EXCELENT
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
B&B La Maison del Borgo Antico(încă) NECLASIFICATĂ / MENIU
B&B La Maison del Borgo Antico, cazare convenabilă în Bari
Am avut în plan o ieșire de trei zile la Bari încă din vara lui 2020 când, pentru scurt timp, până pe la începutul lui august, italienii au primit turiști, chiar și fără test, dar n-a fost cu noroc fiindcă zborul n-a mai avut loc. Apoi totul a luat o turnură neplăcută. Nici în 2021 n-am ajuns la Bari, deși am avut bilete de avion cumpărate inițial pentru începutul lui iunie, însă nici acelea băftoase, pe unele le-am amânat eu, pe altele mi le-a anulat (zborurile) compania, așa că am pus banii în portofelul electronic pentru alte călătorii.
Dar, cum nu ne dădea pace deloc proiectul Bari, am luat din nou alte bilete, de data aceasta la Wizzair, pentru mijlocul lui februarie 2022 în speranța că vom ajunge în Puglia așa cum ne doriserăm. Călătoria s-a concretizat, ba mai mult, compania aerieană ne-a făcut cadou o jumătate de zi de vacanță, stabilind plecarea spre Italia dimineața și nu după-amiaza cum era programată inițial.
În ceea ce privește cazarea, vreau să spun că de fiecare dată când se prefigura vreun zbor, eu căutam sârguincios cazare, făceam rezervare (s-a nimerit mereu în altă parte) și apoi, când îmi dădeam seama că nu ne va ieși, sfârșeam prin a o anula, așa încât cunoșteam virtual, de pe booking, mai toate locurile de cazare din mica peninsulă istorică bareză.
Pentru intervalul de la mijlocul lui februarie, am apelat din nou la booking să văd ce-mi va avansa marele sait în vederea unei cazări pe care am fi vrut-o nici prea scumpă, neapărat cu mic dejun care să conțină și produse sărate, nu numai dulci așa cum le stă în obicei italienilor, să fie curățică, cu anulare gratuită și plata la proprietate și musai situată în centrul istoric.
După un pic de analiză, constat că apăruse o proprietate nouă, care nu-mi trecuse prin mână până atunci, cu note bunicele, în jur de 9, și care părea că îndeplinește toate celelalte cerințe, pe nume B&B La Maison del Borgo Antico.
Fără tăgadă, am rezervat trei nopți la prețul de 180 €, destul de convenabil, zic eu.
Adresă: Corte del Dattilo, 6,70123 Bari BA, Italia
Website: http://www.lamaisondelborgoantico. it/
e-mail: info@lamaisondelborgoantico. it
Tel. : +39 333 969 20 35
B&B La Maison del Borgo Antico este o unitate mică de cazare poziționată excelent în inima Barivecchia (centrul istoric din Bari), la doi paşi de Domul San Sabino şi Castelul Svevo. Deține trei camere într-o clădire veche, stil mic palat, îngustă, ce se desfășoară mai mult pe verticală, camerele fiind situate pe trei etaje, câte una la fiecare nivel. Clădirea este renovată, prezentându-se într-o formă bună, având un aspect tare șic. Holul de la intrare are rol de recepție, dar și de sală de mese, iar casa scărilor este foarte strâmtă și, din păcate, nu există lift. Deasupra ultimului nivel se află o terasă amenajată cu fotolii, mese și scaune de grădină, ghivece de flori, iar vederea panoramică asupra oraşului de aici este superbă. Se pot admira foarte bine domul, biserica San Nicola, castelul Svevo, după cum se poate privi răsăritul sau se poate savura un pahar de ceva sau chiar numai de vorbă și, desigur, este locul dedicat fumatului.
Fiecare cameră poartă câte un nume: Luminosa, Magica și Panoramica, n-aș putea spune cât de mult caracterizează fiecare propria încăpere, însă știu sigur că cea de la primul etaj, Luminosa, este singura care deține balcon.
Proprietara, o doamnă între două vârste, și tatăl ei se ocupă de tot, iar Angela este responsabilă cu partea de relaționare cu clienții vorbind engleză foarte bine, cu tatăl ei comunicarea fiind mai dificilă, însă noi am avut noroc cu limba noastră asemănătoare cu italiana și cu brațele, desigur! Însă, amândoi au fost drăguți, ospitalieri și de mare ajutor. Nu locuiau în aceeași clădire, dar cu siguranță undeva în apropiere, din câte ne-am dat seama, că după ce vorbeam la telefon, apăreau repede în fața intrării.
