Felicitări, Simona Halep, câștigătoarea Wimbledon 2019!
Acesta nu este un articol obișnuit! Nu este un material referitor la o cazare sau la o drumeție, nu este un articol pentru care să mă fi documentat temeinic dinainte, nici măcar nu am selectat prea multe poze! :) Este un articol scris imediat după ce am trăit o bucurie imensă, un sentiment pe care îl încercăm cu toții după o victorie istorică/grozavă/fabuloasă! Pentru că, DA, începând din după-amiază zilei de 13 iulie 2019, o româncă a intrat în istoria celui mai vechi și mai prestigios turneu de tenis din lume, respectiv Turneul de tenis de la Wimbledon! Felicitări, Simona Halep, câștigătoarea Wimbledon 2019!
Da, Simona Halep este cea care a ridicat în această după-amiază de iulie trofeul care o încoronează ca ”regină a tenisului” la Wimbledon! Simona, această extraordinară jucătoare din țara noastră, fostă numărul 1 mondial în ierarhia tenisului feminin, a reușit o performanță de neuitat. A izbutit să câștige titlul la Wimbledon, pe iarba londoneză, în turneul de Mare Șlem a cărui primă ediție s-a desfășurat în anul 1877! Bravo, Simona Halep!
Eroina noastră, jucătoarea născută în data de 27 septembrie 1991 la Constanța, ne-a mai oferit și alte momente de bucurie pe parcursul ultimilor ani, începând cu finalele de Gram Slam disputate (și pierdute) la Roland Garros (în 2014 și în 2017) sau la Australian Open (în 2018). Munca titanică, perseverența și voința de fier a Simonei aveau să dea roade la cel mai înalt nivel în luna iunie 2018, atunci când Simona Halep o învingea în trei seturi pe Sloane Stephens (3 -6; 6 - 4; 6 - 1), câștigând astfel la Paris primul său titlu de Grand Slam din carieră și ajungând pe prima treaptă a podiumului feminin de la Roland Garros! Jos pălăria, Simona Halep!
În ciuda unei accidentări ulterioare care a sâcâit-o luni bune, Simona a strâns din dinți, s-a antrenat din greu și a luptat în continuare, căpătând o maturitate în joc pe care nu o vedeam la ea în urmă cu ceva ani. Iar soarele a strălucit astăzi din nou pe strada ei, când Simona a surclasat-o pe poate cea mai importantă jucătoare de tenis a tuturor timpurilor (judecând după numărul de titluri câștigate de către Serena Williams). Scor 6 - 2; 6 - 2, în mai puțin de o oră de joc și -cred că chiar mai important- victoria a fost obținută de o manieră entuziasmantă, în urma unui tenis fabulos al Simonei, care nu i-a permis Serenei Williams nicio clipă să spere la mai mult! Fantastic, Simona! Ne-ai făcut să trăim clipe de vis!
Poate că ar mai fi multe de spus! Sper să mai completați voi, cei care parcurgeți aceste rânduri! Eu voi încheia cu unele pasaje din discursul campioanei noastre de la finalul meciului: ”Nu am jucat niciodată un meci mai bun! A fost cel mai bun din carieră!... Este ceva special! A fost visul mamei mele! Spunea că vrea să fac ceva în tenis, să câștig finala de la Wimbledon. Vreau să îi mulțumesc pentru tot!... Vreau să mulțumesc țării mele. Mă susțin mereu, oriunde aș juca!”
Așa este, românii te iubesc și te susțin peste tot! Felicitări încă o dată, Simona Halep! Mult succes pe mai departe!
Trimis de Floryn81 in 13.07.19 19:09:44
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
ECOURI la acest articol
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@Dan&Ema: Nu-i așa?! Un rezultat remarcabil, Simona merită toată aprecierea noastră!
@Crazy_Mouse:
Mi—a placut ideea amandurora de a marca in scris aceasta perfirmanta de varf fara sa fi vorbit intre noi sa o facem! ????????????????????????????
@Crazy_Mouse: am revazut azi meciul, nu ma mai satur sa privesc, azi l-am revazut intr-o stare de beatitudine, ieri cu emotii maxime! Simona ne-a facut pe toti fericiti.
Si-a castigat locul in inimile noastre!
@Yolanda: Este un meci de revăzut, de câte ori dorim. Trebuie să ne bucurăm cât de mult vrem, pentru că nu în fiecare zi avem de-a face cu o asemenea performanță!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- May.2023 … celor ce poartă în pântec, IUBIRE — scris în 07.05.23 de Alex_Macedo din BUCUREşTI-ORADEA
- Oct.2020 Povești cu și despre cuvinte - partea a VII-a: de la bordel la hamburger nu-i totuși o cale prea lungă... — scris în 22.06.20 de Costi din PITEşTI
- May.2020 Povești cu și despre cuvinte - partea a VI-a: muzică și tehnologie — scris în 13.05.20 de Costi din PITEşTI
- Apr.2020 Amintiri din trecut, din viitor… Paște în Orheiul Vechi — scris în 12.04.20 de iulianic din BUCURESTI
- Apr.2020 Flori și animale în spațiul citadin — scris în 12.04.20 de tata123 🔱 din BUCUREșTI
- Apr.2020 Povești cu și despre cuvinte - partea a V-a: alt subiect de sezon — scris în 11.04.20 de Costi din PITEşTI
- Apr.2020 Povești cu și despre cuvinte - partea a IV-a: subiect de sezon — scris în 07.04.20 de Costi din PITEşTI