Sate tradiționale de munte din Creta vestică sau Creta nu înseamnă numai țărmuri, mare și plaje

TIPĂREȘTE

Ei, da, Creta este completă și complexă, de o diversitate uimitoare, este un conglomerat de obiective, locuri, lucruri, exact așa cum mi se păruse mie la prima vizită: inepuizabilă! Dar, mai înainte de toate este frumoasă oriunde, doar că timpul ce-l are turistul la dispoziţie nu-i permite acestuia s-o descopere prea mult sau pe cât ar vrea.

Urmând sfatul unor prieteni, care fuseseră aproximativ cu o lună înaintea noastră în Chania, de a ne îndepărta de țărm în periplurile pe care aveam să le facem, fiindcă și în interior are locuri interesante de vizitat, ne-am stabilit drept destinații și câteva sate de munte prin care ori aveam să trecem în drum spre alte locuri de farmec pline, deci puteam poposi în acestea fără vreun efort suplimentar, ori ni le-am fi fixat ca țintă anume, separată.

Există, de mai mulți ani, un diferend de opinii în legătură cu discrepanțele dintre satele de coastă, dezvoltate, datorită turismului intensiv practicat în special în ultima jumătate de secol-o sursă de venit consistent-, și satele din interior, ai căror locuitori nu prea sunt implicați în turism, dezacord care a dus chiar la diviziuni sociale în rândul populației autohtone. Însă, pentru noi era important să observăm modul de viață al cretanilor obișnuiți, așa cum se prezintă astăzi, precum și fața actuală a satelor, pentru a ne forma o părere despre moștenirea cretană de acum două-trei sute de ani.

Recomandat de prietenii noștri ca pe un must-see, în prima zi în care am avut mașină închiriată ne-am zis să dăm o fugă într-acolo, după ce vom fi fost la superba Șeitan Limania, plaja care m-a cucerit.

Vamos se află la vreo 25 km est de Chania în direcția Souda-Rethymno și este un sat cu vreo 600 de locuitori la care am ajuns destul de ușor ghidați de indicatoarele care semnalizau foarte bine localitatea pe un drum în stare bună, dar destul de sinuos în apropiere de sat. Are website propriu ce poate fi consultat aici, aflându-se de pe acesta cam tot ce ar fi de văzut în mica localitate cretană. Așa am procedat și noi, în plus, de cum am ajuns, am lăsat mașina într-o parcare și ne-am îndreptat spre punctul de informații turistice, situat în partea cea mai veche a satului, cu case vechi, de piatră, clădite ca niște viluțe, cu ulițe pavate tot cu piatră, totul restaurat, adică locul considerat de atracție majoră.

Am intrat și în punctul info, ni s-a confirmat ceea ce aflaserăm, am cerut o hartă tipărită, nu ni s-a dat dat pe motiv că nu mai aveau, ne-a invitat s-o pozăm pe aceea de pe panou, apoi am fost invitați la plimbare prin inima satului vechi. Asta am și făcut, dându-ne seama că farmecul așezării constă în stilul arhitectonic tradițional cretan prezent în toate construcțiile renovate și readuse pe cât posibil la fața lor originală. Acestea sunt locuite și astăzi, deși au fost ridicate în urmă cu două-trei sute de ani și sunt mândria localnicilor.

Am bătut la pas câteva străduțe, am văzut biserica, primăria, și cum, pe de o parte îmi rămăsese în minte din ghidul Top10 Creta că în Vamos s-ar afla o tavernă veche de peste o sută de ani, vestită pentru mâncărurile ei tradiționale gustoase, iar pe de altă parte, foamea ne dădea târcoale de ore bune, am căutat negreșit localul. L-am găsit repede, chiar în vecinătatea parcării unde se odihnea și micul nostru Fiat Panda. Se numește Sterna tou Bloumofisi și este faimoasă pentru preparatele sale din carne de capră/ied și oaie/miel gătite la cuptorul cu lemne. Este dichisită și stilată, tradițională totodată. Ne-am așezat afară, pe terasă la umbră, am comandat bucate de miel, eu, ied, soţul, într-adevăr delicioase, am primit desert din partea casei, ca peste tot în Creta anul trecut, aici fiind vorba de iaurt cu dulceață.

Am petrecut două-trei ore relaxante în Vamos și ne-am dat seama că satele de munte din Creta merită atenție, chiar dacă, la prima vedere, par niște localități lipsite de vino-ncoa’, fiindcă relevă modul de viață al localnicilor, ce-a dăinuit în timp. Astăzi, Vamos beneficiază de modernitate, deține și posibilități de cazare în pensiuni, are și alte taverne, mai multe magazine, etc.

De Elos auzisem de la cei ce merseseră la Elafonissi prin Cheile Topolia și făcuseră un popas fie la masă, fie să-și dezmorțească oasele făcând câțiva pași. Elos este un sat mic, nu are nici două sute de locuitori și este situat pe un platou înalt de circa 600 metri, la 57 km de Chania ieșind în calea călătorului după ce se trece printr-un tunel (cel mai vechi din Creta). Trecând de Topolia, pe partea dreaptă se vede peștera Agia Sofia, iar în Elos se remarcă un vechi apeduct de pe vremea turcilor, rămășițele unei vechi mori și biserica bizantină cu hramul Agios Ioannis, care datează din secolul al XIV-lea. Un panou din piața centrală indică direcția spre biserică.

Zona din jurul satului Elos este cunoscută pentru frumusețea sa naturală. Există, de asemenea, trasee de drumeție ce se pot parcurge, iar în areal se găsesc cei mai mulți castani de pe insula Creta, așa încât aici se organizează anual un festival dedicat castanelor. Cele mai multe case din sat sunt simple, iar majoritatea populației trăiește din creștrea animalelor și pomicultură. Poate cel mai cunoscut „obiectiv” turistic din Elos este taverna Kamares, situată în piața centrală a satului Elos cu gamă de preparate tradiționale și un vad foarte bun.

Fiind o localitate tranzitată destul de mult, Elos și-a dezvoltat puțin și o latură turistică, aici a luat ființă chiar și o unitate de cazare în caz că drumețul obosit ar vrea să se odihnească peste noapte.

Experiența noastră s-a limitat la un popas în care am făcut o plimbare în care să cunoaștem localitatea, în timp ce ne îndreptam spre mănăstirea Chrissoskalitissa, parte din traseul spre Elafonissi.

Polyrrinia a fost satul pe care l-am căutat pentru a vizita un sit antic ce se găsește în apropierea sa, dar despre care nu voi pomeni în acest articol, nefiind locul lui aici. Vă voi povesti despre experiența avută în Polyrrinia, una care mi-a plăcut și m-a mișcat în același timp. Polyrrinia se află „aruncată” pe coline semețe, la șapte km sud de orașul Kissamos, fiind destul de dificil de ajuns acolo,

Polyrrinia înseamnă „multe oi” în limba greacă (poli = mulți/multe, renea = oaie) și se crede că primii locuitori au fost păstori, păstoritul fiind și astăzi o îndeletnicire de bază în zonă. Are o istorie lungă și foarte îndepărtată, multe case, ulicioare și clădiri, inclusiv un apeduct, toate din piatră care îi conferă un aspect arhaic, aparte. Chiar și o biserică ridicată dintr-o stâncă, la care se ajunge din piațeta principală a satului. S-a încercat readucerea la viață și promovarea satului printr-un program de restaurare finanţat cu fonduri europene, dar s-a reușit într-o mică măsură, căci satul a rămas la fel ca-n trecut în privința numărului de locuitori ce-l animă: numai 22. În periplul nostru pe ulițele satului, în căutarea obiectivelor redate pe o hartă văzută la intrare, pe un panou, nu ne-am întâlnit cu nimeni, doar câteva pisici se perindau de colo-colo. Satul arată ca decupat dintr-o poveste medievală, în timp ce colinzi pe străduțe te simți ca și cum te miști printr-un decor de film.

În fine, pe când ne îndreptam spre acropolisul antic, în partea cea mai de sus a satului actual, de la o liniște mormântală ce domina peste tot, auzim un pic de muzică grecească tradițională și ne dăm seama că vine de un radio pornit dintr-un atelier al unui cioplitor în lemn de măslin. Ne apropiem, vedem că omul avea și o mică tavernă cu băuturi, chiar și cu de-ale gurii pentru cei ce se avântau către situl arheologic sau veneau dintr-acolo.

Intrăm în vorbă cu el, îl întrebăm cum ajungem la acropolis, deoarece indicatoarele arătau că și înainte și la dreapta am fi putut face la fel. Ne răspunde că la dreapta este calea pieptișă, mai dificilă, în față, drumul mai ușor, dar mai lung, ne poftește timid să-i călcăm pragul. Îi răspundem că la întoarcere și așa am făcut. Când am venit înapoi, abia așteptam să ne refrișăm la taverna celui ce modela lemnul de măslin. A fost bucuros că ne-am ținut de cuvânt, pe lângă răcoritoarele comandate, ne-a adus și prăjiturele din partea casei. Am socializat îndelung, știa binișor engleză, iar când noi mai strecuram un cuvânt în greacă, omul era încântat la maximum. De la el am aflat de insuccesul autorităților ce au avut intenții bune cu restaurarea satului, dar fără rezultatul scontat, de numărul de locuitori redus, aproape inexistent. Ca să-i facem o bucurie, i-am cumpărat omului un borcănel de miere de cimbru și un mic obiect sculptat de el în lemn. A fost foarte bucuros și el, dar și noi. Cred că acela a fost momentul cel mai sensibil al vacanței noastre cretane de care ne amintim cu plăcere și acum.

Prin Kandanos am trecut pe când mergeam spre Paleochora, fiind localitatea cea mai răsărită, principalul nod de drumuri de unde acestea se ramifică spre Paleochora și spre Sougia, ambele sate-porturi la Marea Libiei. Fiind situat la aproximativ 50 km de Chania, după un drum serpentinos și obositor, am poposit să ne dezmorțim picioarele pe când ne îndreptam spre Paleochora. Am făcut chiar o plimbare serioasă prin centrul său și câteva străduțe adiacente, încercând să ne facem o imagine cu privire la acesta. Satul nu este prea mare, dar aflându-se la răspântie de drumuri, este destul de tranzitat, călătorii preferând să se oprească să-și potolească setea sau foamea. Are taverne frumușele la șosea, o clădire măreață a primăriei o biserică impunătoare mai nouă, mai multe bisericuțe vechi, de secol XVII, o piațetă largă unde erau mai multe panouri informative. De pe acestea am aflat că satul are o istorie foarte veche, din vremuri milenare, în sensul acesta existând și un mic sit antic în apropiere, dar că actuala sa înfățișare a căpătat-o aproape în totalitate după cel de-al război mondial în timpul căruia a fost distrus de armata germană. A fost reconstruit din temelii în a doua jumătate a secolului trecut.

Popasul nostru la Kandanos s-a încheiat apoteotic cu savurarea unei cafele tari și aromate la terasa unui local cu vedere totală la stradă, după care ne-am continuat drumul spre Paleochora.

Satele din interiorul Cretei, nu numai acestea pe care eu le-am menționat, merită vizitate măcar pentru cunoaște și cealaltă latură a vieții localnicilor, aceea culeasă din mediul lor natural. Este interesant a se vedea cum decurge viața în mediul rural de aici, fiind dovada vie a realității de la țară și poate constitui o alternativă de luat în seamă la statul la plajă, în zilele toride de vară.

Oricum, în drumurile voastre nu strică să zăboviți puțin într-unul dintre satele autentice cretane în care viața se scurge lent, în propriul ritm, aproape imperceptibil. Aici timpul parcă rămâne în loc şi asta face parte din farmecul lor!

Vă rog, ataşaţi următorul videoclip: youtube

---

VIZUALIZĂRI: 5769 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI