Viață după viață, Alzheimer și altele

@elviramvio: Imi pare rau ca cei care vor avea nevoie de sfaturi trebuie sa apeleze la tine care ai capatat aceasta experienta pe plan personal. Iti doresc multa putere si sa ne auzim de bine.

@mishu:

E greu sa te implici in dat sfaturi însă am constatat câtă nevoie au cei implicați și cum bâjbâi tu aparținător. De aceea am scris.

Tu ai alte griji acum.

@elviramvio: Am citit cu mare atenție acest review. Am văzut și eu pe Kanal D filmul cu ce a pățit Stela. Poate așa cum spui și tu cineva a iubit-o mult acolo sus și nu i-a dorit o viață de chin aici...

Despre suferință ce să spun, am trecut și eu prin asta, este adevărat doar 4 luni. Am avut acum mai bine de 4 ani o perioadă când cea mai dragă ființă, mama a suferit de Parkinson localizat mai mult la picioare, a suferit foarte mult. A fost o luptătoare dar boala pe care o stăpânea de mult timp a învins-o. Am locuit cu ea în casă și durerea o fost întreită...

Despre cealaltă boală încă nu am trăit așa ceva, nu am avut membri ai familiei, cred că trebuie ajutor specializat, nu mă pricep...

Ai avut noroc, daca exista așa ceva în cazul acestei boli. Ieri mergând undeva, funcționara era disperata, mama ei cu Parkinson era în faza de dementa și acasă nu o mai ajuta nimeni nici contra bani frumoși pentru că e violenta. Mulțumesc pt ecou, o zi buna sa ai!

@elviramvio: Suntem fiecare unici în felul nostru și bolile se manifestă diferit de la individ la individ... Depinde fiecare de noroc, cum spui tu...

@elviramvio: draga mea doamnă... am citit de trei ori articolul tău... am ezitat lung, lung... să scriu sau nu un ecou...

te înțeleg perfect... acum doi ani mi-am pierdut mama după 7 ani de Alzheimer... e o boală perfidă care evoluează treptat.

E cumplit să trăiesti zi de zi drama deteriorării fizice și cognitive. In ultimii doi ani, stadiul 6 și 7... m-am trezit singură în casă cu ea, toată responsabilitatea a căzut pe umerii mei... aveam în grijă un copil bătrân, un azil specializat nu am găsit si nici nu doream prea mult.

Dormeam pe apucate, dimineata mergeam la ore, am găsit cu greu o doamnă să stea cu ea 4 ore în lipsa mea... servicii specializate, asistenta socială, ajutor de la doctor... apă de ploaie... a orbit între timp... am luptat singură,

ultimii doi ani au fost cumpliti... avea nevoie de ingrijire non stop... singurele mele prietene care m-au ajutat moral și m-au sustinut au fost cele de pe Afa... una a fost Eugenia 55, dumnezeu să o odihnească... mă suna des să vadă dacă mai rezist fizic... luptă-te că nu ai ce face, te ajută Dumnezeu... și m-a ajutat, până la final...

articolul tău m-a întristat profund... acum realizez că am fost puternică, chiar dacă sunt o persoană singură... să sterg sau nu ecoul? poate te ajută.

Elvira, îţi admir sinceritatea şi curajulde a aduce la lumină o problemă cu care se confruntă mare parte din familiile în care există bătrâni. Cum ai spus, ăsta e preţul longevităţii la care s-a ajuns.

Cum cutremurătorul tău review care explică punctual drama prin care treceţi, ca să nu se împanicheze userii care n-au trecut încă prin aceste situaţii să fac câteva precizări. Medicii spun demenţă senilă sau cutare pacient s-a demenţiat la toate devierile psihice aduse de vârsta înaintată. Pierderea memoriei în special a acţiunilor recente, a numelor, apoi a cifrelor, emotivitatea, scurtarea somnului cu aţipire şi absenţă diurnă, împuţinarea vocabularului sunt fenomene normale, fiziologice care încep să se instaleze după 70-75 de ani- la unii mai devreme- la alţii, rari, nici la 90 (Ion Lucian, Neagu Juvara, acad Giurescu) Aceste modificări nu duc obligatoriu la Altzheimer.

Cum a spus Elvira, boala de care suferă tatăl sau socrul ei este cruntă, ireversibilă şi în străinătate sunt grupuri de ajutor pentru cei din familie care sunt puşi în pericol de agresivitatea bolnavului, de încăpăţânare, pretenţii, de pericolul gazelor, robinetului de apă, - cu modificări totale de comportament faţă de ani în urmă.

