GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Încă un drum la Londra, după ce mai fusesem cu un an înainte cu gândul să văd mult, mult dar nu am reușit decât British Museum și schimbarea de gardă de la Palatul Buckingham. O alergătură inutilă și vai de picioarele noastre, care totuși au trecut examenul dur la care au fost supuse.
La această a doua vizită, bineînțeles tot cu low coast și cazare de câteva stele, am fixat câteva puncte importante și după finalizare, mi-am permis o hoinăreală prin cartierul de est, după care m-am oprit la frumoasa Soutwark Cathedral, din zona Borough, la capătul sudic al London Bridge.
Aflată la sud de Tamisa, actuala clădire este una din cele mai frumoase biserici în stil gotic din Londra. Forma sa actuală ce datează din jurul anului 1200, este ridicată pe alta normandă mistuită de flăcări, la rândul său pe alta mai veche, unde au locuit niște călugări benedictini și peste alta și mai veche, fondată, ehei... în timp de fiica unui barcagiu-zice legenda.
Peste, peste și iar peste, până ajungem la prezența romanilor în aceste locuri.
Mai întâi, fiind o zonă intens populată, era un perimetru al distracțiilor, al circurilor de stradă și al desfrânărilor. Ca sămânță (unde cad mai multe, nu sa poate să nu rodească măcar una), ca sămânță zic, aici după ani și ani s-a ridicat Teatrul Globe, sau Globe Theatre, sediul Companiei lui Shakespeare, al cărui coproprietar era. Acum este reconstruit după ideea unui actor și regizor american.
Catedrala este deci prima biserică în stil gotic din Londra. Amplasată la capătul sudic al London Bridge, după cum am zis, aproape sub prelungirea acestuia, înghesuită chiar aș zice, totuși imaginea sa luată de pe pod este cea mai reprezentativă. Pentru a ajunge aici, se folosește stația de Metro London Bridge.
Intrarea în Caterdrală se face prin parte sa sudică, unde se păstrează o arcadă, de fapt o parte din aceasta, (din sec al XIII-lea), o cristelniță dar și din originalele decorațiuni în lemn, pe una din ele fiind reprezentat Iuda devorat de diavol.
Interiorul este fantastic la prima vedere, cu lumina cernită prin imense vitralii. Pe ambele laturi prezintă capele și monumente funerare ale diverselor personalități engleze. Amintim mormântul poetului John Gower pe latura nordică și tot aici se află o sculptură în lemn a unui cavaler cruciat, una din puținele rămase din acea epocă.
Tot în transeptul nordic se află și Capela cu mormântul lui John Harvard, cleric american de origine engleză, fondatorul universității Harvard. Acesta a fost botezat în aici, iar capela sa este sponsorizată de absolvenții Universității, rezidenți în Anglia. Tatăl său a fost măcelar la un han din apropiere și avea legături de afaceri cu familia Shakespeare.
tot în transeptul sudic se află monumentul -cenotaf al marelui scriitor, dar și mormântul fratelui său, Edmond Shakespeare.
Dar elementul cel mai valoros îl reprezintă Altarul ridicat la 1520 cu frumoasele coloane adăugate mult mai târziu și Cafasul, sau în limba noastră Catapeteasma lucrată în piatră, în sec al XIII-lea. Un șnur gros separă la mare distanță întregul altar de privirile și aparatele foto însetate ale vizitatorilor. Bine și așa!! Am fotografiat cu zoom și m-am străduit pentru o imagine cât mai bună. Această lucrare este o minune între minuni!
Biserica a fost avariată în timpul celui de al doilea război mondial, când în zonă au căzut în jur de 1600 bombe. Rănile sunt încă vizibile pe exteriorul clădirii.
În prezent catedrala este folosită de Colegiul Regal pentru ceremoniile de absolvire a King s College London. Mulțumesc
Trimis de mihaelavoicu in 20.01.18 09:54:19
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în MAREA BRITANIE. A mai fost în/la: Londra, Hotel Park Central
10 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (mihaelavoicu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
10 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat în rubrica "Biserici şi catedrale londoneze, LONDRA" (nou-creată pe sait)
Frumos scris. Nu-mi aduc aminte s-o fi văzut deşi am stat o săptămână în Londra. În faţa teatrului The Globe chiar m-am pozat pentru posteritate. Pentru că şi ˝uitarea-i în legile omeneşti˝am aruncat un ochi peste cele trei reviewuri scrise acum opt ani. N-o văzusem deşi programul a fost destul de dens. Cât despre poze, în special vitraliile şi catapeteasma, se vede marca mihaelavoicu.
@mihaelavoicu: e bine că ai putut face poze.
Când am fost eu acolo era taxă pentru a putea fotografia în interior.
Confirm - arhitectura e superbă! E cea mai frumoasă dintre toate cele văzute de mine în Londra.
@Dragos: Și eu am apreciat-o! Merci pentru comentariu și pentru apreciere.
@Michi: Era pe acolo, prin apropiere! Mulțumesc pentru apreciere și numai bine!
@mihaelavoicu: Frumoasa arhitectura si altarul; de 1600 de ori altarul a fost ferit!? Am citit acum "un grup de comercianți din congregație, cunoscuți drept "Bargainerii", a cumpărat biserica de la regele James I în 1611 pentru 800 de lire. În această perioadă biserica a devenit scena pentru mulți dintre cei implicați în teatrele din timpul lui Shakespeare. "
@mihaelavoicu: Arata superb si merita sa-i acorzi atentia. Felicitari, votat cu mare drag.
@mishu: Mulțumesc! Îmi place cum le iei pe rând, să fii în actualitate. Felicitări pentru finalul de an AFA!
@mihaelavoicu: Multumesc frumos, e un sentiment placut pe care ti-l doresc si tie, insa oricare ar fi pozitia ocupata cel mai important sunt oamenii pe care ii cunosti, si-mi doresc sa vii la Alba Iulia si ai sa intelegi si mai mult acest lucru.
Suntem atat de diferiti in varsta, meserie, insa avem acest microb comun care ne apropie si care ne leaga, incat cu greu poate fi descris prin cuvinte.
O seara frumoasa iti doresc.
Mishu a scris: Suntem atat de diferiti in varsta, meserie, insa avem acest microb comun care ne apropie si care ne leaga, incat cu greu poate fi descris prin cuvinte.
Ai scris un mare adevăr. Pentru mine cei opt ani pe AFA a fost o sursă inepuizabilă de energie. Fără AFA nu ştiu care ar fi fost calitatea vieţii în aceşti opt ani.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- May.2018 Bijuterii ale arhitecturii gotice in Londra — scris în 11.06.18 de Pușcașu Marin din UM01065 - RECOMANDĂ
- May.2016 Westminster Abbey – a doua jumătate de istorie a Marii Britanii — scris în 05.12.16 de msnd din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Sep.2014 The Temple Church, biserica Ordinului Cavalerilor Templieri — scris în 06.11.19 de mihaelavoicu din PLOIEşTI - RECOMANDĂ
- Sep.2014 Westminster Abbey Londra — scris în 12.06.18 de mihaelavoicu din PLOIEşTI - RECOMANDĂ
- May.2011 Câteva dintre bisericile şi catedralele londoneze — scris în 14.07.11 de Dragoș_MD din FRUMUşANI [CL] - RECOMANDĂ
- Sep.2008 Westminster Abbey - frumos, grandios, unic — scris în 31.07.10 de mariana din TIMIşOARA - RECOMANDĂ