Vacanța în HALKIDIKI [peninsula] / GRECIA - impresii, păreri, recomandări [16 / 193]

Afișate impresii [151 - 160]
Archontiko Hotel 2 / AMOULIANI, insula [Athos]
  • IULIE, 2020
  • de: irina1991 [19.07.20]
  • RECOMANDĂ

Archontiko hotel, cazare ca la noi acasa

Am făcut rezervare, încă din luna octombrie, anul 2019, când COVID-19 nu era atat de mediatizat sau poate ca nu era atat de grav văzut. În ciuda acestui virus, am plecat din Medgidia, către Ammouliani, pe. 7 iulie, având în calcul cazare intermediar, o noapte, în Sandanski. Am ajuns pe 8 iulie la hotel, la ora 15. De cand am intrat in recepție am simtit un miros de curat, totul era pus la punct! Camera era minunată! Marele avantaj pe care noi l-am văzut este faptul [...] — vezi review [+5 poze]
Drumul spre Halkidiki / Cu mașina prin Peninsulă / #EXCURSII și CĂLĂTORII

În drum spre Elada

După neplăcerile cauzate pe de o parte de situația generată de pandemie și, pe de altă parte, de neplăcerile cauzate de agenție și de anularea altor două vacanțe, iată-ne, în sfârșit, pe drumul spre leagănul civilizației elene. Plecarea noastră era planificată pentru iunie, însă granițele nu erau deschise la vremea aceea. Astfel că am amânat călătoria pentru începutul lui iulie. De altfel, prietenul nostru grec ne-a comunicat că pensiunea se va deschide [...] — vezi review [+10 poze]
Simeon Hotel 3 / NIKITI / METAMORFOSI [Sithonia]

Vacanță relaxantă

Hotelul este amplasat foarte aproape de plaja, maxim 2 minute pe jos. In partea dreapta plaja este cu pietris si nisip in partea stanga este cu nisip si intrare lina in apa. Am mers la această plajă o singură dată. Camera este curata, destul de mica, dar suficienta pentru o familie cu un copil. Măsurile de prevenire a răspândirii COVID-19 se aplică cu strictețe, in sensul că :femeia de serviciu nu intra in camera decat la cerere. Prosoapele trebuie lasate la usa pt a fi schimbate. [...] — vezi review [+4 poze]
Xenios Dolphin Beach Hotel 3 / POSSIDI [Kassandra]

Hotelul romanilor in anul covid

Inainte de a incepe sa va povestesc experienta mea petrecuta la Dolphin Beach doresc sa fac o precizare, suma platita pt. 7 nopti AI (2 adulti + 1 copil 13 ani) este de 680 euro. Tot ce voi scrie mai jos o fac cu trimitere la suma platita pentru 7 nopti si o sa vedeti mai jos de ce-am vrut sa incep cu aceasta precizare prezentarea concediului din Grecia pe timp de COVID. Drumul: Deoarece ruta clasica a celor din banat/ardeal era imposibila (Serbia-Macedonia- Grecia), intrarea in Grecia [...] — vezi review [+9 poze]
Pensiunea Anna Xofi [Ormos Panagias] 3 / AGIOS NIKOLAOS [Sithonia]
  • IULIE, 2020
  • de: Denisa13 [09.07.20]
  • RECOMANDĂ

Vacanţă în vreme de Covid

La inceput de luna iunie ne-am trezit cu vacanţa anulată. Pensiunile la care făcusem rezervarea nu se deschid în această vară. Având în vedere situaţia actuală ne-am hotărât să alegem o zonă pe care o ştim bine, evitând astfel necunoscutele. Aşa ne-am decis să revenim în Sithonia. Am luat legătura cu gazdele trecute în speranţa că vom găsi o cameră liberă dar... nici ei nu au deschis în acest an. Ok... o iau de la capăt cu căutarea... trimit mail-uri şi primesc [...] — vezi review [+13 poze]
Descoperă Kallithea / KALLITHEA [Kassandra]
  • IULIE, 2020
  • de: ux115902 [06.07.20]
  • RECOMANDĂ

Totul la superlativ

Totul la superlativ De 2 ani de zile venim aici, ne cazam la Phaethon Apartments &Studios /curățenie in fiecare zi, prosoapele se schimba in fiecare zi, lenjeria de pat la 2 zile ai totul asigurat in camera balcon, totul excepțional De prețuri numai vorbim /mici in raport de luxul existent Recomandarea discutați cu Patronul personal (are nr afișat) nu faceți rezervarea prin Booking De servit masa dacă sunteți cu autoturismul, va recomand Restaurantul Amvrosia din Stațiunea [...] — vezi review [+7 poze]
Xalonia Villas [Odos Xalonia] [?] / AGIOS NIKOLAOS [Sithonia]
  • IUNIE, 2020
  • de: sdanutza [21.07.20]
  • RECOMANDĂ

O experienta minunata!

Xalonia Villas - o experienta minunata! Am ales si anul acesta ca destinatie de concediu Grecia, mai exact bratul Sithonia. Cazarea am gasit-o foarte usor, am trimis e-mail si a fost nevoie de 300 euro pt a o rezerva pe o perioada de 7 nopti. Vila este situata foarte aproape de un sat de munte, Agios Nicholaos, pe un deal de unde ai o priveliste de vis, cu un rasarit frumos! Aceasta are un living openspace cu bucataria, un dormitor si o baie foarte mare. La etaj sunt 2 dormitoare cu o [...] — vezi review [+5 poze]
Royalty Suites Sea Side [Nikiti] 3 / NIKITI / METAMORFOSI [Sithonia]
  • IUNIE, 2020
  • de: Coniss [26.06.20]
  • RECOMANDĂ

3*... mari!!!

Un hotel de 3 stele, cu tendințe serioase către 4* reale... Dupa un tur prin Kavala și Porto Koufo, ultimul stop a fost Nikiti și hotelul Royalty Suites Sea Side. Scorul de pe alte site-uri de gen promitea... La fața locului lucrurile erau exact la fel, poate chiar si mai mult. Incerc sa fiu scurt. Hotelul are 2 corpuri de cladiri. Primul rând cele cu nr 300 sunt pe linia marii. Cele din spate cu 100 si 200 (acesta reprezentând nr camerelor) in spate. Camerele de la parte duble [...] — vezi review [+12 poze]
Porto Koufo Hotel [Porto Koufo] 3 / TORONI [Sithonia]
  • IUNIE, 2020
  • de: Coniss [21.06.20]
  • RECOMANDĂ

Pozele promiteau...

Am vrut o locație cu vedere completă catre mare. Tot "răscolind" netul, am gasit Porto Koufo Hotel. Ajunsi aici, am avut camera destul de repede. Camera tipic si normala, nimic exagerat in plus sau minus. Vederea la mare este stopată de cei câțiva pomi din fața balcoanelor. Cu toate că am cerut inca fr la momentul rezervării etajul 2... am primit la et. 1. Plaja mică, 3 randuri de sezlonguri... dar indeajuns ptr cei cazați aici. Plaja cu nisip gen bob de orez. In apa pietre [...] — vezi review [+7 poze]
Flegra Palace Hotel 4 / PEFKOHORI [Kassandra]
  • SEPTEMBRIE, 2019
  • de: dani.mihu [22.09.19]
  • RECOMANDĂ

Flegra Palace, un hotel OK

Doar ce ne-am întors dintr-o vacanță de 7 zile petrecută în Pefkohori, Grecia, la hotelul Flegra Palace. Locația este interesantă, amenajată modern, unele zone chiar cu gust, au o piscină care domină curtea interioară, cu un bar care se prelungește frumos peste piscină, ca un fel de doc. Hotelul este curat, bine întreținut iar staff-ul (in special receptia) este prietenos și gata să te ajute. Noi am avut demipensiune - mic dejunul este același în fiecare zi: ouă [...] — vezi review [+19 poze]
    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2025 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • LOGAT? = NU (IntC=1)
  • pagină generată în 0.093265056610107 sec
    ecranul dvs: 1 x 1