GRAD SATISFACȚIE
În review-ul despre Istanbul (vezi impresii) am făcut referire la un hotel la care ne-am fi dorit să înnoptăm, dar care din păcate nu mai avea camere libere când am ajuns noi. Este vorba despre Hotel Anadolu, situat în inima Sultanahmetului, pe o colină, la 150 m de Centrul Vechi și foarte aproape de Sf. Sofia, Moscheea Albastră și Biserica Cisterne (la 2 minute de mers pe jos), la 5 minute de Palatul Topkapi și la 10 minute de mers pe jos de Marele Bazar. Deși nu aveam rezervare și astfel nu am putut beneficia de o cameră, totuși am avut curiozitatea și dorința de a cere informații și apoi de a ne împrieteni cu cei ce-l administrau.
Fiind un hotel lăudat de turiștii români care au avut ocazia de-a beneficia de serviciile de aici, știam deja că vom găsi doi români cumsecade, „tanti Vali” – o bucătăreasă desăvârșită și asociată cu patronul pe partea de bucătărie și „nea Costel” – chelner și om bun la toate. I-am căutat și noi și s-au dovedit a fi așa cum fuseseră descriși de cei de acasă: modești, zâmbitori, amabili, foarte deschiși spre a ajuta mai ales turiștii români.
Amabilitatea celor ce ne-au întâmpinat ne-a îndemnat să-i rugăm să ne dea voie să aruncăm o privire prin camere pentru a fi în temă în cazul unei viitoare rezervări. Am fost plăcut surprinși să fim însoțiți chiar de patronul hotelului. Este un turc extrem de simpatic și amabil pe nume Muhittin Șafak, care iubește foarte mult turiștii români cărora prin înlesnirea d-nei Vali le face reduceri substanțiale la cazare. Și vă dau un exemplu: în perioada în care am fost noi (15 septembrie 2011) prețul standard pe cameră era de 50 €, iar în urma reducerii o familie de români putea să doarmă și să servească micul dejun cu suma de 30 € pe noapte.
Pentru noi auzirea acestor sume a fost lovitura de grație în condițiile în care noi neavând rezervare am fost nevoiți să acceptăm să stăm pentru o noapte, după lungi negocieri, într-un hotel cu mult sub nivelul acestuia pentru suma de 60 €.
Hotelul Anadolu are 19 camere bine proporționate pentru numărul de locuri, modeste, foarte curate și primitoare, dotate cu două și trei paturi (single sau duble): de exemplu camera de familie are două paturi single, un dublu și un fotoliu. Camerele mai conțin un șifonier, un TV, AC, internet Wi-Fi gratuit. Mobilierul este nou, paturile sunt acoperite cu pături tradiționale turcești iar pe jos este parchet. Hotelul oferă parcare gratuită în fața hotelului, dar și într-o locație din apropiere. Băile, ca și camerele, sunt micuțe dar curate și bine utilate.
Este o locație modestă dar atât de primitoare, încât nu ai cum să nu-ți dorești să revii cu diferite ocazii. Dar atenție! Nu uitați să faceți rezervare pentru că veți păți ca noi. Tocmai ospitalitatea cu care își primesc clienții face ca hotelul să fie mai tot timpul plin și de aceea trebuie să mergi la sigur întotdeauna. Noi ne-am îndrăgostit de acest loc și de oamenii care îl administrează și cu siguranță următoarea dată ne vom face rezervare aici.
Să aveți gânduri bune și concedii tot mai plăcute!
Trimis de lucsim in 11.12.11 00:48:49
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în TURCIA.
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (lucsim); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 41.00983400 N, 28.97754000 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Întrucât nu am fost cazați acolo, rog ca acest review să fie introdus fără note. Pozele P12 și P13 au fost încărcate din greșeală. Am rugămintea să le ștergeți.
Va mulțumesc!
Articolul va fi publicat fara note, pentru ca nu ati fost cazati efectiv la aceasta unitate.
@lucsim: am incercat sa fac o rezervare telefonica la acest hotel, acum cateva minute, pt ca am ramas incintata de ceea ce ai spus, insa pt 2/nopti au cerut 110/E si nici nu a dorit sa negocieze.
Am o rezervare la hotel Basra in Aksaray la 100#/2nopti insa am incercat aici in ideea ca ar fi mai ieftin. Se pare ca nu!
Cum ai reusit sa ajungi la pretul acela mai bun?
@maria55: Cand sunati, cereti cu tanti Vali si ea va poate ajuta pentru reduceri. Spuneti ca sunati din partea familiei din Tulcea cu copiii si cu bebelusul care asta vara nu au mai gasit camere, dar au servit masa acolo. Dansa ne-a spus ca cine suna si cere direct cu ea obtine preturi mai bune pentru ca ea vorbeste. Pretul obtinut de dumneavoastra oricum este mare. Eu am facut o simulare pe booking si mi-a dat 87 euro pentru 2 nopti pentru o camera dubla.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jul.2018 Oribil!!! — scris în 20.12.18 de cristinasava din SLATINA
- Aug.2015 Hotel Anadolu- caldura si ospitalitate — scris în 10.09.15 de Bamby din GIURGIU - RECOMANDĂ
- Sep.2014 Concediu de vis — scris în 07.10.14 de badea vasilica din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- May.2013 Amplasare excelenta — scris în 05.06.13 de mihai.neagu* din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Apr.2012 Nesatisfacator, nu recomand! — scris în 08.04.13 de draji din BUCURESTI - nu recomandă
- Jul.2011 OK dar se poate si mai bine — scris în 11.03.15 de AlexS din IASI - RECOMANDĂ
- Jun.2010 Incantat — scris în 02.07.10 de rlg din BUCURESTI - RECOMANDĂ