ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 07.04.2013
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Timisoara
ÎNSCRIS: 28.06.10
STATUS: PREMIUM
DATE SEJUR
JUL-2010
DURATA: 13 nopți
familie cu copii
2 AD. + 1 COPII -- v: 9

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
PLAJA şi MAREA:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut

TIMP CITIRE: 12 MIN

Aeolos Mareblue Beach Resort - Vacanțe fără griji

TIPĂREȘTE

Am petrecut două concedii minunate aici, în 2009 și în 2010. În 2009 din 17 până în 29 iunie, deci 12 zile (în bungalowul nr. 1116), iar în 2010 am făcut rezervarea inițial pentru 10 zile, iar apoi ne-am prelungit sejurul cu încă 3 zile. Sejurul din 2010 a fost din 19 iulie până în 01 august, în bungalowul nr. 2908. În total am stat 25 de zile în cele două vacanțe petrecute în acest loc minunat.

Din port trebuie găsit drumul spre Lefkimi, iar complexul se găseste la vreo 10 km de Corfu Town, spre sud, pe coasta estică a insulei. În primul an ne-am învârtit destul de mult până am găsit drumul, deoarece ˝Roboțica˝ noastră (GPS-ul) era ˝moartă˝. Am întrebat câțiva localnici, apoi o doamnă amabilă ne-a spus să urmăm mașina ei și astfel ne-a scos la liman. Din port se iese spre dreapta și se merge după indicatoarele de Lefkimi.

Complexul este construit pe o colină (nu este recomandat celor cu probleme locomotorii), într-o uriașă grădină. Este compus dintr-o clădire principală și din numeroase bungalowuri. În clădirea principală este recepția, restaurantul și un hotel pe 2 nivele. Nu știu câte camere are hotelul pentru că nu am stat decât în bungalowuri, oricum nu foarte multe. În total în complex sunt 310 camere. Camerele hotelului au câte un pat dublu si unul single, la fel ca si bungalowurile. În unele bungalowuri, la parter, sunt așa-numitele family suite, încăperea cu patul dublu fiind despărțită de încăperea cu două paturi single printr-un glasvand.

Bungalowurile au mobilierul destul de vechi, aceasta fiind după părerea mea singura deficiență a acestui resort. În afară de paturi, care au așternuturi curate și saltele bune, mobilierul este completat cu un dulap încăpător și cu o comodă pe care este pus televizorul (multe posturi grecești, noi am urmărit numai Euronews, deoarece în 2010 a fost nebunia cu greva benzinarilor...). În bungalow am avut de fiecare dată un minifrigider, suficient de încăpător cât să ții apă sau băuturi răcoritoare la rece. Există instalație de aer condiționat, care funcționează numai atunci când ușa balconului este închisă. Pe jos este gresie și nu sunt covoare. Nu există plase de țânțari, așa că ar fi indicat să aveți un aparat contra țânțarilor, care seara încep sa deranjeze.

Baia este cu duș sau cu vană, prosoapele se schimbă la 1-2 zile, iar așternuturile la 3-4 zile. În primul an, ˝m-am înfipt˝un pic în cameristele care făceau figurație, iar după acest episod nu am mai avut probleme.

Majoritatea camerelor au vedere spre mare, toate au balcon, în care este o masa de plastic și doua scaune. Balcoanele oferă destulă intimitate, nu vezi în balconul vecin decât dacă te apleci mult peste balustradă.

În clădirea principală, lângă recepție, se găsește barul principal. Este deservit de 3-4 barmani, noi l-am numit ¨barul lui Nikos¨, după numele celui mai simpatic dintre barmani. Din bar se poate ieși pe o terasă cu vedere catre mare, unde era o adevărată plăcere să savurăm câte un cocktail Margarita înainte de cină, urmărind numeroasele avioane care se pregăteau de aterizare (aeroportul este foarte aproape, iar avioanele zboară la joasă altitudine în dreptul complexului). Fac o paranteză: cei care doresc sa vadă spectacolul decolărilor sau aterizărilor pe/de pe aeroportul din Corfu, trebuie să meargă la Kanoni, pe colina de unde pot vedea spectacolul oferit de avioane, în timp ce savurează o cafea la una dintre terasele de-acolo. Este cu siguranță un spectacol care nu trebuie ratat.

În holul cu recepția și cu barul lui Nikos mai sunt vreo două magazine cu suveniruri și o terasă într-o mică curte interioară, numai bună pentru fumători. Din acest hol se coboară în restaurant. Din restaurant se iese la piscina mică (pentru copii), tot acolo fiind și mini-scena unde au loc spectacolele pe care în fiecare seară, mai puțin duminica, le oferă echipa de animație Dolce Vienna Entertainment. Aici, la piscina, mai este un bar mic. Piscina pentru adulți este în cu totul altă parte, în mijlocul complexului, între bungalowuri. Barul de la această piscină are o terasă cu câteva mese și fotolii, care oferă o priveliște minunată catre mare.

Toate mesele sunt in regim all-inclusive. Despre asta s-ar putea scrie un review separat, dar mă voi limita la informațiile de bază.

Micul dejun se servește numai în restaurantul principal, între 7:30 și 10:00. Găsești cam orice ți-ai putea dori: ouă fierte sau ochiuri sau prăjite (gaigană, cum se zice la noi în Banat) sau omletă... Mai multe sortimente de mezeluri, cremvurști, bacon prăjit, cârnăciori, etc. Mai multe sortimente de iaurt, multe feluri de brânzeturi și cașcaval, 3-4 sortimente de măsline, roșii, castraveți, salate pe care le puteai prepara după gust și imaginație (ardei, ceapă, fasole albă și roșie, morcovi, țelină, 3-4 dresinguri, maioneză)... repet, cam orice ai fi dorit găseai. Puteai alege mai multe feluri de cereale sau croisante sau clătite, pe care le făcea în fiecare dimineață un bucătar, spre încântarea fiicei mele... Gem, dulceață, prăjituri... Lapte cald sau rece, ceai, sucuri naturale, cafea neagră (se aducea în termosuri speciale, ca niște carafe și era foarte bună...), sucuri la dozator... Îmi pare rău că n-am făcut fotografii, pe-atunci nu mă gândeam că într-o bună zi ar putea fi de folos.

Prânzul se servea între orele 12:30 și 15:00 în restaurantul principal sau între 12:30 și 14:30 la restaurantul Zephiros, de pe plajă. În restaurantul principal erau 2-3 feluri de supă, aceeași diversitate în ceea ce privește salatele, carne de porc, pui, câteodata cotlete de berbecuț, fie la grătar fie la tavă, ficat de porc la grătar, file de pește la tavă, scoici, diverse garnituri (cartofi rumeni la cuptor sau prăjiți, orez, ciuperci, legume sotate, etc.), musaca, pastițio (o budincă de paste cu brânzeturi, la cuptor, cu sos bechamel – aici specialiștii poate mă vor corecta). Mai puteai servi paste bolognese sau carbonara, dar pentru paste era mai indicat să le servești la restaurantul de pe plajă, unde bucătarul Iorgos făcea un adevărat spectacol. Deserturile erau multe și... frumoase: baclavale, mai multe sortimente de prăjituri mărunte, dar și torturi întregi, mai multe sortimente de înghețată, fructe... Era o nebunie! De băut erau sucuri la dozator (sifon, Fanta, Cola, Sprite), suc natural de portocale, de mere, vin alb și vin roșu, (erau la niște dozatoare în formă de butoiaș, dar erau foarte bune), bere draft Lowenbrau. Restaurantul de pe plajă se deschidea la 10:30, iar de pe la ora 11:00 se serveau cârnăciori în foietaj, bucăți de pizza, cartofi prăjiți, fructe (lubeniță, mere, piersici, portocale, kiwi). Începând cu ora 12:30, la acest restaurant se deschidea ˝ pasteria˝: erau 3-4 feluri de paste (spaghetti, penne, tortiglioni sau farfale), iar combinatia de ingrediente o stabileai singur, după bunul plac. Bucatarul lua una dintre tigăile uriașe, o punea pe foc, punea ceva ulei la încins, apoi te întreba ce dorești: ceapă, ardei, porumb, vreo 2 feluri de șuncă, erau vreo 10 ingrediente din care putei alege. După ce le călea un pic, te întreba cu ce dorești să le flambeze: uzo, vodkă sau coniac. După ce le flamba, te întreba ce fel de sos dorești: de roșii sau de smântână. Dacă doreai paste bolognese, punea carne tocata, apoi sos de roșii. În 10 din cele 13 zile am mâncat prânzul la acest restaurant și am avut parte de niște porții foarte gustoase. Servirea la restaurantul de pe plajă este gen ˝împinge tava˝, se făcea coadă imediat ce se deschidea, dar chiar dacă trebuia să aștept câte 10-15 minute, nu mă plictiseam deloc, datorită spectacolului pe care îl făcea simpaticul bucătar.

Cina se servea numai în restaurantul principal, începând cu ora 19 sau 19:30, nu mai țin minte. Noi mergeam la deschidere întotdeauna, deoarece la ora 20:00 începea mini-disco și copila noastă era prima la program! În general erau cam aceleași feluri ca la prânz (adică de toate), așa că nu mai detaliez. Bucătarul-șef, destul de tinerel, ieșea în sală foarte des, să vadă ce mai lipsește și ce mai este necesar (cum se golea câte o tavă, imediat era adusă una plină).

În fiecare seară, începând cu ora 19:30, la restaurantul de pe plajă se poate lua cina în sistem ˝a-la-carte ˝. Nu se plătește nimic în plus, decât dacă se dorește consumarea altor băuturi decât cele care sunt la all-inclusiv (de exemplu vin îmbuteliat, etc.). Este necesară programarea prealabilă cu cel puțin o zi înainte, care se face seara, la restaurantul principal.

Barul de pe plajă, deservit de Violeta, o bulgăroaică simpatică, se deschidea la 10:30. La aceeași oră se deschideau și barurile de la piscină. Toate se închideau la ora 18:00. Aici se găseau ouzo, vodka, coniac tequilla, rom, lichioruri, toate de producție autohtonă. Violeta facea cel mai bun cocktail Margarita, îl bătea pe Nikos la acest capitol, cafeaua era excelentă, la fel și berea. Nu mi-a plăcut că și pe plajă și la piscină, berea se servea în păhărele de plastic de 150 sau 200 ml, numai la barul lui Nikos se servea în pahare de sticlă de câte 400 ml. Violeta îi prepara fiicei mele un fel de cocktail, din suc de portocale și sirop de grenadine (roșu), paharul era bicolor, iar micuța mea era încântată.

Barul lui Nikos are program all-inclusive până la ora 23, de la acea oră până la ora 01 se plătește consumația, iar la ora 01 se închide.

La barul de pe plajă, se dădeau prosoapele de plajă, gratuit. La check-in am plătit la recepție o garanție de 10 €/persoană, am primit un tichet, în schimbul căruia am primit prosopul de plajă. Acesta putea fi schimbat zilnic, fără costuri suplimentare. În ultima zi, când am predat prosopul, am primit tichetul de la Violeta, iar la recepție am primit garanția în schimbul tichetului.

Complexul are plajă proprie. Accesul la /de la plajă se face coborând/urcând destul de multe trepte. Din acest motiv am zis că nu recomand acest complex persoanelor cu probleme locomotorii. Pentru ceilalți este perfect, că așa se mai ard din calorii. Între complex și plajă este șoseaua, dar accesul la plajă se face printr-un mic tunel, astfel încât șoseaua nu deranjează deloc. Plaja are o lungime de vreo 200 de metri și o lățime de 8-12 m, încap cam trei rânduri de umbrele și șezlonguri. Intrarea în apă este lină, dar sunt ceva pietre, mai multe în partea de sud a plajei și mai puține în partea de nord. Noi am avut papuci speciali de intrat în apă, dar nu i-am folosit decât de vreo 2 ori.

În partea de nord, plaja este mărginită de un tobogan cu apă – bucuria copiilor. În dreptul toboganului este un ponton din lemn, pe care încap vreo 6 șezlonguri. În partea de sud a plajei, este un dig de vreo 20m, perpendicular pe plajă, pe care, de asemenea, se pot așeza șezlonguri și umbrele.

Pe plajă, lângă terasa barului, se află Miniclubul copiilor. Programul este de la 10 la 12 și de la 15 la 17 în fiecare zi, mai puțin duminica. Copii se predau și se preluau pe bază de semnătură. Fiica mea a fost aproape în fiecare zi acolo, au cântat, au dansat, au fost la piscina copiilor, au jucat polo, dar și fotbal, au pictat pe pânză dar și pe pietre... Nu s-a plictisit deloc. De copii aveau grijă două fete din echipa de animație, Amy din Anglia și Noelia din Argentina. Se înțelegeau în engleză și... prin semne. Adulții puteau să joace ˝boccia˝ (se dă cu bila cât mai aproape de o bilă mică, cum juca Louis de Funes într-unul dintre filmele sale...), apoi volei pe plajă sau ping-pong. Meshi avea activitate la piscină, se făcea gimnastică în apă, etc.

În fiecare seară, excepând duminicile, echipa de animație Dolce Vienna Entertainment avea program pe scena de lângă piscina copiilor. Echipa era condusă de Jack și din ea făceau parte Meshi (din Ungaria, din echipa anului 2009 rămăsese numai ea și Jack), Amy, Noelia, Martin (din Argentina) și încă un tânar francez. Între 20:00 și 20:30 era mini-disco, scena se umplea de micuți de toate vârstele și de toate națiile. Seara continua cu câte două partide de bingo (opțional, 2 €/bilet), iar apoi începea spectacolul propriu-zis. A fost seară grecească, cu muzică și dansuri populare, într-o altă seară a făcut spectacol un fachir, care a stat pe cuie, pe cioburi, a înghițit flăcări, etc. Tinerii din echipa de animație au făcut în câteva seri spectacole de revistă, unele reușite, altele mai puțin, au dansat ca Lords of the Dance, etc. În fiecare seară, după spectacol, programul se termina cu trei dansuri: Follow the Leader, La Vaca și încă o piesă cu influențe grecești, (se pot vedea pe Youtube), la care participau toți cei prezenți. Fiecare seară se termina cu veselie și voie-bună, iar copiii cădeau lați, după câte o zi plină (pe sistemul: ˝Copii obosiți, părinți fericiți˝). Fac mențiunea că aceasta era singura posibilitate de distracție în acest complex, locația fiind oarecum izolată.

În apropiere se află Palatul Achillion al reginei Sissy, care poate fi vizitat. Se organizează croaziere de o zi (9:00 – 19:00) în insulele Paxi și Antipaxi, costul fiind de aprox. 20€/adult, copii cu reducere. O stație de autobuz către Corfu Town este chiar în fața complexului, programul autobuzului este afișat în stație, biletul costa 1,3 € / persoană.

Noi ne-am simțit foarte bine aici, de aceea am revenit și în 2010, după vacanța din 2009. Consider că raportul calitate/ preț este imbatabil, recomand ca rezervarea să se facă direct pe saitul complexului (marebluehotels.gr, apoi intrați pe Aeolos Mareblue Beach Resort și faceți rezervarea direct).

Voi posta fotografii din ambele vacanțe petrecute aici. Recomand acest resort celor care doresc să se odihnească și familiilor cu copii.

Vacanțe frumoase, tuturor!

P. S.

Trebuie să vă mai povestesc ceva, ca să vedeți cât sunt de atenți cu musafirii lor: în 2009, fiica mea a împlinit 8 ani în timpul sejurului nostru. Înainte de cină, am plecat la deal, într-o plimbare, sperând să ajungem la Palatul Achillion. După ce am urcat tot dealul, am realizat că palatul este mult mai departe și ne-am întors. Înainte de a merge spre restaurant, fetele mele au dorit să ia din cameră ceva haine, deoarece începuse sa sufle un vânt răcoros. Am deschis ușa camerei și am găsit pe jos un bilet, scris in engleză, care zicea să căutăm în frigider. Ce credeți că era în frigider? Un tort frumos, o felicitare în engleză, lumânărele și... chibrituri! Nu pot să descriu cât am fost de impresionați de acest gest și cu câtă bucurie l-am primit! Cu siguranță și aceasta a contribuit la decizia de a reveni în anul următor...


[fb]
---
Trimis de sosso in 07.04.13 04:24:41
Validat / Publicat: 07.04.13 07:30:52
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA.
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 5441 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

14 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (sosso); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Prima dimineață, în balcon, la răsăritul soarelui...
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 34400 PMA (din 37 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
  • rezervă o cameră la acest hotel, prin booking.com

  • ECOURI la acest review

    14 ecouri scrise, până acum

    ionescunic CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA
    [07.04.13 08:33:39]
    »

    Un review foarte frumos si plin de informatii utile pentru cei care isi doresc o astfel de vacanta, pentru care iti multumesc.

    Am o singura obiectie, dar care nu are legatura cu tine sau cu acest review, intre timp criza in Grecia s-a acutizat si conditiile de cazare si masa s-ar putea sa se fi schimbat un pic macar.

    In Corfu se afla mai multe resorturi de acest gen, resorturi pentru familii cu copii, axate pe odihna, distractie si relaxare, aceste resorturi au aparut doar in zone dezvoltate, aeroportul fiind de mare ajutor, turistii sunt adusi zilnic cu miile, de avioanele care nu au odihna, le-am privit si eu de pe terasa din Canoni, cum nu se opreau efectiv.

    danamandache
    [07.04.13 09:06:31]
    »

    Foarte frumos, este singurul review care m-a facut sa ma gandesc ca as putea incerca o vacanta in Grecia, fotografiile spun multe despre acea zona dar si impresiile sant de nota 10, ma incanta mai ales calitatea serviciilor si zona in care se afla hotelul.

    Felicitari pt felul in care ai stiut sa pui in evidenta acest hotel!

    sossoAUTOR REVIEW
    [07.04.13 11:21:05]
    »

    @danamandache: Iti multumesc. Sper sa fie util tuturor celor interesati.

    @ionescunic: Ai perfecta dreptate, m-am gandit si eu ca este posibil sa se mai fischimbat cate ceva...

    Despre avioane: sambata aterizeaza cate unul pe minut, intr-o jumatate de ora au aterizat 22 si au decolat 16. Cum or fi reusind sa se organizeze asa de bine? Ai vazut ca este o singura pista...

    Iti multumesc pentru apreciere.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    ionescunic CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA
    [07.04.13 14:20:11]
    »

    @sosso: cu placere, sigur ca am vazut, am filmat acolo si am facut zeci de poze cu avioanele, e foarte spectaculos.

    In prima vizita in Corfu am ajuns la semaforul din spatele aeroportului fara sa vreau si nu intelegeam de ce exista acel semafor daca nu e si o intersectie acolo, adica nu veneau masini din alta parte, drumul era drept, dupa 2 minute am inteles, cand un avion care decola si-a pornit reactoarele si masina mea aproape ca se ridica de la sol din cauza curentilor de aer...

    sossoAUTOR REVIEW
    [07.04.13 14:42:12]
    »

    @ionescunic: Exact asta am patit si noi la acel semafor! Abia dupa ce s-a incordat avionul am inteles pericolul...

    amero
    [07.04.13 17:34:07]
    »

    apreciez rew. ca fiind foarte util, cel putin ptr. familiile cu... copii chiar si cu marja de 2-3 ani de "criza". multumesc ptr. informatie

    doina
    [09.04.13 09:14:06]
    »

    Buna, SOSSO, vreau sa-ti multumesc ptr acest review detaliat si foarte util, dupa cum ai vazut, au fost si altii interesati si ti-au apreciat munca si rabdarea cu care ai scris.

    In urma impresiilor tale m-am hotarat si mi-am rezervat la acest hotel, astfel ca o sa revin si eu cu un review la intoarcere; hotelul are pret/ calitate rezonabil, eu cautand liniste, soare, plaja cu sezlonguri si o cafeluta sau berica la plaja, asa incat sa nu am grija mancarii.

    Te-as mai intreba daca inchiriez o masina sa ma, plimb crezi ca ma descurc, si nu ma ratacesc, nu stiu cum se fac aceste plimbari ca nu am mai fost decat organizat, iar acum ne ducem cu avionul.

    Multumesc inca o data.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    sossoAUTOR REVIEW
    [12.04.13 23:48:53]
    »

    @doina: Imi cer scuze că-ți răspund cu întârziere.

    Dacă vrei să explorezi insula, ai neapărată nevoie să inchiriezi o mașină. Noi nu am mers decât cu autobuzul in Corfu Town și în Benitses, deoarece GPS-ul nu a mai mers deloc și nu am vrut să mă rătăcesc. De altfel, m-am simțit atât de bine acolo, că nu prea am mai avut chef să plec niciunde.

    Anul acesta vom merge din nou, dar la un alt resort, sper ca în acest an să vedem tot ce este de văzut pe insulă.

    În ce perioadă mergi?

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    doina
    [13.04.13 09:21:19]
    »

    Buna, SOSSO, plecam in perioada01.07- 07.07.2013, cred ca vom proceda la fel si vom lua autobuzul, ca e cam nasol cu locurile de parcare am inteles, si nu vreau necazuri, sau daca ma voi simti bine in hotel ma voi odihni si eventual plecam intr-o croaziera, pe care o prefer, in pofida alergaturilor prin magazine.

    Oricum iti doresc sa ai un concediu la fel de reusit ca la acest hotel si iti voi urmari impresiile la intoarcere.

    Drum bun si multumesc.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    sossoAUTOR REVIEW
    [14.04.13 13:29:40]
    »

    @doina: Buna Doina. Noi vom fi în Corfu în perioada 22-29 iunie, apoi vom merge câteva zile în Lefkada. (mă gândeam că poate avem șansa de a bea o cafea împreună).

    Poți merge în croazieră în insulele Paxi și Antipaxi, este frumos, dar și prin magazinele de suveniruri din Corfu Town.

    Sper ca vacanța ta să fie pe măsura așteptărilor, voi urmări impresiile tale de-acolo.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    Alex_Macedo
    [16.04.13 11:34:44]
    »

    Tot hoinărind site-ul, după "grecoetisme" am dat (cu întârziere, cei drept... și scuze!), și de excelentul tău, review stimabile Sosso. Nu am nicio întrebare sau comentariu, tu acoperind tot ce m-ar interesa. Îmi pare rău că nu ne vom intersecta, eu fiind în aceeași perioada, în Ellada dar, pe continent.

    Cu, considerațiune.

    johnnyredlabel † CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA
    [16.04.13 21:45:14]
    »

    @ionescunic: Lasă ca-ți spun eu dacă s-a schimbat ceva...

    r0xyka_iubita*
    [07.06.13 21:36:30]
    »

    Felicitari pentru aceste informatii extrem de utile si pentru felul meticulos in care ai descris hotelul si imprejurimile. In cat timp ati ajuns la destinatie

    sossoAUTOR REVIEW
    [07.06.13 23:07:20]
    »

    @r0xyka_iubita: Îţi mulţumesc pentru aprecieri!

    De la Timişoara până la Igoumenitsa am facut aprox. 12 ore prima data si vreo 15 ore in 2010, dar atunci am stat vreo 3 ore la vama dintre Serbia şi Macedonia... Sunt 1070 km. Călătoria cu ferryboat ul durează aprox. 1.5 ore la, se pleaca la fiecare jumatate de ora.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    6 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    Alex_Macedo, amero, danamandache, doina, r0xyka_iubita*, sosso
    Alte impresii din această RUBRICĂAeolos MareBlue Beach Resort:
    INFO: Membrii AmFostAcolo beneficiază de oferte speciale pentru această destinaţie - Solicită o ofertă personalizată

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.05206298828125 sec
    ecranul dvs: 1 x 1