GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Despre 'Sfanta Scara', San Giovanni in Laterano si San Clemente
Ajungand la ultimul episod al vacantei noastre la Roma, continuare a celui de aici, trebuie sa spun ca in general eram destul de multumit de cate am reusit sa vad in ultimele zile. Imi planuisem eu si altele, dar nu cred ca se putea mai mult. Va mai trebui sa vizitez odata Roma, deoarece are foarte multe de oferit.
Era ultima noastra zi la Roma.
Sambata 30 Ianuarie 2010
Cum zborurile de la Suceava erau de doua ori pe saptamana, Marti si Sambata, atat a durat si sejurul nostru. Venirea Marti – intoarcerea Sambata. Zborul inapoi spre Suceava era pe la ora 14:00. Imi zisesem daca ajungem inainte de 12:00, avem destul timp pentru check in.
Venisem cu foarte putine bagaje la Roma, doar cu o singura geanta, ca nu aveam de adus nimic la nimeni si nici de dus inapoi. Am incercat sa calatorim cu cat mai putine bagaje posibile. Nu am vrut nici sa dau nimic la cala – om zgarcit; mi-am zis decat sa mai dau 20 de euro pentru bagajul la cala, mai bine intru la niste muzee sau imi cumpar ceva.
Dimineata am predat cheia pe la 8:30 si dupa calcule mele mai aveam o portita de cateva ore. Am zis ca nu are rost sa le irosesc stand in aeroport mai bine ma duc si mai vad ceva in apropiere.
Era vorba de grupul de biserici de langa Colloseum. Cand ne mai plimbasem pe langa hotel, pe langa Piazza Vittorio Emanuelle II, unde era cea mai apropiata statie de metrou, putin mai la vale, intr-un capat al strazii vazusem biserica:
Arcibasilica Papale di San Giovanni in Laterano
Mama tuturor bisericilor. Prima biserica crestina din lume. Constantin dupa ce l-a invins pe Maxentius, in lupta de la Pons Milvius din 28 Octombrie 312, a “eliberat” Roma. Se spune ca Mantuitorul i s-a aratat in vis si a vazut si semnul crucii pe cer. Cand a intrat in Roma, Constantin nu s-a dus sa se inchine in Templul lui Jupiter (i-ati vazut o parte din fundatie si macheta in Muzeul Capitolin), dar a fost la Curia (Senatul Roman), unde a fost recunoscut ca nou conducator. In ianuarie 313, prin Edictul de la Milan, declara crestinismul ca religie permisa in imperiu. Amintiti-va de statuia lui Constantin de la Muzeul Capitolin, care inainte era in Bazilica lui Maxentius, din Forumul Roman. Maxentius incepuse aceasta basilica, iar Constantin a terminat-o. De asemenea amintiti-va tablourile din Camerele lui Constantin din Muzeul Vatican.
In locul in care isi aveau sediul trupele cele mai loiale lui Maxentius, Constantin le demoleaza garnizoana si construieste o biserica. Romanii crestini au pentru prima oara un loc in care se pot intalni official, la lumina zilei. Sa nu uitam, ca majoritatea romanilor erau inca pagani. Tranzitia la crestinism a fost una ce a durat decenii, dar cat se poate de interesanta. Comparati Cv-ul lui Constantin de la Wikipedia cu cel de la Orthodox Wiki :)
Sfintii Constantin si Elena si nasterea crestinismului – un subiect care ma interesa. Ma interesau mult legaturile dintre Roma si Istanbul (Constantinopol). Cand mergeam la Istanbul vroiam sa fiu mai atent la detaliile legate de Roma. In fine – sunt subiecte care pe mine ma depasesc. Cand voi ajunge la pensie poate voi putea candva sa le aprofundez :)
Ne expirase Roma Passul si am zis sa o luam pe jos si mai pozam cate una alta pe drum. De la hotelul nostru, cred ca am facut vreo 15 minute pe jos. Se poate ajunge si cu metroul pe linia A, la statia S. Giovanni, sau pe jos de la Colloseum. Nu e foarte departe.
Noi am trecut in mare viteza prin aceasta biserica, deci nu prea am avut timp sa studiez detaliile. Umblam si cu geanta in spate si se uitau doi carabinieri cam lung la mine :) S-or fi gandit ca am vreo bomba ceva. Un articol interesant despre biserica si cateva poze gasiti aici. Este a doua biserica despre care vorbeste autorul blogului.
Eu mai bine nu ma apuc sa vorbesc de ea, decat foarte sumar, deoarece am trecut in viteza si ar fi pacat sa scriu prea multe, daca nu am avut ocazia sa aprofundez. Nici pozele nu mi-au iesit tare grozave.
Fatada bisericii este din secolul 18, statuia de sus din centru e a lui Iisus Hristos “victorios”.
Dupa ce treceti de prima intrare, observati portile de bronz din interiorul bisericii. Cred ca le veti gasi inchise. Acestea sunt portile originale ale Curiei (Senatul) din Forumul Roman, vechi de vreo 1700 de ani. Biserica le-a mutat aici in 1650. Cu spatele la Baldachin si cu fata la portile de bronz, undeva in dreapta mai gasiti o statuie de a lui Constantin care a fost descoperita in Baile lui Dioclitian. Constantin are o sabie sub mana stanga, si-n dreapta probabil ca tinea o sulita.
Pana sa fie construita Bazilica Sf. Petru, aceasta era cea mai importanta biserica iar aici au fost incoronati toti papi pana pe la 1900. Cladirea din dreapta bisericii, Palatul Lateran, a fost resedinta papilor pana pe la 1300. Chiar in prezent aceasta biserica apartine statului Vatican. In fata bisericii, in piata veti observa niste piloni de ciment – ei delimiteaza granita Vaticanului. Carabinieri italieni trebuie sa-si predea pistoalele cand trec de aceasta granita. Cand ati trecut de acei piloni, va aflati din nou in Vatican.
Veti mai vedea baldachinul, care e foarte vechi, iar sus sunt doua statuete. Cea cu cheile il reprezinta pe Sf. Petru, in ea sunt fragmente din capul Sfantului, iar cea cu sabia il reprezinta pe Sf. Pavel, in ea fragmente din capul Sf. Pavel. De la baldachin in stanga, veti vedea patru coloane aurite – de bronz. Acestea au fost aduse din Templul lui Jupiter de pe Dealul Capitolin. In triunghiul de deasupra columnelor e o imagine cu Dumnezeu Tatal.
In spatele baldachinului veti vedea un scaun. Asta e scaunul papei. Pentru a deveni in mod oficial papa, un cardinal care tocmai a fost ales, trebuie in timp de o luna sa vina sa se aseze in acest scaun. Mozaicurile de deasupra, desi facute in secolul 13, peste imagini mai vechi din anul 450 si inca odata refacute in secolul 19, sunt cele mai vechi imagini prin care locuitorii Romei l-au cunoscut pe Hristos. Francesco Boromini, de asemenea a lucrat la aceasta biserica.
Se poate iesi (sau intra daca vreti) prin dreapta baldachinului. Dati in Piazza di San Giovanni in Laterano, unde gasiti cel mai vechi si mai inalt obelisc din Roma. Dateaza din secolul 16 inainte de Hristos, are acum 32.18 metri si cantareste aproximativ 455 de tone. Impreuna cu obeliscul din Piazza del Popolo, era in Circus Maximus.
Pe aceasta iesire in stanga veti observa si o biserica rotunda. –
San Giovanni in Fonte
E o biserica in care se faceau botezuri. Nu stiu cum sa traduc. E cea mai veche de acest gen. Eu nu am vizitat-o. Gasiti mai multe despre ea aici.
In imediata apropiere, traversand strada gasiti si:
Scala Sancta – Treptele Sfintei Scari
Aceste trepte au fost aduse de la Ierusalim la ordinul Sfintei Elena, mama lui Constantin si sunt treptele pe care le-a urcat Iisus Hrisos cand a mers la Pilat din Pont. Sunt 28 de trepte de marmura, protejate de altele de lemn si se urca in genunchi. In cateva locuri se pot vedea urmele picaturilor de sange...
In stanga si dreapta acestor trepte sunt alte scari pe care cei ce urca in genunchi pot sa coboare, sau turistii care nu vor sa urce in genunchi pot sa mearga sa vada capela.
In capatul treptelor e capela Sancta Sanctorum – capela personala a papilor. Era considerat cel mai sfant loc de pe pamant. Papii care locuiau in Palatul Lateran, urcau aceste scari in genunchi si veneau sa se roage in capela. Aici erau mai multe relicve foarte importante – acestea au fost mutate la Vatican in 1905. Acesta capela este deschisa doar cateva ore pe saptamana, dar tot puteti vedea ceva printre gratii.
Pentru credinciosi - este un obiectiv care nu ar trebui ratat.
Dupa ce am terminat cu scarile – le-a urcat nevasta si a zis cateva Tatal Nostru - eu tare vroiam sa merg sa vad si Biserica San Pietro in Vincoli. Am mers inspre Colloseum, dar nu am putut merge direct inspre Colloseum, deoarece nu era trotuar pe strada aia. A trebuit sa o luam pe o straduta laturalnica.
Am trecut si pe langa:
Stiam eu cate ceva despre ea – o bazilica din secolul 12, contruita peste una din secolul 4, care la randul ei fusese construita peste un templu al lui Mithra. Coborand aceste nivele, poti vedea cum a crescut Roma :) Am doar doua fotografii de la intrare si deoarece nu am vizitat-o nu e corect sa vorbesc despre ea.
Daca mergeti la Roma si aveti mai mult timp la dispozitie, poate va ganditi sa o vedeti. Cred ca sunt destule informatii la linkul de mai sus.
Mergand noi in cautarea Bisericii San Pietro in Vincoli, am trecut prin Parcul lui Traian si ne-am putut face poze cu Colloseumul din alt unghi. Am cautat eu ce-am cautat, biserica asta, dar nu i-am dat de capat. E cel mai bine sa veniti la ea dinspre Colloseum. Sunt tablite care indica drumul. Am gasit indicatoarele, cand am ajuns in Cavour, dar era prea tarziu ca sa ne mai intoarcem. Vroiam sa vad statuia lui Moise facuta de Michelangelo. Michelangelo considera aceasta statuie capodopera lui. Am vazut pozele de aici de pe site si am citit despre ea. Vedeti pozele si articolul scris de Michi.
Nevastuica deja facea ca trenul, ca pierdem avionul, ca nu stiu ce :), nu ne-am mai abatut din drum.
Am luat metroul din Cavour si am cumparat bilete de la un Tabacheria. Cu Roma Passul era mult mai fain, deoarece aveam mult mai multa libertate de miscare, nu trebuia sa stau sa caut magazin de bilete. Puteam urca si cobora cat vroiam.
Ajunsi la Termini, coada mare la bilete. Zic, las ca luam de la automate. Invatasem cum se cumpara bilet de tren de la automate de pe pagina lui Ron. Aveti poze cum se folosesc aceste automate. Pe acest blog gasiti o multime de postari foarte utile, uitati-va si la articolele mai vechi. Pe mine aceasta pagina m-a ajutat foarte mult. Daca vreti sa cumparati bilet pentru autobuz, metro de la automate vedeti aceasta postare. Daca bagati o hartie de 20 de euro, va da rest numai pana-n 4 euro, deci pierdeti bani. Atentie mare! Automatele pentru autobuz nu le-am folosit, deci nu stiu. Totusi e bine sa fiti la curent.
La automatele din Termini, m-am descurcat, numai nu stiam unde sa bag banii. Mersesem la unu din ala dublu. Au o bara galbena, care unesc doua automate vecine. Noroc de o italianca – mi-a aratat unde sa bag banii, ca eu incercam in toate orificiile, numai nu gaseam. :)
In fuga, am luat-o spre peronul 24 (sau 25), nu mai tin minte. E cel din dreapta. Dar trebuie sa treci de primul peron si e urmatorul. Trenul era deja parcat. Am ajuns la timp, plecarea era pe la 10:20. Am uitat sa compostam biletele, dar nu ne-a zis nimic controlorul.
