De prin Sorrentina. Un alt hotel. O plajă

TIPĂREȘTE

Continui cu Italia, că uit.

Ajunsesem pe la ora 8 (douăzeci) în Massa Lubrense, dupa vreo 6 ore de intrat și ieșit pe și de pe autostrăzi, de stat în trafic și de mulinat serpentine de munte printe scuteriști, descoperind noi moduri de a înfige... flori în inimile italienilor. Dacă am a mulțumi înaintașilor români pentru ceva, e cu siguranță pentru modul în care limba română e concepută prietenos pentru a construi înjurături răcoritoare. Pot să înjur și în engleză și în franceză, aș fi și abandonat de tot limba română dacă nu ar fi înjurăturile.

Oprit pe stradă în fața hotelului, mă uitam așa îndoit întrucât nici zona, nici clădirea nu promiteau chiar multe și eram un pic timid să nu fi comis vreo stupizenie, că, vorba aia, la bani nu m-am zgârcit. M-am uitat pe google maps și cel mai bine poziționat hotel, care era liber și care nu costa chiar 1000 de EUR pe 2 nopți (că nu sunt atât de bogat), pe ăla l-am luat.

Am coborât din rabla plină de draci și nervi, de se scurgeau zoaiele de pe ea când am lăsat-o în parcare, am încuiat ușa să le las acolo, nu care cumva să se ia dispoziția de condus prin Italia după mine prin hotel și am mers la recepție.

Hotelul are un nume d-ăla pompos italian, care habar nu am de la ce vine: Riccardo Francischiello Bellavista. Cica ceva afacere de familie. Cred că așa îl chema pe întemeieror, sau ceva.

Ajuns la recepție și așteptând să mă ia cineva în bot, că erau un domn trecut de 50 de ani - ocupat, o doamnă care opera ceva rezervări la telefon, la fel de ocupată, și un copil care se juca counter strike pe singurul calculator din acel birou, mă uitam pe pereți aproape fluierând. Ca să observ că e cu tablouri pictate. Frumos. După vreo 5 secunde și jumătate, domnul ne ia în primire și-ntr-o amestecătură de engleză, italiană și spaniolă ne-nțelegem concret să ne ducă în cameră.

Ne spune că ea nu este în hotelul principal, ci într-o dependință, și o luăm la pas pe niște coridoare, holuri și holulețe, timp în care eu mă zgâiam la tablouri, unele mai frumoase ca ălea din muzeele Vaticanului, că trebuia să marchez ceva repere ca să mă pot întoarce, iar firimituri de pâine nu aveam la mine. Când iți spune cineva că primești cameră în altă clădire decât aia principală și începi să bagi 2 kilometri la picior prin hotel, bănănăind după ea, te cam dezumfli un pic și ai o epifanie cum că poate google maps și site-urile de rezervări nu sunt repere destul de bune să faci o vacanță reușită. Și stai cu degetele încucișate la spate, la modul ”ce-o zice nevasta, ce-o zice… ”

Ajuns la ușă, în timp ce o deschidea, omul aclamă că am rezervat cea mai mare cameră din hotel, iar deschizând ușa mi-a provocat o exaltare instantanee. De aia de se vede pe pantaloni. A-ha! Am avut dreptate. Normal că google maps și site-urile de rezervări sunt suficiente să îți faci vacanța.

După 2 minute de traversat camera și holbat primprejur am ajuns la balcon, care era o terasă cam cât jumătate din apartamentul meu din București. Terasă de aia de încăpeau 2 șezlonguri, o masă cu scrumieră, în caz că vrei să fumezi, și mai rămânea încă 90% din spațiu liber. De unde se vedea marea, apusul și insula Capri. Sau a caprelor, ca presupun că-s mai multe. În ceea ce mă privește puteau să-mi dea doar terasa cu șezlongurile și eram ok.

Dar la banii plătiți au inclus și camera cu un pat, nu știu cât de mare, dar puteam să dorm și invers lejer. Nu se punea problema să nu cad din el ci la modul dacă vrei să te uiți la un film, cu nevasta în brațe, trebuie să-i ceri ajutor să-ți pună berea pe noptieră și să ți-o dea din când în când, că nu se pune problema să te intinzi ca să ajungi la noptiera ta, ci mai degrabă trebuie să te scuzi cu ”revin în 2 minute” și să pui GPS-ul.

Televizorul de pe perete e rezonabil ținând cont că te uiți la el de la vreo 4-5 metri distanță, are cam 1 metru și jumătate în diagonală și singurul cusur e că l-au pus în suportul VESA la fel ca ăia de la hotelul din Roma. De data asta l-am dat jos de acolo, lol, ca să văd unde sunt porturile HDMI. Pe urmă a putut nevasta să strecoare un cablu.

Nevasta încă lucra, iar eu am avut un interviu în dimineața imediat următoare, așa că biroul din cameră a fost foarte folositor, dimpreuna cu WiFi-ul decent. Adică la birou stăteam amândoi cu laptopurile, fără să ne înțepăm în coate.

Încă o chestie, se pare că media-playerele hifi cu conexiune pe Bluetooth devin populare în hoteluri că am găsit și aici unul, Bose, care nu se auzea chiar la fel de bine ca cel de la hotelul din Oxford, dar era portabil și se încărca wireles pe un dock.

Dacă am să fiu vreodata bogat să-mi construiesc casa mea adică, dormitorul trebuie să fie ca o cameră de hotel, mare cu baie proprie și dacă e într-o țară caldă cu terasă. Dar mai important, trebuie să aibă o vedere bună. Făcând o paralelă între ce văd pe geam din apartamentul meu din București, chiar și pe fereastra casei de la țară, vedere care-i de câteva ori mai atrăgătoare și mai relaxantă decât cea din București, gen mulțumesc tată, îmi dau seama cât de sărac sunt.

Pentru că aruncând un ochi către insula aia și către coasta Amalfi simțeam brusc un sâmbure de invidie jos, la temelie, pentru ceea ce văd ăia care au casele acolo. Nu știu cum și din ce trăiesc, presupun că implică turism, dar acolo, trebuie să fii idiot să nu trăiești bine.

În fine, am mai deschis o bere amară din minibar și mi-am propus să văd partea plină a paharului și s-o golesc. De mai multe ori. Mi-am băgat picioarele în el de tratament stomatologic cu calmante, eram acolo în vacanță, nu ”la băi”.

Micul dejun la ăia e ceea ce ai numi un bufet decent. Fără nicio șmecherie, fără nicio preparație, n-ai a te plânge, n-ai motiv de a-ți aminti peste ani de o masă ca oricare alta. Dacă nu cumva te uiți pe fereastra restaurantului și ai oarecum aceeași priveliște pe care o aveam din cameră. Parcă altfel întră croissant-ul. Cafeaua e… ca la italieni. Bună! Adică, presupun că ar trebui să li se ia cetățenia dacă fac ceva mediocru în sensul ăsta.

Ca să închei cu hotelul mai am de zis două lucruri. Unul e că am mîncat cina la ei, ”a la carte” și probabil că ăsta e unul din motivele pentru care merită să ignori tot ce am spusanterior și să vii în Italia, dacă ai cum să te parașutezi într-o stațiune ceva. Oamenii ăștia servesc mai bine decât englezii și gătesc, evident, mai bine decât spaniolii.

Al doilea e piscina de pe terasa hotelului. E înființată sus, la etajul 3, e mare și vezi marea. Că altfel, deși pe google maps plaja părea aproape (la 50-100 m) și frumoasă, în realitate trebuie să mulinezi vreo 1kilometru de serpentine în coborâre. Și e la fel de mică ca pe google maps. Au ceva autobuz pentru asta dar n-am fost și hai să minimizăm acest aspect, să nu-mi aud vorbe că nu am ales un hotel superb și o locație minunată.

Piscina e piscină, na. Cu bar, cu servire la șezlong. Șezlong cu acoperiș. Ce nu mi-am dat eu seama e de unde dracu au găsit ei apa aia mai rece decât în puț s-o pună înăuntru. Dar cu curaj și abnegație reușești să faci o baie între două stopuri cardiace. Era 1 iunie, să se noteze. Presupun că în august alta e discuția. Au și piscină interioară și saună, dar nu am avut timp. Altă dată. La alt hotel, probabil.

A doua zi am luat autobuzul, care oprește în fața hotelului și-am mers în Sorrento. Erau doar 7 kilometri și aș fi putut să iau mașina să scutesc 5 euro, dar zgârcenia ar fi lucrat clar împotriva mea, că doar trecusem pe acolo și încă nu se stinsese de tot ecoul înjuriilor din mașină. Merg ăia ca descreierații cu autobuzele. În curbe nu se pot încadra mereu pe banda lor și nu, nu frânează, claxonează ”preventiv”, lol. Nu știu dacă au accidente, nu am văzut nicio salvare cât am bântuit pe acolo.

Plaja din Sorrento e superbă, cred că e construită artificial, cu pontoane, cu tot ce vrei. Nu am avut destul timp să merg, dar aș fi. Am tras doar câteva poze. Se ajunge pe jos, dacă ești sportiv (cobori și urci cam 15 minute pe tur), sau cu liftul – 1 Eur. Civilizat.

Eu am fost într-o zonă portuară de yahtulețe. Frumos și acolo. Am mâncat la un restaurant pe ponton, care avea rating mare pe site-uri de specialitate; Bagni Delfino. Bun și restaurantul.

Am mai zis eu că am o fobie de fructele de mare. Dar sunt un om puternic care-și învinge fricile, așa că în vacanța asta m-am transformat într-un monstru terestru, dujmanul animalelor marine, mâncător de copii de caracatiță și de calamar și-nfulecător de creveți. Bine, aici am mâncat pește, delicios, dar m-am înfruptat din ce-a comandat nevasta. Ei în meniu au multe chestii, dar daca la un restaurant care se numeste asa și se află pe un ponton mergi să comanzi piept de pui la grătar, sau ceafă, presupun ca poți să te aștepți că te iau aia de umerii tricoului și-ți fac vânt în baltă cu un șut în dos. Nu-ți fac, dar ar trebui.

Selecția de vinuri e grasă. Nu de Cotnari. Și aia de spirtoase. Dar, din nou, mergi in Italia să bei whisky sau coniace e un pic nu știu cum. Au ei spirturile lor, grappa, dar aia e un fel de țuică de struguri. Nimic select.

Ce e frumos e că oamenii se gândesc, băi frate, că nu vin în vacanță numai grupuri, grupuri. Mai vin și cupluri și, na, să zicem că iei prânzul, sau chiar cina, și poate doamna nu bea, sau nu cât să conteze. Poate nu vrei să bei singur o sticlă de vin de 0.7 litri, zic și eu. Poate vrei un pahar sau două. Motive pentru care s-au inventat și sticle de 375ml, iar ăștia au în selecția lor.

Și-am descoperit și-un vin caracteristic zonei în care mă aflam (Campania), care se numește Fiano di Avellino. Nu-l știam, rușine mie. Vine în mai multe ”nuanțe”. Ăsta avea un gust intens și acid, cam ca proseco, dar fără bulburuci, evident. La hotel am băut pe urmă altceva, de la alt producător dar același soi, nu mai rețin exact brandul, dar era mai cu arome mai soft, mai fructat, mai ”de vară” așa. Mi-am luat și la pachet ???? ceva de genul.

Băieții ăia servesc frumos și chiar te simți bine, nu am ce comenta. Ai și vedere ai și tot ce vrei. Nu întrebați cât costă că vă spun oricum, vreți-nu-vreți. 70 EUR + bacșiș mic, că sunt zgârcă și că mi-au luat bani și pentru că mi-au adus meniul, ca italienii. 2 Euro de persoană, adică de meniu. Dar au meritat fiecare eurocent.

Orașul e așa și așa. Adică e frumos pentru un oraș, dar am mai văzut orășele turistice frumoase. Nu, nu la Costinești și Mamaia mă gândesc, mă.

Plaja eu zic că e de la mișto în sus. Dar nu am avut timp să merg să mă bălăcesc acolo. Voiam să merg a doua zi, în drum spre Capri, dar nu am mai fost pe insula ala că dura prea mult și nici la plajă, că nevasta voia să vada Pompeii.

Una din cele mai frumoase vederi le-am avut la plecarea înspre Puglia la marginea unui alt oraș de săraci, Salerno.

---

VIZUALIZĂRI: 1244 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI