Bliss

TIPĂREȘTE

Conform minunatei tradiții, la Oradea tot la apartament am șezut. De data asta a fost o clădire veche, un fel de castelaș, cum se obișnuiește în burg. Foarte aproape de primăria din Oradea, aproximativ în Piața Unirii am găsit din nou) un kilipir: aproximativ 137 lei pe noapte, un apartament: dormitor, living cu canapea, bucătărie, baie, cam 287 lei 2 nopți.

Am rezervat, am plătit, am declarat ora sosirii (cred că era 16:00 dar în final a fost 20:00), s-au declarat încântați că abia așteaptă și am făcut greșeala să solicit 2 pilote pentru că suntem 3. Zice, da, sigur, asigurăm și voi mai asigurați 100 de lei. ???? Ups... Dacă tăceam... Le-am mai asigurat 100 de lei peste vreo 3 zile că asta trebuia cu transfer bancar bla bla și ei ne-au asigurat, după 2 luni, în timpul sejurului, frumusețe de apartament cu 2 dormitoare, nu 1 și restul, tot tacâmul deci era locație de 5 persoane nu de 3 cum aveam nevoie.

Sosirea la Oradea a fost mai mult decât epică și a depășit-o cu mult chiar și pe cea din Sibiu, de acum 5 ani. Atunci întrebam pe stradă:

- Cum se ajunge în Dumbrava Sibiului?

Primul răspuns, epic:

- Nu se poate ajunge.

- ???? ????????

Ce?

Adică? De ce?

Al doilea răspuns:

- E departe, trebuie mașină. Nu puteți merge.

Impresia noastră: bă, ăștia-s țaca? Uite! Plin orașul de mașini, ce-i? Pustie?

Priveam uimiți în urma lor în timp ce, pe lângă noi se prelingea, zdrăngănind din toate încheieturile, pe caldarâm, troleibuzul 13 pe care scria, cu majuscule luminate, de-o șchioapă: DUMBRAVA SIBIULUI!!! Ne-am dus în stație, am urcat în 13 care ședea la capăt, ne-am așezat pe scaune și ne-a sunat organizatorul:

- Vezi că e troleibuzul 13 care ajunge direct în Dumbravă!

????

Mergeam demult cu troleibuzul și căutam să ne orientăm. Am întrebat:

- Mai e mult până în Dumbravă?

- Nu știu, eu cobor la prima. Locuiesc aici de-o viață dar nu știu ce este mai departe de-aici.

- ????

Până ne-a lămurit o fată, conspirativ (părea studentă) că mai sunt 2 stații și care-i geografia pe acolo. Vorbea șoptit, pe furiș, să n-o prindă nimeni. Poate-și lua consecințe...

La Oradea a fost și mai și. Era întuneric afară. Am trecut prin pasaje cu acoperiș la ieșire și era o atmosferă selectă, nu știam ce se întâmplă, era ceva diferit. Am ajuns la un tramvai unde erau puțini oameni. Am întrebat un domn:

- Cum se ajunge la primărie?

Mi-a răspuns răstit, sacadat și, totodată flegmatic:

- Ce să cauți la primărie la ora asta?

- ????

Iar perle.

I-am întors spatele cu lehamite. După noi, striga:

- Se poate și cu 1 dar pe partea ailaltă, treci prin pasaj: tip tip tip, tip tip tip!

Mișca din degete mimând mersul.

A venit un tramvai și l-a luat și noi am respirat ușurați. Du-te tu prin pasaj tip tip tip! Cele două stații erau față în față. Am trecut pe cealaltă stație apoi pe trotuar să vedem magazine deschise. Am găsit cofetărie și prăjitură cu morcov și o doamnă mai mult decât amabilă după care ne-am întors în stație. Venea tramvaiul 4.

- Ăsta merge la primărie?

- Meeerge.

Boon, hai la primărie!

În tramvai făceam ochii roată să văd pe unde sunt. Vine controlul. Îi arăt cardul. Se răstește:

- Ce card? Luaț’ doamnă, abonament!

Și pleacă... Alt bezmetic...

????‍♀‍

Ciudat oraș.

Am ajuns la Piața Unirii, lângă primărie unde am făcut ochii roată de cât era de superb după care am numărat 3 uși până la cazarea noastră. Am trecut printr-un gang, după o poartă în arcadă de unde am ajuns în curte, la apartamentul nostru aflat într-o clădire veche și parțial renovată. Mai era un etaj peste noi dar nu știu dacă era locuit însă, nicidecum nu cred că se închiria acolo dar la parter mai era un apartament la închiriere sau, poate, două.

Am intrat și am găsit unul dintre cele mai frumoase apartamente din câte am avut vreodată, la mai puțin de 200 lei pe noapte.

Am intrat direct în living și am dat cu ochii direct de bunătăți care erau pe masa din față. Și aici era bucătărie cu blat în U, cu aspect lemnos sau lipit de bar era masa. La stânga se află baia, elegantă, iar la dreapta cele 2 dormitoare, unul cu pat matrimonial și celălalt cu o canapea întinsă, deasemenea, pentru dormit. Pledurile erau, toate, din material natural moale, parchetul avea nuanțe naturale de stejar și, poate chiar era din lemn masiv, tot aranjamentul era pe tonuri naturale de pastel doar baia era albă. În living era tv mare, plat, pe o comodă cu aceleași nuanțe pastel. Iar fără netflix, iar fără traficanți, iar cu seriale turcești – parcă înțelege cineva ce se întâmplă acolo... Tv mai era și într-un dormitor, pe perete iar sub tv era o comodă cu multe pliante despre Bihor și alături, un fotoliu superb cu pled țesut în aceleași tonuri pastel.

Pe bar trona o carte de oaspeți în care au scris impresii mulți călători entuziaști.

Exista un blazon al casei pictat în tablourile de pe pereți, prins în colțul oglinzii, parte intrinsecă, zic, prins în vitraliule de la ușile interioare ce reprezentau niște păsări stilizate, era un fel de semnătură, select, așa.

Pe masa din living ne aștepta o tavă din lemn cu un vin alb, demisec, pahare cu picior, un flacon mic cu pălincă, două cănuțe rustice, bomboane multe (jeleuri) și un bol din lemn cu 4 mere. În frigider ne așteptau 3 peturi cu apă. Era și buble – carbogazoasă, vreau să spun. Probabil pentru șpriț. Ca să vezi ce înseamnă să te pricepi să faci hospitality!!! Am căzut leșinați, toți, în extaz.

Mai mult decât evident, am avut o ședere plăcută!

---

VIZUALIZĂRI: 320 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI