ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 12.01.2011
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Târgu Mureș
ÎNSCRIS: 28.03.10
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
JAN-2011
DURATA: 1 nopți
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CAZARE [camere etc]:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
la PMM* = 54 EUR
*PMM = Preț Minim MEDIU / Cameră, în cursul anului

TIMP CITIRE: 8 MIN

“Wellness Club Apollo” din Sangeorgiu-Mures

TIPĂREȘTE

Iata-ne si in ultima zi a anului 2010! Revelionul popular din piata primariei Tg. Mures e animat de un interpret italian de muzica usoara care se pare ca are nevoie, daca tot a venit in tara noastra, de-o cura la Institutul “Ana Aslan” din Bucuresti sau de una cu ape minearale “Izvorul minunilor”, dar care, cel putin, ne aduce aminte de insorita Italie a lui Albano, Adriano Celentano, Remo Germani, Richi e Poveri, Eros Ramazzotti sau Toto Cutugno. Asteptam cu totii, cu sufletul la gura si sampania in mana, glasul clopotelor de arama la trecerea dintre ani. Incepe numaratoarea inversa… 10,9, 8,7, 6,5, 4,3, 2,1…Zeroooo! ….

“Happy new year! Happy new year”, rasuna melodia formatiei ABBA.

Intr-o secunda, am trecut in anul 2011!

”La multi ani! ”, ne ureaza si prezentatorul programului popular, mai intai in limba lui Eminescu, apoi, “Auguri a tutti”, in limba lui Traian, (cel de-acum doua milenii, nu cel de la televizor) si “Boldog uj evet! ”, in limba lui Marko Bela. Apoi incep focurile de artificii "trase" tot de primarie, ce tin "pana la miezul noptii si-un sfert". Spectacolul e superb! Dupa care, gata! …”La revedere”, “Arrivederci” si “A viszonlatasra”! …fiecare se indreapta, incet-incet, spre casa lui…

E un revelion de criza.

Pe data de 2 |Ianuarie o pornim spre partia de ski de la Sovata dar instalatia de incalzire din masina cade brusc si coloana mea vertebrala in loc sa ramana o tija elastica de bambus devine o dureroasa si rigida coada de matura. Dar cel putin, ramane verticala. Dana e la volan iar eu stau mereu pe locul din dreapta, adica pe "locul mortului" de unde pot face cele mai “pline de viata” fotografii.

A doua zi dimineata ma scol insa in pozitie de “unghi drept”, la 90 de grade, indoit mai perfect decat “echerul Tsukahara” de nota 10 al Nadiei Comeneci de la Olimpiada din Montreal. Pentru un minut, nu vad nici clanta de la use si merg asa cum mergea “maria sa” omul, in urma cu 3 milioane de ani, adica mai mult in patru labe. O rog pe Dana sa dizolve doua Paracetamoale intr-un pahar cu apa, ce-o beau iute cu paiul si-o rog sa-mi aduca si lista cu preturi de la Baza de Tratament de la Baile Sarate Sangeorgiu de Mures. Aleg de pe lista "un masaj partial, o impachetare partiala cu namol, o baie sarata calda si o consultatia la medic". Cand aflu insa pretul, adica “totalul general”, ma linistesc, durerea imi dispare ca prin farmec!

Recurg mai bine la "leacuri babesti", adica la o impachetare partiala cu “foi de varza” pe ceafa si o impachetare totala cu “mamaliga” pe sale.

Pe la pranz, durerile ma lasa si redevin iarasi o fiinta semeata, superioara, dominanta si fericita, care tocmai a facut un "biznis" de aproape un milion si jumatate de lei, apoi exclam cu un aer triumfator…”Ei, acuma daca tot ne-am ales cu ceva bani, hai la relaxare la Wellness Club Apollo, la Sangeorgiu de Mures! ”. Asa e omul, cand are bani in buzunar, se simte puternic si devine un mic dictator.

Traiasca varza si mamaliga!

Din Tg. Mures si pana la Wellness Club Apollo din Sangeorgiu Mures, sunt vreo 5 Km dar nici nu simti cand treci dintr-o localitate intr-alta. Chiar de la intrare in Club, (un complex de agrement ce-ti ofera un bazin cu apa sarata, unul cu apa dulce, 3 saune, o sala de fitness si un bazin si o camera rece) esti intrebat daca doresti card “VIP” sau card “Gold”. Preturile nu sunt mici deloc pe-aici. In cursul saptamanii platesti pentru 4 ore la “Gold”, de luni pana vineri, 37 de lei, (intre orele 13 si 22), iar sambata si duminica, platesti 42 de lei. Intre orele 8-13, de marti pana vineri, ai reducere la 23 de lei, iar sambata, intre 8-11, dai doar 35 de lei.

Daca esti “VIP”, platesti 47 de lei, de luni pana vineri si 63 de lei, sambata si duminca, dar n-ai limita de timp. Daca ai depasit cele 4 ore, platesti cate 50 de bani pe minut in plus, ne spune fata de la receptie. Daca doresti, pe langa pachetul bazal de 37 de lei, sa faci si un jacuzzi in plus, scoti din buzunar 62 de lei. Abonament? Da exista! …20 de intrari pe luna costa 540 lei si 30 de intrari pe luna costa 750 de lei, abonamentul e valabil 6 luni.

Oferta “Wellness Club”-ului e mare…Ai piscina cu apa dulce de 25/15 metri (cu sistem de lumini subacvale, temperatura apei-28-30 gr, C), un bazin cu apa sarata concentrata de 6x6 metri (temp apei 34-36 gr. C), o sauna uscata, una umeda, o infrasauna (toate cu temperaturi intre 60-80 gr. C), un “hammam” (baie turceasca), un jacuzzi cu jocuri de lumini, o sala de fitness moderna in care ai si un televizor, solar, cabinete de masaj, un mini-bazin “Kids Club”, servicii de intretinere corporala si estetica.

Haideti asadar sa patrundem in modernul centru SPA al Wellness Clubului Apollo dupa ce ne-am lasat in prealabil automobilul sau bicicleta in parcarea de 300 de locuri a complexului. Urcam cateva scari de marmura si ajungem la receptia comuna al hotelurilor de 4 si 2 stele. La dreapta e intrarea in restaurantul naturist al compelxului (alcoolul si tutunul-interzise!) iar la stanga ajungem la receptia SPA-ului, unde primim un card, activat pentru 4 ore si o cheita pentru un dulapior. Mai primesti si doua prosoape. Intram in vestiare. Femeile si barbatii au vestiare separate. Vestiarele sunt incapatoare, luminoase, gasesti in ele si numerose camere de dezbracare, dulapiorul pentru haine si obiecte personale e mare, cu un pic de efort, incap chiar si eu in el, dar prefer sa raman pe bancuta din fata lui. In dulapior gasesti intre 2 si 4 umerase. Pe pereti ai cateva afise, oglinizi si uscatoare de par. Treci in a doua incapere, e vorba de sala de dusuri. Dusul e obligatoriu si la intrare si la iesire. Daca nu faci dus la intrare poti duce cu tine niscaiva microbi sau ciuperci pe care le depui pe bancheta de lemn de la sauna sau pe sezlong. Daca nu faci dus la plecare, poti contacta aceste vietati invizibile pe care le-au introdus cei ce n-au facut dus. Vietati care iubesc si ele caldura si umezeala, ca si noi. Doar in bazinul sarat (concentratie de NaCl-135g la litru, Iod-11,4 mg la litru) nu traieste nici o vietuitoare. Iodul si Clorul le ucide instantaneu. Urmeaza apoi inca o sala, cea a grupurilor sanitare, unde ai si chiuvete sau oglinzi, pentru o ultima privire sau necesitate inainte de-a intra in complexul SPA. Primul lucru ce-l intalnesti acolo, e un bar, unde fetele-ti vor oferi doua lucruri gratis. O cascheta pentru par si cateva pahare cu apa plata. Sauna si miscarea in apa te deshidrateaza, lichidele pierdute trebuiesc inlocuite. Ai la bar diverse sucuri, cafea, pizza, pateu cu branza si “fresh”-uri de portocale, greap-fruit sau mere, la pret de 11 lei paharul. Daca doresti, le primesti si “la pat”, adica “la sezlong”. Consumatia se adauga pe card si platesti la iesire. Poti servi si combinatii de sucuri, adica greap+portocale sau portocale+mere, pretul e acelasi. Eu am luat a doua varianta dar in pahar era un depozit de pulpa de mere foarte hranitor care nu se lasa baut cu paiul nicicum. Asa ca am dat paharul pe gat. A fost o miscare gresita caci o parte din pulpa am inghitit-o dar o parte mi-a cules-o Dana dintre ochi.

In complex, primul pas e bine sa-l faci la sauna, sa te incalzesti. Stai acolo maximum 15 minute, ai si o clepsidra in interior. Sauna umeda e mai greu de suportat, caci sudoarea ta se va elimina intr-un mediu deja suprasaturat de vapori. Sauna uscata e mai blanda. Infrasauna e mica (1-2 persoane)... Capacitatea primelor doua saune e de 6-8 persoane. Ai si o “camera rece” unde incap 3-4 persoane. E buna pentru cei curajosi si ceva mai tineri care vor sa se “caleasca”. Langa complex, ai si un “bazin rece” daca doresti o procedura alternanta extrema, specifica poporului finlandez, inventatorul saunei.

Pentru calire, incepeti intotdeauna cu cald si terminati cu rece. Daca aveti insa doar dureri reumatice, eliminati “recele”. La sauna, puneti-va prosopul mic sub sezut, nu se stie niciodata peste ce va asezati. Dupa sauna, se trece la un dus cald pentru indepartarea transpiratiei, apoi intrati in bazinul cu apa sarata. E bine sa urmariti tabelele cu indicatiile si contraindicatiile acestor proceduri. Apoi, dupa ce v-ati balacit in bazinul cald, dar nu mai mult de 30 minute, iesiti si odihniti-va pe sezlong o vreme. Puteti apoi innota sau nu in bazinul cu apa dulce. In jurul bazinului sunt toate cele 50 de sezlonguri. Administratia a decis ca in complex sa nu intre mai mult de 100 de persoane in acelasi timp. Dar nu prea sunt niciodata atat de multi oameni, cu excpetia perioadei dintre Craciun si Revelion. Beti apa cat mai multa, la bar veti gasi o tava mare cu multe pahare de unica folosinta, toate pline. Folosit-va de avantajele acestui SPA si de recomandarile specialistilor care va indeamna mereu sa beti peste 1,5 litri de lichide zilnic. Daca abuzati de sauna si de bazinul cald fara sa beti apa, poate sa apara lesinul. Sucurile de fructe prospete sunt binevenite pentru a compensa apa, vitaminele, glucoza si sarurile minerale ce le pierdeti prin sauna si miscarea ce-o faceti in apa calda sau la sala de fitness.

In interiorul bazei de agrement si relaxare e cald, e placut, ai si un fond sonor permanet, aerul de deasupra piscinelor e mereu ventilat, apa din cele doua bazine e mereu recirculata. Administratoarea complexului, dna. Mariana Benta, s-a specializat in terapie hidrica si asistenta medicala balneara, asadar, fiecare faza a relaxarii si refacerii este bine studiata, gandita, supravegheata si aplicata. Dai un ban dar…merita!

In cele 3 zile cat ne-a permis buzunarul sa stam la “Wellness Club” ne-am tot intrebat cum de a reusit in doua decenii, o singura familie, sa puna pe picioare o intreaga statiune balneara in deriva si sa-i mai adauge si un "wellness club" si o frumoasa baza sportiva pe deasupra, fara a apela la nici un fond european!

Daca stai si te gandesti bine, preturile de la “Wellness Club Apollo”, nu sunt mari, ele sunt normale, cam astea sunt preturile si-n alte complexe de agrement si relaxare din Europa, buzunarul nostru, e insa cam mic.

Solutia? Daca nu suntem inca VIP-uri, sa incercam macar sa accedem in “patura de mijloc” a societatii, patura care, deocamdata, in tara noastra n-are decat grosimea unui cearceaf!

Dorgo


[fb]
---
Trimis de dorgo in 12.01.11 14:12:24
Validat / Publicat: 12.01.11 15:03:21
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în TÎRGU MUREȘ. A mai fost în/la: cam peste tot
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 9303 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

2 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (dorgo); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
IMPORTANT: Eventualul drept la replică din partea proprietarilor este BINEVENIT, ÎNCURAJAT și SALUTAT, fiind esențial pentru formarea unei opinii în cât mai completă cunoștință de cauză. Proprietarii sau reprezentanții unitătilor de cazare își pot exercita dreptul la replică fie scriind un ECOU la acest articol, fie inițiind un articol nou, cu titlul "Dreptul la replică".
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 "Wellness Club Apollo" se gaseste la 5 Km de Tg.Mures, pe soseaua Targu Mures-Reghin
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 24050 PMA (din 26 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
  • rezervă o cameră la acest hotel, prin booking.com — la un preț mediu (media pe întreg anul) de 54.00 EUR pe cameră

  • ECOURI la acest review

    2 ecouri scrise, până acum

    webmaster77
    [12.01.11 15:03:03]
    »

    mutat la rubrica deja existenta pe site pt acest hotel/spa

    Nicu
    [12.01.11 21:25:29]
    »

    Am fost in toamna acolo si chiar merita si sper sa mai merg. E pus bine la punct fata de alte locuri unde am fost in ro. Ultima data cind am scris ceva despre... bai sarate... (e vorba de alt loc) si nu am scris de bine am fost luat la intrebari.

    De atunci am lasat la o parte reviewurile scrise despre locuri din Romania.

    In ultima mea postare am scris si despre regrete...

    Si aici e vorba de regrete... e cam departe de Timisoara.

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    1 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    Nicu
    Alte impresii din această RUBRICĂApollo Wellness Club [Sângeorgiu de Mureș]:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.047023057937622 sec
    ecranul dvs: 1 x 1