Am plecat la Bari cu multă bucurie și mult entuziasm fiindcă din prima zi a lunii februarie se putea în intra în Italia fără test covid, iar condiția să avem booster-ul făcut, dacă de la rapel trecuseră nouă luni, era deja îndeplinită. Purtarea măștii (FFP2) în interior și în mijloacele de transport în comun era obligatorie, dar eram obișnuiți, nu era o noutate. În plus, cum în prima zi am aterizat dimineața devreme, am avut-o și pe aceea la dispoziție integral. De la aeroport, am ajuns la Stazione Centrale din Bari cu autobuzul numărul 16, cumpărând bilete din aeroport, de la un bar situat la etaj (acolo ne-a trimis şoferul când am vrut să cumpărăm bilete de la el) cu numai 1 € de căciulă.
Fiindcă ştiam că vom fi în oraş destul de devreme, am luat legătura cu Angela și i-am cerut să ne găzduiască și nouă rucsacurile până la ora de check-in, pentru a ne putea plimba în voie și fără greutate prin oraș. A acceptat fără probleme și la orele 09,00 am sunat la proprietate să lăsăm bagajele. Ne-a zis să revenim pe la 11,00, știind pesemne că va fi gata camera.
Ne-am întors, ne-a făcut check-in-ul, am primit camera de la ultimul etaj, Panoramica, am achitat cu numerar, factura primind-o la check-out. Ne-a fost făcut instructajul cheilor, al regulilor din clădire, ni s-a spus că micul-dejun ne este servit între orele 07,30-09,30, absolut rezonabil. Ne-au pus la dispozițe câte o hartă a orașului cu principalele obiective de vizitat, ne-au oferit sprijin în orice problemă am avea. Apoi, am fost conduși la Panoramica, dar și sus, pe terasă, care era prilej de mândrie pentru Angela.
Scările acelea înguste n-au prea fost pe placul meu, dar n-aveam încotro. Camera arăta exact ca pe booking, nici prea prea, nici foarte foarte, destul de minimalistă ca dotări, dar a fost alegerea noastră asumată în special pentru amplasare și mic-dejun oferit.
Patul de mijloc ocupa mare parte din suprafața camerei, iar mobilierul mai era completat de un dulap îngust de haine, un pervaz cu rol de masă cu scaun, un taburet pe post de noptieră. Pardoseala este din gresie, iar o oglindă mare de cum intram în cameră apărea în peisaj înfăţişându-ne de sus până jos. Aspectul general era de o încăpere decorată cu bun gust, în culori deschise, cu atenție la detalii.
Televizorul LCD cu ecran generos și aparatul de aer condiționat au fost singurele aparate electrice, din păcate, marele minus a fost lipsa unui minibar/frigider, însă ne-am descurcat în februarie și fără. Dacă am fi stat mai multe zile nu mergea, dar cum eram plecați mai tot timpul și nici anotimp cald nu era, n-am simțit stringent nevoia, mai ales că aveam un magazinaş în proximitate de unde ne cumpăram apă, bere rece, până seara târziu.
Baia, nici ea prea mare, a fost echipată corespunzător, perfect funcțională, prosoapele ni s-au schimbat zilnic, iar consumabilele primite de bună calitate și reînnoite pe măsura epuizării.
Curățenia era impecabilă peste tot, și a fost întreținută la acest standard pe tot parcursul șederii.
Unul dintre punctele tari ale cazării l-a constituit micul-dejun complet, cu produse sărate și dulci, ideal pentru noi față de cel numai dulce, practicat în multe locuri din peninsula italiană.
Clădirea era locuită în acele zile în integralitate, așa că toate cele trei mese de la parter erau ocupate. Produsele și preparatele calde erau expuse într-un colț, tatăl Angelei ocupându-se de noi în fiecare dimineață, pregătindu-ne ouă fierte sau prăjite, făcându-ne cafeaua absolut delicioasă. Aveam și două-trei feluri de mezeluri, pancetta, șuncă, cașcaval, brânză, cereale, pâine de mai multe sortimente pe care o puteam și prăji, iaurturi, prăjituri de tot soiul, unt, miere, dulceață, gem, fructe. De băut aveam la dispoziție espresso, cafea, ceai, lapte, sucuri, apă plată îmbuteliată.
De asemenea, decorul și mobilierul spațiului de servit masa erau deosebite, denotau un stil rafinat al celui care fusese responsabil cu aranjarea după renovare.
În ultima zi, am apelat din nou la bunăvoința gazdelor pentru a ne lăsa bagajele la cazare până după prânz, având avion după-amiaza târziu. Evident, s-au învoit fără probleme.
Ar mai fi de spus că pentru cei care sunt cu mașina, există o mare parcare publică în apropiere, dar este cu plată din ce am observat, proprietatea neputând asigura nici măcar rezervarea la aceasta. Însă, proprietatea asigură, la cerere și contra cost, transfer la/de la aeroport.
Wi-fi a funcționat destul de bine, era parolat și am primit parola încă de la check-in.
Pentru minivacața noastră, această cazare a fost exact ce ne-a trebuit, practic ne-a picat mănușă. Fiind situată în inima orașului vechi, ne-a asigurat plimbările în orice moment în această parte a orașului, chiar și când veneam din deplasările din afara Bari, tot ne găseam răgazul să dăm o raită prin orașul medieval, dacă am fi stat în altă zonă nu cred că ne mai mobilizam să mai ajungem pe acolo tot timpul.
O recomand pentru ieșiri scurte, mai cu seamă în anotimpul rece, când nu e nevoie neapărat de minibar/frigider, dar și pentru personalul de mare ajutor sau micul-dejun variat și îndestulător. Nici prețul n-a fost un inamic, un lucru important, de altfel.
Vă rog, atașați următorul videoclip:
https://www.youtube.com/watch?v=5GuWvnVCx2g
Trimis de irinad in 17.08.22 18:49:40
- A fost prima sa vizită/vacanță în ITALIA
9 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (irinad); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 41.12907541 N, 16.86825238 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
9 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).
Mutat în rubrica "B&B La Maison del Borgo Antico, BARI" (nou-creată pe sait)
-
Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)
@webmasterX: Poziţionare ok!
@irinad: Foarte frumoasa cazarea si micile inconveninte (lipsa unui lift si scari inguste) palsc cand vezi apartamentul sau cand ai o asemenea vedere de pe terasa.
Felicitari, votat cu mare drag!
@mishu: Mulţumesc, mă bucur că ţi-au plăcut şi ţie terasa şi priveliştea de pe aceasta. Micile neajunsuri ni le-am asumat, de altfel au fost depăşite de la bun început fiindcă ştiam de ele!
Seară frumoasă, toate cele bune! Mulţumesc de vizită şi ecou!
Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ”
— (1) la momentul publicării, în rubrica curentă nu existau impresii din anul curent sau anul trecut ;
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)
Faci cum faci și mereu reușești să găsești ceva chic, ceva fain! Pentru că mie mi-a plăcut foarte tare acest loc și l-aș fi ales și eu cu siguranță. Prin atenția la detalii și micile decorațiuni mi-a amintit de Nathalie. Fără îndoială bunul gust a „participat” din plin la reamanajarea spațiului, vechi palat cum spui, iar terasa de la etaj merită toți banii. Păcat că noi ca și voi, nu avem timp mult pentru așa ceva, deoarece dacă ne-am dus undeva trebuie să vedem lucruri și atunci mai ajungem seara șa cazare.
Felicitări, foarte fain! Zi frumoasă, pupici!
@maryka: Ei, da, să ştii că m-am gândit exact la cazarea ta din Ixia, atunci când ai publicat articolul, fiindcă mi-am dat seama că, într-o anumită măsură, aducea cu această proprietate. E drept, cazarea noastră ar fi la o scară mai redusă şi parcă mai palidă.
Ai perfectă dreptate, nu prea avem când să ne bucurăm de locurile de cazare, fiind mai tot timpul plecaţi, însă în puţinul răstimp petrecut în cameră trebuie să beneficiem de facilităţile oferite, altfel ar fi păcat.
”... dacă ne-am dus undeva trebuie să vedem lucruri și atunci mai ajungem seara șa cazare.
Foarte adevărat!
Mulţumesc pentru vizită, ecou şi comentarii! O seară liniştită!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)