Dupa ce am luat trenul, ne-am linistit. La 11:00, eram in aeroport.
Caut ecranele cu plecarile si gasesc, Fiumicino – Suceava, 11:40, Check Gate... nu stiu cat. Mergem la biroul ala, unde se face check in-ul si-ti da boarding card, nu era nimeni. Nici o coada si nici nimeni la birou. Zic, astia cred ca nu au deschis inca. Probabil deschid la 11:40.
-M-ai frecat degeaba la cap, femeie. Uite ca am ajuns prea repede. Nici nu-i deschis Check Inul.
Am mers, foarte relaxati, la etaj de am mancat la McDonalds. Nah... sa vedem cum e McDonalds. In fiecare tara, au ei cate o specialitate. McGreek la greci, nu stiu ce mancare pe la italieni.
Am mancat foarte calmi si linistiti. Pe la 11:30, zic hai sa mergem la check in sa fim primii. Mergem din nou la biroul ala. Nimeni. Nici tu alti pasageri, nici tu vreun lucrator.
Ma duc si ma uit pe ecrane. Nimic schimbat. La altele scriau Check In Open, Check In Closed... faze din astea. La al nostru nimic. 11:40.
Eram iar ca prostii... cum ni s-a intamplat si la venire.
-Femeie scoate biletele, sa vedem ce scrie.
Ne uitam pe bilete: Departing time: 11:40...
-Auleo... a plecat avionul fara noi.
Era vreo 11:35 ora.
Ma duc la informatii. Ii explic lu aia cum sta treaba. Nu stia nici aia ce se intampla... a dat niste telefoane. Habar n-avea.
Gata intraseram in panica. Am ramas la Roma. S-a dus avionu fara noi. Ne mai boldim pe ecrane: 11:40. Nu tu: Now Boarding, Delayed, etc... sau ceva.
Ne da aia de la informatii un numar intern, sa sun la Blue Air, din Fiumicino. Sun. Nu raspunde nimeni... nu-mi iese nimic.
Disperare. Ma duc iar la ea. Zice, sunati la nr. Blue Air si ei va dau informatii sau mergeti la biroul lor. Ma duc la oficiul Blue Air, era inchis. Scria ceva dar am uitat ce scria. Scria ca deschid mai tarziu.
Ma duc iar la informatii.
-Doamna, da-mi un numar ceva... sa sun.
Asta se uita pe internet si-mi da numarul Blue Air de la Bucuresti. Sunati la Bucuresti, imi zice.
-De unde sun?
Sa ma duc nu stiu unde jos, sa-mi iau cartela... sunt nu stiu ce telefoane publice.
O rog, sa intrebe daca a plecat avionul. Au imbarcat, au plecat, ce se intampla? Mai da asta niste telefoane, zice ca nu a plecat inca. Sa sun la Bucuresti. Deja se saturase de mine :))
Ce Bucuresti, ce Mucuresti... nu rezolvam nici un rahat. Zic:
-Femeie, mergem asa cu hartiile astea. Incercam.
Noroc ca aveam hartiile alea printate. Era unu cerea bording card. Bording card... ciuciu. Ii arat hartiile... intr-un sfarsit ne lasa sa trecem cu alea.
Ditamai coada la controlul de securitate.
Ma pun astia sa-mi dau bocancii jos si cureau... Au bombeu de fier bocancii si fac ca toate animalele cand trec prin detectoare.
Trecem de securitate. Nu mai stau sa-mi leg sireturile de la bocanci... cu o mana-m tin nadragii, sa nu-mi pice :)
-Stanga, sau dreapta?
Nu stiam nici de la care Gate pleaca, nici nimic.
-Hai la dreapta... alergam ca nebunii pe acolo. Ma uit iar la ecrane... Hopa... e la Gate “H”. Trebuia sa facem stanga. Inapoi...
Alergam pe coridoarele alea de zici ca a sunat Stefan din horn si a dat adunarea.
Eu si desfacut la bocanci... de aici imi picau si pantalonii... Ce mai... Ziceai ca ne urmareste Vietcongul, sau tocmai am scapat din mainile unui violator.
Am facut tot alfabetu... ca am zis ca nu se mai termina. Pe la jumate, control la pasapoarte. Deja curgeau apele de pe mine ca de pe cascada Niagara.
Ma mai ia si aia la intrebari. Ca unde mergem, ca nu stiu ce...
-Unde-i Bording Card?
-Nima... bording card. Ii arat hartiile alea care erau vai de mama lor. Cred ca le scrisesem si pe spate, obiective turistice sau ce scrisesem :)
Zice aia:
-Timisoara??
Zic:
-Nu, La Ciuciava, la Ciuciava...
Ne vedea ca suntem napastuiti. Ne-a lasat. Dar am ajuns? Nu...
Am avut de alergat vreu kilometru (cel putin asa mi s-a parut mie). La un moment dat nu mai pot.
-Femeie, salveaza-ne. Fugi inainte si opreste avionul!!
Aveam si geanta... si ditamai paltonu... si-mi zbura si fularu ala dupa gat.
Nevasta incearca ea sa ia avans, dar merge vreo 5 metri si se opreste.
-Ferea ca vine trenu!!
O iau eu in fata zici ca eram Doina Melinte.
Intr-un sfarsit ajungem. Care-i treaba, a plecat? L-am pierdut?
Inca nu ajunsese de la Ciuceava. Avea intarziere. Imi face unul loc, sa stau jos... ca ieseau aburi din mine ca dintr-un armasar care a tras la padure.
Oamenii aia erau veniti de pe la 8:30 la aeroport – ca tocmai anuntase Blue Air sa se vina cu 3 ore inainte de plecare pentru check in. Toti nervosi, ca nu a venit avionul.
Noi pe vremea aia... urcam scari in genunchi. :)
Mai trece vreo jumate de ora, vine si avionasul nostru. Deschid astia boardingul. Niste parpantule de italience la vreo 50 de ani. Era una urata si cu o scarba-n ea... auch... sa vedem ce zice asta.
Toti aveau bording card. Ajungem si noi... zice asteptati... ne da deoparte.
Ii termina pe toti de procesat, ii urca pe toti in autobuz, noi ramanem cu “insotitoarea”. Auleo... asta ne lasa aici, ca n-avem boarding card.
Vezi nene ca era o procedura. Doamna... suparata foc.
Se pune sa dea telefoane. Trebuia sa primeasca confirmare de la capitanul de zbor, ca ne ia si pe noi. Da ea telefon, vorbeste ceva pe engleza si inchide.
-Mai, ne ia sau nu ne ia?
Nu ne zice nimic. Se uita la masinilea alea a iei de pe acolo... ceva nu functiona, si pleaca. Auleo... unde pleci tanti???
Eu cu nevasta-mea dupa ea ca doi catelusi. Lasa-ne tanti sa ne intoarcem in tarisoara noastra. S-a dus la alte birouri din alea, ca ramasese fara boarding carduri sa printeze. Cauta pe la altii... a gasit in sfarsit cateva. S-a intors inapoi... noi dupa ea. A butonat ceva pe la calculator... nu se printau boarding cardurile alea...
-O suparare si un nerv in ea... aulica... :)
Printerul ala ramasese fara cerneala... sau Dumnezeu stie ce avea...
Pana la urma, scoate un pix si scrie de mana pe “boarding carduri” si ni le da.
-Dumnezeu sa-ti dea sanatate si sa traiesti 2000 de ani.
Si ei si capitanului... ca ne-a primit. :) am crezut ca ramanem amanet pe la Roma.
Zborul inapoi a fost placut, reparasera panoul ala si alte evenimente nu au mai urmat. Cica le batuse vantul din fata si de asta intarziasera de la Suceva. Toate rugaciunile nevestei si lumanarile “aprinse” isi facusera efectul.
La Suceava... cancer de frig, dar bine ca am gasit masina intacta si a pornit. Ii scosesem bornele de la baterie ca sa nu am surprize. Asa a luat sfarsit vacanta noastra. Multumesc daca ati avut rabdare sa cititi pana aici.
