GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
B&B Houspitality Nero(încă) NECLASIFICATĂ / MENIU
Perfect in Roma
Ca de obicei, inceputul de an vine cu ziua sotului si implicit cu o plimbare pentru a sarbatori.
Cum era ziua lui, era normal ca el sa aleaga destinatia si a ales Roma. Foarte bine. Nu mai fusesem acolo. Cum planificarea s-a facut inca din octombrie anul trecut, am facut si rezervarea atunci si am avut oarecum de unde alege. Criteriul a fost simplu: curatenie, aproape de gara Termini, mic dejun si nu prea scump. Si am gasit.
Cazare intr-o cladire de apartamente. Gazda, Lucia, o femeie extraordinara care se straduia sa fie totul cum trebuie, avea de inchiriat 5 camere. La cum era structurat, cred ca fusese un apartament foarte mare cu 5 camere, transformat in cazare regim hotelier, facand in fiecare camera baie proprie. Ca sa poti ajunge in camera ai de intrat cu cheie la usa principala din strada care da intr-o gradina draguta, o curte interioara. Apoi a doua cheie intra in scara blocului, urci un etaj si a treia cheie este de la '' apartament''. Urci cateva trepte si ultima cheie e de la camera in care iti petreci sejurul. Stiu, cam multe chei, dar nu am considerat asta un impediment, plus ca conferea si ceva mai multa siguranta.
Cum urci cele cateva trepte, ajungi intr-o bucatarioara dotata cu frigider mare (camerele nu au frigider), chiuveta, farfurii si tacamuri, plita, expresor cu cafea la discretie si gratuit, ceai la fel la discretie, apa plata si minerala, biscuiti, bomboane si fructe proaspete la fel gratuit la discretie. Bolurile erau mereu pline.
Micul dejun se serveste in camera. In fiecare zi ti se da o hartie pe care sunt printate toate produsele si bauturile ce pot fi servite la micul dejun. Tu trebuie sa bifezi ce vrei sa mananci si ora la care sa iei micul dejun. Fix la acea ora, Lucia vine cu caruciorul la usa ta si iti lasa micul dejun. Micul dejun nu este chiar ceva extraordinar, adica in sensul ca pentru cineva care este invatat sa manance mai consistent dimineata este posibil sa nu se sature.
Pentru ca, de exemplu o felie de sunca de curcan sau una de cascaval (atat e la o portie) este o felie prin care vezi Parisul. Alte produse la micul dejun ar fi: ou fiert, unt si dulceata sau miere, cereale, lapte, prajituri, suc natural, cafea de mai multe tipuri, ceai, fructe...
Croisantele sunt extraordinare in schimb. Prin urmare daca veti merge aici cereti din tot ce va place ca sa va saturati cat de cat. Noi in prima dimineata nu am cerut decat cateva produse si... ne-am sculat cam nemancati de la masa. Cafeaua este extraordinara, si buna si tare. Si sucul natural, la fel.
Dupa ce mananci, duci caruciorul in bucatarie la Lucia, si se ocupa ea de restul. Dupa ce toata lumea pleaca, Lucia face curatenie in camere zilnic. Cand vii din oras, patul e facut impecabil, baia spalata, gunoiul dus.
Camerele sunt destul de mari, dotate cu pat matrimonial mare si confortabil, 2 veioze, prize la capatul patului, o masa cu 2 scaune, o veioza mare care e principala sursa de lumina in camera- dar suficienta, un cuier din acela mobil cu umerase, televizor pe perete, aer conditionat. Camerele sunt foarte inalte, se vede ca cladirea e una foarte veche, iar designul peretilor de vechi imbinat cu mobilierul modern da foarte bine.
Baile sunt mari, cu cabina de dus pe toata latimea baii, articole toaleta completate in fiecare zi, o oglinda mare pe perete, apa calda mereu si prosoape albe impecabile si foarte pufoase.
Wi-fi functiona foarte bine. De parcare nu stiu ce sa zic, noi am fost cu avionul.
Cladirea se afla la aproximativ 10 minute de mers pe jos de gara Termini de unde ai legaturi spre Aeroport sau alte orase.
La 2 minute este statie de metrou. Singura problema negativa ar fi ca in jurul cladirii si prin zona in general sunt o gramada de ciudati care vand diverse direct jos pe trotuar. Nu au nicio treaba cu nimeni pe strada, dar ca aspect nu da foarte bine. La 200 m sunt restaurante unde se mananca foarte bine.
Din punctul nostru de vedere, este o locatie foarte buna pentru o calatorie la Roma.
Trimis de ancutza26 in 12.02.18 11:37:18
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (ancutza26); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 41.89517520 N, 12.50573170 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@ancutza26: Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)===
Mutat în rubrica "B&B Houspitality Nero, ROMA" (nou-creată pe sait)
Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut”
— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă SAU (1A) ar fi meritat rubrică nouă, dar crearea ei nu a fost considerată oportună (în acel moment);
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ impus unei astfel de selecție.
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)
@webmaster26: E ok.
@ancutza26: O informatie utila, felicitari, votat cu mare drag.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)