Gânduri la împlinirea vârstei de 83 de ani

TIPĂREȘTE

Acest review a fost scris ieri 5 decembrie de ziua mea de naştere. Cum în acestă zi a trecut la viața veșnică Majestatea Sa Regele Mihai, din respect faţă de el, am hotărât să-l postez astăzi. L-am început cu un motto:

Care bucurie

Pân' la bătrânețe

(Steaua sus răsare, colind)

Am intrat în luna decembrie, luna luminoasă a Nașterii Domnului. Am citat aceste versuri din cel mai popular colind pentru că el exprimă o întreagă filozofie a vieții. Am împlinit 83 de ani, vârstă de la a cărei înălțime pot face o sinteză fără ură şi fără părtinire a întregii mele vieți şi al rolului pe care îl are AFA în existența mea şi sunt convinsă, şi a altora.

Am avut o viaţă cu bucurii şi necazuri ca fiecare dintre voi, amplificate de contextul politic în care am crescut şi m-am dezvoltat şi pe care voi, fiind mai tineri nu-l cunoaşteţi. Tata, medic militar, a plecat la război când aveam şase ani. A lipsit patru ani de acasă, întâi în Rusia până la Cotul Donului apoi în Cehoslovacia în munţii Tatra.

După război am avut doar câţiva ani de linişte deşi şi de atunci îmi amintesc două episoade.

Sora mea, mai mare decât mine cu şapte ani, studentă, a ieşit cu colegii la manifestaţia din 8 noiembrie 1945 în cinstea regelui Mihai. Peste zecile de mii de tineri adunaţi în piaţa palatului regal au venit camione cu muncitori înarmaţi cu bate. S-a tras, s-a ciomăgit. Ea a scăpat fugind. A venit acasă cu nasturii rupţi de la palton şi o mânecă descusută. Câteva nopţi s-a trezit din somn ţipând.

În timpul foametei din 1947 tata a călătorit pe acoperişul unui vagon până în Banat de unde a adus un sac de făină şi o garniţă cu untură. Apoi din 48 a venit lupta de clasă. Tata a fost deblocat din armată, cabinetele medicale fuseseră desfiinţate, spitalele nu angajau şi ca să trăim toţi patru, mama a început să vândă la talcioc lucruri din casă.

A venit naţionalizarea. Ne-au luat fără discernământ singurul apartament pe care-l aveam pentru că cu ani în urmă imobilul fusese al unor evrei bogaţi care emigraseră. Ni l-au dat înapoi după câţiva ani dar cu zestre. Zestrea consta într-o familie căreia i se repartizase o cameră în apartamentul nostru iar noi ne restrânsesem în două. Au fost zece ani în care două familii, apoi trei, aveam o singură baie şi bucătărie.

Cum de când începusem să înţeleg rostul lumii am întâlnit foamete, lipsă de bani, teamă de vecini sau de cunoscuţi, credeam că aşa trebuie să fie. Drept să spun nu mă prea afecta, eram elevă, învăţam bine, aveam prietene, nu prea priveam în jur.

A urmat lovitura cu şcoala. Am terminat liceul cu media 10 dar în 1952 într-unul din cei mai nefasti ani. Ana Pauker ordonase ca nici un copil de duşman al poporului (intelectual, burghez, chiabur, fost militar, preot) să nu poată urma o facultate.

Am găsit o portiţă şi muncind ca desenator la un institut de proiectare am urmat şase ani Facultatea de Chimie Industrială seral din Politehnică. După serviciu mergeam în Polizu seară de seară până la orele 22. Sâmbăta şi duminica plecam cu ˝sindicatul˝ de la serviciu pe gratis pe munte şi atunci am descoperit bucuria drumeţiilor.

M-am căsătorit. N-a mers. La 28 de ani eram divorţată şi cu un copil de crescut. Am avut şansa celei de a doua căsătorii şi pot spune că în mare necazurile s-au terminat.

În continuare înainte de 1990 atât eu cât şi soţul am fost discriminaţi. Ni se permisese evoluţia profesională până la treapta de pălmaş superior dar nu eram cooptaţi în delegaţii în străinătate şi pe proiectele pe care le făceam plecau alţii iar de făcut vreo excursie în afara ţării, până şi în Bulgaria ne-au respins cererile.

Soţul avea un vis: să-şi ia doctoratul. Sectorul de partid nu i-a dat aviz şi şi l-a putut da abia după 1990. Cu toate aceste încercări nu ne-am pierdut optimismul şi încrederea în viitor. Ne găseam satisfacţie atât în viaţa de familie cât şi în munca pe care o făceam. Ne înţelegeam bine, copiii evoluau frumos şi la serviciu aveam prieteni şi eram respectaţi. Cu cortul şi Dacia 1100 am străbătut toată ţara.

Din 1990 ne-am aruncat cu frenezie pe excursii, conştienţi că nu mai avem în faţă mult timp. Dumnezeu ne-a ajutat şi de atunci am călătorit cât am putut de mult peste mări şi ţări compensând frustrările din primii aproape 60 ani de viaţă. Cu timpul, îmbătrânind au apărut bolile inerente vârstei înaintate.

Eu am început să merg greu, să mă doară genunchii şi să mă deplasez întâi cu un baston, apoi cu două beţe. M-am operat, am două proteze de genunchi, m-am recuperat şi am continuat călătoriile. Soţului cu 10 ani în urmă i s-a extirpat un rinichi rău. Control, prevenţie, alte intervenţii, iată au trecut cu bine10 ani. A mai venit la el şi o boală de ochi.

Am renunţat la maşină, numai când n-o mai ai, îţi dai seamă cât îţi lipseşte şi cât de necesară era. Le-am luat pe toate fără revoltă, fără să întrebăm ˝de ce noi? ˝şi ne-am căutat stisfacţii în bucurii mai mărunte.

