GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
A fost exact ce a vrut să fie: o drumeţie, o lumânare aprinsă şi câteva momente de reculegere, toate „In Memoriam Emilian Cristea”
Întorcându-ne de la acest evenimet cineva a zis: a vrut să fie Valea lui Stan şi a ieşit un Vidraru frumos de toamnă. Adevărul este, aşa cum am scris şi în titlu, că a fost exact ce a vrut să fie.
Nu mă pricep la vorbe dar încerc să aduc un gând pios unui Om-de-Munte. Eu l-am cunoscut doar prin intermediul cărţilor, al articolelor şi interviurilor citite pe internet şi al povestirilor celor care l-au cunoscut efectiv şi mă bucur că am avut ocazia să particip la acest eveniment organizat de Clubul Alpin „Floarea de colţ” Bucureşti, club înfiinţat de Emilian Cristea.
Clubul nu îi poartă numele pentru că Emilian Cristea şi-a dorit: „să se numească „Floarea de colţi” şi aşa să rămână nu numai în evidenţierea frumoasei flori dar şi într-un cinstirea tuturor celor ce acced în înălturi, către ea şi nu pentru ea, pentru ai admira fantasticile locaţii şi vecinătăţile în care îşi expune splendoarea”.
Emilian Cristea a fost în primul rând un pasionat Om-de-Munte. Iubea Carpaţii, le ştia cărările şi le respecta regulile, pentru că spunea: „... muntele, de faci o greşeală ‚ ţi-o mai iartă dar pe a doua nu, şi de multe ori poate fi fatală”. Îi plăcea drumeţia montană şi împărtăşea cunoştinţele montane tuturor celor care aveau norocul şi plăcerea să-l însoţească în aceste ascensiuni.
A fost unul din alpiniştii reprezentativi ai României, deschizând trasee de alpinism în Bucegi şi Piatra Craiului. Aş evoca aici traseul Fisura Albastră din peretele Văii Albe. Nu întâmplător fac asta ci pentru că am fost impresionată când am aflat că alpinistul îşi dorea ca atunci când nu va mai fi, cenuşa lui să se odihnească aici, în inima Bucegilor, în peretele Văii Albe, aşa cum se odihnise de atâtea ori aşteptând timpul şi momentul prielnic cuceririi acestui traseu.
Oameni care l-au iubit, respectat şi apreciat i-au împlinit visul şi atunci când sufletul acestuia s-a înălţat la cer, urna cu cenuşă i-a fost depusă în acest traseu alpin, unindu-se pentru totdeauna cu muntele şi înălţimile.
A fost speolog, unele galerii din peşterile din Mehedinţi purtându-i numele.
A fost publicist, publicând ghiduri şi monografii montane care au călăuzit paşii multor iubitori de munte în ascensiunile lor. Mi-aduc aminte că atunci când am început şi eu să bat munţii şi căutăm informaţii despre trasee, indiferent pe ce site intram mă duceau în final tot la Emilian Cristea. În Piatra Craiului i-am purtat cartea în rucsac.
Nu a iubit doar muntele ci a ştiu să facă şi pe alţii să îl iubească prin articolele publicate în România Pitorească, prin prezentările de la club şi prin imaginile oferite prin diapozitive.
Dar toate acestea au fost curmate, nu acolo pe munte unde petrecea mare parte din timp, pentru că muntele il iubea şi îl ocrotea aşa cum o făcea şi dumnealui, ci undeva la 17km de Barajul Vidraru în satul Oeşti, judeţul Argeş. În timp ce se întorcea cu bicicleta din Făgăraş, a fost lovit de un camion şi a decedat la 12 noiembrie 1982, la vârsta de 67 ani.
La Oeşti am fost şi noi să apridem o lumânare şi să păstrăm un moment de reculegere în memoria lui Emilian Cristea pentru că la „mormântul” său sunt puţini cei care pot ajunge. Pe partea stângă, mergând spre Vidraru, este un monument din piatră şi o cruce unde cei care l-au cunoscut personal sau cei care au descoperit muntele prin cărţile şi articolele sale, se pot opri în drumul lor spre Făgăraş, Transfăgărăşan sau Vidraru pentru a aprinde o lumânare.
Şi cum spuneam şi în titlu acest eveniment a fost marcat, ca şi în alţi ani, şi de o drumeţie. Era propusă Valea lui Stan, un traseu spactaculos din apropierea barajului Vidraru, dar cum chiar de la Emilian Cristea am învăţat că muntele trebuie respectat şi nu luat cu asalt am lăsat parcurgerea acestui traseu pentru altă dată. O să scriu un rw separat despre acest traseu după cât am studiat şi văzut la faţa locului, pentru că mi se pare util a face nişte precizări în legătură cu acest traseu.
După ce am constat că Valea lui Stan nu se putea face în momentul acela am plecat spre Barajul Vidraru. Eram la 2 km înainte de baraj şi mergând pe jos, vedeam pentru prima dată toamna, aceste locuri. In primul rând m-a surprins şoseaua goală, care în urmă cu 2 luni, de Sf. Maria, era extraordinar de aglomerată. Am prins o zi superbă, însorită. Am putut admira în voie coloritul de pe vesanţi. Deşi nu simţeam nici o adiere de vânt din cand în când se pornea din copaci o ploaie de frunze multicolore ce dansau până se pierdeau în vale. Cu ochii la frunze, copaci, versanţi şi la Cetatea Poienari cocoţată pe versantul opus ne-am trezit în tunelul de la baraj. Dincolo de tunel aceeaşi linişte. Nu tu maşini, nu tu tarabe. Nu-mi venea să cred că nu mai e hărmălaia din august. Un baraj doar al nostru, de unde am putut admira în voie albastrul lacului Vidraru în care se oglideau versanţii împăduriţi în zeci de nuanţe. În depărtare, crestele înzăpezite ale Făgăraşului poartă pe cap o căciulă de nori albi.
O luăm în stânga, prin alt tunel, pe drumul forestier, ce merge pe conturul lacului în drum spre cabana Cumpăna. Nu am mai făcut drumul acesta de 20 de ani, când copii mei aveau 5, respectiv 6 ani, dar atunci l-am parcurs cu autocarul. Dar totodată suntem pe marcaj punct roşu, adică traseul Valea lui Stan din sens invers. Aici traseul merge vreo 5 km pe drum forestier şi apoi intră în pădure mergand spre canion. Ne-am propus să facem această parte din traseu. Şi acum avem noroc să fim singuri pe drum, fără praful care se ridică vara pe aici.
Am făcut o plimbare frumoasă, lejeră, într-o zi cu soare blând. Am avut timp să ascultăm amintiri ale celor mai în vârstă. Ne-am bucurat de multă culoare şi linişte în pădure. Apa lacului Vidraru ne încânta cu diferite nuanţe în funcţie de adâncime şi umbrele versanţilor. La întoarcere Făgăraşul şi-a descoperit fruntea lăsându-ne să vedem că în depărtare tronau în faţa noastră vf. Lespezi şi Călţun.
Obişnuită să trec vara pe aici, nu mi-am închiputi că Vidraru este atât de frumos şi toamna.
Următoarea oprire a fost la cetatea Poienari unde am reuşit să urc cele 1480 de scări şi a meritat din plin. Ziua am încheiat-o cu vizita pentru a nu ştiu câta oară a mânăstirii Curtea de Argeş, care are un magnet extraordinar de câte ori trecem pe lângă ea.
Trimis de Lumis66 in 12.11.13 22:25:54
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în TRANSFĂGĂRAȘAN.
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Lumis66); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Review interesant și fotografii superbe! Felicitări!
Doamne Lumis, îţi mulţumesc că l-ai evocat pe Emilian Cristea. L-am cunoscut e un fel de a spune. Prin ´52-´53 mergeam săptămânal cu trenul la Sinaia sau Buşteni, sâmbăta dup amiaza cu tinerii din institut. De două ori l-am întâlnit pe Em. Cristea. În tot vagonul era o linşte mormântală pentru că el îşi depăna amintirile: trasee, accidente- ofrande aduse munţilor, tehnici de escaladare. Ajunsesem dependenţi de povestirile lui şi de fiecare dată ne întrebam dacă îl vom mai întâlni. S-a întâmplat numai de două ori. Mulţumesc că i-ai pozat monumentul. Nu l-aş fi ştiut.
Articolul a "primit" o ilustraţie muzicală sau video-muzicală - vezi mai sus, imediat sub titlu.
Daca autorul preferă o altă melodie sau un alt videoclip, este rugat să ne scrie (aici, ca ecou, ori pe PM)
Foarte bun review-ul, felicitari!
Fac acest drum (pana la baza cetatii Poienari) de cinci ani de zile, o data pe saptamana, si nu am stiut ce e cu acest monument. Ma bucur acum, chiar daca nu sunt un alpinist, doar iubesc muntele si frumusetile lui; ca ati scris despre acest monument si ce reprezinta...
Poate ca trebuie spus mai exact unde este, in viteza masinii e cam greu de observat... ca si punct de reper este o scoala in apropiere si terenul de sport al acesteia, nu-i asa?
@Crazy_Mouse: Multumesc! Fotografiile sunt frumoase pentru ca peisajul e superb. Pe deasupra am avut parte si de vreme buna.
Cand am fost in august ploua si erau 12-14 grade asa ca nu am stat nici 5 minute. Am vrut sa compensam admirand peisajul de la inaltime, intrand la Valea cu Pesti sa luam masa. De acolo chiar ai priveliste frumoasa asupra lacului. Si nu mica ne-a fost mirarea cand, nici nu am luat bine loc la masa si ospatarul a si venit la noi. Nu sa ne serveasca ci sa ne spuna ca nu are cu ce sa ne serveasca, ca abia a terminat micul dejun (era ora 12) si trebuie sa faca curat in restaurant. Am ramas fara cuvinte dupa replica unui osparat, al unui hotel de 4 stele.
@webmaster13: Multumesc!
@Michi: Doamna Michi, cred ca era interesant sa-l asculti. Ascult de la altii ce spunea sau facea si mi se pare interesant dar sa-l asculti direct!
Eu aveam 16 ani cand a murit Emilian Cristea. Teoretic aveam cand sa-l cunosc dar practic nu aveam cum pentru ca am fost prima data la munte cand aveam 19 ani. Pe 1 mai 1986 sotul meu, pe atunci eram doar prieteni, m-a dus la munte. Asa credeam eu, ca ma duce la munte, dar el m-a dus pe munte - la Cruce pe Caraiman. Nu cu telecabina ci pe Valea Jepilor (valea Caraiman) si apoi pe Brana Caraimanului. Nici nu stiam cum se numesc atunci. In adidasi si blugi. Jepii i-am urcat, cand in doua cand in patru labe, dar cand am ajuns pe Brana Caraimanului si era zapada pana la genunghi (habar nu aveam ca mai este zapada in luna mai) mi-au inghetat picioarele in adidasi si mainile mi-au intepenit pe lanturi de frica.
Si astazi ii amintesc sotului meu cum a vrut el sa scape de bunatate de fata, ca altfel nu m-ar fi suportat 28 de ani.
Oricum am avut multe de invatat din cartile lui Emilian Cristea.
@nickname77: Multumesc! L-ai indentificat bine. Monumentul Emilian Cristea sa afla in Oestii Ungureni. Venind dinspre Curtea de Arges, dupa indicatorul cu 13km pana in Curtea de Arges si 17 km pana la barajul Vidraru, putin mai sus (pe stanga) vedem scoala generala Oesti-Prof. Vasile Vasilescu. Apoi vedem un loc ingradit cu gard de sarma si multi brazi. Acolo este monumentul, in fata lui este o parcare iar vis-à-vis este un teren de sport. Cand vii dinspre Vidraru este imediat dupa pensiunea Pomi.
@Lumis66: La noi a fost invers. Eu l-am dus pe viitorul soţ pe munte în Piatra Craiului şi pentru că i-a plăcut, am zis OK!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jun.2021 Vidraru — scris în 25.06.21 de Mioritik din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Aug.2019 Lacul și barajul Vidraru — scris în 26.09.19 de Dana2008 din TîRGU MUREş - RECOMANDĂ
- Aug.2016 Avem o tara minunata pacat ca este locuita — scris în 13.08.16 de RUSTICCO din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Jul.2015 La Barajul Vidraru — scris în 03.12.15 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- May.2013 De Paste la Vidraru — scris în 19.07.15 de liviu49 din BRăNEşTI [IF] - RECOMANDĂ
- Jul.2010 Extraordinar si in bine si in rau — scris în 03.08.10 de nnaaee din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jun.2010 Haz de necaz! — scris în 21.06.10 de Michi din BUCURESTI - RECOMANDĂ