Vacanța în FRANȚA - impresii, păreri, recomandări [50 / 142]

Afișate impresii [491 - 500]
Descoperă Cite de Carcassonne / CARCASSONNE

Trei patrimonii UNESCO: Canal du Midi, Carcassonne şi Les Causses et les Cévennes

După mai multe peripeţii, am reuşit să închiriem din Montpellier o maşină pentru 2 zile, una din ele dedicând-o în mare măsură celui de-al doilea cel mai vizitat oraş din Franţa (evident, după Paris) – Carcassonne. Totuşi am zis să profităm şi să vedem şi alte lucruri în drum, aşa că n-am ales autostrada A61/E80, ci D11-D5, pe malul Canal du Midi. Canal du Midi se întinde pe 240 km şi face legătura între Toulouse şi Agde sau Sète, oraşe la Mediterana (trecând [...] — vezi review [+28 poze]
Descoperă oraşul Sete / SETE

Sète, oraşul dintre ape

„Înghesuit” între lacul de coastă Etang (Bassin) de Thau şi Mediterana şi străbătut de canale, Sète este, cu cei peste 40 000 de locuitori ai săi, unul dintre cele mai importante porturi comerciale ale Franţei la Mediterana. Spre deosebire de multe oraşe şi sate din sudul Franţei, Sète nu se poat făli cu o istorie îndelungată. A fost înfiinţat „abia” în 1666, din ordinul regelui Ludovic al XIV-lea, care i-a cerut prim-ministrului Colbert să găsească locul [...] — vezi review [+28 poze]
La pas prin sudul Franţei / #EXCURSII și CĂLĂTORII

Puțină istorie și geografie și un strop de vin...

Pentru că în articolul meu anterior („Peripeţii la Perpignan”) am exagerat probabil cu detalii privind problemele pe care le-am întâmpinat cu transportul, vreau să dedic prima parte a acestui review unei prezentări generale a regiunii Languedoc & Roussillon. Ca formă administrativ-teritorială, regiunea Languedoc-Roussillon este cea mai sudică dintre cele 27 de regiuni ale Franţei. Oficial, capitala sa este Montpellier. S-a format în anii 1960 prin alipirea celor două [...] — vezi review
Descoperă Perpignan / PERPIGNAN

Languedoc & Roussillon - impresii. // (I) - Peripeţii la Perpignan

Am sosit la Perpignan cu autocarul [firmă comercială] după un zbor către Barcelona, unde am rămas peste noapte. Drumul cu autocarul a durat trei ore iar biletul a costat 21 de euro (mult mai ieftin, din câte ştiu, decât TGV-ul, care am înţeles că e în jur de 60 euro); la întoarcere aveam să plecăm din Montpellier plătind 25 de euro. Şi la dus şi la întors am fost controlaţi de poliţia franceză de frontieră, fapt care, recunosc, m-a surprins; mai mult decât atât, la [...] — vezi review [+16 poze]
Vacanța / city-break la Paris / PARIS

Paris in mai

Imi doream sa merg in Paris inca din copilarie, cand citeam in manualul de franceza despre Luvru, Notre-Dame si Versailles si pareau atat de indepartate; apoi de cand citeam Notre-Dame de Paris sau Mizerabilii sau de cand ma uitam la Cei trei Muschetari. Franceza a fost prima limba straina invatata si avea un farmec aparte, la fel si Parisul. Visul mi s-a implinit anul trecut, la inceputul lunii mai... Am ales hotelul Adagio Access La Defense Place Charras, unde cazarea pe o saptamana [...] — vezi review [+28 poze]
Cimitire pariziene faimoase / PARIS
  • MAI, 2014
  • de: Michi [21.06.14]
  • RECOMANDĂ

Père Lachaise versus Bellu

În ultima zi a sejurului nostru la Paris, -12 zile, 12 reviewuri- am vizitat pentru câteva ore cimitirul Père Lachaise, cel mai mare din oraş, atestat ca monument istoric din 1993. Intenţia noastră era să găsim mormintele românilor celebri: Enescu, Ana de Noailles, Marta Bibescu, Elvira Popescu şi mai de curând Virgil Ierunca, Nic. Penescu. Eram învăţată cu cimitirul Bellu care e ordonat, aleile sunt numerotate şi sunt alocate cuartaluri scriitorilor, artiştilor, [...] — vezi review [+25 poze]
Cartierul St.Denis / PARIS
  • MAI, 2014
  • de: Michi [21.06.14]
  • RECOMANDĂ

Catedrala necropolă St. Denis, 1200 de ani de regalitate

Am ajuns în Saint Denis cu metro 13 coborând la staţia Basilique de St. Denis. Oraşul este situat la 10 km de Paris făcând parte din suburbiile sale (banlieues). În 2009 avea o populaţie de 110000 locuitori. Dintre aceştia predomină imigranţii 35% dar dacă se ţine seama de a doua şi a treia generaţie, procentul e de cel puţin dublu. Rata criminalităţii (incidente de tot felul) este dublă faţă de media Franţei, adică 150 cazuri/ an faţă de o medie în Franţa de 80 la [...] — vezi review [+36 poze]
Descoperă Fontainebleau / Fontainebleau
  • MAI, 2014
  • de: Michi [19.06.14]
  • RECOMANDĂ

Fontainebleau, ˝castelul secolelor˝ (Napoleon)

Fontainebleau este un orăşel în regiunea Ile-de –France, departamentul Seine et Marne cu o populaţie de 18000 locuitori, situat la 55 km de Paris. Am luat trenul Transilien din gara Lyon şi am ajuns în cca 40 minute în gara Fontainebleau-Avon. Trenurile pleacă din jumătate în jumătate de oră. De aici cu autobuzul comunal nr. 1 care circulă din sfert în sfert de oră, în douăzeci de minute am ajuns la castel. De data asta nu ne-a costat transportul nici cu trenul, nici cu [...] — vezi review [+43 poze]
Descoperă Sevres / diverse#
  • MAI, 2014
  • de: Michi [17.06.14]
  • RECOMANDĂ

Sevres- oraşul ceramicii

Muzeul naţional de ceramică numit şi oraşul ceramicii se găseşte la intrarea în domeniul Saint Cloud din Sevres, departamentul Hauts-de-Seine. Din Paris se ajunge cu metro 9, staţia terminus Pont de Sevres, de la care se ia autobuzul 169,179 sau 171. Costul unui bilet de intrare în muzeu este de 6 eu şi gratuit în prima duminică a fiecărei luni. Muzeul face parte din Cite de la Ceramique şi este constituit dintr-un ansamblu de 25 de clădiri care ocupă 4 ha. în St. Cloud. În [...] — vezi review [+40 poze]
O zi în Cancale, paradisul stridiilor / #CĂLĂTORII
  • MAI, 2014
  • de: fetita [17.06.14]
  • RECOMANDĂ

Cancale - paradisul stridiilor

Cancale se gaseste in salba de statiuni Saint Malo-Mont Saint Michel, fiind recunoscut drept raiul stridiilor. Si asta deoarece stridiile sunt colectate direct din ocean, zilnic, in momentele de reflux. Orasul beneficiaza de una dintre cele mai mari/adanci/ maree (17 km se retrage apa), un fenomen absolut fascinant. Orasul e la inaltime, adica la 45 m desupra nivelului marii, insa Portul romantic e locul cel mai frumos. Evident are o faleza, marginita de localuri cochete. Recomand restaurantul [...] — vezi review [+1 poze]
  • Vezi MiniGhiduri AFA »» FRANȚA [200]
  • Ai fost și tu acolo? SCRIE IMPRESII
    • SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2025 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • LOGAT? = NU (IntC=1)
  • pagină generată în 0.063263893127441 sec
    ecranul dvs: 1 x 1