TIPĂREȘTE"Cine hraneste un animal infometat, isi hraneste propriul suflet." spunea Charles Chaplin. Si asa este caci animalele parasite pe strazile oraselor si satelor noastre, vagabondeaza si din vina omului, a sufletelor noastre care uneori uita de mila si ratiune. Cei de o varsta cu mine isi amintesc poate ca in tineretea nostra numarul animalelor fara stapan era foarte mic. Acum se cumpara animale de companie, se fac si cadou, fara logica, apoi sunt abandonate pe strazi, sunt lasate sa flamanzesca, asa ca devin unele violente si tot noi, oamenii intelepti chipurile, le gasim vinovate. Si cate au facut si fac aceste animale pentru noi, obligate de om, precum in razboaie sau laboratoare de cercetare, la coride, la corvoada, dar cate sunt si cele care salveaza vieti, ne apara, ne trateaza sufletul, muncesc pentru noi de placere, din dragoste. Existenta noastra pe planeta, rupta de existenta animalelor, pare imposibila; se spune ca doar albinele daca dispar, dispar si oamenii sau vom avea enorm de suferit. Albert Einstein chiar a avertizat asupra acestui fenomen, numit apoi Anomalia Colapsului Coloniei cand albinele unui roi dispar brusc lasand regina neajutorata si deci inutila, fenomen din ce in ce mai frecvent in SUA. In China, in regiunea Sichuan chiar este real: datorita tratarii intense cu chimicale, albinele au disparut din zona, cele aduse mor rapid, asa ca in fiecare primavara oamenii fac polenizare artificiala print-o munca titanica ce presupune adunarea polenului dintr-un pom si dus la altul. In peste 30 ani albinele salbatice au disparut cam 90% de pe planeta iar din 2006 fenomenul devine ingrijorator si la apicultori.
Animalele apartin unei lumi despre care, oricat ne-am lauda, avem putine date. Sunt totusi asemeni noua pentru ca traiesc singure sau in familii, cele care sunt organizate in haite, colonii, familii mari, turme, au ranguri si raspunderi asemeni unei comunitati umane, sunt capabile de sacrificiu pentru a salva restul grupului, au raspunderi fata de urmasi, sufera pentru mortii lor, au inteligenta si judecata, invata, iarta, fura, pacalesc, sunt orgolioase unele, curajoase sau lase. Ati vazut cumva ciorile care se dau pe gheata folosind un plastic sau o tabla? Sau, frecvent in orase, aceleasi ciori care arunca nucile sub rotile masinilor pt a fi sparte, apoi culeg miezul? Cainii din marile orase care stau la stop chiar de nu trece nici o masina si asteapta culoarea verde, i-ati urmarit? Sau pasarile care se folosesc de betisoare sa scoata viermisori din locurile greu accesibile? Sau filmele cu maimutele descurcarete. Poate ca multi ati vazut documentarul cu cel ce a trait o vreme printre lupii salbatici, a fost acceptat, le-a inteles si studiat comportamentul si organizarea, respectarea regulilor nescrise din grup iar la sfarsitul experimentului, haita singura si-a dat seama ca omul pleaca, au venit sa-si ia ramas bun, primii au fost ultimii in ierarhie iar lupul alpha a fost cel din urma care si-a salutat prietenul-om. Eu, avand de ceva timp animale, stiu ca sunt fiinte care gandesc, judeca, iau hotarari. Tina, frumoasa si inteligenta caniche ce ne-a bucurat sufletul 13 ani, m-a pus pe ganduri cand, suparata ca un caine nu se juca cu ea, a adus o jucarie noua din casa, a lasat-o la botul celuilalt si ea s-a intors putin, ca o invitatie "poftim, e a ta " si nu va spun amaraciunea ei ca totusi celalalt a refuzat-o. Sau chinul ei cand gasea pui de vrabie cazuti din cuib si care inca traiau, cat se tanguia cand acestia mureau. Ultima achizitie, de fapt salvat de la moarte pe o ploaie cu gheata, Piciu, furacios si smecher ca un om (are poza la articolul meu vechi), da alarma ca si cand este ceva la gard, doar sa o atraga pe cea mare, Betty, intre timp el fuge sa-i fure macar o boaba daca nu gaseste altceva si nu va inchipuiti ce satisfacut este de fapta lui.
Ca animalele au fost, sunt si vor fi un ajutor omului, macar cu sufletul lor, o dovedesc multe scrieri din trecut, povesti, nuvele ce descriu fapte reale.
