ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 16.06.2024
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Bucureşti
ÎNSCRIS: 30.06.14
STATUS: PRETOR
DATE SEJUR
AUG-2023
DURATA: 7 nopți
Solo
1 ADULȚI
PREȚ SEJUR 1495
cu AVIONUL (toate taxele incluse)
CAZARE ÎN DblStd
REGIM MASĂ MD
Raport PREȚ/CALITATE:
REZONABIL

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CAZARE [camere etc]:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
PLAJA şi MAREA:
80.00%
Mai degrabă mulțumit
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
91.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 6 MIN

Best Benalmadena Hotel. Perfect pentru o vacanță minunată

TIPĂREȘTE

    Ideea unui sejur în Spania, pe Costa del Sol, a prins aripi în sufletul meu în iarna 2019 – 2020. A urmat criza pandemică, cu restricții de călătorie, și a trebuit să suspend planurile. Nu să abandonez! În sfârșit, după ridicarea totală a restricțiilor, am început să caut locații de cazarte. La finele lui 2022, după îndelungi căutari și informări din diverse surse am ales Benalmadena, un însorit oraș-stațiune la Mediterană, aflat la o distanță de 20 km de Malaga, regiunea Andaluzia. Pentru cazare mi-am rezervat un pachet la Best Benalmadena Hotel.

   Best Benalmadena Hotel: Avenida del Sol, Ctra. Cadiz 111,29630.

   GPS: 36.58218520 N  4.53705660 W

   Hotelul se află aproape de plajă, catalogat la patru stele, și oferă cazare în regim demipensiune, pensiune completă și all inclusive. Eu am optat pentru regim demipensiune.

   Perioadă sejur: 05 – 11 august.

   De ce am ales Best Benalmadena Hotel? Este situat la 200 m de Playa de Las Verdas, lângă Promenada Maritimo. Un hotel relaxat care oferă siguranță și sustenabilitate, camere luminoase cu vedere largă/parțial la mare, piscine în aer liber, Spa și un restaurant elegant ce impune cod vestimentar. La 50 m de hotel se află stația de autobuz Sunset Beach V unde opresc trei linii: M 103 (traseu prin cele trei cartiere din Benalmadena); M 110 (asigură legătura cu orașul Malaga); M 120 (face legătura în stațiunea învecinată Torremolinos). În imediata vecinătate, traversând Avenida del Sol, la 215 distanță de hotel, se află Supermercados Dia. Un supermarket cu o selecție mare de bunuri și interior spațios.    Din fața hotelului se poate ajunge la pas sau cu mijloc auto la câteva obiective de larg interes, cum ar fi: Centru/Modulos en Tiempo Liquido (850 m); Castello de Et-Bil-Bil (1,2 km); Selwo Marina (1,3 km); Parque de la Paloma (1,5 km); Golf Torrequebrada (1,5 km); Teleferico (2 km); Gara Arroyo de la Miel (2,2 km); Sea Life Benalmadena (2,5 km); Puerto Marina (2,8 km); Castello Monumento Colomares (3,3 km).

   Despre hotel.

     Hotel Best Benalmadena oferă cazare tip demipensiune, pensiune completă și all inclusiv, după cum am mai spus. Oaspeții beneficiază de spații de cazare dublu/twin standard (vedere laterală la mare) și dublu/twin superior (vedere frontală la mare) care pot fi echipate, în funcție de numărul persoanelor  cazate, cu două paturi queen size. Nu sunt permise paturi suplimentare.

   Despre cazare.

    În ziua plecării m-am prezentat la Otopeni, cu trei ore înainte pentru formalități.  Compania de zbor: Wizz Air... „Ceasul rău, pisica neagră!” . Inițial trebuia să zburăm cu TAROM, dar am aflat cu două săptămâni înainte că s-a schimbat compania... Wizz Air... ! Aceea cu cele mai mari probleme. Trebuia să decolăm la ora 16:20 (ora României), dar, fără alte discuții, am plecat... cu chiu cu vai... la ora 21:20 (vezi fotografii descărcate). În timpul zborului personalul de zbor a încercat să scuze Compania de problemele creeate. Lipsă de avioane și altele, etc... etc... Dar, noi, ca buni clienți plătitori trebuie ținem„ciocu mic” . Însoțitoarele de bord au oferit un pahar cu apă. Atât! În rest: „Stați jos, că avem turbulențe!” .  

  După aproximativ patru ore de zbor, ținând cont de fusul orar, am aterizat pe Aeroportul Malaga (AGP) , la ora 01:40. Cu aproximativ șase ore întârziere. Eram singuri pe aeroport! Din fericire am fost așteptat de o mașină care a asigurat transferul la hotel. Pentru acest serviciu am sunat din timp la agenția contractuală, apoi la agenția parteneră din Benalmadena. Cea mai mare bucurie am avut-o când, după preluarea bagajelor, la ieșirea din aeroport, am observat o femeie cu un carton pe care era scris numele meu și hotelul unde trebuia să ajung. Era șoferul care asigura transferul. În circa 20 minute a străbătut distanța dintre aeroport și hotel. Personalul de la Recepție a fost extrem de amabil. În zece minute s-au derulat toate formațiunile de cazare și am urcat în cameră. La etajul 2, Camera 208! Nici nu mai îmi aduc aminte în cât timp am desfăcut bagajul, dar somnul m-a doborât imediat.

   Bienvenidos a Belnamedena!”

   Camera 208. Dublă/Twin Standard, cu vedere laterală la mare, 30 mp, extrem de spațioasă și dotată cu AC, telefon, Tv Hd, dulap pentru haine, seif electronic,  minibar (contra cost), pat dublu queen size, birou, măsuță cu blat rotund și picior din metal, două fotolii tip scoică, noptiere, veioze de perete. Pardoseala era din parchet laminat. Balconul era cu vedere frontală la mare, dotat cu măsuță și două scaune din plastic. Baia avea cadă, chiuvetă cu blat de marmură, oglindă de perete, vas de toaletă, bideu, uscător de păr, prosoape (schimbate zilnic), articole de toaletă.

    Facilități hotel.

   Best Benalmadena Hotel oferă o serie de facilități pentru ca oaspeții să se simtă cât mai confortabil. Eventual să revină și altădată aici.    

   Recepția funcționează non-stop și asigură informații despre programul de activități pe timp de zi sau seară, servicii rent a car, închirieri biciclete (cu depozit de 15 euro), servicii de curățătorie/spălătorie chimică, facilități business (cost suplimentar), informații despre excursii individuale (Birou de Turism), servicii de trezire, room-service (contra cost). În zona de Lobby care înconjoară Recepția se află un spațiu de odihnă și relaxare dotat cu canapele din piele, o cameră comună cu Tv Hd, automate pentru gustări și băuturi, magazin de suveniruri. Se poate ieși pe o terasă, cu vedere la mare, dotată cu scaune și măsuțe. În spatele Recepției se află camera pentru bagaje, iar vis-a-vis lifturile pentru acces la etajele superioare și subsol. Lângă acestea există un culoar care asigură trecerea către Sala de Conferințe.    

   Parcarea este disponibilă în sistem privat, fără rezervare prealabilă: la subsol, cost 12 euro/zi.    

   Hotelul dispune de două Piscine exterioare, (adulți + copii), străjuite de palmieri, cu șezlonguri sau paturi de plajă. La lăsarea unui depozit de 10 euro se primește un prosop folosit în zona grădinii. Depozitul va fi rambursat la final de sejur. Șezlongurile din zona piscinei nu pot fi rezervate, acestea stau la dispoziție din momentul în care intrați în zona Piscinei și până la ieșirea din ea. Din acest motiv, nu trebuie lăsate prosoape sau alte obiecte personale cu scopul  de a indica faptul că șezlongul este ocupat dacă nu te afli cu adevărat în zona piscinei.    

  Sala de jocuri este dotată cu mese de biliard și tenis de masă (contra cost). Pasionații de golf pot închiria cele necesare de la Recepție, iar personalul asigură transportul către terenul din Torrequebrada, aflat la 1,5 km distanță de hotel.    

  Copiii au loc de joacă separat, cu supraveghetori, și un Mini Club pentru activități specifice.

  Iubitorii de sport și forță pot alege să meargă la Sala de fitness unde se percep costuri suplimentare. Pentru bunăstare și relaxare oaspeții pot apela la Centrul Gym – Spa & Werlness, de luni până sâmbătă, de la 10:00 la 14:00 și 15:00 la 20:00, la un cost de 15 euro de persoană / 2 ore de circuit. Servicii oferite: masaj mâini, masaj cap, masaj picioare, masaj spate, masaj ceafă, masaj de cuplu, coafat, tuns, pedichiură, tratamente faciale, machiaj profesional, tratamente înfrumusețare, baie turcească, baie cu aburi, saună, jacuzzi.

   Restaurantul Aqua Marina funcționează în regim all inclusive, dar micul dejun este gratuit pentru toți oaspeții (mic dejun: 07:30 – 10:30; prânz: 13:00 – 15:30; cina: 19:30 – 22:00). Sunt servite preparate din bucătăria locală și internațională. Am avut regim demipensiune, iar meniul, neschimbat, în fiecare dimineață: mezeluri și brânzeturi, ouă fierte și ochiuri, omletă, cârnăciori prăjiți și fierți, cartofi prăjiți, cartofi fierți, cereale, măsline, salate, fructe, cafea, ceai, lapte, sucuri (la dozator), produse de patiserie, prăjituri.    Caffe-Barul„Bahia Serena” funcționează între orele 10:00 - 23:30, iar accesul este permis doar adulților. Sunt servite băuturi alcooloice (bere, vin, sangria, gin, vodka, rom, whisky, lichior) și nonalcoolice (ceai, cafea, sucuri, apă), dar anumite branduri pot fi contra cost și pentru turiștii care au optat pentru regim all inclusiv. In fiecare seară sunt organizate spectacole cu tematici diverse.

   Recomand acest hotel pentru cei care vor să aibă o ședere plăcută.   O locație potrivită pentru tineret și familiști.

  Numai bine și vacanțe minunate în acest an.


[fb]
---
Trimis de ovidiuyepi in 16.06.24 16:57:46
Validat / Publicat: 16.06.24 20:05:36
INFO ADIȚIONALE
  • A fost prima sa vizită/vacanță în SPANIA
  • Alte destinații turistice prin care a fost: iGRECIA (Nei Pori, Kalamaki/Zakynthos, Tassos, Parga, Poros/Kefalonia, Kanapitsa/Skyathos, Hersonissos/Creta, Rhodos, Samos, Kos) (TURCIA (Istanbul/circuit, Kusadasi, Antalya, Fethyie). ITALIA (circuit/mai 2017). SLOVENIA (Postojna). MALTA (La Valletta).

VIZUALIZĂRI: 856 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

3 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (ovidiuyepi); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P09 Garden ,,La Cala” care deservește piscinele.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 24700 PMA (din 19 voturi)

ECOURI la acest review

3 ecouri scrise, până acum

webmaster
[16.06.24 22:18:07]
»

Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ

— (1) la momentul publicării, în rubrica curentă nu existau impresii din anul curent (2024) sau anul trecut (2023) ;
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

Gabones
[17.06.24 13:55:51]
»

Am fost si eu cu soția (superbă si cu 20 de ani mai tânără ca mine) in acest hotel. Hotelul nu e” wow! Așa ceva...” dar nu este niciun hotel de duzină. Mobilierul e cam din” ultimele zile ale lui Franco” (Viva Franco!). In rest tot ce zice domnul Ovidiu este exact (extraordinar stilul concis si strict la obiect a lui ovidiuyepi), curățenia, poziționarea pe malul mării, relativa apropiere față de centru Benalmadenei (stația de autobuz este chiar in fața hotelului) il face un hotel acceptabil. Felicitări pentru material. Vacanță fericită!

ovidiuyepiPHONEAUTOR REVIEW
[18.06.24 10:50:18]
»

@Gabones: Ma bucur ca ati apreciat impresiile mele referitoare la acest hotel. Sper ca v-ati bucurat de un sejur minunat.

Va multumesc si sa aveti psrte doar de vacante placute!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
1 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Gabones
Alte impresii din această RUBRICĂBest Benalmadena Hotel:

INFO: Membrii AmFostAcolo beneficiază de oferte speciale pentru această destinaţie - Solicită o ofertă personalizată

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.060254812240601 sec
    ecranul dvs: 1 x 1