ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 12.11.2020
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Ghimbav [BV]
ÎNSCRIS: 14.07.11
STATUS: CONSUL
DATE SEJUR
JUL-2020
DURATA: 1 zile
Cuplu
PREȚ ~50
incl. cost transp. (cu auto propriu)
Raport PREȚ/CALITATE: EXCELENT
"ECHIPA" A INCLUS:
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CAZARE [camere etc]:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTA MEDIE REZULTATĂ
100.00%
OBS: Spre deosebire de GRADUL de SATISFACŢIE (care se selectează de autor si se exprimă in procente, 0 - 100 %), MEDIA se calculeaza AUTOMAT, ca notă de la 1 (foarte slab) la 10 (excelent)

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut

[Alte] 'Opționale' din Chania

Din nou în sudul insulei Creta, de data asta la Palaiochora!

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE URM de aici

Nici nu știu dacă mai este nevoie să vă spun cât de mult îmi place sudul insulei Creta. Marea Libiei care îl scaldă, este liniștită, foarte albastră și caldă, poate mai caldă ca oriunde în altă parte. Sudul insulei este foarte diferit, este partea mai săracă, mai „demodată” să zic așa, a Cretei. Dar nimic din toate astea nu-i diminuează din farmec. Este vorba de acel „vino-ncoa” , pe care multe alte locuri cu ștaif și lux, nu-l pot egala. Cel puțin pentru mine. Recunosc, este vorba doar strict de părerea mea!

Tocmai de aceea, de câte ori am avut ocazia anul acesta sau în urmă cu 4 ani, nu am ezitat să-l vizităm. Și ca să vedeți că știu despre ce vorbesc, vă înșir locurile pe care le-am văzut din sud: Ierapetra-cel mai sudic oraș din Europa, cel mai „sărutat” loc de soare, cu foarte multe zile pe an călduroase, fără ploi, apoi Matala-celebra plajă iubită de tinerii visători, încă de prin 1960-1970.

Am văzut satul Agia Roumeli, idilic și frumos, pe care l-am găsit odată ieșiți din defileul Samaria, apoi Chora Sfakion, sau Loutro-micul meu loc de poveste, despre care tocmai ce v-am povestit. Preveli sau Frangokastello, au fost doar ca o cireașă de pe tort, așa în fugă, apoi desigur mai este Palaiochora, despre care intenționez să vă povestesc eu acum.

Văzând toate aceste locuri, am rămas cu sentimentul că sunt locurile cele mai liniștite, mai autentic cretane, necosmetizate prea mult, naturale și totodată pitorești.

Palaiochora -în limba greacă Παλαιόχωρα, ori, cum mai este supranumită „The bride of the Libyan Sea” , este situat la cca 77 km de Chania, în partea de sud-vest a insulei Creta. Cu alte cuvinte, geografic vorbind, Palaiochora ocupă o peninsulă, de cca 400 m lățime și 700 m lungime.

Coasta de sud pe care se întinde este de cca 11 km.

Populația satului este de cca 2000 de locuitori, sigur vara ceva mai mult, pentru că pe măsură ce vestea se duce despre acest frumos locșor, turiștii vin în număr cât mai mare.

Economia se bazează pe turism și agricultură. Sunt renumite roșiile, cultivate în sere, măslinele și uleiul făcut din ele.

Turismul însă, ar trebui să ia amploare, doar că pandemia nu face bine absolut deloc. Puteți găsi aici câteva hoteluri, restaurante, taverne pescărești, magazine, farmacie, cabinet medical, poștă, cam tot ce vă doriți într-un sejur mai mult decât relaxant.

Satul Palaiochora, este splendid admirat de sus, de pe colina unde este Kastro Sellinou. De aici puteți vedea tot satul cum se prelinge frumos de sub munții care parcă îmbrățișează bucata de pământ. Plajele, cele două, Pachia Ammos și Chalikia, sunt de o parte și de alta a micii peninsule. Așa că turistul poate găsi aici plaje frumoase, bine organizate și o apă minunată.

Scurtă istorie a satului:

Palaiochora este construită pe ruinele unui vechi oraș, Kalamydi.

În 1278, generalul venețian Marino Gradenigo construiește un fort în această zonă, Sellino Kasteli. Așa se va numi și zona din jur-Sellino, care până atunci se numea Orina. Fortul este distrus, chiar de mai multe ori, dar în 1334 va fi refăcut de către venețieni. Cu această ocazie, tot ei stabilesc aici și o nouă așezare, Vourgos, unde vor sta noii locuitori, cei mai mulți comercianți și muncitori.

În 1645, turcii cuceresc orașul și vor reface fortul după necesitățile lor.

În călătoriile sale, un englez, Robert Pashley, ajunge și aici, găsind fortul distrus iar orașul mai mult pustiu.

Robert Pashley, este de fapt un economist, călător și cercetător, unul din cei mai importanți pentru cultura cretană, cel care a descoperit și locația orașului îngropat Kydonia-noua Chania. El a reușit asta fără ajutorul descoperirilor arheologice, ci doar pe baza literaturii antice. Foarte interesant!

În 1866, va începe recolonizarea satului Palaiochora, ce va continua și în 1960.

Din păcate, pe timpul războaielor cretane și cel de-al doilea război mondial, mare parte din locuitori sunt evacuați, unii chiar pe insula Gavdos din apropiere. Și acum există în sat o comunitate cunoscută sub numele de Gavdiotika.

Vizita noastră:

Am ajuns în Palaiochora undeva spre prânz, imediat ce am plecat de la mânăstirea Chrisoskalitissa. Drumul spre sudul insulei este frumos, trece prin câteva sate pitorești, prin defilee spectaculoase. Odată intrați în sat, pe strada principală, trecem prin fața instituțiilor mai importante, primăria, poșta, banca, hoteluri și magazine, Autoritatea Portuară, dar și terase și restaurante frumoase. Am văzut și statuia generalului Konstatinos G. Kriaris, comandantul regiunii Sellino.

De pe strada principală se fac străduțe mici, pe o parte ducând spre mare pe stânga spre plaja Chalikia, iar pe dreapta, tot spre mare, dar spre plaja Pachia Ammos.

Până atunci însă, am mers cu mașina până în capăt, am ieșit la mare, în sud, pe faleză, parcând foarte aproape de Restaurantul Caravella, despre care v-am povestit. Aici am mâncat, ne-am odihnit nițel, apoi după ce am făcut primele poze frumoase cu marea și munții ce străjuiesc satul, cu pescarii ce-și pregăteau undițele, am pornit în recunoaștere.

Am ajuns destul de curând în piațeta principală a satului, unde spre uimirea mea, am văzut destui localnici, servind prânzul sau câte o cafea. Erau și turiști, așa că nu ne-am simțit nici pe departe singuri pe acolo...

Pe strada pietonală, am pornit din piațetă, admirând micile boutique-uri cochete, cu souveniruri, cu multe obiecte artizanale foarte frumoase, hand-made, foarte colorate. Florile frumoase și vesele, înviorează atmosfera, totul este o splendoare! Casele sunt frumoase, învăluite în flori, e multă verdeață în jur și multe mese și scaune colorate la terase.

Lipite una de alta, sunt două clădiri interesante: una foarte frumoasă, galbenă, perfect restaurată, cealaltă veche, foarte veche, cam demolată, dar cu un farmec aparte. Culmea e, că se potrivesc și se îmbină perfect!

Pisici leneșe lenevesc la soare, așteptând câte o mângâiere. Erau chiar și la intrarea la Petshop, ce reclamă mai bună să ai?

La capătul străduței se înalță solemn clopotnița Bisericii Evangelistrias.

Ευαγγελισμού της Θεοτόκου Παλαιόχωρας- Evangelismou Tis Theotokou, adică Biserica Bunei Vestiri a Fecioarei Maria, nu a avut mereu forma aceasta pe care am văzut-o noi acum.

La începuturi a fost o biserică mult mai mică, apoi cum și populația a crescut, a fost nevoie de o biserică mai mare. Așa că prin 1900, vechea clădire este demolată și va fi construită una nouă, construcție ce durează cca 10 ani. Noua biserică va fi inaugurată în 1913. Rezultatul este o biserică maiestuoasă cu trei nave, în stilul unei bazilici cu o cupolă. Nava centrală este dedicată Fecioarei Maria. Cea din dreapta este dedicată pentru Înălțarea Domnului-Ανάληψη του Κυρίου-Analipsi Tou Kiriou, iar stânga lui Agios Nikolaos.

Pastorul Eleftherios Litsadarkis, al cărui nume îl regăsim și pe plăcuța de la intrare în biserică, a fost cel care a găsit resursele, prin donații și strângeri de fonduri pentru a putea extinde biserica și ulterior pentru o clopotniță frumoasă, în 1998.

Pe străduța strâmtă de lângă biserică văd și săgeata care indică drumul spre castel. O luăm pe acolo și nu putem să nu admirăm panorama superbă care se etalează de la cafeneaua Kastro, cea de pe lângă treptele care urcă spre castel.

Nu avem prea mult de urcat, este doar o mică colină, că am și ajuns la ruinele fostului castel Sellino. Vedem și explicațiile de pe panou, foarte utile.

Zidurile dinspre nord sunt cele mai bine conservate și sunt perfecte pentru a vedea tot satul, pentru a vedea plajele, atât Pachia Ammos cât și Chalikia.

Superbe aceste cadre, superbă priveliștea către mare și la sud către port.

Plecând de la castel, am luat-o pe una din străduțele laterale, ajungând la plaja Pachia Ammos. M-a încântat ce am văzut, plaja este lungă și nisipoasă, perfectă pentru o după-amiază petrecută la mare. Ceea ce am și făcut!

Peste drum de plajă sunt terase și restaurante, care deservesc porțiunile de plajă, se pot face comenzi la băieții care stau în apropiere și îți aduc comanda la șezlong. Totuși se plătea și pentru setul de umbrelă și șezlonguri, 8 euro.

Șezlongurile sunt bine distanțate, conform cerințelor din pandemie, iar băieții de la restaurant poartă măști și mănuși.

Plaja are toate dotările necesare, așa că este recompensată și cu steag albastru.

Marea este foarte calmă, caldă și perfectă pentru baie, am prins o vreme minunată, fără nici un pic de vânt, am lenevit, am privit copii care se jucau liniștiți, făcând castele de nisip, ajutați de bunici sau părinți. A fost una din cele mai frumoase plaje unde am stat în Creta și o recomand cu drag!

Timpul a trecut pe nesimțite, așa că ne-am bucurat pentru fiecare clipă, fiecare rază de soare, sau unduire a mării.

Am plecat spre seară, ducând cu noi mireasma sărată a mării, parfumul acestui loc incredibil de liniștit și frumos.

Recomand cu mare drag o vizită completă în Palaiochora, cu plajă, cu plimbare, cu relax. Poate fi ceva minunat!

De aceea vă invit să vedeți și pozele, ele poate vă conving mai bine!

 

Webmaster, o rugăminte muzicală:

youtu.be/WHQ1O_DbZJU

Mulțumesc frumos!

Citește și CONTINUAREA aici

---
Trimis de maryka in 12.11.20 21:26:59
Validat / Publicat: 13.11.20 07:47:35
VIZUALIZĂRI: 167INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA.
SESIZEAZĂ
greșeală / conținut, limbaj
Adn. FAVORIT
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (maryka); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.

Puteți VOTA acest articol:

PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 35300 PMA (din 37 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
INFO: membrii AmFostAcolo beneficiază - in cadrul sistemului de Privilegii - de preţuri particulare pentru vacanţa în această destinaţie - negociate direct cu tour-operatorii sau cu proprietarii.
  • Verifică: solicită o ofertă personalizată

  • ECOURI la acest articol

    4 ecouri scrise, până acum

    Carmen Ion CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA [13.11.20 08:28:00] »

    @maryka:  Ce frumusețe de sat! Mă zgârii pe ochi că n-am ajuns și eu acolo...

    maryka CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA [13.11.20 14:45:26] »

    @Carmen Ion:  

    Mulțumesc! ​

    Nu-i nici un bai!

    Altfel ce făceați la anul? ​​ 

    irinadscris / TELEFON CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA [13.11.20 22:32:38] »

    Mi-ai făcut o mare bucurie cu acest articol care mi-a amintit de propria excursie la Paleochora. Și mie mi-a plăcut mult mica localitate sudică a Cretei, acolo mi s-a părut că e un mediu natural foarte potrivit pentru oricine are spirit liber si nu agreează aglomeratul și emancipatul nord.

    În Paleochora chiar simți că te relaxezi, orășelul are două plaje, una mai bună decât cealaltă, dar și altele în împrejurimi.

    Sunt în asentimentul tău în ceea ce privește sudul Cretei, felicitări pentru articol și excursie! ​

    Te îmbrățișez cu drag! ​​

    marykascris / TELEFON CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA [13.11.20 23:28:46] »

    @irinad:  

    Mă bucur că ţi-am adus aminte de acest loc frumos, despre care știu de la tine, așa că eu îți mulțumesc din suflet!

    Acest loc mi s-ar potrivi de minune chiar și pentru câteva zile de vacanță. Azi o plajă, mâine alta...

    Liniște și viaţă simplă... fără Covid.

    Cine știe? Ce va mai fi oare?

    Oricum, trebuie musai să sperăm, că mâine va fi mai bine decât azi!!!

    O noapte liniștită, te pup cu drag!!!

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul articolului (review-ului) de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine linkul ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    irinad, maryka
    Alte impresii din această RUBRICĂ:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

    [C] Copyright 2008-2021 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
    pagină generată în 0.0744140148163 sec
    ecranul dvs: 1 x 1