Ca astazi sunt din ce in ce mai mult folosite animale pentru ajutorarea copiilor cu diverse afectiuni, pentru inveselirea comunitatilor de batrani, pentru insotirea orbilor sau a celor ce se deplaseaza in carucior, deja se stie, putin la noi, mult in vest. Aceasta ramura a terapiilor complementare cu certe rezultate, numita zooterapie, putin recunoscuta la noi, isi are originile inca din antichitate, dar oficial este inregistrata la mijlocul secolului XX. "Terapia asistata de animale", TAA, nu inlocuieste un tratament cu medicamente in 99% dintre afectiuni, dar are un aport deosebit la imbunatatirea starii psihice a unui pacient iar pentru copiii autisti sau cu sindrom Down este esentiala si rezultatele sunt uimitoare. Florence Nightingale, infirmiera care a adus in activitatea spitalelor schimbari ce se respecta si azi, in timpul Razboiului Crimeei, in anul 1854 fiind sefa unei grupe de asistente intr-un spital militar, a avut cu ea o broasca testoasa si a observat schimbarea in bine a psihicului multor soldati, asa ca a lasat-o libera in saloane. Mult mai tarziu, in al II-lea razboi mondial, Smoky, un yorkshire terrier, catelul unui soldat ranit, este dus intr-o scurta vizita in spitalul unde se afla stapanul iar impactul asupra acelor barbati raniti a fost urias, drept pentru care, comandantul, dr. Mayo, i-l opreste si-l va purta zilnic prin saloane. Smoky devine, sa zicem, cadru activ, timp de 12 ani alaturi de dr. Mayo.
Sigmund Freud, cine n-a auzit de parintele psihanalizei, isi aducea la sedintele de terapie, cainii sai din rasa chow-chow, adevarati asistenti care, prin comportament ii semnalau schimbarile prin care treceau pacientii, doctorul orientandu-se astfel in tratament, insemnarile lui fiind, neoficial, baza TAA. Chiar se glumea in vremea aceea ca adevaratii doctori sunt cei doi caini.
In 1964. Boris Levingston, psihoterapeut pentru copii, a avut rezultate remarcabile in tratarea copiilor cu probleme de comunicare cand la sedinte asista veselul sau caine Jingles, numit mai tarziu de doctor "colegul co-terapeut". De cand si-a dat seama de impactul prezentei animalelor sau a unui anume animal la sedintele de terapie, Levingston a aprofundat studiile si incet a gasit adepti, astfel ca in statele din vest au aparut centre de tratament cu animale sau acestea erau duse in spitale pentru pacientii nedeplasabili. Aproape in fiecare tara din jurul nostru s-au creat astfel de centre, la noi abia in ultimii ani, prin grija unor fundatii straine sau oameni pasionati. Asa sunt centrele de echitatie - hipoterapie -din Ardeal in judetul Alba, unde propietarii, psihologi, s-au specializat dar au adus si primii cai dresati din Ungaria, apoi in Timis, Ilfov. Tot in Ilfov este un centru creat prin grija unei fundatii italiene, unde cativa magarusi, selectati dintr-un centru de animale abandonate, lucreaza sub indrumarea specialistilor, cu copii care au probleme. Acum un an si ceva, preferatul era Boss, magarusul gadilicios si gelos.
Americanii, urmati la ceva timp de Ucraina si Turcia, au creat centre de TAA cu delfini, un centru important international unde lucreaza si o cercetatoare ucrainenca fiind in Antalia si unde au fost si copii romani.
Totusi cele mai bune rezultate se obtin in sedintele de terapie asistata cu caini. La fel ca si la celelalte animale si cainii sunt alesi in urma unui test de personalitate, deoarece ei nu trebuie sa fie agresivi dar sa fie prietenosi si inteligenti. Cei alesi sunt dresati sa cunoasca diverse comenzi, sa se lase usor mangaiati si periati, sa fie buni "ascultatori" la confidentele pacientilor, sa se joace bland. In 1976, in SUA, s-a inregistrat oficial o astfel de terapie, Elaine Smith infiintand Institutul International de Terapie cu Caini. Se spune ca ce ii diferentiaza pe caini de alte animale este abilitatea acestora de a ne intelege comportamentul, de a ne investiga fata pentru a culege informatii, adica, spunea un cercetator, cainii sunt foarte fini observatori ai reactiilor noastre. La Cluj, Bucuresti, Iasi, sunt deja centre de terapie cu caini pentru copii dar si de vizitare a batranilor din camine. In general sunt alesi din cainii fosti maidanezi. Poate nume de Tibi, Mulan, Tuca va amintesc emisiunile tv cand au fost prezentati. Nu pot omite ca prezenta unui caine, pisica, iepure, perus sau eu stiu ce alt animal in viata unui copil normal, intr-o familie calma, are totusi un rol de buna formare a responsabilitatilor iar pentru acei copii ce traiesc intre doi parinti cu probleme de comunicare, reprezinta un refugiu aducator de liniste precum Patrocle al Lizucii.
Pentru ca sunt multe povesti despre prietenii necuvantatori devotati omului, va invit sa cautati sa le cititi in serile reci care va vor tine in casa pentru ca sigur va vor incalzi sufletul. Pe langa celebrii cai Bucefal, Incitatus al lui Caligula, Voitis al lui Stefan cel Mare sau Marengo si Vizir ai lui Napoleon, cautati povestile adevarate ale cainelui Haciko care a stat 9 ani in gara asteptand (sigur ati vazut filmul cu R. Gere) sau a lui Fido, 14 ani in aceeasi statie de autobuz unde-si conducea stapanul, povestea motanului Sam Nemuritorul care a scapat de pe trei corabii care s-au scufundat si au murit peste 2000 de oameni, el dovedind ca are multe vieti (a murit de batranete pe uscat); sigur va emotioneaza povestea catelusei Roo, adoptata de un pompier englez, dupa ce in Romania a dus o viata de calvar fara picioarele din fata; sa cititi despre Cher Ami de care aminteam in articolul trecut, porumbelul ranit in razboi caruia i -au facut un picior de lemn si l-au decorat. Sunt atat de multe povestile adevarate despre animalele de langa noi care ne surprind si emotioneaza cu comportamentul lor caci pot vorbi cateva zile. Nu e loc sa scriu de cum trebuie sa va alegeti un animalut, de cheltuieli cu vaccinuri, de comportament fata de el, de cum, voi cei buni i-l veti considera membru important al familiei. Nu intamplator am lasat la sfarsit un nume, celebru pentru perioada razboiului, Vojtek. Ursul sirian luat de soldatii polonezi de la un copil in Iran, botezat Wojtek, diminutiv de la Wojcieh, adica Razboinicul zambitor, cel care a devenit un bun amic al soldatilor, inrolat ulterior si primind numar de identificare in armata poloneza, pasaport si casca metalica, ursul care a fost de un real ajutor carand obuzele grele in timpul luptelor, cel care a dormit in transee cu soldatii si avea locul lui in masina in dreapta soferilor, invatat sa fumeze si sa bea bere, cel care se plimba singur si saluta daca vedea un gradat dar care a murit trist intr-o gradina zoologica europeana, demonstrand inca o data ca uneori, noi oamenii suntem atat de mici sufleteste.
webmaster:
Te rog, fara cele 1000! Dar muzical ceva in memoria lui Wojtek.
Multumesc mult.
Trimis de elviramvio in 25.08.15 00:05:17
41 ecouri scrise, până acum, la acest articol
ECOURI la acest articol
41 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Din suflet felicitari pentru cele scrise, doar atat, tableta si wi-fi - de cosmar!
Rog așteptați...
Felicitări pentru articol. Am să repet cele scrise mai sus, dar cuvântul care definește cel mai bine review - ul este "emoționant ".
@luciaoradea -
Multumesc @luciaoradea si @monaca. Daca vreti sa-l vedeti pe "Razboinicul zambitor" alaturi de dragii lui soldati, dati o cautare cu numele lui, gasiti multe fotografii. Stiu povestea de multi ani.
@elviramvio - Și să nu uităm terapiile cu cai, făcute în România, pentru copilașii cu autism și nu numai.
Ca să vă fac o mărturisire sinceră: eu, copil, nu puteam merge la circ. Plângeam de mă cutremuram. Nu de frică, ci de mila animalelor. Nu știu dac-am fost de trei ori la circ. Acum nu merg deloc!
Îi iubesc pe Pici, pe Leo, pe Albișoara, dar cel mai mult iubesc caii. Și ei pe mine! Vă povesteam de Livada, iapa albă a bunicilor, care îngenunchea s-o încalec. În facultate, făcută la Ploiești, antrenam caii de pe Hipodrom (încă mai era) și-aveam un cal mai... ca mine-așa, mai... nebunel. Ei, eu mă-nțelegeam perfect cu el!
Și-ar fi multe de zis, dar fac ecoul mai lung ca ”filozofia” și nu-i frumos!
@Elviramvio, pupă Piciul, și zi-i că-l iubesc! Tare!
Și pe Leo! Și pe Albișoara!
@Zoazdoarore -
Transmis doar mesaj, nu pupat!
Eu nu intru nici in gradinile zoologice, oricat de celebre sunt, la noi nici vorba. Imi amintesc de satul de negri pe care l-au facut europenii si au expus oameni din Africa exact ca intr-o gradina zoo.
Caii imi plac teribil dar de la distanta, cu respect.
O seara buna!
@elviramvio - 
Cum mi-ai spus?
@Zoazdoarore Fain!
De ce nu pupi? Că-i mic și scumpic! 
Cu 15 ani in urma, la sfarsitul lunii august, familia mea a trecut prin tragedia unui accident de circulatie cumplit. In masina erau copilul meu care pe atunci avea patru ani, sotul meu, mama si tata. Eu ii asteptam fericita sa se intoarca din vacanta petrecuta la casa noastra din judetul Valcea... Un dement a depasit o caruta, cu viteza, in curba si a spulberat masina noastra. Dumnezeu a vrut ca familia mea sa ramana cu mine... Dar am trecut printr-o perioada atat de grea incat acum ma intreb cum am facut fata, alergand intre spitale.
Baiatul meu a fost operat de profesorul Gheorghe Burnei, un medic si un OM exceptional, pentru sanatatea caruia ma voi ruga toata viata mea. Copilul meu ar fi trebuit sa ramana schiop. Astazi are aproape 1,90 si numai semnul ramas in urma celor doua operatii aminteste de tragedia de acum 15 ani. Dupa prima operatie a fost imobilizat in ghips (cu bazin cu tot) timp de 7 saptamani. Doamne, cum sa reziste un copilas atat timp in pozitie orizontala, aproape nemiscat... Ajutorul a venit de la Coco si de la Terry. Pe Coco, un micut perus cu penaj verde-galbui, ni l-a vandut un crescator de papagali care a aflat de necazul nostru. Coco avea si el o problema... nu putea sa zboare... iar micutul lui prieten nu putea sa mearga. Coco a stat langa Nicu aproape in permanenta, ii ciugulea ghipsul si ciripea vesel. Terry, un terrier iubitor si jucaus, a facut parte timp de 17 ani din familia noastra. Cand il scoteam pe Nicu in curte, pe un sezlong, nu se dezlipea de el, copilul ii arunca mingea si el o aducea la sezlong... Coco si Terry au fost cei mai buni prieteni care ne-au ajutat in cele mai grele clipe din viata familiei noastre. Fara ei nu stiu cum ne-am fi descurcat... Ei au facut pentru mine mult mai mult decat as fi putut eu face pentru ei... Nicu nu mai tine minte absolut nimic in legatura cu accidentul si cu operatiile suferite dar pe Coco si pe Terry nu-i va uita toata viata. Inutil sa va spun cat am suferit cand micutul papagal si zburlitul Terry ne-au parasit... Datorita lor copilul meu n-a ramas cu nicio trauma psihica, cum as putea sa nu le fiu vesnic recunoscatoare... Mi-e dor si acum de ei...
@Floria -
Stiu cum este dorul, inteleg ajutorul primit caci mie Tina, intr-un moment de cumpana, mi-a sters la propiu lacrima cu labuta, incredibil a fost si pentru mine dar m-a facut sa dau din plans in ras si sa ma ridic.
Sanatate si bucurii!
@Zoazore -
Nu te-am botezat, nu cere daruri, "sistemul" e vinovat... sau fantome jucause! (nu intreba care sistem)
Pai cum sa-l pup pe Piciu cand el se ia de broaste? De scump, da ai dreptate, doar ieri a cazut o pernita de pe banca si au disputat-o amandoi pana au facut-o set.
@elviramvio - Ba cer! Darul de-al iubi pe Pici! E mult?
Cu cine-a disputat pernita? Cu broasca?
@elviramvio - Doamne, soția mea a băut apă după dv. Din cauza acestei mentalități a ei, am ratat unele grădini zoo din alte țări. Să vă dau doar un exemplu. Vestita grădină zoo din Viena. Am fost de 2-3 ori în acele frumoase grădini ale palatului lui Sisi, unde este și grădina zoo. Ei bine, nu a vrut să intre și a motivat că nu suportă să vadă animalele închise. Până la urmă am făcut pace. I-am spus, tu faci ce vrei și ne întâlnim după 2 ore, apoi eu am intrat în grădina zoo.
@Floria - M-a impresionat mult acest ecou. Ce oameni minunați sunt pe acest sit și nu am știu până ce @ Elviramvio, cu reviewul ei, ne-a provocat să ne deschidem sufletul. Din turiști, am devenit sufletiști. Sărut mâna.
@Mihai18 -
Este o problema cu gradinile zoo, oricat de bune sunt unele si orice specii pe cale de disparitie detin. Natura are reguli pe care, la origini, nu le-a fact omul. Stiti ca s-au facut "expozitii" de negri si indieni, prezentati asa ca la gradina zoologica.
@Zoazore - Referitor la „In facultate, făcută la Ploiești” Gata. Te-am prins. Un pic, ești ploieșteancă de-a mea. De azi înainte, te trec pe lista celor „de pe strada mea”
Jos pălăria, stimată doamnă. Pentru mine, acest review face cât 100 de reviewuri turistice. Vai de mine, posibil ca webmaster „să se facă foc pe mine” că sunt unul din vinovații care schimbă sau perturbă profilul acestui sit. Gata webmaster, trec în banca mea și mă fac băiat cuminte. Mulțumesc pentru clemeță.
@Mihai18 - Dacă vrei tu... Doar că-s din Brăila și, momentan, locuiesc în București. Dar, dupa 6 ani de Ploiești. poți spune și așa: un pic ploieșteancă! Mulțumesc mult!
@elviramvio -
Va rog sa cautati in presa de astazi "Maimutele Gradinii Zoologice din Berlin isi iau mancarea de la automat".
@elviramvio - De ce nu pot vota de vreo mii de ori?
Acum, că-i proaspăt spălat, chiar l-aș pupa pe Piciu! Are o mutriță așa haioasă...
Superbi și căluții. Păcat că unii își bat joc de animale!
@Zoazore -
Ce faci? Esti bine? Ai disparut din "parc" si ma gandeam ca ai probleme cu mama.
Piciu tocmai s-a strecurat prin gardul unui vecin, a vrut sa faca ordine in niste caini ai nimanui si s-a ales cu buba, basca "tatal" lui, adica sotul meu, cu o mica vanataie din viteza cu care a sarit gardul sa-si salveze eroul. Acum Piciu e cracanat putin si temporar fara tendinte de erou pitic atacator urias.
@elviramvio - Super ecou. Mai bine n-as fi putut s-o spun nici eu... - 
Gradinile zoologice n-au ce cauta intr-o lume civiizata.
@elviramvio - Acum totul e spre bine, mulțumesc de întrebare! Mă pot bucura puțin mai liniștită de mutrița haioasă a Piciului.
Poza de la baie e mortală!
Referitor la „Cine hrănește un animal, își hrănește propriul suflet” Așa ați început review-ul. Prezentul meu ecou, pentru dv. și alții este tardiv. Numai printr-o întâmplarte s-ar putea să-l citiți. Haideți să vă spun adevărul despre soția mea, că doar semănați d. a. p. d. v. 1. Să știți că soția mea, de ani de zile, hrănește animalele fără stăpân. În miez de vară, jur-împrejur este numai asfalt, nu este niciun pic de baltă din care acestea să bea puțină apă. Soția mea le asigură apă și nu numai. Noi cheltuim să cumpărăm cutii de conserve și altele, pentru ca ele să nu moară de foame. 2. Astăzi ne era „dor de ducă” Unde? Păi unde în altă parte, decât Istanbul, pentru că soția mea suferă de „sindromul Istanbul” Dacă ați ști de câte ori am traversat noi Bulgaria, inevitabil și prin comne (sate). De atîtea ori am trecut pe acolo, încât „nici câinii nu ne mai latră” Numai @ Aurici ne conduce la scor. Eu nu spun scorul, dacă vrea să spună, este treaba dânsei. În urmă cu câteva ore, discutam dacă plecăm ori nu. Vremea în perioada 2-5 nov. este bună atât la bulgari cât și la Istanbul. Financiar, puteam să ne permitem. Deci d. a. p. d. v. aveam undă verde. 3. Ori de câte ori am plecat, soția cumpăra conserve pentru „animăluțele nimănui” plăteam pe cineva care în lipsa noastră să avea grijă să le fie lor bine. De data aceasta nu mai putem pleca, pentru că nu are cine să aibe grijă de ele. Aceasta este soția mea, iar eu o apăr pentru că este nevastă-mea. Este bună ori nu este bună decizia noastră ? Să ne răspundă cine citește.
@Mihai18 - Felicitari tie si sotie pentru aceasta atitudine laudabila.
In schimb sunt sigur ca uni, sau poate multi, care-ti citesc acest randuri sau te cunosc personal, vor face referire la situatia ta finaciara buna pe care o amintesti si in acest ecou, si vor spune: ,,Pai da, asta n-are alte necazuri, las ca poate, isi permite... ,,
Ce le raspunzi acestori voci?
@Michaell - Da. Ne permitem, dar nici nu trăim în huzur pe acolo. Referitor la „ăsta n-are alte necazuri, las că poate” Ba să ști că am avut, nu „necazuri” am avut „griji” am cresut și ținut în facultăți doi copii, acum nu mai depind financiar de noi. Ce le răspund acestor voci? Fiecare cu destinul său în viață.
@Mihai18 - Pt. @ Michaell. Vă mulțumesc, la modul serios, că ma-ți tras de mânecă la timp. De ceva vreme, am devenit „guraliv” pe acest sit și-mi vine în minte adagiul latin „Sintacuisis filozofus manet” Încerec, pentru câtva timp să redevin „chibiț” să intru în „silențio stampa” D-le Michaell, nu sunt abosult deranjat de ce ați spus, m-ași trezit la realiate și sincer, vă mulțumesc.
@Mihai18 -
Dnule Mihai18, imi pare rau dar n-a fost deloc in intentia mea sa intelegeti ceea ce, se pare, ca ati inteles.
Daca sunteti instariti si financial independenti, aveti respectul si admiratia mea sincera. Sunt multi concetateni de-ai dvstra, cred, care nu sunt in aceasta situatie fericita. Daca ati dobindit avera prin mijloace si cai legale, va doresc din partea mea un ,,La mai mult si la mai mare".
Iar in ceea ce priveste faptul ca ati fi devenit ,,guraliv" aici pe site. Nu am vrut deloc sa spun asta si pe deasupra nu mi-as permite o asemenea remarca din moment ce nu sunt moderator sau inititorul acestui site.
Deci totul OK. La noi s-ar spune ,,Alles im grünen Bereich".
Un sfirsit de saptamina frumos sa aveti.
PS.
Am citit articolul dvstra unde ati postat o poza cu o bicicleta cursiera. M-ar interesa daca a fost o semicursiera cum se gasea pe vremea aceea? Nu de alta, dar pe vremea acea am aspirat si eu la asaceva dar parintii mei nu-si permite-au. Cand am avut mijloacele financiare necesare mi-am cumparat o bicileta ,,Tohan"
Pt. @ Micheall. D-le Mihai, pentru că sunteți român ca și mine, haideți să discutăm bărbătește.
Eu am stat în Frankfurt am Main doar două nopți și ziua dintre ele. In acea zi am reușit să vizitez Willi Brand Platz, Alte Oper apoi după amiază am fost la My Zeill, și îmi cereți să răspund unor voci din țară. Dv. stați de n și n zile în acest oraș și pe acest sit vă prezentați „Michael - Frankfurt am Main”
Oare v-ați pus întrebarea, care sunt vocile din țară? Eu nu trăiesc în opulență, locuiesc într-un apartament de pe timpul când România era Republică Socialistă, am mobila cumpărată în rate, când eram tânăr și am o mașină modestă (o puteți vedea în fotografie).
Eu când merg pe stradă mâncând un covrig și dacă un câine se ține după mine, îi dau și lui o bucățică. Alții îi dau un picior. Faptul că dăm de mâncare la 3 câini care sunt în zona blocului de 6-8 ani și nimeni nu le dă nici apă în zilele fierbinți de vară și-i vezi cu limbile scoase într-o zonă unde este numai asfalt încins, ce este rău în asta? Este drept, când plecăm mai multe zile, le cumpărăm mâncare și rugăm un vecin cu suflet să le dea el apă și mîncare. Normal, pentru că așa este frumos, trebuie stimulat într-un fel.
Haideți să nu rămânem supărați, doar sunteți român. Vă doresc numai bine.
@Michaell - Eu avere? Doamne ferește. Un apartament și o mașină modestă poate fi avere?
Și acum despre bicicletă. Nu se poate face sport cu o semicursieră. Ce ați văzut în fotografie este o bicicletă de curse „pur sânge” Dacă în urmă cu cca. 40 de ani ași fi știut că mi se pune o asemenea întrebare, făceam fotografii în detaliu. Campionul de ciclism de la care am cumpărat-o nu mai trăiește (s-a scris și în presă când a murit).
Erau pe atunci în comerț biciclete de semicurse, fabricate în fosta URSS dar puse una lângă alta, nu semănau nici pe departe. Atunci, biciclete de curse nu existau în comerț. Rămâne ca dv. să credeți ce doriți. Acum, după atâția ani, pentru mine este tot una.
Detalii despre bicicleta de curse găsiți în review-ul meu „Plăcerea de a călători”
Să vă fie numai bine în Frankfurt am Main pentru că mie mi-a plăcut foarte mult orașul. Dacă cumva treceți pe Kaiserstrasse, la o intersecție pe la jumătatea străzii este hotelul Ramada. La etajul 4 am avut noi camera, cu fereastra la bulevard.
@Mihai18 - O diminieata buna sa aveti.
Imi pare tare rau dar doresc s-o spun inca odata: N-am vrut sa supar sau sa ofensez pe cineva intr-un fel sau alatul. Nu stiu ce-am spus si ce a inteles colegul Mihai18 - eu unul, in urma ultimelor doua ecouri, nu inteleg mai nimic. Sunt constient de faptul ca mai fac ici colo cite-o gresela sau nu ma exprim cum trebuie, dar n-am crezut ca dau chiar asa pe linga...
”,,Oare v-ati pus intrebarea care sunt vocile din tara,,
Sorry, n-am inteles o iota. Care voci si in ce privinta?
”,,Hai sa discutam barbateste,,
La asta chiar ca n-am cuvinte...
In schimb am ainteles subiectul cu bicilceta. Multumesc de amanunte si explicatii.
Zona ,,Kaiserstrasse" nu este un loc unde m-as duce ca turist sau vizitator. Prostitutie, droguri, etc. Daca ma contacta-i inaintea vizitei, cu siguranta ca nu te-as fi sfatuit sa mergi acolo.
@Michaell - Mulțumesc pentru răspuns. Chiar mă bucur că putem lămuri defintiv situația de ieri. Absolut nu sunt supărat pe dv. Vă apreciez că aveți puterea să locuiți și să trăiți în acest mega oraș, capitala financiară a Germaniei.
Despre „Oare v-ați pus întrebarea care sunt vocile din țară?" Răspuns. Era vorba despre o posibilă plecare a noastră la Istanbul, care nu va mai avea loc din cauza unor griji de acasă. Atunci dv. ați folosit expresia „care sunt vocile din țară” am înțeles mai departe (poate greșit) că și alții doresc dar deocamdată nu au posibilitate. Atunci eu am asociat Istanbul ca destinație turistică, cu Frankfurt am Main unde trăți și unde alți români doar în vis ajung acolo. Repet, fiecare cu destinul său.
Cât despre situația mea financiară. In viața mea nu am făcut afaceri și dacă ași încerca, în cca. 3 luni intru în faliment. Am fost funcționar într-o instituție de stat și acum am un venit lunar care îmi perimite să trăiesc decent.
Referitor la „haideți să discutăm bărbătește” adică sincer, fără menanjamente că așa sunt bărbații adevărați.
Penultima idee. Kaiserstarsse. Ce mult mi-ași dori să mai merg încă odată pe această stradă între Willy Brand Platz și Hauptbahnhof. Eu n-am sesizat droguri pe acolo. Nici prostituate nu am observat ori ele nu m-au luat în seamă.
Despre Hotelul Ramada. Bun ca hotel, dar nerecomandat pentru cei care vin cu autoturismul. Dacă ași mai merge încă odatăcu mașina, nu l-ași mai alege. Nemții sunt serioși, dv. știți mai bine ca mine, dar uneori nu te informează complet și cînd ajungi acolo, ai regrete. Presupun că conduceți masina și știți circulația din acest oraș. În alegerea hotelului nu am avut cum să vă consult, nici nu știam despre AFA. Documentarea am făcut-o numai de pe internet. Eu aleg numai hoteluri cu parcare proprie. Acesta a fost criteriul de alegere. Pe sit-ul hotelului Ramada scria. Hotelul dispune de parcare proprie, și atât. N-aveam de unde să știu atunci că pe strada Weiserstarsse (sens unic) hotelul era parcă la nr. 17 iar parcarea, în urmă, parcă nr. 35, într-o zonă extrem de aglomerată. Nu am avut loc nici măcar unde să opresc pentru chek-in. Am blocat vreo 2 mașini parcate dar am rămas la volan și a mers soția la recepție. Când soția a revenit mi-a arătat o cheie yalle și mi-a spus că parcarea este pe undeva în urmă, la nr. 35 dar nu puteam să merg pe contrasens. Am resetat GPS-ul și i-o Mihai spre râul Main, apoi dreapta spre Haupthbahnof, din nou dreapta pe Taunusstrasse (sunt 4 ani de atunci, nu mai ține bine minte străzile) apoi pe alte stăzi cu sens unic și am ajuns la nr. 35. stradă pe care se mergea pe o singură bandă, cu mașini parcate si pe dreapta și pe stânga. Nemții sunt corecți. Nu au parcat în dreptul intrării în parcare. Acolo am găsit două porți mari din fier forjat, în ele o poartă normală cu broască. Am descuiat poarta, am intrat în curte, am deschis porțile mari și am intrat cu mașina. Era o curte asfaltată aproximativ de mărimea unui teren de volei, jur-împrejur pereți înalți „până la cer„ că nici semnal GPS nu mai aveam. De acolo, ia Mihai bagajele în spate și du-le până la hotel și asta de 2 ori. Așa a fost cu hotelul.
Ultima chestiune. Bicicleta. Îmi ajunge că @Puitea m-a provocat. Acum și dv? De ce mă întristați? Dar să vă răspund. Se observă ușor, că pe roți eu aveam montate baieuri (se se citit cauciucuri) care sunt puțin mai groase ca degetul, în timp ce o bicicletă semicursieră, are cauciucuri de 3-4 ori mai groase. Ar fi fost o utopie să alergi în cuse cicliste pe o semicursieră, nici măcar nu ai putea să te menții în pluton. Se mai deosebește după forma ghidonului, frâne, greutate și multe altele. Semicursierele erau bune pentru cicloturism, nu competiții.
Apropos. Intr-una din fotografii, din review-ul meu „Plăcerea de a călătorii” colegul meu cel înalt (foarte bun sprinter), avea o bicicletă germană, marca Durkopp, cu care se fălea foc. Pot să spun mai multe despre acest sport, numai dacă voi fi întrebat.
În încheiere. Eu șterg cu buretele tot ce nu mi-a plăcut. De azi înainte îmi sunteți prieten. Bucurați-vă de Frankfurt. Puțini au norocul dv.
@Mihai18 - Sunteti un om simpatic, imi placeti si spun asta cu toata sinceritatea, fara gluma. Sunt putini pe care-i plac... -
Va doresc toate cele bune, mai ales sanatate.
@Mihai18 -
Scriu si lui @Michaell in acest ecou si ma bucur ca terminati amical meciul, caci de, vorba noastra multe intelesuri are. Tocmai ma pregateam sa-l caut pe Wojtek sa-l trimit spre voi, caci amandoi iubiti necuvantatoarele. Da @Michell, am intalnit oameni care ne-au aratat dispret pentru ca noi cumparam hrana de animale in cantitate mai mare, avand si aici si la munte caini, fosti ai nimanui, 6 suflete. Si uneori ne-a fost greu pentru ca un fost guvern i-a taiat sotului veniturile legale si conforme cu legile tarii, nu cu 25% ci cu peste 60%. Dar in viata asta am primit cateva lectii: cand iti doresti ceva din suflet, cand acel ceva este curat, se intampla sa te ajute Cineva de sus, indiferent cum se numeste el.
Si nu-i bag in seama pe cei care ma desconsidera pentru ca iubesc animalele!
Va doresc o seara buna voua, iubitorilor de suflete nevinovate!
@elviramvio - Nu mă așteptam să fiți pe recepție când am fost într-o mică dispută cu Micheall, care s-a terminat cu un hapy end. Soția mea iubește animalele fără stăpân iar eu o apăr pentru că este nevasta mea. In zona blocului nostru sunt 3 câini și alte pisicuțe, fără stăpân iar soția le hrănește de 2 ori pe zi. Când mai plecăm și noi într-o excursie externă, avem pe cineva cu suflet care le hrănește. Îi lăsăm conserve pt. câini și plicuri Felix pentru pisici. Recent am revocat o excursie externă (știe Aurici care excursie) pentru că nu am avut cui să lăsăm în grijă aceste suflete.
Acum, în ceas de seară, îmi pun însu-mi întrebarea. Elvira este colega mea de sit AFA ori cumnata mea. Da. Ai auzit bine. Parcă ai fi soră cu soția mea. Amândouă iubiți animăluțele fără stăpân. Iată că intrăm în sfera „conflictului de interese” despre care se tot vorbește la televizor. Tu ești cumnata mea, Nicole 33 este nașa mea spirituală, iar Cristina este un prieten drag care totdeauna, când am avut „cuțitul la os” m-a ajutat. Am un prieten nou, Michael, pe care îl voi apăra. Cine se va lega de el, scot sabia (juridică).
Elvira dragă, eu am respirat aer în Frankfurt am Main, am făcut pași acolo. Nu este ușor să trăiești și reziști în Frankfurt. Maichell este un om capabil dacă trăiește acolo, trebuie respectat și adoptat de noi. Eu sunt „pro Michaell”
Seară bună.
@Mihai18 - Nu e nevoie sa ma aperi Mihai, am stiut si stiu sa ma apar singur, dar esti simpatic si iti multumesc... -
draga @elviramvio, nu stiu cum de mi-a scapat acest articol frumos si totodata emotionant dar niciodata nu e prea tarziu si l-am citit acum, atat articolul cat si ecourile. Si eu iubesc animalele, le-am iubit de cand m-am nascut si am sa mor tot iubind animalele. Fiindca stau la curte am un iepuras angora pitic, o pufosenie mica alba cu ochi albastri, e ca un copil, ne urmareste, ne linge, se joaca cu mingea. Are 2 dvd-uri cu filme si poze numai cu el. Iar din mai 2014 avem si un catel, Labus, o corcitura de ciobanesc german. Saracutul de el, are o poveste tare trista. Mama lui, maidaneza, a fatat 7 catei, 4 femele si 3 masculi langa un parc sub niste betoane. Copiii se jucau cu ei si intr-o zi mi i-a adus pe toti la poarta. Imaginati-va acum 7 copilasi fiecare cu cate un catel mic in brate, aliniati in fata mea. Este adevarat ce va spun. Am ales un mascul fiindca nu am dorit pui si petoti fratiorii lui copiii i-au dus inapoi in parc. Dar ce semanau intre ei, erau aproape identici. L-am pastrat doar pe el, pe Labus. Apoi dupa cateva zile cineva, o fiinta fara suflet pe care nu o pot numi om, le-a pus otrava si au murit toti, toti fratiorii lui si mama si tatal. A fost cumplit si crud sa aflu asta de la copiii care i-au vazut pe toti morti. Lui Labus, care asa a fost sa fie viata lui, sa aiba o sansa si un drept la viata, i-am cumparat un biberon ca era mic si inca sugea, l-am hranit, l-am ingrijit si acum s-a facut un dulau mare. Este credincios si apara curtea si ne iubeste cu devotament pe toti ai casei. Daca las vara iepurasul in curte nu il latra, chiar il apara de pisicile vecine care ii dau tarcoale. Asadar iubesc animalele si nu as putea trai fara lumea lor.
@adryana:
Eu nu aș fi putut alege. I-as fi luat pe toți, și apoi incercam să le găsesc stăpâni. Dacă tot faci o faptă buna, fa-o până la capăt.
Uite, noi avem 3 caini mari și 6 pisici (au fost mai multe, au mai dispărut...) toți luați de pe stradă. Acum aproximativ o luna și jumătate am găsit, sub o mașină, o cățelușă neagră de vreo 6-8 săptămâni, o abandonase cineva acolo. Am luat-o, hrănit - o și linistit-o, că era tare speriata. Peste 2 zile am mai găsit încă una, în același loc. Sunt surori. Normal ca am luat-o și pe a doua. Am reușit, cu ajutorul unei doamne inimoase de la Animal Shields Oradea, sa îi găsim o stăpână uneia dintre ele. Le-am vaccinat, deparazitat, și peste mai puțin de 3 săptămâni una pleacă în Germania. Pe cealaltă o ținem noi. Cum aș fi putut să o las pe cealaltă acolo dacă am luat-o pe sora-sa??
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- May.2023 … celor ce poartă în pântec, IUBIRE — scris în 07.05.23 de Alex_Macedo din BUCUREşTI-ORADEA
- Oct.2020 Povești cu și despre cuvinte - partea a VII-a: de la bordel la hamburger nu-i totuși o cale prea lungă... — scris în 22.06.20 de Costi din PITEşTI
- May.2020 Povești cu și despre cuvinte - partea a VI-a: muzică și tehnologie — scris în 13.05.20 de Costi din PITEşTI
- Apr.2020 Amintiri din trecut, din viitor… Paște în Orheiul Vechi — scris în 12.04.20 de iulianic din BUCURESTI
- Apr.2020 Flori și animale în spațiul citadin — scris în 12.04.20 de tata123 🔱 din BUCUREșTI
- Apr.2020 Povești cu și despre cuvinte - partea a V-a: alt subiect de sezon — scris în 11.04.20 de Costi din PITEşTI
- Apr.2020 Povești cu și despre cuvinte - partea a IV-a: subiect de sezon — scris în 07.04.20 de Costi din PITEşTI
- SOCIALs
AmFostAcolo® este marcă înregistrată