As mai fi vizitat si altele la Roma (de ex. Cripta Capucinilor) sau Catacombele de pe langa Via Apia, dar trebuia sa-mi ramana ceva de vizitat pentru Next Time.
Vacante Frumoase. :)
Trimis de TraianS in 11.02.11 16:16:13
8 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (TraianS); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
8 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Citind intreg ansamblul de rw constat cat de putin am vazut atunci cand am fost eu la Roma. Nu e nimic, din Bucuresti avem cursa dimineata si seara asa ca le voi reciti atunci cand prind ceva ok la pret (transport) si go, go, go la Roma.
F bine structurat si sper f util atat pt unul care nu a fost cat si pt cei se au trecut in graba prin minunata ROMA.
@TraianS
Postarea seriei tale de review-uri despre Roma a coincis cu sejurul meu în Spania, aşa că am început să le citesc abia acum, primisem înştiinţarea despre postarea lor, dar nu avusesem timp să le citesc. Cum îmi place Roma şi mă interesează subiectul, nu am şters e-mail-urile de înştiinţare şi trebuie să spun că nu am regretat deloc, dimpotrivă.
Îmi plac review-urile tale (am citit deocamdată ultimele două) pentru că sunt aşa cum consider eu că ar trebui să fie: cu informaţii utile despre ce ai văzut şi despre cum te-ai documentat înainte de plecare. Şi trebuie să spun că într-adevăr te-ai documentat foarte mult.
Şi mie îmi place să mă documentez despre ce urmează să văd în locurile unde urmează să plec, ca să nu plec viţel şi să mă întorc bou, cum spune o vorbă plastică de pe la noi şi tu ai demonstrat cum se poate face această documentare într-un mod exhaustiv. Mi-a plăcut şi pagina lui Ron!
Felicitările mele sincere!
Şi bine ai venit pe site!
Călătorii cât mai dese şi cât mai plăcute, din care să ne povesteşti şi nouă!
@roth
Esti durere cu drumurile de o zi Eu nu as avea curajul asta. Trebuie sa trec ca tornada si m-ar durea inima ca n-am vazut mai multe.
Ca veni vorba de vizite de o zi - Imi trecuse prin cap sa trag o fuga pana la Pompei, cu trenul. Mai bine ca nu m-am dus. Dar pentru cei ce stau mai mult de 4 zile, poate fi o idee de luat in cosiderare.
@Costi
Multumesc pentru primire.
Te rog sa ma ierti daca am sa vorbesc la pertu - am observat de curand ca multi dintre utilizatorii AFA sunt mai in varsta decat mine - dar mi-ar fi greu sa ma adresez cu dumneavoastra, dau in balbaiala. Ar trebui sa fiu foarte atent la varste si m-as ameti. "I mean no disrespect".
Pagina lui Ron e foarte buna, deoarece el nu numai ca locuieste la Roma, dar viziteaza des obiectivele turistice. E la zi cu ce se intampla cu Roma Passul, ce modificari sunt pe la Vatican etc. Are multe sfaturi practice, cu multe poze care explica sistemul si citind siteul lui inainte, m-am descurcat foarte usor prin Roma.
De pe pagina lui mai recomand articolul despre magazine, gelaterii si diferentele dintre restaurante. Sunt lucruri pe care unul ca mine care trece prin Roma doar cateva zile, nu le-ar putea sti.
Am citit cu placere reviewul tau despre Roma si am vazut pozele. S-au mai schimbat putin lucrurile prin Forumul Roman - nu te mai lasa sa treci pe sub arcurile de triumf; iar Vittorio Emmanuele a scapat de schele - era in procesul de curatire atunci.
E foarte interesant sa citesc despre locuri in care am fost si eu si sa le vad prin ochiul altcuiva.
Traian, felicitări! Ai daru' scrisului, dom' ne! Interesante, pline de umor, cu multe detalii interesante sunt postările tale! Eu o să plec la vară cu nevăstuica şi 2 juniori. Poate o să te mai întreb câte ceva, deocamdată am rezervat bilete tot la Blue Air şi hotelul (mai amărât, dar mai ieftin, prin Termini). Zău că ai talent literar cu carul şi ar trebui să scrii o carte!
@nickro
Multumesc pentru cuvintele frumoase Mi' s'a urca la cap si-oi cred ca-s vreun soi de Shakespeare de am sa incep sa scriu in versuri
Eu ma gandeam ca am facut afacere buna cu Montrealu, oricum l-am ales pe cel mai ieftin din care le-am gasit. Daca as fi facut rezervare online poate as fi scos la 50 de euro, pe noapte. Habar n-am.
O vacanta frumoasa iti urez. Daca pot fi de ajutor, let me know.
Traian, ca sa evit alergatura ta din Fiumicino, ce trebuie sa fac? Sa vin mai inainte la aeroport? Eu am avion spre Bucuresti pe la 19. Unde se obtine de fapt, boarding pass-ul? Merci anticipat.
Procedura de pe Fiumicino e ca pe orice aeroport. A fost greseala mea ca am intarziat.
E bine sa fii in aeroport cu doua ore (Blue Air recomanda chiar 3) inainte de ora decolarii. Check-inul se inchide cu 45 de minute inainte de ora decolarii.
Cum intri mergi la ecrane, gasesti zborul si va scrie numerele birourilor de Check In. Check In-ul e locul unde mergi si dai bagajele la cala. Tot acolo iti dau si boarding cardul.
Dupa ce dai bagajele si iei boarding cardurile, stai la coada pentru a trece de securitate si a intra inauntru. La aceasta coada, stau toti cei ce zboara de pe Fiumicino. Dupa ce treci de controalele de securitate trebuie sa vezi Gateul (poarta) de la care pleaca avionul. Apare pe ecrane odata ce treci de controalele de securitate - trebuie sa fie scrisa si pe boarding card (eu nu aveam boarding cardurile si de aia nu stiam de unde sa ma imbarc
Gasesti poarta si mergi in salonul ei de asteptare, dupa care vor incepe imbarcarea de acolo. In Fiumicino, parca foloseau litere pentru Gateuri.
Eu din cauza ca am ajuns tarziu (credeam ca avionul pleaca la alta ora), am gasit Check Inul inchis... de acolo toata alergatura.
Oricum e distanta mare pana la Portile de Imbarcare odata ce treci de controalele de securitate si ai de stat si la mai multe cozi. E bine sa fii pe la 17 in aeroport, chiar si mai repede
...
”Nu e nimic, din Bucuresti avem cursa dimineata si seara asa ca le voi reciti atunci cand prind ceva ok la pret (transport) si go, go, go la Roma.
” Esti durere cu drumurile de o zi Eu nu as avea curajul asta. Trebuie sa trec ca tornada si m-ar durea inima ca n-am vazut mai multe.
Uite ca a venit timpul sa revad un rw excelent. Fiindca a sosit ziua cu pret bun la bilet de avion, te anunt oficial ca nu vad "Roma" intr-o zi ci doar 2 maxim 3 obiective clare.
Pt 10 noiembrie am ales San Giovanni in Laterano si zona adiacenta... punct, plus o cafea, ca doar fac cinste la fete si cam atat.
Sincer apreciez un rw bun si crede-ma ca asta este pe gustul meu.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Oct.2013 Muzeele din bisericile Romei — scris în 16.11.13 de vlado2 din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Apr.2012 Bazilica Santa Maria degli Angeli e dei Martiri alle Terme ( Biserica Sf. Maria, a Ingerilor şi Martirilor Termelor ) — scris în 20.05.12 de Diaura* din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2011 Observator astronomic pentru reglarea orologiilor - Basilica Santa Maria degli Angeli e dei Martiri — scris în 14.04.13 de timis din TIMISOARA - RECOMANDĂ
- Feb.2011 Vedi Roma e poi muori [2] - Biserici — scris în 06.07.11 de raduu1972 din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jan.2010 Despre biserici, piete, obeliscuri si shopping — scris în 02.02.11 de TraianS din RADAUTI - RECOMANDĂ
- Oct.2007 Basilica S. Maria degli Angeli e dei Martiri — scris în 03.08.10 de miha_t din BUCURESTI - RECOMANDĂ