V-am scris această poveste de viaţă ca să vă îndemn să vă trăiţi viaţa cu bucurie – de la tinereţe pân´ĺa bătrâneţe-indiferent de împrejurări. Necazurile vin şi pleacă. Fără ele nu ai aprecia starea de bine dată de normalitate. Numai moartea şi bolile fără recuperare sunt adevăratele supărări, restul trece sau se remediază.

În 2010 - sunt aproape opt ani de atunci - am avut şansa să întâlnesc AFA. M-a adus Dragoş iar Cornel şi mica comunitate de atunci m-a încurajat.

Afa a fost dragoste de la prima vedere. Nu ştiu cât profit a avut Afa de pe urma reviewurilor mele dar eu sunt sigur cea mai câştigată. Aveam deja 20 de ani de excursii în ţară, în Europa şi pe alte continente dar în capul meu din lipsă de sitematizare era un talmeş- balmeş de nedescris. Am început să scriu reviewuri.

Primul a fost un serial despre Sicilia primit foarte bine la acea vreme. Am fost obligată să-mi sortez pozele, să apelez la surse de documentare şi să refac excursia aşa cum nu o făcusem la data efectuării ei. A urmat relatarea altor excursii mai vechi sau efectuate în anul în curs.

În 2014 am avut onoarea să fiu nr. 1 în clasamentul a 500 useri.

Până acum am scris 450 reviewuri din care jumătate impresii şi locuri vizitate în România. Vreau să vă mărturisesc un sentiment: pe fiecare review pe care-l scriu îl iubesc ca pe un copil nou născut, încerc să-l construiesc cât mai bine chiar dacă ştiu că destinaţia respectivă nefiind inclusă în programul imediat al userilor, nu are audienţă mare.

Citind ce au scris alţii, am început să-i cunosc întâi virtual apoi pe unii la întâlnirile organizate. Afa a devenit o a doua mea familie care mi-a umplut de bucurie aceşti ultimi ani. În lipsa acestei preocupări alternativa ar fi fost multe după amieze pierdute în îndobitocirea pe care o dă televizorul.

Să fii membru activ AFA este foarte multă muncă şi dăruire şi ştiu că cei mai mulţi dintre voi sunteţi convinşi de asta. La nivelul la care a ajuns AFA, nu te poţi rezuma să arunci câteva cuvinte gen ˝a fost frumos, mi-a plăcut˝. Sunt câţiva useri care cu ce au scris ar putea publica lucrări pentru obţinerea unor atestate/ diplome.

Necazul este că astăzi este un rulaj atât de mare al reviewurilor încât un user care nu are mult timp la dispoziţie nu poate să le parcurgă pe toate. Din lipsă de timp alegând să-i citim pe cei despre care ştim că scriu bine, îi defavorizăm pe cei noi intraţi.

Că veni vorba de Cornel şi de echipa care-l susţine. Ideea lui de a construi acest sait, de a stimula competiţia şi concurenţa prin titlurile acordate, de a recompensa performanţele, de a organiza întâlniri anuale este foarte constructivă.

Îmi dau seama că alocă acestui proiect întreaga energie şi tot timpul disponibil. Este o pasiune pe care ne-a insuflat-o şi nouă. Efortul e cu atât mai mare cu cât se ocupă şi de o agenţie de turism. Saitul nu este profilat numai pe reviewurile pe care le scriem sau citim ci este un jurnal care-ţi pune zilnic la dispoziţie informaţia.

Este meritorie Campania ˝scrie româneşte˝ în care s-au distribui tastaturi cu diacritice.

În acest jurnal poţi căuta şi găsi destinaţiile şi userii preferaţi, noutăţi turistice, hoteluri recomandate de AFA, oferte speciale ale agenţiei pentru membri, articolul cel mai votat în ultimele 7 zile, fotografia zilei, recomandări pentru noii veniţi, ilustraţie muzicală, o rubrică interactivă cu întrebări şi răspunsuri, rendez vous-uri turistice.

Urmează partea cea mai accesată de un grup compact de câteva sute de useri: impresiile de călătorie, de cazare, ecourile. Celelalte rubrici despre care am scris mai sus sunt vizitate de mii, zeci de mii de turişti care de aici îşi culeg informaţia.

Unii îşi fac cont dar n-au curajul încă să ne împărtăşească impresii de pe unde au fost. Alţii culeg informaţia dar nu se simt datori să povestească impresiile despre vizitarea locului recomandat de saitul Afa. Anul trecut erau înscrişi în Afa peste 70000 useri. Saitul AFA este foarte cunoscut şi nu o dată discutând cu un recepţioner de hotel sau cu o funcţionară de la o agenţie de turism mi-am dat seama de aprecierea de care se bucură.

Azi am sărbătorit ziua mea de naştere în familie. Am fost marcaţi de dispariţia Majestăţii Sale Regele Mihai deşi ne aşteptam şi era firesc să se întâmple aşa. Noi cei mai în vârstă am depănat copiilor scene din viaţa noastră pe care ei nu le ştiau.

Acesta a fost şi motivul pentru care am scris prima parte a acestui review. Acum două zile duminică, la fel ca în fiecare an, am invitat la noi acasă fostele colege de serviciu. Din păcate din an în an mai puţine.

Am ciocnit un pahar în cinstea timpului care ne-a mai rămas. Bătrâneţea este o stare pe care nu trebuie s-o laşi să te copleşească. La orice vârsta găseşti câte ceva care să te bucure.

Mulţumesc tuturor prietenilor care m-au felicitat. La rândul meu vă urez sănătate ˝cu bucurie de la tinereţe pân´la bătrâneţe˝.

---

VIZUALIZĂRI: 1855 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI