etajul 1 privit dinspre mare). Accesul se făcea după prezentarea cardului ce avea menționate datele de sejur și tipul meselor contractate.

Felurile de mâncare erau variate, unele banale, altele chiar deosebite. În general calitatea lor era acceptabilă, însă practic era imposibil să nu găsești zilnic cel puțin două feluri principale de mâncare care să fie chiar bune, o plăcintă dulce sau sărată aproape perfectă, o salată care să te invioreze sau un desert dulce care să-ți coloreze ziua în culori pastelate. Alegerea pâinii era o misiune dificilă fiind vreo 7-8 sortimente destul de atrăgătoare. Pepenele roșu era la discreție, în cantități practic nelimitate, existând și alte feluri de fructe pe platouri, nu puține. Se serveau și clătite realizate live într-o zonă laterală a restaurantului.

La micul dejun sucurile erau incluse dar la cină era prinsă în servire doar apă plată, restul băuturilor fiind contracost.

Chelnerii erau muți și cam inutili, cam blazați deși majoritatea erau tineri. Turiștii din restaurant proveneau din spațiul rus, în marea lor majoritate.

În general experiența din restaurant a fost rezonabilă, atmosfera fiind un pic cam zgomotoasă deși nu am remarcat să fie o agolomerație excesivă în sală.

Hotelul are o zonă foarte extinsă la parter unde seara se poate asculta muzică live, se poate comanda la bar sau se poate admira marea de la terasa exterioară. Există o sală imensă care este folosită pentru conferințe, spectacole sau pentru diverse petreceri tematice organizate în general pentru ruși.

La subsol există și un club pentru copii cu animatori foarte talentați. Hotelul dispune de farmacie, market și magazin de suveniruri.

Piscina de dimensiuni olimpice este bine întreținută. Puțin mai departe se găsesc terenurile de tenis și cinematograful în aer liber.

La 100 de plajă se găsesc restaurante și braserii.

Plaja este comună cu Pallini Beach și pot spune că nisipul este aproape perfect, intrarea în apă suficient de lină dar nu monotonă. Apa a fost limpede și curată, cam la 23 grade iar afară între 28 și 30 grade. Lângă plajă există toalete curate și aprovizionate cu cele necesare.

Nu a fost foarte multă lume la plajă în acel sfârșit de mai - inceput de iunie dar bănuiesc că mulți din cei cazați în hotel erau plecați în excursii cu vaporul sau autocarul. Noi eram 90% cu plaja și cu apa din care cu greu mă lăsam scos spre ora 7 seara. Lângă hotel o parte a parcului este formată dintr-o livadă de măslini destul de vârstnici iar în mijlocul livezii este ascunsă o bisericuță cu clopotniță.

Una peste alta pot spune că sejurul la Athos Palace a fost o reușită. Dacă prețul standard al unui sejur acolo ar fi ceva mai redus poate că ar fi o alegere pentru mine an de an. Din păcate agenția de turism românească de unde cumparasem biletul de vacanță a dat faliment în toamna lui 2016 drept pentru care în 2017 și 2018 am renunțat la Grecia pentru Italia.


[fb]
---
Trimis de ultrasro in 26.01.19 01:04:26
Validat / Publicat: 26.01.19 08:58:17
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 2170 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

1 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (ultrasro); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P06 Barca la apa
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 12150 PMA (din 15 voturi)
  • AŢI PUTEA rezerva o cameră aici, prin booking.com

  • ECOURI la acest review

    1 ecouri scrise, până acum

    ultrasroAUTOR REVIEW
    [19.02.19 16:55:26]
    »

    Cele 4 hoteluri fac acum parte din rețeaua Bomo Club...

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    1 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    ultrasro
    Alte impresii din această RUBRICĂBomo Athos Palace Hotel:

    INFO: Membrii AmFostAcolo beneficiază de oferte speciale pentru această destinaţie - Solicită o ofertă personalizată

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.054275035858154 sec
    ecranul dvs: 1 x 1