Boala evoluează în ani de zile şi este datoria psihiatrului / neurogului s-o departajeze de o simplă demenţă senilă (mai mult îmi place termenul ramolisment)

Nu se cunosc factorii care o generează, ca dovadă că persoane active intelectual Margret Thacher, Reagan sau care au exersat memoria toată viaţa, mari actori, sunt atinşi de ea. Poate să se dezvolte în zece ani şi poate dura în faza maximă ani de zile. Abia la necropsie se constată că creerul e terci.

Am scris ecoul ăsta ca să-mi exprim aprecierea pentru Elvira, să-i urez putere şi să vă atenţionez pe voi care aveţi părinţi, bunici, că dacă uită din când unde au pus ochelarii sau ce au mâncat la prânz, este absolut normal la vărste înaintate şi nu-i certaţi că şi voi veţi îmbătrâni. Am vorbit de funie în casa spânzuratului.

@elviramvio:

Elvira, eu am ramas mut dupa prima citire.

Am remarcat absenta ta de pe AFA si am vrut sa te intreb ce se intampla, daca esti bine. Chiar am discutat cu Ema dar nu am indraznit sa-ti dau un semn.

Acum dupa a doua citire ma rezum la acest ecou. Am avut o zi grea, cu unele sa le spun dureri care ma apasa si acum. Aproape ca nu-mi venea sa cred ca tocmai intr-o zi grea pentru mine, pentru noi, s-a nimerit sa aflu despre tine, despre suferinta ta, a familiei tale. Si realizez ca ar trebui sa nu mai spun ca am o durere. Ce este aceea durerea?

A propos de ce scria si mama Michi, sa avem intelegere pentru cei in varsta, sa ii ajutam si imi pare rau ca abia cu inaintarea in varsta gandesc tot mai mult in directia asta. Eu am stimat si respectat mereu batranii, dar parca inteleg altfel aceste sfaturi cu trecerea timpului mai ales dupa ce inevitabil fiecare trecem prin diferite experiente de viata.

Elvira, tu esti puternica si vei gestiona situatia cum este mai bine. Cineva acolo sus vegheaza si da puteri pe care nu credeai ca le ai. Este grozav daca poti avea suport de toate felurile de care ai nevoie, in special de cel care sa te tina cu un moral foarte bun.

Iti urez sa fii tare si sa razbesti. Si sanatate!

Cu admiratie pentru un om deosebit

Dan

@elviramvio: Oof! Bănuiam că asta e! Îmi pare tare rău și vă doresc, ție și lui Cătălin, multă putere, sănătate și înțelepciune, să gestionați situația! Și vă mai doresc să vă scoată bunul Dumnezeu în cale oamenii potriviți, care să vă ajute! Ai dreptate, instituționalizarea acestor pacienți "e sublimă, dar lipsește cu desăvârșire"!

@Dan&Ema: Toate cele bune și vouă!

Suntem alături de tine cu gândul, Evira, și ne rugăm să-ți dea Dumnezeu putere și răbdare să depășești aceste probleme, iar pentru cel drag vouă (părinte sau rudă de orice fel) ne rugăm, de asemenea să-i fie ușurată boala.

Abia azi am văzut la TV ce s-a întâmplat cu Stela la ultima ei premiere. Ai dreptate, Dumnezeu a iubit-o și a luat-o la el înainte de a se fi întâmplat ceva care, pe ea, dacă ar fi rămas în viață, ar fi putut să-i schimbe starea de spirit cu180 grade și n-ar mai fi putut să fie atât de activă, plină de optimism și de viață, cum o știam noi!

Să-i fie țărâna ușoară și sufletul asemenea, ușor, ca să se poată înălța la cer, aproape de EL!!!

@crismis: Multumim!

@mireille:

Am citit ecoul pe telefon imediat ce a fost încarcat dar acum pot raspunde. Cum sa-l stergi?!

Am scris articolul pentru ca multi dintre noi nu stiu ce inseamna aceste boli, nu stiu cum sa le gestioneze, nu primesc ajutor sau indrumări de la stat sau chiar medici iar cautarea unui camin bun in momentul cand nu-l mai poti tine acasa in siguranta lui si a ta este o adevarata aventura, e aproape cum te-ai duce singur in padurea tropicala. Am luat si noi plasa asta cu un camin si ne-a costat destui bani si chin, telefoane in miez de noapte, drumuri noaptea, a fost practic furt și minciuna. La un camin specializat pe asa ceva! Chipurile!!

Te felicit ca ai reusit sa o tii acasa, poate era ceva mai linistita mama. Si sa fii multumita ca n-ai clacat, nu doar fizic, ci psihic. Spun drept, n-am crezut ca este chiar asa de groaznic. De aceea am zis ca ma implic, nu numai aici, cu a impartasi din experienta noastra.

O seara buna sa ai! Si multe vacante frumoase!

@Michi:

Am scris pe fuga azi dimineata desi ma gandisem de cateva zile sa scriu si aici. Moartea Stelei Popescu si fazele de la acea ceremonie au fost cele care m-au grabit in a incarca articolul. Daca scapa sau avea un accident mai usor, probabil ca era atinsa de aceasta forma de dementa, dementa vasculara, la fel ca socrul meu. Este o boala din grupul dementelor alături de Parkinson in faza sevra sau de Alzheimer, manifestarile sunt doar putin diferite. Pentru bolnav este mai bine sa faca Alzh. caci nu mai stie de el, daca e dementa vasculara provocata de spargeri repetate de vase, are momente cand isi da seama de situatia lui si e dramatic, dureros. Medici pot explica mai bine. Ce nu poate explica nimeni inca e varsta din ce in ce mai joasa la care apare o boala din acest grup, 35 de ani am gasit eu intr-un studiu.

Parte privind indrumarea apartinatorilor, e dureroasa in sistemul nostru sanitar. Citeam in una din nopti despre ajutorul dat apartinatorilor intr-o tara africana, nu in bani ci in personal calificat care vine 5 zile pe saptamana acasa -am uitat care țară - si drept ma intreb daca tara noastra e in Europa ori ba.

Din pacate, asa cum spuneti, nu se cunosc cauze, tratamentul doar pentru intarzierea bolii este limitat cam la 6 - 18 luni si diferit dupa fiecare caz. Este inca o mare necunoscuta a secolului nostru.

O seara buna va doresc!

Eu l-am avut pe tata, Dumnezeu şă-l odihnească, a fost un tată tare bun. Era medic şi s-a observat şi evaluat singur la început. Încerca să înveţe poezii şi nu mai putea, uita ce trebuie luat de la piaţă, toată casa lor era plină de bileţele cu ˝să nu uit˝Apoi n-a mai luptat, s-a schimbat psihic şi comportamental, o teroriza pe mama care nu înţelegea că e bolnav- nici eu nu realizam. Dumnezeu l-a luat înainte de fi avansat prea mult boala. Unul din ultmele cuvinte a fost sternocleido mastoidian, atunci nu ştiam ce e, am aflat ulterior că e un muşchi la gât despre care învăţase cu 60 de ani în urmă.

@Dan&Ema:

Multumesc Dan. Nu stiu ce durere ai, daca e fizica poate sa-ți spun intr-un PM ce folosesc eu sa o pacalesc, si zilele astea a fost nevoie.

Stiu ca la tinerete vezi altfel viata, crezi ca esti vesnic, ca ai noroc mereu, ca nimic nu te poate atinge! Ce bine ar fi sa ramanem tineri si increzatori atat cat avem mandat pe pamant! Dar nu e asa, viata are legile ei, e loteria cea adevarata. Am invatat acum o lectie intr-un timp extrem de scurt - medicul care l-a diagnosticat acum cam 18 luni ne-a averizat, e drept, dar boala face bolnavul sa-si acopere urmele un timp si, din dragoste pentru cel afectat, ratiunea ta e oarba. De aceea am scris, e bine sa stiti ca va pot raspunde la unele intrebari, strict legate de ce am intampinat noi, ce puteti face juridic si aici e un stufăris murdar si lung in timp, va pot da cateva nume de camine bucurestene de care sa fugiti cei ce aveti astfel de probleme. O astfel de experienta te face sa pretuiesti fiecare clipa frumoasa din viata!!

O seara frumoasa alaturi de cei dragi!

@elviramvio Pentru Stela ar fi fost o dramă cumplită să realizeze (uneori) degradarea fizică şi psihică în care a ajuns. Dumnezeu n-a vrut s-o pedepsească şi i-a dat un sfârşit uşor, început pe scenă, terminat fără martori aşa cum cred că şi-ar fi dorit să nu fie văzută jos, zbătându-se în sfârşit. Nu cred că ar fi fost recunoscătoare celor care ar fi salvat-o pentru că după un AVC nu mai putea străluci ca o stea..

@crismis:

Multumesc Cristina. Recunosc ca am vrut sa te sun sa-ti cer un sfat cumva desi nu e specialitatea ta. Acum sper ca mergem pe drumul cel bun, am gasit ceva ce pare destul de corect dar dupa nopti de alergatura prin Bucuresti. Sper! Mergem mereu la el, pe rand, tinem legatura cu conducerea noului camin si acum, pe langa multe alte alergaturi cu acte, incerc sa fac fata psihic in serbarea Craciunului acolo.

O minivacanta frumoasa iti doresc!

@Michi:

Corect, asa am zis si eu. Pentru ea a fost cea mai buna iesire de pe ambele scene in care a jucat.

@Michi:

Din pacate violenta e cea mai rea manifestare a bolii.

Articolul meu despre aplicații de travel are ca inspiratie tocmai cautarea unei alte aplicatii care sa-l ajute pe socrul meu sa foloseasca telefonul. Primisem o informatie de la cineva dar aplicatia nu poate fii utilizata usor si era si doar in germana, am sters-o caci nu ajuta, mai rau incurca. Nici nu mai stiu cum se numeste, insa e clar, strainii se implica altfel.

@doinafil:

Multumesc Doina. Cam asa cum ai vazut pe Stela se manifesta acest grup de boli in faze medii. Mai tarziu sunt alte manifestari, dramatice. Pentru un om ca ea, o forma cu alternante de stare constienta sau nu ar fi fost infioratoare, momentele cand sunt constienti de situatia lor este poate, sentimental, mai rea ca boala.

O seara linistita sa aveti!

Offf, Doamne Elvira, îmi pare tare, tare rău. Știu prin ce treci. Din păcate am trecut și noi prin așa ceva. E groaznic. Să vă dea Dumnezeu putere și răbdare. Cum ai spus și tu în ultimele stadii instituționalizarea este obligatorie, pentru sigurața ta și a lor. Se spune că o viață echilibrată înseamnă și să ieși din ea înainte ca cei apropiați, fără să fie niște monștri, să ajungă să-ți dorească moartea, pentru binele tău. Îmi dau seama de enormitatea acestei afirmații, dar acolo se ajunge fie că suntem sau nu în stare s-o recunoaștem, chiar și în cel mai interior for al nostru.

Tratament nu există, e o iluzie, puțini medici îndrăznesc să recunoască. Nu se știe de ce apare, nu cred că e neaparat legat de vârsta înaintată. Străbunicii mei au murit după 90 de ani perfect lucizi. Cred mai degrabă că e ceva legat de stresul informațional și emoțional, multitudinea de stimuli exteriori, cărora, cu vârsta, nu le mai poți face față sau alți factori de genul ăsta. Dar cine sunt eu să-mi dau cu părerea...

@RoxanaGRS:

Multumesc Roxana pentru ecou. Ai trăit asta și știi ce înseamnă, deci ecoul tău este foarte valoros. Da, am constatat, se merge mult pe încercare cu medicamentele, pe principiul să vedem ce i se potrivește, asta e acum din păcate la noi în țară deși cam la fel e și afară. Și așa cum estima Bill Gates, cel puțin 10 ani de acum în colo nu se vor face progrese în medicină pe acest grup de boli.

Ai dreptare că, din boala vărstei înaintate devine o boală a maturilor și chiar a tinerilor. Ieri citeam că se studiază cazul unei femei de 31 ani care a făcut o formă galopantă de Alzheimer și a murit după foarte puțini ani de la declansarea bolii.

Din păcate, descopăr că oamenii din jurul bolnavului nostru, din ignoranță cred, au crezut că fac un bine ascunzând de noi ceea ce era evident un pericol ce trebuia anunțat. De exemplu, o cunostinta, in loc sa ne anunte pe noi ca bolnavul se ratacea de multe ori si nu-și recunostea usa casei, l-a invatat sa-și faca niste carti de vizita si cu ele sa intrebe trecatorii unde e strada si numarul!! Sincer, pe moment am amutit cand mi-a spus, ma gandesc si acum unde e drama, la bolnav sau la cei din jur? Tu stii probabil ca una din manifestarile perfide ale bolii este felul cum reuseste bolnavul, in fazele mai calme, sa ascunda si sa pacaleasca pe cei din jur in privinta starii lui de sanatate.

O zi buna sa ai!