GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Hotel Benivieni , in inima Florentei...
Zilele trecute am fost in interes de serviciu in Italia si am profitat de 2 zile de vacanta in Firenze, orasul muzeu, patria renascentismului. Am fost in nenumarate ori aici, dar niciodata nu am reusit sa vad totul, de data asta mi-am bifat in agenda Galeriile Uffizi. Plecand din Milano am parcurs circa 300 de km pana in Firenze traversand Modena si Bologna cu masina impreuna cu colega mea din firma. Ne-am cazat la hotel Benivieni, intr-o camera dubla (era mai rentabil decat 2 single), rezervarea fiind facuta din tara cu 3 zile inainte.
Am avut noroc as putea spune, inca nu este sezon, desi Piazza della Signoria era destul de aglomerata, dar nu ca in vara cand este un vacarm de nestavilit.
Hotelul Benivieni se afla practic in centru la cativa metri de Dom, in spatele lui, de fapt, pe o straduta ingusta, istorica,tipic florentina, chiar linistita (dimineata la ora 6 se aud clopotele Domului cateva minute, dar asta face parte din peisajul central florentin, iar seara pana in ora 11,30 se aud pasi pe dalele de piatra ale batranei strazi, apoi este o liniste totala)
Ca si locatie nota 20, practic hotelul este situat aproape de toate punctele importante, de magazine, piete si restaurante (chiar lipit de hotel este un restaurant specific). Benivieni, hotel de categorie 3 stele, nu are restaurant, are o sala de mic dejun, micuta foarte cocheta amenajata in stilul traditional, incaperea nefiind modificata.
Intregul hotel pastreaza parfumul secolelor trecute, de la intrarea care este amenajata foarte elegant si cu bun gust pana la mobilierul din camera tipic locului. Personalul este foarte amabil, iar micul dejun nu este foarte bogat (unt, dulceturi, tartine micute cu mezel, sucuri, ca si fructe doar mere cu portocale de Sicilia cu miezul rosu foarte bune, mini croissante si un tip de mini prajitura, fulgi, oua fierte etc). Desi la prima vedere ai impresia ca este decorativ, in final ajungi la concluzia ca este delicios si suficient. E loc si de mai bine, ca peste tot, dar sa nu uitam ca este un hotel de 3 stele.
Iesind din hotel ajungi la Dom in 2 minute, Ponte Vecchio, Galeria Uffizi, Palazzo Vecchio fiind extrem de aproape.
Confortabil si foarte curat, camere potrivite ca si dimensiuni, un personal prietenos, hotelul ofera destule facilitati, dar cea mai importanta este locatia fantastica, in inima Florentei...
Am uitat sa precizez,daca esti cu masina ,parcarea costa 35 de euro 24 h ( cam scump, ce-i drept ) ,lasi cheia la receptie ,spui ora la care vrei masina ,si o gasesti la capatul stradutei )..Probabil hotelul dispune de garaj propriu pe care noi nu l-am vazut , localizat in imediata vecinatate a hotelului.
Datorita locatiei centrale nu ai nevoie de masina ,recomand pentru o sedere la acest hotel ,pentru Firenze ,venirea cu avionul ..Din cate am inteles si gara este extrem de aproape ,la 10 minute de hotel...
Pentru a reda imaginea locatiei si spiritul locului, decorurile tipic toscane si stradutele inguste florentine las pozele sa vorbeasca...
Trimis de elenahelen in 25.03.12 10:26:31
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (elenahelen); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
ECOURI la acest review
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Un hotel intr-adevar superb, din cate vad in fotografii!!
Cat a costat cazarea pentru o noapte la dubla?
@sunflower: Da, arata foarte bine si este extrem de curat...
@sunflower: in jur de 70 euro pe noapte, parcarea ne-a costat cat o noapte de cazare... : -)...
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)