... sau turiștii occidentali din Mamaia anilor ‘80

TIPĂREȘTE

În sfântă zi de Paști, am purces la drum. Am părăsit cu regret studioul de la Apartamentos Bellavista, doar ca să luăm drumul aventurii, spre El Andalus. Cu un ocol la poalele înzăpeziților Sierra Nevada, către Alhambra Granadei. Totul, pe autostrăzi ca în palmă – cum, Doamne, de au construit spaniolii ăștia o așa rețea de șosele de mare viteză? Mă rog, nu tocmai mare, căci maxima este de 120 kilometri pe oră, cu dese limitări la o sută și camere radar anunțate din loc în loc. Că îi și vezi pe năbădăioșii șoferi iberici, pentru care o restricție este cel mult un număr pe marginea străzii, cum frânează nervos, până ce trec pericolul. Bine, chestia asta, cu Alhambra, a fost un pod prea îndepărtat, deoarece – știam asta de acasă – toate vizitele erau acoperite până în iunie. Am sperat, totuși, că se va elibera vreun loc în acea duminică pascală ortodoxă, dar nu a fost să fie. Așa că, aidoma trupelor spaniole cu cinci veacuri înaintea noastră, am dat un tur exterior zidurilor și ne-am văzut de drum.

Către Torremolinos, stațiunea de pe malul Mediteranei.

GPS-ul ne-a dus exact pe plajă, într-o atmosferă pitorească, de vacanță, care, mie, mi-a amintit de mireasma vacanțelor la marea copilăriei, semn că, iată, am fost și noi, odată, sus. Acum, de ce pe plajă? Mai precis, pe strada paralelă cu plaja, plină de restaurante și tonete...

Deoarece, lângă multe alte hoteluri, acolo, la marginea centrului vechi, se ridicau Apartamentos Bajondillo, un complex mamut, cu piscină proprie în partea dinspre mare și parcare în curtea din spate.

Wow! Vă amintiți, înscrisul de pe hârtia ce interpreta datele unui radiotelescop?

M-am simțit în pielea turiștilor occidentali care veneau la Mamaia în anii ’80 ai secolului trecut. Atmosfera vibrantă, furnicarul de oameni, veselia, dialogurile care aminteau de Babelul păcătos, deși, sincer, multe erau de sorginte brexitană, deoarece ei, brexiții, formează, încă, grosul turiștilor andaluzi. Și tratamentul regesc de la recepție, unde ni s-a oferit camera plătită, la etajul al patrulea, cu balconul care dădea, lateral, spre mare. De fapt, hotelul are un corp uriaș, în formă de U, cu o fațadă paralelă cu marea, apoi încă un bloc, perpendicular pe mare, unde am fost cazați. Toate camerele văd marea și cred că sunt vreo mie. Și, culmea, deși extrasezon, toate ocupate. Că aproape i-au dat lacrimile unui francez, venit înaintea noastră la recepție, căruia i se explica, în limba lui Voltaire, că nu există nici o cameră liberă acea săptămână.

Iar de la recepție, am rezervat excursiile la Tanger și Gibraltar. Puteam merge și la Alhambra, căci de aia nu erau vizite disponibile, că erau toate blocate de agențiile din stațiuni, dar am zis că nu, nu ne înjosim noi cu ceva ce ni s-a refuzat la liber... Glumesc, aveam fiecare zi ocupată cu altceva.

Sincer, a fost o plăcere să ajungem la cameră. Am retrăit atmosfera plăcută, aproape uitată, a aleilor verzi, dintre hoteluri, a oamenilor cu parfumuri diverse, indiferenți, căci erau în vacanță, a holurilor largi, a restaurantului care oferea mese în regim a la carte, dar și meniul zilei – foarte apreciat de brexitanii săraci. Chiar așteptarea efemeră la unul dintre cele trei ascensoare a fost o relaxare.

Camera, la etajul al patrulea, se deschidea într-un hol care avea, într-o parte, baia și în celaltă, o chicinetă mică, cu o plită electrică, fără cuptor, un frigider, veselă și tacâmuri și deja nelipsita mașină de cafea, cea pe care am cumpărat-o de cum am revenit pe meleagurile dâmbovițene.

Camera propriuzisă este spațioasă, cu paturi late și, din nou, cu nota zece pentru saltele. Problema paturilor separate, aici, a fost rezolvată rapid, printr-o simplă mutare. În cameră este o masă cu scaune, două fotolii de tip balansoar, televizor, noptiere. Iar internetul, zău, de o calitate incredibilă.

Iar pe balcon, măsuța și scaunele te invitau la o cafea și o priveghere asupra Mediteranei. Poate cu un minim de intimitate, din partea vecinilor ale căror balcoane erau la o săritură distanță, dar, zău dacă vreunuia îi păsa de ce se întâmplă alături. Pentru că, dacă vii în vacanță, te preocupi de vacanța ta, nu de bârfele altora!

A, să nu uit. Aproape enervant, paturile au fost aranjate în fiecare zi, dar și prosoapele de baie – inclusiv cel pentru pus pe jos, după baie – au fost schimbate zilnic...

Torremolinos este o stațiune întinsă, cu multe hoteluri pe linia mării, dar și altele, de-a lungul și de-a latul ei. Apartmentos Bajondillo este poziționat excelent; doar ce treci strada și ajungi pe plajă, printre palmieri, dar o plajă lungă de kilometri. Ai magazine și restaurante la dispoziție și, cireașa de pe tort, ești la capătul stradelelor pitorești, înguste, care te poartă, pe scări largi, către centrul vechi. Stradele pe care se află magazinașe tipice, localuri cu mâncăruri tradiționale, baruri și pub-uri. Și lume, multă lume!

---

VIZUALIZĂRI: 1664 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI