BUN
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Vacanta calda in aprilie
Am ajuns la acest hotel in a 2 a jumatate a lunii aprilie 2021, cu o cursa charter Tm-Hurghada. Zborul a fost bun desi am avut oarecare retinere, fiind efectuat de Tarom cu aparate boeing. Am primit o sticla de apa in avion, am aterizat cu bine. Transferul de la aeroport la hotel a decurs bine si destul de repede.
La intrare in receptie, am lasat bagajele, ne-a preluat receptionerul care in schimbul unei atentii ne-a dat cheile de la camere. Prima impresie a fost buna, frumos aranjat lobby-ul iar in vaze multe flori de strelitzia si in aer parfum oriental.
Cineva ne-a condus la camere, au venit si bagajele, intre timp am fost si in restaurant si am mancat ceva si am luat apa cu noi-este disponibila peste tot in pet-uri de 0.5l.
Pana aici, relativ bine, impresie buna.
despre SERVICII
Nu exista promptitudine si nici nu stiu ce este aceea amabilitate, asta am constatat incepand cu a 2a zi, in special la masa si baruri. Mereu aveam impresia ca ii deranjez, ca nu am ce cauta acolo.
Trebuie mult lucrat la atitudine, ei nici macar nu isi dau seama de faptul ca nu sunt amabili. Asa sunt ei, si asta pt ca nu ies din tara. Nu pot pleca dar nici nu vor dsci nici nu stiu cum sunt altii... pacat
despre CAMERE & COND. CAZARE
Camera este curata, fac curat zilnic, dar nu iti lasa nimic in camera daca nu ceri. Am lasat banuti zilnic in camera dar nu am avut in plus nici macar o sticla de apa, dus gel am avut eu si nu mi- a lasat niciodata. Nu stiu pt ce am lasat bani, nicimacar nu l-am vazut la fata, nu conteaza
Paturile sunt confortabile, am avut liniste si ne-am odihnit bine.
Mobilierul este pe stilul lor, pare invechit dar bine intretinut si. mie mi-a placut.
GASTRONOMIE (BUC & MASĂ)
Mancare... de, nu te ingrasi acolo dar nu mori de foame. Nu sunt specialisti bucatari, dar gasestice sa mananci. Asta nu m-a deranjat, dar iarasi atitudinea lor este sub orice critica. Nu pot fi amabili, nu cred ca stiu cum se face! ????♂️
PLAJA & MAREA / LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI
Marea a fost destul de calda 22-23 grade, cat sa facem baie zilnic, sa stam in apa, sa inotam...
Plaja cu nisip, sezlonguri cu saltele, prosoape de plaja le schimbam cum aveam chef in schimbul unui euro... fara repros la plaja
despre DISTRACȚIE & RELAXARE
In fiecare seara era spectacol pt copii, muzica, nu am fost interesata.
Piscinele curate, cea de copii usor incalzita...
Shopping poti sa faci in incinta hotelului, nu merita sa iesi. Noi am luat taxi de la hotel, firma care colaboreaza cu hotelul, am platit 15 euro dus intors pana in Hurghada, ca sa ne duca la bazar. Ne-a dus intr-un magazin, nenea de acolo a zis ca putem merge pe strada si la alte magazine, dar cum am iesit pe strada au inceput sa claxoneze toate taxiurile, iar orasul arata cam dezolant, atat cat sa te gandesti la Taken... asa ca ne-am intors la nenea, am cumparat ceva, a fost fericit, ne-a chemat taxiul si am mers inapoi la hotel si nu am mai avut chef sa fac un pas inafara...
Trimis de adn mar in 02.05.21 08:16:17
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (adn mar); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 27.12038000 N, 33.82463000 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Câteva fotografii realizate de voi acolo ar fi mai mult decât binevenite — atât ca ilustraţie a textului, cât şi ca informaţie utilă, ele fiind căutate, apreciate (şi solicitate) de cititorii interesaţi în această destinaţie... Poţi folosi linkul amfostacolo.ro/pic_add9.p ... 102890&hid=4459.
Sau... poate ceva video de pe acolo? Dacă ai filmat pe acolo, ar fi zuper-util — link încărcare video.
Mulțumiri pentru amabilitatea cu care ai dat curs solicitării de a încărca fotografii.
Buna. Peste 2 saptamani urmeaza sa mergem la acest resort.
Te rog spune-mi cat ati pus in pasaport pt. o camera buna, cu vedere ok.
Mancarea... ceva peste, un crevete ati avut? Am vazut pe youtube ca servesc ei, nu iti pui tu ca anii trecuti (am fost la turci)
Freshuri de fructe erau? Fructe proaspete?
La mag. din resort gasesti marfa diversa? La piscine cum era apa, ok pt. balacit?
Mare la 23 grade e ok zic eu... Serzlonguri libere gaseai la mare si piscine?
Sper ca fie cat de cat ok... primul an in Egipt.
Multumesc de lamuriri.
@dnip: Pt camera-20$. Nu sunt camere cu vedere la mare, dar vederea la piscine si curtea interioara e super. Am avut camera departe de receptie, pe partea drt cum mergi catre plaja, aproape de plaja, dincolo de noi erau camerele deluxe, putine la nr si putin ocupate, deci nu era galagie pe hol, plus ca ieseam la plaja pe usa din capatul holului care era aproape. Nu era galagie nici de la piscina de copii, pt ca era pe partea cealalta.
Recomand restaurantul mexican, langa cel german, se afla la acelasi nivel cu receptia, in partea opusa cafenelei-pe care o recomand deasemenea (prajiturele si cafea buna). Din mexican se poate iesi pe holul cu magazinele, unde poti cumpara un papirus-intre 5 si 10$ sau mai mare, mai scump. In celalalt capat este un magazin cu esente de parfum, pt femei/barbati, de fapt uleiuri... nu stiu ce sa zic. Am cumparat cu 25& sticluta de 80ml, asta pt ca am avut o companie care era f miloasa si ar fi fost in stare sa le dea in plus, sa nu negocieze nimic... nu mi se pare ca tine mirosul asa cum ar trebui.
Pt mic dejun urcati cu liftul la sky restaurant la etajul2, panorama frumoasa si aici gasiti sucuri naturale, proaspat facute, omleta buna, daca mergeti la 7.30-8 nu e aglomerat.
Sezlonguri sunt destule, doar daca vrei in primele randuri, trebuie sa mergi devreme.
La piscine nu se ocupau locurile, doar in partea cu piscina pt copii unde apa era incalzita si unde gasiti aparat de inghetata, va serviti singuri si un chiosc cu gogosi, gustari.
Pe plaja, in partea stanga cum stai cu fata catre mare, este un beach bar unde sunt fructe, gustari, suc, bere, cafea... de la ora 10 la 17.
Se poate face windsurf, in drt, cu 20€, dar asta pt ca iar nu au negociat nimic...
Marea va avea cel putin 25 grade pe cand o sa ajungeti, nu ai cum sa ratezi, mergeti pt apa si soare si asta o sa aveti cu siguranta.
Mancarea nu se compara cu cea de la turci, e la mare distanta... E bine ca nu va ingrasati, nu prea aveti cum-faceam minim 10000 de pasi pe zi (pe ceas) si nu o sa mancati mult, taie felii subtiri de carne-nu cred ca se poate mai subtire de atat, iar restul e mancabil dar... vedeti voi.
Puteti sa va faceti rezervare la Tajin restaurant, ar fi ok mancarea, dar personalul e putin, intr-o alergatura continua si uita sa aduca ce ceri. Mancarea e la fel pt toata lumea, aveti meniu pe masa.
Cam asta e, pt excursii, doar organizat cu agentii (pot fi si locale au ghid in limba romana-shahin tours ii gasiti pe fb).
@adn mar: Mersi mult, m-ai lamurit la multe chestii. Am vazut ca in stanga e Beach Altaros 4, am inteles ca se poate merge pe plaja lor, dp. ei e plaja goala. Ati fost la o plimbare? Baie?
Jos la parter e rest. Mediteranian. Pare mai mare, poate ma insel. Se servesc aceleasi preparate ca sus la Sky? Mexican si german sunt a la carte sau nu?
Cu wifi cum a fost? Se pot initia apeluri video sau treb. sa achizitionam cartele?
Vacante reusite in continuare!
@dnip: Am fost pe plaja la albatros beach, apa e mai adanca aproape de mal, la palace cobori de pe ponton in apa adanca. Nu am stat pe plaja lor.
Singurul rest a la carte este Tajin.
Mediteranian, asiatic, fish si tajin sunt la parter. Am gasit prep diferite. In asiatic parca e mai bn decat in mediteranean.
Mie nu imi place mancarea lor, dar totusi am mancat cate ceva bun, o rata pe varza, (mex) vita la gratar (sky), fajita (mex)...
Wifi nu e minunat, dar este si in camera, mai greu pe plaja, cel mai bun semnal este la cafeneaua (lobby bar de fapt) de langa receptie si in lobby.
Apeluri pe whatsapp nu se pot efectua, doar mesaje.
Apeluri video ok pe messenger.
@adn mar: Pana la ce ora te la plaja si piscina? Pe ponton te poti seara plimba? Multumesc.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- May.2023 Mergeti in Turcia! — scris în 04.06.23 de Tmaryust19 din BUCURESTI - nu recomandă
- May.2022 Nu recomand — scris în 23.05.22 de Cristinik88 din BU U
- May.2022 Albatros Palace - dezamăgire maximă — scris în 21.05.22 de Paulvoicu din BUCUREșTI - nu recomandă
- May.2021 Albatros Palace, un sejur reusit — scris în 26.05.21 de dnip din TIMISOARA - RECOMANDĂ
- Apr.2021 O vacanta reusita, multumiti pentru banii platiti — scris în 13.05.21 de luc64 din CLUJ NAPOCA - RECOMANDĂ
- Apr.2021 Vacanta reusita nerecomandata pretențiosilor — scris în 18.04.21 de pasca dani din SARASăU [MM] - RECOMANDĂ
- Sep.2020 Super vacanta — scris în 19.09.20 de ux117647 din ALBA IULIA - RECOMANDĂ