ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 15.11.2022
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 26.03.14
STATUS: TITAN
DATE SEJUR
AUG-2022
DURATA: 8 nopți
Cuplu
2 ADULȚI
Raport PREȚ/CALITATE:
EXCELENT

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
80.00%
Mai degrabă mulțumit
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
91.67%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 8 MIN

Kavala Apartment⁕⁕⁕ - intimitate... la comun

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE URM de aici

Odată luată decizia petrecerii unui sejur la Kavala vezi impresii, am purces la căutarea unui loc de cazare care să corespundă următoarelor criterii: amplasament bun (nu neapărat în centru, unde știam că va fi greu să găsim parcare), studio cu chicinetă pentru a ne pregăti singuri majoritatea meselor, terasă sau balcon, căci nimic nu e mai plăcut decât să-ți bei cafeaua în aer liber, și preț convenabil.

Ideea sea viewului putea fi luată în considerare, dar fără a fi vitală - știam că voi avea parte din belșug de peisaje marine, nu era musai să le admir de acasă.

Prima observație: prețurile crescuseră simțitor după pandemie și cu greu găseai ceva sub 50 de euro/noapte. Vremurile când închiriam un studio într-o stațiune estivală cu 25 de euro trecuseră de multișor... ????

Mai mult decât atât, proprietarii apartamentelor din centrul Kavalei, fie ele postate pe booking sau pe airbnb, o luaseră pur și simplu razna, cereau peste 60 de euro pentru o garsonieră amărâtă de bloc cu un simulacru de balcon unde nu încăpea nimic, și pe deasupra fără șanse de a găsi loc de parcare pe o rază de 500 m.

A doua observație: având în vedere topografia orașului, respectiv așezarea sa în trepte pe dealuri, posibilitatea unei cazări „la parter” , adică pe teren plat, aproape că ieșea din discuție. Nu-mi rămânea așadar decât să scotocesc după case aflate „la cucurigu” , dar cu parcare în față, urmând a ne deplasa peste tot cu mașina, inclusiv la cumpărături și taverne. În sprijinul acestei soluții veneau și figurile resemnate ale celor pe care i-am văzut așteptând autobuzele în stații, ceea ce nu-mi dădea speranțe prea mari că transportul în comun din Kavala era demn de încredere. Deși, cine știe, poate că m-am înșelat... ????

În fine, după câteva zile petrecute pe net, am hotărât să fac rezervare pe booking.com la Kavala Apartment⁕⁕⁕, încurajată de scorul excelent de 9,5, ca și de faptul că puteam anula rezervarea până cu două săptămâni înainte iar plata urma să o facem la fața locului. Nu în ultimul rând - chiar dimpotrivă - a contat prețul de 290 euro pentru 8 nopți, adică numai 36,25 euro/noapte.

O, pașă, cât de darnic ești! ????

La momentul actual, proprietatea nu primește rezervări pe site-ul sus-menționat, dar presupun că lucrurile vor reintra în normal după ce proprietarii vor stabili prețurile pentru 2023.

Un fapt care a contribuit aproape decisiv la luarea deciziei a fost amplasamentul, căci cunoșteam zona din 2016, când am stat o noapte la Blue View Apartments vezi impresii. M-am uitat pe Google maps și am văzut că apartamentul vizat se află la cca. 700 m de plaja Kalamitsa, în partea de vest a orașului, cu intrare foarte rapidă, fără a-l străbate, de pe autostrada Egnatia Odos la intersecția cu șoseaua spre Drama. Făcând stânga aici, se trece pe lângă Spitalul General, după care te înscrii pe strada Jokastis, apoi Chanion și Prevezis, nume care mi-au deșteptat amintiri nemaipomenit de plăcute... din Chania și Preveza, sper că v-ați prins. ????Avantajul a fost acela că în 3-4 minute am putut ieși din oraș evitând aglomerația pentru a rula spre vest pe malul mării către stațiunile din apropiere, mult mai ofertante ca plaje decât cele din Kavala.

Adresa Kavala Apartments este strada Adanon numărul 11. De fapt e mai mult o alee care urcă în pantă amețitor de abruptă din mult mai lata Efxinou Pontou. Pe partea dreaptă e un deal cu pini, stânci simpatice și tufișuri și o singură clădire la baza colinei. Restul construcțiilor se înșiră pe stânga, motiv pentru care începând numerele de case sunt toate impare. Foarte amuzant! ???? Important e că am putut lăsa mereu mașina pe alee, drept în fața vilei.

Mai trebuie spus că pe strada Efxinou Pontou, cum ieșeai de pe aleea noastră, aveam un minimarket excelent aprovizionat și o pescărie de unde am cumpărat creveți și pești pe care soțul meu cel talentat i-a transformat în mâncăruri mai mult decât comestibile... ???? În apropiere mai e și un hipermarket Lidl.

Vila noastră era la stradă, dar nu și studioul. Ca să ajungi la el trebuia să cobori în curte cu mare grijă ca să nu aluneci pe dale (iar la întoarcere să urci gâfâind!!! ????). Ce-i drept, am fi putut opta pentru apartamentul cu 2 camere de la etaj, cu intrare din stradă, dar am considerat că diferența de preț era prea mare, așa că ne-am procopsit, vrând dar mai ales nevrând, cu exerciții fizice zilnice. Noroc cu motanul care ne-a îndulcit amarul așteptându-ne de fiecare dată la poartă ca să facă figuri, să se rostogolească și să cerșească atenție. ????Și mâncare, firește! Ne dădea tot timpul târcoale și de câteva ori, profitând de neatenția noastră, ne-a vizitat garsoniera.

Cum vă spuneam, Kavala Apartments are în oferta de pe booking studioul nostru, situat la parter, plus apartamentul de la etaj. Tot la etaj locuia și gazda noastră, Katerina, o doamnă tare drăguță de vreo 40 și ceva de ani, foarte bună cunoscătoare a limbii engleze. Mi-a răspuns cu mare promptitudine la mesajele adresate în ziua sosirii pe WhatsApp și într-o seară ne-am conversat vreo 2 ore față în față după ce a venit cu un dar neașteptat: o sacoșă plină de legume cumpărate la un târg dintr-un sat.

Am apreciat! ❤️

Katerina nu avea în grijă doar aceste două spații de cazare, ci și alte două situate la parterul vilei alăturate, cu care împărțeam curtea, despre care nu am habar dacă sunt postate pe alte site-uri de închirieri. Pot însă să vă spun că toate garsonierele și apartamentele au fost permanent ocupate de diverse persoane (inclusiv români) pe durata șederii noastre.

Și aici intervine chestiunea la care am făcut referire în titlul reviewului: intimitatea... la comun. Spațiul exterior alocat nouă era compus dintr-o masă cu două scaune și un șezlong așezate pe un soi de piedestal din lemn ușor scârțâitor și fasonat în diagonală ca să stea drept pe suprafața înclinată. Cum curtea era comună, vecinii din cealaltă vilă treceau în mod obligatoriu pe lângă această construcție în drum spre și dinspre stradă...

Sigur, ne salutam de fiecare dată, mai și schimbam câteva vorbe, dar ideea de a sta „la vedere” nu m-a încântat prea tare. Cu atât mai mult cu cât și geamurile de la vecinii care locuiau la etajul vilei de mai-jos de a noastră dădeau spre noi și de câteva ori am zărit niște capete care se ițeau curioase din spatele ferestrelor. ????

În pozele atașate la review am încercat să surprind dispunerea în trepte (la propriu chiar - a se vedea scările) a clădirilor de pe strada Adanon. Cred că se poate observa cât de „încălecate” sunt, lucru de altfel omniprezent în Kavala din cauza așezării pe dealuri.

Fapt îmbucurător totuși, localnicii sunt mari iubitori de flori și verdeață: fiecare apartament avea ghivece și pomișori iar pe terasa noastră - dacă pot s-o numesc așa - am beneficiat de o frumoasă boltă de viță de vie și un lămâi care era plin de fructe, plus alte plante neidentificate de subsemnata. Și în șanțul betonat pentru evacuarea apei de ploaie fuseseră plantate niște verdețuri și așezați niște dovleci pe post de decor.

Camera în sine era relativ mică, probabil în jur de 16 mp, dar suficientă ca dimensiuni și dotări pentru nevoile noastre.

Era zugrăvită în alb murdar în stil antichizant, cu pete de culoare albastre. Mobilerul era în aceeași nuanță cu pereții și tot în stil antichizant. Am avut un pat mare, cu saltea confortabilă, așternuturi albe, leduri deasupra capetelor și încadrat de spații acoperite cu perdele unde am depozitat hainele pe umerașe sau pe rafturi. Un fotoliu-canapea extensibil, o oglindă mare și o etajeră pe care trona televizorul completau mobilierul.

Zona chicinetei deschise cuprindea un aragaz cu patru ochiuri, un frigider mare, mașină de spălat rufe, chiuvetă, un blat de bucătărie și un dulap în care am găsit minimum necesar în materie de produse de curățenie, veselă, tacâmuri, precum și prăjitor de pâine, aparat espressor, cafea, zahăr și sare.

Baia a fost în schimb cam înghesuită și cu greu te puteai strecura spre cabina de duș înălțată. Bine măcar că ne-au fost puse la dispoziție suluri de hârtie igienică și gel de duș/șampon. Am avut și foehn.

Aparatul de aer condiționat a funcționat foarte bine, la fel și Wi-Fi-ul parolat.

În afara camerei, am avut acces și la garaj, unde fiul gazdei își ținea motocicleta. Noi am folosit spațiul doar pentru întinderea costumelor de baie și prosoapelor pe uscătorul de rufe.

Una peste alta, a fost o cazare nepretențioasă și nu foarte spectaculoasă, însă perfect funcțională, de care am fost mulțumiți.

Prin urmare, nu luați în seamă titlul melodiei atașate -” Yprofero” („Sufăr” ) - în interpretarea Despinei Vandi, o cântăreață născută în Germania dar revenită cu părinții în Kavala la vârsta de șase ani. Cu” Yprofero” , cel mai vândut single din Grecia, Vandi a dat lovitura în anul 2000.

Sper să vă placă!

Webmaster, rog următoarea ilustrație: youtube

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de Carmen Ion in 15.11.22 19:18:32
Validat / Publicat: 15.11.22 20:08:02
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA.

VIZUALIZĂRI: 1697 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

8 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Carmen Ion); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P19 Hopa! Avem un musafir...
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 47500 PMA (din 35 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest review

8 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[15.11.22 20:07:25]
»

Mutat în rubrica "Apartamente regim hotelier Kavala, KAVALA" (nou-creată pe sait)

[Rubrica inițială: BUFFER CAZARE]

-

Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).

Carmen IonAUTOR REVIEW
[15.11.22 20:33:54]
»

@webmasterX: Mulțumesc mult

webmaster
[15.11.22 21:27:50]
»

Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ

— (1) la momentul publicării, în rubrica curentă nu existau impresii din anul curent sau anul trecut ;

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

Carmen IonPHONEAUTOR REVIEW
[15.11.22 21:50:57]
»

@webmaster: Mulțumesc mult

Rodel
[16.11.22 16:26:14]
»

Arată bine, minus panta de urcat/coborât, prețul a fost bun.

Carmen IonAUTOR REVIEW
[16.11.22 16:49:13]
»

@Rodel: Da, recunosc, panta ne-a dat un pic de furcă. Din pozele postate pe site-ul booking nu mi-am dat seama de configurația terenului, dar până la urmă ne-am descurcat, că n-am avut încotro...

Prețul a fost într-adevăr neașteptat de mic comparativ cu cele practicate în general în Grecia anul acesta.

Mulțumesc mult pentru vizită, ecou și vot.

Și să ne revedem cu bine!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
mprofeanuPHONE
[17.11.22 20:31:06]
»

@Carmen Ion: O cazare bună, arată bine camera, chiar dacă ai spus că baia era cam înghesuită! Am văzut cum se cobora la studioul vostru. Din poze nu mi se pare că erau aproape ferestrele camerelor vecine. Oricum a costat puțin dacă ai spus că prețurile au luat-o razna, erau de 50 sau chiar 60 euro pe noapte. Mă bucur că ai conversat în engleză cu gazda bună vorbitoare...

Ați avut loc și de parcare, deci o cazare de recomandat!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Carmen IonPHONEAUTOR REVIEW
[17.11.22 21:02:28]
»

@mprofeanu: Nu studioul, ci terasa cu masa, scaunele și sezlongul era aproape de vila învecinata. Și cum am stat mult afară la masă, cafea, pentru a butona pe telefon etc., lipsa aceasta de intimitate m-a deranjat.

Ma mult chiar și decât panta abruptă...

În rest a fost o alegere bună, inclusiv ca preț.

Mulțumesc pentru vizită, ecou și vot.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Carmen Ion, mprofeanu, Rodel

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.049669027328491 sec
    ecranul dvs: 1 x 1