Bine poziţionat, dar cu minusuri mari la capitolul curăţenie

TIPĂREȘTE

Adresa: Yenişakran Mahallesi, 295. Sk., 35810 Aliağa/İzmir, 35810 Yenişakran, Turcia

Website: aksuotelsakran.com

Coordonate GPS: 38.891753; 27.065568

Alegerea hotelului

Alegerea hotelului nu a fost prea complicată, însă s-a dovedit a nu fi fost una prea inspirată :D.

Încă din luna decembrie a anului trecut schiţasem viitoarea vacanţă din septembrie – octombrie 2020, o idee mai veche, gândită iniţial pentru 2018, dar reluată acum cu mici modificări. Îmi doream un sejur – circuit pe coasta egeeană a Turciei mergând până la întâlnirea cu Mediterana, cu cazări în mai multe staţiuni din zone încă nevizitate de mine, dorite, dar mereu amânate, cel mai probabil din comoditate.

După experienţa anului 2016, când mi-am petrecut vacanţa la Didim şi Bodrum şi am parcurs drumul Bucureşti – Didim şi la întoarcere Bodrum – Bucureşti dintr-o bucată şi noaptea, ambele extrem de solicitante, deşi mereu mersesem fără opriri intermediare, am decis că vârsta şi vederea nu ne mai permit asemenea extravaganţe şi vom parcurge drumul musai cu o oprire la dus şi una la întors.

Având în vedere distanţa de parcurs până la primul hotel de sejur, de aproximativ 1300 kilometri, şi dorinţa de ajunge cât mai devreme a doua zi la acesta şi de a ne începe vacanţa atât de mult aşteptată anul acesta ca niciodată până acum, am căutat să împărţim inegal drumul pentru a ne rămâne mai puţini kilometri a doua zi şi atunci am decis căutarea unuihotel undeva înainte de Izmir, fără a intra în marele oraş. Asfel, căutările au pornit de la periferia Izmirului spre nord, deoarece ce-mi plăcea era ori prea scump ori prost poziţionat pentru nevoile noastre ori ambele, pentru ca în final să mă opresc la două hoteluri, unul în Yenişakran şi altul în Akhisar, urmând a alege unul sau altul după stabilirea traseului prin Turcia, după traversarea în partea asiatică.

Am ales traversarea pe la Eceabat şi apoi traseul pe E 87, cunoscut din anii precedenţi şi din dorinţa de a admira marea cât mai mult şi încă din prima zi, şi aşa am rezervat cazarea la Aksu Hotel din Yenişakran, perfect poziţionat chiar pe E 87.

Drumul

Am plecat din Bucureşti, ca de obicei într-o zi sâmbătă, pe 19 septembrie la ora 05.55. La ora 07.05 plătisem deja taxa de pod de 14 lei şi treceam în Bulgaria pe Podul Prieteniei. Nu am aşteptat prea mult la controlul documentelor pe partea bulgărească, erau ceva maşini, dar controlul a mers foarte repede. Am prezentat cărţile de identitate şi certificatul de înmatriculare al maşinii, ne-au fost înapoiate imediat şi poliţistul de frontieră ne-a urat „Drum bun!” , fără vreo declaraţie, fără să ne măsoare cineva temperatura, fără să fim întrebaţi unde mergem, totul a durat chiar mai puţin ca în vremurile bune. Vigneta de Bulgaria o achiziţionasem online cu două zile înainte de plecare, 30 leva pentru 30 zile, plata cu card bancar pe site-ul bg.toll.bg, astfel că ne-am continuat drumul liniştiţi.

Traseul de traversare a Bulgariei a fost cel obişnuit, preferatul nostru după atâtea şi atâtea drumuri, respectiv Ruse – Razgrad – Târgovişte – Omurtag – Kotel – Yambol – Elhovo – Lesovo şi care nici de această dată nu ne-a dezamăgit. Am intrat în Turcia prin vama de la Hamzabeyli după o aşteptare nepermis de mare de peste trei ore. Nu erau atât de multe maşini încât să justifice tot acest timp, nici controalele nu au fost diferite faţă de alte dăţi, dar am găsit aici o degringoladă totală. Spre deosebire de 2018, vama a fost mărită şi modernizată, însă lucrările nu au fost finalizate încă şi ne-am trezit în situaţia aberantă de a fi băgaţi de-a valma în partea turcească împreună cu camioanele într-un haos de nedescris.

Am continuat drumul pe traseul Hamzabeyli – Edirne – Havsa – Uzunköprü – Keşan – Gelibolu – Eceabat – Çanakkale – Ezine – Ayvacik – Küçukkuyu – Edremit – Burhaniye – Ayvalık – Yenişakran – 880 km

Timpul lung pierdut în vamă ne-a stricat puţin planurile şi ne era deja clar că nu vom putea ajunge la hotel înainte de lăsarea serii. Am ajuns la Eceabat la 16.30, am scos bani de la un bancomat de pe faleză şi am plătit 61 lire turceşti pentru feribotul de ora 17.00, iar după traversarea Strâmtorii Dardanele ne-am continuat drumul pe E 87 până la hotel, unde am ajuns la 20.15.

Am plecat de la hotel a doua zi dimineaţa la ora 07.50, continuându-ne drumul pe traseul Yenişakran – Aliağa – Menemen – Izmir – Aydın – Muğla – Ortaca – Dalaman... . Am urcat pe noua autostradă O 30 la Yenişakran, am mers pe aceasta până înainte de Izmir, apoi am continuat pe autostrada O 31 până la Aydın şi apoi pe drumurile expres D550 şi D 400.

Hotelul

Hotelul Aksu pare o construcție nouă și se află între alte construcții similare, toată zona fiind în dezvoltare, cu şantiere şi praful inerent. Are trei etaje și beneficiază de un lift modern.

Unul din motivele care au stat la baza alegerii acestuia a fost poziţionarea acestuia pe partea stângă a drumului de la Canakkale la Izmir, extrem de vizibil şi şosea, existând şi un indicator care semnalizează prezenţa acestuia pe partea dreaptă. Deşi era noapte, l-am văzut imediat ce am trecut prin dreptul lui şi am întors maşina la următorul semafor, intrând apoi pe străduţa paralelă cu E 87 de unde aveam acces la hotel.

Yenişakran, care se află la 33 kilometri după Bergama, la 75 kilometri înainte de Izmir şi 15 kilometri înainte de Aliağa, s-a dovedit o alegere bună pentru oprirea intermediară atât de necesară după cei 880 kilometri făcuţi în prima zi, când întunericul şi oboseala acumulată nu ne mai permiteau să ne continuăm drumul eficient şi în siguranţă.

Hotelul oferă 20 de camere duble, triple şi cvadruple, fiind listat pe booking din iunie 2019. În momentul în care am făcut rezervarea, nu exista nicio recenzie despre hotel, ci doar o evaluare cu nota 10, fără comentarii. Nu am avut naivitatea să cred că totul este excepţional pe acolo, dar nici nu m-am gândit că voi fi nemulţumită. În poze camerele arată extrem de cochete, foarte spaţioase, chiar dacă nu or avea chiar 45 de metri pătraţi, cât scrie pe booking, iar balconul a fost un argument important în alegerea hotelului.

Parcarea

Un aspect important în alegerea hotelului îl constituie existenţa parcării. În prezentarea hotelului se menţiona faptul că există posibilitatea de a parca gratuit la proprietate, pe stradă, fără a fi necesară o rezervare prealabilă, semn clar că nu sunt probleme cu parcarea şi nici nu au fost. Am parcat maşina pe străduţa din faţa hotelului în rând cu alte maşini turceşti, zona părându-mi liniştită pe timpul nopţii, asta dacă fac abstracţie de traficul intens de pe E 87.

Check in

Am intrat în mica recepţie aflată la parter cu rezervarea de pe booking printată şi cu paşapoartele. La recepţie se aflau un tânăr şi tatăl acestuia, proprietarii hotelului, care am înţeles că era o afacere de familie. M-a surprins puţin lipsa paravanelor de plexiglas care credeam că sunt obligatorii în contextul pandemic actual. Proprietarii şi-au pus măştile pe faţă abia după intrarea mea, chiar dacă erau afişe vizibile care menţionau obligativitatea purtării măştilor în interiorul hotelului. Existau însă măşti disponibile pentru clienţi şi un recipient cu dezinfectant la intrarea în clădire.

Oamenii s-au dovedit extrem de amabili, chiar dacă limba engleză era o mare necunoscută pentru ei. Tânărul recepţioner a găsit imediat soluţia „conversându-ne” prin intermediul lui Google Translate pe telefonul lui. Eu întrebam în engleză, el îmi răspundea în turcă, dar măcar nu ne-au durut mâinile de atâta vorbit :D.

Rezervasem încă din luna februarie o cameră dublă deluxe cu vedere la mare la preţul de 55 euro cu mic dejun inclus. Pe la sfârşitul lunii august am anulat rezervarea iniţială şi a rezervat din nou acelaşi tip de cameră, dar la un preţ mai mic de 49,50 euro. După măsurarea temperaturii fiecăruia dintre noi şi înscrierea acesteia pe formularul de cazare, am fost întrebată cum vreau să plătesc, precizând că voi plăti cu card bancar, însă altul decât cel cu care garantasem rezervarea şi am solicitat să văd mai întâi camera. Solicitarea mi-a fost acceptată, chiar dacă mi s-a comunicat că este ultima cameră liberă. Personal nu sunt convinsă că era adevărat, dar nu am vrut să mă enervez. Mi-au lăudat şi vederea la mare deosebit de frumoasă. Afară era beznă totală, dar i-am crezut pe cuvânt până m-am convins singură a doua zi dimineaţa că aşa era.

Am urcat la etajul al treilea, eu cu liftul şi recepţionerul pe scări :D, am văzut camera, semăna cu ce văzusem în pozele de pe site, am coborât şi am achitat cu cardul 396 lire turceşti, echivalentul celor 49,50 euro datoraţi, la un curs mai bun decât cel oficial la momentul respectiv, astfel că nu am avut motive să protestez :D.

Am lăsat toate bagajele în maşină, mi-am luat soţul şi am plecat să mâncăm ceva la un restaurant pe care îl ochisem eu pe internet când încercam să localizez hotelul, situat foarte aproape de hotel. Eram obosită şi mi se făcuse şi tare foame.

Camera 302

După ce ne-am astâmpărat foamea, ne-am întors la hotel, ne-am luat din maşină doar bagajele pregătite special pentru noaptea intermediară şi am urcat în camera noastră. Cum am intrat au început surprizele. Mirosul neplăcut, ca de ceva chimic, pe care îl simţisem şi prima dată, dar nu i-am dat mare importanţă punându-l pe seama substanţelor de dezinfectare folosite, a invadat camera în momentul în care am deschis uşa de la baie. Am aerisit ţinând uşa de la balcon deschisă mult timp, până ne-am culcat şi a fost să zicem suportabil. Am început imediat operaţiunea de dezinfectare a tuturor suprafeţelor pe care ar fi fost posibil să le atingem pe durata scurtei noastre şederi în acest hotel, cu Sanytol şi alcool sanitar, că doar plecasem şi cu Mona în vacanţă :D.

Camera este spaţioasă, frumos mobilată şi decorată, cu un pat matrimonial lat şi confortabil, încadrat de două noptiere, una dotată şi cu un telefon. Lenjeria de pat era schimbată, părea curată, dar m-a deranjat acelaşi miros puternic de balsam ca şi în cazul prosoapelor, astfel că la culcare am acoperit pernele cu propriul prosop pentru a nu mai simţi mirosul şi am regretat că nu am plecat şi cu propria lenjerie de acasă.

Mi-a plăcut mobilierul alb, nou şi destul de modern. Camera era curată, nu am găsit praf sau mizerie, dar mi-a dat impresia de îmbâcsit. Există un dulap cu două uşi în care am găsit seiful cu utilizare gratuită şi covoraşul pentru rugăciune, dar nu a fost cazul să le folosim.

Există aer condiţionat tip split, dar nu l-am pornit. Era suficient de răcoare, afară chiar bătea un vânt năpraznic, ciclonul Ianos, cel care a devastat câteva insule greceşti, făcându-şi şi aici simţită prezenţa, dar nici nu am vrut să risc nimic.

Pe jos există parchet laminat acoperit de covoraşe roşii în zonele cu trafic.

Un corp tip birou maschează minibarul în care am găsit două sticle de apă plată din partea casei. Pe birou am găsit câte două prosoape pentru fiecare, precum şi papucii de unică folosinţă. Mie prosoapele nu mi-au inspirat încredere să le folosesc. Erau albe, curate, dar m-a deranjat mirosul prea puternic de balsam, care mie îmi declanşează alergii. Am preferat să cobor la maşină să-mi iau prosopul personal. Deasupra biroului, pe perete, era agăţată o oglindă drăguţă. Tot pe perete era fixat şi televizorul cu ecran plat, suficient de mare pentru dimensiunea camerei. Probabil că prindea doar posturi turceşti. Nu ştiu, pentru că nu m-a interesat. L-a pornit soţul meu în timp ce eu am preferat internetul.

Mi-a plăcut lustra care dădea o lumină caldă şi crea o atmosferă caldă într-o cameră impersonală de hotel.

Balconul ar fi trebuit să fie piesa de rezistenţă. Existenţa acestuia a cântărit greu în alegerea hotelului, însă, din păcate, nu m-am putut bucura de el aşa cum aş fi vrut. Balconul era foarte spaţios, dotat şi cu mobilier şi cu lumină şi cu uscător de rufe, util poate celor care fac şi plajă şi baie în mare atunci când se cazează aici. Aveam o măsuţă şi patru scaune de plastic stivuite unele peste altele. Problema a constituit-o faptul că totul era plin de praf. Se construieşte mult în zonă, deci este mult praf, înţeleg asta, dar întreg balconul nu părea să fi fost curăţat vreodată de când a fost construit hotelul. Balustrada acestuia încă păstra urme albe de la zugrăveală, la fel şi podeaua, care nu cred că văzuse vreun mop vreodată. Chiar dacă acumulasem multă oboseală pe parcursul zilei care tocmai se încheia, am stat pe balcon şi am fumat în picioare, cu grijă să nu mă ating de ceva să mă murdăresc, şi nu a fost ok.

A doua zi dimineaţa mi-am savurat cafeaua pe balcon şi am admirat priveliştea. Într-adevăr, am beneficiat şi de vedere la mare, chiar dacă marea era destul de departe. Cred că doar cele trei camere de la acest ultim etaj au vedere la mare. Până la plajă nu cred să fie mai mult de zece minute de mers pe jos, dar eu nu pentru asta venisem. Mă aşteptau trei săptămâni de relaxare la plajă în condiţii net mai avantajoase, aşa că trebuia să mă grăbesc.

Baia

Baia a costituit cea mai mare dezamăgire pentru mine. Nu doar că nu fusese dezinfectată, aşa cum impun regulile de funcţionare pentru hotelurile turceşti în 2020, dar nici măcar nu cred că a fost curăţată după turiştii precedenţi. Podeaua eramurdară, cabina de duş, la fel, doar toaleta părea curată. Deşi nu se făcuse o minimă curăţenie în acea baie, cu toate acestea din baie năvălea un miros puternic şi neplăcut. Nu de canalizare, ci de ceva chimic, nu ştiu.

Am fost neplăcut surprinsă să văd bateriile oxidate de la chiuvetă şi de la duş, cam ciudat pentru un hotel nou. Am curăţat şi dezinfectat cu materialele aduse de acasă chiuveta şi toaleta pentru a le putea folosi. Am stropit cu dezinfectant bateriile, care s-au făcut şi mai naşpa, dar măcar aşa am avut curaj să le ating. Am stropit cu mult spirt pe jos pe gresie şi în cabina de duş în care am intrat apoi cu papucii. Am avut apă fierbinte şi am făcut un duş scurt şi reconfortant, dar nu ştiam cum să ies mai repede de acolo.

Articolele de toaletă oferite au constat dintr-un săpun solid, săpun lichid la chiuvetă, gel de duş în cabina de duş, toate de cea mai slabă calitate şi un sul de hârtie igienică. În cabina de duş am găsit şi o sticluţă cu gel de duş, fără capac şi jumătate consumată, rămasă probabil de la cei care au trecut pe acolo înaintea mea :D. Nu a existat niciun fel de dezinfectant nicăieri în cameră, noroc că am avut eu destule.

În baie există şi un uscător de păr, dar nu l-am folosit.

În final, baia arăta mult mai curată decât la preluarea camerei :D.

Una peste alta, am reuşit să avem un somn odihnitor, camera asigurând o bună izolare fonică, astfel că traficul de pe drumul european nu ne-a tulburat somnul.

Restaurantul

A doua zi pe la 07. 20 am coborât să luăm micul dejun, inclus în preţul cazării, după ce cu o seară înainte aflasem că micul dejun se serveşte între 07.00-10.00, un program convenabil nouă, care doream să mâncăm şi să plecăm cât mai devreme. Am dus mai întâi bagajele la maşină, dar nu am predat imediat şi camera, oricum ora de check out era 10.00.

La recepţie era proprietarul mai în vârstă care, cu deosebită amabilitate, ne-a condus personal până în restaurantul aflat tot la parter în spatele recepţiei. Cred că i-a fost mai uşor să ne conducă la masă decât să ne explice cum să ajungem acolo :D.

După surpriza neplăcută legată de curăţenia superficială din cameră, dar mai ales din baie şi din balcon, aveam mari temeri legate de curăţenia din restaurant, fiind hotărâtă ca la cea mai mică suspiciune că nu ar fi totul în regulă să renunţ şi să plecimediat, putând ciuguli ceva în orice benzinărie de pe traseu, unde aş fi beneficiat şi de o cafea întotdeauna foarte bună. Din fericire, nu a fost cazul. Micul dejun se servea într-o încăpere spaţioasă, luminoasă, cu doar câteva mese distanţate mai mult decât corespunzător, iar la momentul sosirii noastre doar o masă era ocupată.

Mâncarea a fost servită în regim bufet, produsele expuse erau fie ambalate în cutiuţe individuale, cazul untului, mierii sau gemurilor, fie acoperite cu folie alimentară, cazul mezelurilor, brânzeturilor, ouălelor, măslinelor sau pepenelui roşu, dar de servit ne-am servit singuri, ca în vremurile bune. Pe mese existau sticluţe cu gel dezinfectant pentru mâini.

Varietatea sortimentală era destul de redusă, dar pentru noi a fost suficient şi cel mai mult a contat faptul că tot ce am mâncat a fost ok. De băut ne-au fost oferite lapte, suc de fructe la cutie de carton, limonadă (prea dulce pentru gustul meu) şi ceai turcesc, mereu foarte bun. Văzând că sala de mic dejun se continua cu o terasă a cărei uşă era încuiată, am întrebat dacă pot ieşi să fumez pe terasă, iar patronul mi-a deschis larg uşa acesteia şi imediat mi-a adus şi două scaune, chiar dacă soţul meu nu intenţiona să-mi ţină companie la fumat. Terasa era foarte spaţioasă şi frumoasă, încă neamenajată, şi mi-ar fi plăcut să mănânc acolo la soare privind prin curţile vecinilor, ca la noi la ţară, însă noi ne grăbeam să plecăm spre destinaţia noastră de vacanţă. Stând pe terasă, am tras cu ochiul şi în bucătărie, unde era curat şi ordonat. Soţia proprietarului, cu masca pe faţă, curăţa farfuriile murdare şi le punea în maşina de spălat vase.

Altele

Hotelul oferă internet wireless gratuit, logarea făcându-se cu o parolă care era afişată la recepţie. Asta în teorie doar, pentru că de logat m-am logat, dar netul nu a funcţionat neam, nici măcar cât să-mi verific mesajele primite pe mail, nici în cameră şi nici pe terasa restaurantului. Pentru mine nu a fost o problemă, deoarece am folosit cartela turcească cu internet primită cadou de la un prieten de pe AFA căruia îi mulţumesc acum încă o dată :*.

Hotelul nu are clasificare pe booking, dar după dotări şi din experienţa proprie în materie de hoteluri de tranzit, eu l-aş aprecia cam la trei stele.

Am apreciat poziţionarea hotelului, avantajoasă pentru noi, amabilitatea personalului cu care am interacţionat, faptul că se străduiau să ne mulţumească, dar nu pot trece cu vederea minusurile importante la capitolul curăţenie şi faptul că mi-a fost tare frică să nu mă îmbolnăvesc acolo. Totul este bine când se termină cu bine, dar eu nu cred că voi reveni la acest hotel şi NU îl recomand.

De asemenea, preţul de 50 de euro mi se pare prea mare pentru cele oferite. Dacă nu-şi angajează o menajeră harnică şi responsabilă, hotelul va fi tot mai ocolit de turişti, cu toată apropierea sa de plajă, zona nefiind totuşi una turistică de interes pentru străini şi ar fi păcat de investiţiile făcute.

---

VIZUALIZĂRI: 1558 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI