ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 08.05.2017
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Râmnicu Vâlcea
ÎNSCRIS: 28.06.12
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
APR-2017
DURATA: 2 nopți
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
la PMM* = 28 EUR
*PMM = Preț Minim MEDIU / Cameră, în cursul anului

TIMP CITIRE: 6 MIN

Agropensiunea Cosette - recomand

TIPĂREȘTE

În weekendul de 1 mai am petrecut un sejur foarte frumos în judeţul Alba. Am căutat o pensiune despre care nu s-a mai scris nici un articol pe AmFostAcolo (câştigasem un premiu anul trecut) şi am dat de pensiunea Cosette, denumită astfel după personajul din romanul Mizerabilii, de V. Hugo.

Am luat legătura telefonic cu cei de la pensiune şi spre norocul nostru cineva renunţa-se la rezervare şi aşa s-a găsit o cameră pentru noi.

A venit ziua plecării, traseul pe care l-am urmat a fost următorul: Râmnicu Vâlcea – Sibiu pe DN 7, destul de liber şi cu un carosabil bun, apoi pe autostrada A1 până la Sebeş, mai departe Alba Iulia pe DN1, înainte de a ajunge la Teiuş am virat la stânga spre localitatea Galda de Jos, iar de aici încă puţin până în satul Benic.

Pensiunea Cosette se află în satul Banic care aparţine de comuna Galda de Jos. Coordonatele GPS ale locaţiei sunt următoarele: N – 46.217286 şi E – 23.589314, iar adresa este strada Principală, numărul 196A.

Am ajuns la pensiune pe la ora 19 (drumul este asfaltat până la poartă), am parcat maşina în curtea locaţiei. Ne-a întâmpinat doamna Lili (propietara) împreună cu un frumos căţeluş (mai are doi câini mai mari pe care îi ţine închişi). După urările de binevenit, doamna ne-a condus în camera noastră, ne-a mai povestit câte ceva apoi ne-a lăsat să ne odihnim.

Pensiunea

Înainte de a intra în cameră să vă povestesc cum arată pensiunea. Aceasta s-a deschis în septembrie 2015 şi este o clădire cu două nivele (parter şi etaj). Curtea din faţă este puţin în pantă, dar este terasată şi ornată cu bun gust. Pe terasa de sus se află un car din lemn. Pe celelalte terase sunt o mulţime de flori, pitici şi animale din porţelan, o roabă, măsuţe si scaune din lemn lăcuit. Toate aleile sunt luminate seara cu lampi solare. La intrarea în clădire te întâmpină o statuie din piatră care îl înfăţişează pe Buda. Pe toată lungimea cladirii sunt asezate jardiniere cu flori (din păcate noi nu le-am prins înflorite). Interiorul este frumos amenajat, o îmbinare între rustic şi modern. La parterul clădirii se află trei camere duble matrimoniale iar la etaj o cameră dublă şi una triplă. Camerele de la etaj au pe tavan ferestre prin care, în serile senine, se pot vedea stelele. Mirosul în întreaga pensiune era unul plăcut, datorat unor odorizante care au funcţionat tot timpul. Pentru ocuparea timpului liber se pot practica jocuri de societate gen table, şah şi rumy. Dacă aveţi noroc puteţi vedea şi un superb căluţ în curtea vecină (noi l-am văzut).

Camera

Camera pe care am primit-o se află la primul nivel. Cum am intrat în ea am dat de un miros plăcut. Totul era curat. Camera nu este foarte mare, dar nici mică are 15 m2 conform booking. Pe unul din pereţi se află un pat mare matrimonial încadrat de două noptiere iar deasupra lui se află două veioze. În faţa patului se află o măsuţă încadrată de doua scaune, pe care stă un televizor cu ecran plat ce a funcţionat foarte bine. Tot pe măsuţă am găsit şi o bombonieră (plină cu bomboane). În cameră mai este un sifonier, o oglindă şi un cuier pentru haine. Mirosul plăcut din cameră este produs de câteva beţişoare parfumate. Camera, ca de altfel toate de la parter, au o uşă care dă direct în curte, nemaifiind nevoie de a trece prin pensiune dacă doreşti să ieşi afară. Pe jos în cameră se află parchet din lemn. Wi-Fi a funţionat foarte bine şi ne-a fost de mare folos. Camera nu are aparat de aer condiţionat, când am fost noi nu a fost nevoie.

Baia

Este destul de mare şi curată. În dotările acesteia se găsesc următoarele: cabină de duş, foarte bine lipită de podea (nu a ieşit deloc apa afară), o chiuvetă modernă cu oglindă, covor şi vas wc. Ca şi consumabile am primit două sapunele, două pliculeţe de şampon, la duş era săpun lichid şi hărtie igienică. Tot pentru baie am primit şi patru prosoape. La duş a fost apă caldă tot timpul.

Restaurantul

Cum v-am spus terenul se află în pantă, iar restaurantul este la demisol. De fapt e parterul pensiunii vazută din spate. Când priveşti pensiunea din faţă nu se vede restaurantul. Ca să ajungi la restaurant de la parterul pensiunii trebuie să cobori pe scări. În restaurant sunt patru mese. Aici am servit micul dejun şi cina. Restaurantul beneficiază şi de o terasă largă unde poţi servi masa, admira colinele înverzite din împrejurimi şi curtea pensiunii. Acesta funcţionează în regim închis, doar pentru clienţii pensiunii. De asemenea, se pot servi băuturi alcoolice si răcoritoare.

Mâncarea

A fost foarte bună. În prima zi am fost singuri la micul dejun. Era o masă pregătită pentru noi, unde pe un patlou erau aranjate brânză, mezeluri asortate, legume (unele din grădină). Acestea au fost servite pe un platou din lemn iar omleta a fost adusă într-o farfurie tradiţionala din lut. Am mai primit ceai, unt, dulceaţă de casă, miere, patru tipuri de pâine (cu seminţe, neagră, chifle şi albă) şi cafea. A fost foarte mult pentru două persoane. A doua zi la micul dejun (pensiunea era plină) s-a servit bufet suedez. Au fost cam aceleaşi produse ca-n prima zi plus slănină de casă =)), pâine în ou (frigănele), iaurt, prajituri şi fructe.

La restaurant se poate servi şi cina (contra cost). La cină doamna Lili ne-a pus să alegem dintre trei feluri de ciorbe (fasole verde, perisoare, salată verde). Noi am ales ciorba de salată verde (foarte delicioasă). Înainte să ne aducă ciorba am primit pe masă două sticle, una cu vişinată şi una cu vinars (ţuică) din care am putut consuma cât am vrut (nu am făcut exces). De altfel la fiecare masă erau astfel de sticle. La felul doi am primit sarmale cu carne afumată şi smântână. Sarmalele au fost servite într-un vas tradiţional de lut şi de acolo am mâncat cât am putut fiecare. Apoi la desert am primit chec şi negresă. Toată mâncarea a fost delicioasă.

Curtea din spate

De la gazda noastră am aflat că acesta are 1,1 hectare, e imensă. Aici sunt plantaţi mai multi pomi fructiferi. Turiştii au voie să se plimbe peste tot. Tot în curte se află un hamac unde te poţi relaxa, bănci din lemn, trambulină pentru copii, căsuţe din lemn, etc.

Gazda

Pot spune că domna Lili este gazda perfectă. De când am ajuns ne-a întâmpinat cu bucurie, ne-a povestit despre zonă, despre viaţa ei, la masă era atentă să nu ne lipsească nimic. În cea de-a doua seară, pentru că a plouat puţin, a dat drumul la centrala termică deşi după părerea noastră nu era nevoie.

Împejurimile

Pensiunea se află între dealurile munţilor Trascău. Chiar peste drum de pensiune se găsesc ruinele fostei biserici catolice din sat, apoi la 4-5 kilometri se află Băile Romane. Tot în zonă se află Cheile Galdei, puţin mai departe lacul Iezerul Igielului. La vreo de 20 kilometri de pensiune am găsit cele mai spectaculoase Chei pe care le-am văzut până acum, Cheile Râmeţului, dar despre toate acestea în alt articol.

Vă recomand această pensiune.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de zlatna in 08.05.17 09:08:00
Validat / Publicat: 08.05.17 10:21:48
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 4566 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

6 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (zlatna); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
IMPORTANT: Eventualul drept la replică din partea proprietarilor este BINEVENIT, ÎNCURAJAT și SALUTAT, fiind esențial pentru formarea unei opinii în cât mai completă cunoștință de cauză. Proprietarii sau reprezentanții unitătilor de cazare își pot exercita dreptul la replică fie scriind un ECOU la acest articol, fie inițiind un articol nou, cu titlul "Dreptul la replică".
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P03 partea din faţă a pensiunii cu butucii din lemn
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 42950 PMA (din 47 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
  • AŢI PUTEA rezerva o cameră aici, prin booking.com — la un preț mediu (media pe întreg anul) de 28.80 EUR pe cameră

  • ECOURI la acest review

    6 ecouri scrise, până acum

    webmasterX
    [08.05.17 10:21:20]
    »

    Bună recomandarea

    Mutat în rubrica "AgroPensiune Cosette [Benic], ALBA IULIA" (nou-creată pe sait)

    -

    Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

    Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)

    zlatnaAUTOR REVIEW
    [08.05.17 10:25:28]
    »

    @webmasterX: E puţin mai jos de locul indicat de dv. Coordonatele corecte sunt cele indicate de mine în articol adică: N - 46.217286 şi E - 23.589314.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    elviramvio
    [08.05.17 10:27:28]
    »

    @zlatna:

    Primul vot, dat cu placere. Sincer, dintre poze m-a atras Buda - credeam ca doar eu am in zona casei si astfel de lucruri, interesante de altfel- restul tu intelegi ca nu am timp sa le vad acum dar oricum am ales cazarea la favorite caci avem si noi un gand cu zona si atunci revin la articolul tau.

    Vacante placute (astept un articol cu parerile voastre despre o cazare de care am vorbit candva, stii tu) !

    zlatnaAUTOR REVIEW
    [08.05.17 10:39:05]
    »

    @elviramvio: Mulţumesc pentru vizită şi vot. Mă bucur că ai trecut pensiunea la favorite, vă recomand să mergeţi aici, se merită. Pensiunea e la marginea satului, e linişte, gazdele de treabă, iar zona este una mirifică.

    Eu 20 de ani m-am trezit cu munţii Trascău în faţa ochilor dar nu i-am exploarat decât în zona Zlatna, ce am descoperit aici m-a uimit.

    Toate cele bune şi drum bun.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    mishu
    [08.05.17 14:06:42]
    »

    @zlatna: Foarte inspirata alegere si de acum va figura si in lista AFA. Ai descris frumos totul astfel incat cred ca acum stim aproape tot.

    Felicitari, votat cu mare drag.

    zlatnaAUTOR REVIEW
    [08.05.17 14:12:08]
    »

    @mishu: Mulţumesc pentru vizită şi vot.

    "Foarte inspirata alegere si de acum va figura si in lista AFA. "

    Da, chiar mă felicit pentru alegerea făcută iar de acum încolo şi membri AFA au aflat despre ea şi poate unii îi vor trece pragul. Din păcate nu se organizează Craciunul aici ar fi fost frumos şi iarna în zonă cu tradiţiile de aici.

    Toate cele bune şi multe concedii plăcute.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    elviramvio, mishu, zlatna

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 3.1523218154907 sec
    ecranul dvs: 1 x 1