Roberto & Roberta, sau unde dai şi unde crapă (cărămida de Siena)

TIPĂREȘTE

„Cancelarea”

6 septembrie 2016. Suntem în vacanţă în Grecia, la Paralia Dionysiou.

Primesc un e-mail: „I'm sorry for the inconvenience, but Casaemilio flat is not available for the dates you requested. I've a manteinance Works so the flat is not habitable. I can suggest another flat near Casaemilio if you want! ”

Au! Mi-au anulat rezervarea! :(( Mi-au stricat vacanţa grecească! mârâi eu, ba chiar zic vreo două de dulce pe seama bookingului şi a lu’ nea Emilio, cu tot cu familia lui. (Acum mă gândesc că e posibil să păţesc la fel cu cele două rezervări pentru vara anului viitor!). Ce mă fac? Plecarea în Toscana era programată pentru 27 septembrie, biletele de avion erau luate de mult, nici nu concepeam să renunţ la Toscana mea. Aveam la dispoziţie numai trei săptămâni pentru a găsi un alt loc unde să punem capul.

Rezervarea la Siena o făcusem încă din ianuarie (apelând la amicul booking) la Casa Emilio din „inima Sienei”, aşa cum sună reclama de pe site, şi eram tare mândră de mine: 50 de euro pe noapte pentru două camere, baie, bucătărie şi intrare separată, plus Wi-Fi inclus în preţ, la 500 m de Piazza del Campo! Anulare gratuită până cu 7 zile înainte de ziua sosirii şi plata la faţa locului. „A mainteinance Works” (greşeala de ortografie şi gramatică nu-mi aparţine)? Hai să fim serioşi! Din ianuarie până în septembrie Emilio avusese tot timpul de pe lume să repare casa, ba chiar să toarne încă un zid şi să schimbe acoperişul. Era un pretext, desigur: omul găsise un alt chiriaş la un preţ mai bun şi ne trăsese un şut în partea posterioară moale. =))

Pe de altă parte, faptul că voia să ne propună din proprie iniţiativă o soluţie de înlocuire era un lucru de salutat. Abia mai târziu aveam să-i înţeleg motivele: dorea să nu se pună rău cu booking şi să rişte să fie exclus din baza lor de date, iar pentru asta avea nevoie ca eu să anulez rezervarea, nu el. Şi a tot insistat cu chestia asta dar, de-a naibii ce sunt ;) , l-am lăsat un pic să „fiarbă la foc mic” şi am cancelat rezervarea pe booking în ultima zi în care o puteam face fără penalităţi.

Mă repliez

Între timp, evident, în Grecia fiind în continuare!!!, mă apuc să caut din nou pe booking şi alte site-uri de rezervări hoteliere şi nu găsesc decât camere cu peste 80 de euro pe noapte, dar cer date şi pe e-mailul indicat de Casa Emilio. Care adresă de mail e pe numele Roberta, însă corespondenţa am purtat-o cu soţul, pe nume... Roberto.

Cu mare greutate (din cauza necunoaşterii limbilor engleză şi franceză de către sus-numiţii şi a necunoaşterii de către mine a graiului peninsular cizmar :D ) am reuşit să obţin de la ei fotografii şi următoarele informaţii: oferă un apartament cu living, bucătărie, dormitor, baie şi intrare separată, situat pe Via Francesco di Valdambrino la numărul 13. Preţ: 50 de euro pe noapte, la fel ca la Casa Emilio. Bun!

Dar când mă uit pe hartă văd imediat că strada asta nu e nici pe departe „near Casaemilio”, ci în partea de nord-est a Sienei, pe direcţia Portei Ovile, una dintre porţile medievale de intrare în oraş de care îmi aminteam foarte bine pentru că în urmă cu patru ani acolo ne lăsaserăm maşina în parcare iar până la Duomo e cale lungă şi gâfâiserăm din greu. Mai remarc şi că Roberto tăcuse mâlc în privinţa netului.

Aşa că cer lămuriri cu privire la internet şi la transport: cum ajung de la autogara din Piazza Gramsci pe Via Valdambrino? Mi se răspunde într-o engleză aproximativă că trebuie să merg în Piazza del Sale, aflată la mai puţin de 100 m de autogară, şi să iau autobuzul S19 „to Ravacciano”. Şi că, din păcate, internet nu-i.

Ei, bine că măcar avem autobuz, îmi zic, şi într-un final fac rezervarea din Bucureşti (între timp vacanţa din Grecia se terminase). Misiune îndeplinită cu succes, nimic de mirare, doar sunt mare maestră internaţională la dibuit locuri de cazare bune şi ieftine... ;)

Peripeţii cu Ravacciano şi cu Buoninsegna

Vine şi ziua de 27 septembrie şi dă Dumnezeu de ajungem la Siena. Cu harta oraşului cumpărată în urmă cu patru ani ţinută strâns în mână, găsim drumul spre Piazza del Sale, care e într-adevăr foarte aproape de autogară. Mai mult, avem noroc şi minunatul S19 îşi face mintenaş apariţia de după un colţ iar pe afişajul său electronic stă scris „Ravacciano”. Urcăm şi cumpărăm biletele de la şofer (din grabă, rataserăm tabaccheria din autogară, de unde le-am fi putut lua mult mai ieftin), întreb dacă Ravacciano e „capo di linea”, mi se răspunde „sì”, aşa că ne aşezăm frumuşel pe scaune ca să admirăm peisajul urban.

Traversăm o intersecţie mare, apoi un pod, după care autobuzul (micuţ dar foarte confortabil) începe să urce şi să cotească, şi să tot urce şi să cotească, azvârlindu-ne de colo-colo pe banchete şi oprind numai la apăsatul butonului din interior şi/sau dacă în staţii îi făcea cineva cu mâna. După vreo 5 minute de zdruncinături ajungem undeva şi şoferul se întoarce spre noi şi zice: „Ravacciano”.

Coborâm şi privim în jur. Pustiu. Suntem într-o intersecţie: în stânga o şcoală iar în spatele ei o stradă care (încă) mai urcă, în faţă o stradă care coboară vertiginos şi în dreapta o alta, mai lată, cu case şi bloculeţe pe ambele laturi. Citim pe plăcuţă că-i zice Via Duccio di Buoninsegna. Scoatem printul salvator şi surpriză!, extremitatea estică a lui Buoninsegna ăsta (care este, apropo, numele unuia din marii maeştri ai şcolii sieneze, la fel şi Valdambrino) nu apare pe harta mea, aşa că nu ştim de fapt unde suntem. Urcăm pe strada din spatele şcolii şi dăm de o panoramă minunată dar care nu ne e de ajutor: dealuri verzi, nişte ferme răzleţe, şi atât. Înţelegem totuşi că ne aflăm în capătul oraşului – şi la capătul nervilor... :(( , aşa că după ce mai dăm vreo patru ture, în speranţa nematerializată a apariţiei unui suflet de creştin care să ne scoată din încurcătură, pun mâna pe telefon şi-l sun pe Roberto (noroc că fusesem prevăzătoare şi îi cerusem numărul). Cu chiu, cu vai, îl fac să priceapă unde suntem. „Staţi pe loc, că vin eu să vă iau cu maşina”, se oferă el cu amabilitate. Şi-şi face apariţia după 5 minute.

E un bărbat de vreo 40 de ani cu păr uşor albit la tâmple şi o înfăţişare plăcută. Facem cunoştinţă vorbind în paralel în italiană şi engleză, dar mai ales în limba gimnastică =)), de circulaţie internaţională, prin care încearcă să ne explice, rotindu-şi mâinile ba la dreapta, ba la stânga, unde se află Via Valdambrino în raport cu Buoninsegna. Dăm din cap politicoşi, fără să pricepem o boabă, după care ne urcăm în maşină, cotim vreo 3 minute, şi în sfârşit ajungem la destinaţie. Unde ne aştepta soţia Roberta, cu o bebeluşă în braţe. Mi-a venit s-o întreb dacă pe fetiţă o chema Robertina. =))

Oricum, cu familia proprietară a apartamentului, nişte oameni foarte drăguţi, n-aveam să interacţionăm decât la sosire şi la plecare, dar cu mare-mare folos pentru noi.

Se cheamă că am avut noroc. :)

Cartierul şi celebrul S19

Abia mai târziu aveam să înţelegem că Ravacciano e numele nu numai staţiei terminus a autobuzului S19 (nici nu circulă de fapt vreun altul pe acolo), ci şi al cartierului, şi că prin „to Ravacciano”, aşa cum se exprimase Roberto pe mail, voise să-mi indice direcţia de mers, şi nu numele staţiei unde trebuia să coborăm. (Ce o fi fost în mintea lui? :-??) Care staţie se cheamă Valdambrino 9, pe strada „noastră” existând încă una – Valdambrino 4. Cum noi am locuit la numărul 13, cred că v-aţi dat deja seama că staţia era vizavi, la nici 20 m de casă.

Circulând cu S19 ne-am însuşit topografia locului şi am avut ocazia să cunoaştem un pic şi partea neturistică a Sienei. Cartierul Ravacciano e unul rezidenţial, liniştit, foarte curat şi elegant, cu locuri de parcare numai pentru rezidenţi şi cu case şi blocuri din cărămidă cu două etaje. Lumea are maşină şi în afară de copiii de şcoală şi nişte pensionari nu prea se deplasează nimeni cu S19.

Străzile sunt înguste şi în pantă şi se circulă pe un singur sens: de aceea, când urci din centru până la Valdambrino faci cu totul cam 7-8 minute (7 staţii), ocolind pe Via Buoninsegna, în timp ce în sens invers, la coborârea spre Piazza del Sale, se fac aproximativ 3 minute şi sunt 3 staţii.

În staţii este afişat orarul autobuzelor, iar S19 ăsta circulă rar, cam la 30-40 de minute. Am păţit şi două „nepăţite” cu el: una la întoarcerea din Volterra, când ne-a prins noaptea pe drum (şi mai şi ploua) şi am stat ca fraierii în Piazza del Sale aşteptându-l şi uitându-ne la afişajul electronic din staţie, care ne anunţa că vine ba în 2’, ba în 25’ =)), iar la un moment dat a dispărut de pe tabelă. Am întrebat lumea dar nimeni nu ştia nimic. Într-un târziu ne-a căzut fisa că staţia fusese mutată, din raţiuni obscure, la câţiva zeci de metri mai încolo, motiv pentru care rataserăm un autobuz, şi nu mă întrebaţi de ce mai apărea S19 pe afişajul electronic de la del Sale, că n-aş şti să vă răspund. :-??

A doua păţanie recunosc c-a fost din vina mea şi s-a petrecut în ultima zi de şedere în Siena. Uitându-mă pe orarul din staţia Valdambrino 9 pentru a corela deplasarea cu S19 cu ora de plecare a autobuzului către Florenţa, n-am fost atentă şi am reţinut o oră valabilă de luni până sâmbătă, când de fapt eram într-o zi de duminică. Următorul S19 avea să vină peste 20 de minute şi am fi ajuns la autogară în ultima clipă. Intrasem în panică, stând în staţie şi fumând nervoasă ţigară de la ţigară. Tocmai când mă pregăteam să-l sun pe Roberto ca să îl rog să telefoneze la o firmă de taxiuri, îl văd că vine cu maşina. Aşa cum ne înţeleseserăm la sosire, îi lăsasem cheia pe masa din bucătărie, apoi îl sunasem să-l anunţ că plecăm iar el îmi spusese că e OK şi că va trece el mai târziu pe acolo. Noroc că „mai târziul” ăsta n-a însemnat decât 30’, de ne-a găsit în staţie şi s-a oferit să ne ducă el cu maşina până la autogară. Normal c-am acceptat cu recunoştinţă! :)

Să vă mai zic câte ceva despre cartierul Ravacciano. Ca facilităţi comerciale, nu are decât o pizzerie şi o tabaccheria pe Via Buoninsegna. Cel mai apropiat supermarket, cel de la care ne-am aprovizionat, se numeşte Supermercato Simply Ravacciano şi se află pe Via Simone Martini, la care se ajunge coborând nişte trepte, destul de multe (şi urcându-le înapoi :().

Pe Via Valdambrino clădirile sunt dispuse pe o singură latură, pentru simplul motiv că pe partea cealaltă e o... râpă. V-am spus doar că Siena e aşezată pe coline. Ei bine, asta e una din ele şi jos este un teren virgin şi plin de verdeaţă, unde într-o zi, stând în staţia lui S19, am zărit săltând o căprioară... Şi tot de acolo, din staţie, se zăreşte spatele masiv al bisericii San Francesco, aflată pe alt deal.

Spuneţi şi voi: unde mai ai parte, „dintr-un foc”, de privelişti naturale şi urbane aşa încântătoare? :)

Apartamentul

După ce v-am zăpăcit de cap cu atâtea aiureli, e totuşi cazul să vă prezint şi locul unde am petrecut 5 nopţi.

Apartamentul deţinut de Roberto & Roberta este situat la demisolul unei clădiri din cărămidă cu două etaje foarte bine întreţinută. În curte există o parcare acoperită cu patru locuri, unde Roberţii îşi ţin a doua maşină, ei locuind, din câte am înţeles, pe o altă străduţă din imediata apropiere.

Apartamentul e compus din următoarele:

– un dormitor măricel (vreo 14 mp), cu pat matrimonial de dimensiuni generoase şi cu saltea foarte bună, un şifonier mai mult decât încăpător (în care am găsit o pilotă şi perne de rezervă), o etajeră-bibliotecă goală şi două noptiere cu veioze

– un living de cca. 16 mp, cu o canapea extensibilă şi două fotolii asortate, un cuier tip pom, o masă cu scaun în chip de birou şi un bufet pe care era aşezat televizorul cu ecran plat dar de mici dimensiuni; oricum, nu l-am aprins decât de vreo două ori pentru prognoza meteo şi n-am reţinut ce canale avea

– o bucătărie deschisă care cuprindea o masă cu canapea de colţ şi trei scaune, un frigider mare, aragaz cu două ochiuri şi un dulap cu rafturi şi sertare unde am găsit bureţi şi detergent de vase, ustensilele necesare, inclusiv un espressor :) , plus câteva ingrediente (o sticluţă cu ulei de măsline, o cutie de cafea, sare şi zahăr, paste, condimente)

– baia, de mărime potrivită, cu chiuvetă, rastel de prosoape, dulăpior, vas de WC, bideu şi cabină de duş; am avut la discreţie hârtie igienică, gel de duş şi săpun lichid

În baie mi-a plăcut gresia iar în camere zugrăveala în ape albăstrii şi plăcile ornamentale din cărămidă aparentă. Apartamentul are şi o mulţime de alte elemente de decor, unele de bun gust, altele mai kitsch: reproduceri după hărţi şi peisaje, un ceas de perete, flori uscate înrămate etc. Mai precizez că aer condiţionat exista, dar n-a fost nevoie să îl folosim, că am găsit o urăţenie impecabilă şi că izolarea fonică nu e prea grozavă însă vecinii s-au dovedit a fi nişte oameni la locul lor.

Una peste alta, un loc de şedere absolut OK, mai ales având în vedere preţul şi faptul că îl descoperisem târziu şi numai printr-un „noroc chior” :)), singurele inconveniente fiind lipsa internetului şi distanţa faţă de centrul istoric.

Notă: Plata am făcut-o cash şi, din motive evidente, nu am primit hârtie doveditoare. Apartamentul nu figurează pe niciun site de rezervări şi de aceea am ezitat în a scrie acest review. În cele din urmă m-am decis şi l-am „comis”, în principal pentru că pe AFA nu există deocamdată niciun articol de cazare în Siena. Cei interesaţi îmi pot însă solicita prin PM adresa de mail şi numărul de telefon al proprietarilor.

---

VIZUALIZĂRI: 1559 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI