GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Un hotel de criza
Buna ziua,
Acesta a fost al doilea hotel in care am fost cazati in circuitul “Spania clasica” facut in iunie 2016 (am stat in el si la intoarcere).
Hotelul este situat la periferie, ca mai toate hotelurile din acest circuit (cu exceptia celui de pe Costa Brava), vechi, folosit, in opinia mea si ca tabara scolara (fost singurul hotel in care am avut 4 paturi desi am stat doua persoane).
Camera medie ca marime, baia mica. Lenjeria si prosoapele curate, consumabile au fost. Aici am avut si balcon dar frigiderul lipsa.
Despre micul dejun, ce sa va spun? A fost unul de criza si cel mai sarac din tot circuitul. Cred ca italienii s-au gandit ca mancam prea mult si ne-au trecut la regim (de ce spun asta, la intrarea in restaurant ne-au intrebat ce natie suntem si am observant ca mai era un grup de ucrainieni, care aveau altceva in farfurie, pe noi indrumandu-ne spre mesele alocate romanilor, nu am stiut de ce ne intreaba, ca ne dadeam si noi ucrainience! Glumeam bineinteles!).
Pe masa am gasit un croissant/briosa (deci dulce), o cafea (cea mai buna din tot circuitul pe care puteai sa o bei pe terasa restaurantului), un suc, o punguta cu doua felioare de paine prajita si pe o masa comuna s-au adus cateva pachetele micute de unt de unde te puteai servi (la insistentele catorva turisti).
Restaurantul era vis-à-vis de hotel.
Atasez si aici cateva fotografii.
Trimis de androstef in 09.09.16 13:33:25
- A fost prima sa vizită/vacanță în ITALIA
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (androstef); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 45.43752870 N, 12.07641310 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat în rubrica "Antille Hotel [Cazzago di Pianiga, Dolo], PADOVA" (nou-creată pe sait)
-
Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)@webmasterX: Buna, este OK.
Multumesc
@androstef:
”… micul dejun, … A fost unul de criza si cel mai sarac din tot circuitul.
Confortul hotelurilor precum și micul dejun (mă refer la oferta de la micul dejun) țin foarte mult de ceea ce s-a negociat cu agenția turistică. Dacă ea vrea să aibă un cost foarte mic al programului turistic per total (pentru a fi cât mai atractiv pentru turist) nu se va arunca la dotări de lux în hoteluri și nici la mese îmbelșugate. Am remarcat asta de mai multe ori, în mai multe țări. Exemplul tău, cu ucrainenii - și ei turiști, dar cărora li se pune altceva pe masă - este foarte grăitor în această privință.
Buna Iulia, nu am știut lucrul acesta.
O zi buna
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2016 Hotel Antille 3* — scris în 08.11.16 de emma2002 din BUCURESTI - RECOMANDĂ