Vacanța în ATENA / GRECIA - impresii, păreri, recomandări [3 / 14]

Afișate impresii [21 - 30] de CĂLĂTORIE
Vacanța în Atena
  • SEPTEMBRIE, 2019
  • de: ANILU [29.09.19]
  • RECOMANDĂ

Prima vacanță pe cont propriu – la Atena

În sfârșit a venit vacanța mult așteptată, la Atena cu avionul! Nerăbdare, emoții, curiozitate și mai ales bucurie! Eram fericită că am reușit să organizez vacanța astfel încât să îmbinăm plimbarea cu relaxarea. Nu ne-am propus să vedem toată Atena, nici nu aveam cum, dar să vedem obiectivele principale, să ne bălăcim un pic și să ajungem și într-o insulă. Avem la Atena un prieten Bogdan, fost coleg de serviciu, care ne-a recomandat să ne luăm cazare pe [...] — vezi review [+32 poze]
Capul Sounion - Templul lui Poseidon
  • FEBRUARIE, 2019
  • de: irinad [12.03.19]
  • RECOMANDĂ

La Capul Sounion în aşteptarea unui fabulos apus de soare

Introducere Sounion este poezie, este unul dintre cele mai romantice locuri din Grecia, în stare să inspire orice artist sau măcar să-i sensibilizeze pe diletanți. Un promontoriu de stâncă suspendat deaspra mării privind către insule sau Peloponez. O operă de artă creată de natură pe care, demult, semenii noştri au ales să clădească un templu închinat zeului mărilor, Poseidon. Nu degeaba vestitul lord Byron, unul dintre poeţii englezi ce se îndrăgostise până peste [...] — vezi review [+33 poze]
Vacanța în Atena
  • NOIEMBRIE, 2018
  • de: Aurici [10.04.19]
  • RECOMANDĂ

Atena, încă o dorință împlinită

Am ajuns la Atena pe neprevăzute, din cauza unui bilet de avion foarte ieftin. N-oi fi plecat eu la sfârșit de noiembrie vreodată, dar toate pot să aibă un început, mai ales dacă biletul de avion este 19 EUR de persoană. La prețul bun s-a adăugat și un orar de zbor bun. La dus (sâmbătă dimineața), am aterizat pe aeroportul din Atena la 8,05, cu 25 de minute mai devreme decât trebuia, ceea ce nu ni s-a mai întâmplat cu ocazia altui zbor, iar la 9,45 ne cazam la hotel. Au [...] — vezi review [+76 poze]
'Opţionale' cu plecarea din Atena
  • NOIEMBRIE, 2018
  • de: Ioan Raita [24.01.19]
  • RECOMANDĂ

Șapte zile la Athena la sfârșit de noiembrie. Croazieră în Golful Saronic. Insula Poros.

Imediat ce am revenit pe vas, s-a servit masa de prânz pentru jumătate din totalul pasagerilor. Spuneam în articolul trecut, că desfășurarea excursiilor este foarte bine organizată până în cele mai mici amănunte. Acelaș lucru se întâmplă și cu masa de prânz. Pentru că numărul pasagerilor depășește mult capacitatea sălii de mese, prânzul se servește în două serii. Pentru asta, la îmbarcare, fiecare pasager primește, câte un tichet colorat în verde sau roșu. Astfel [...] — vezi review [+14 poze]
'Opţionale' cu plecarea din Atena
  • NOIEMBRIE, 2018
  • de: Ioan Raita [18.01.19]
  • RECOMANDĂ

Șapte zile la Athena la sfârșit de noiembrie. Croazieră în Golful Saronic. Insula Hydra

în momentul în care ne-am cazat, odată cu cartela de acces la cameră, recepționera, ne-a înmânat și niște materiale promoționale, respectiv o hartă a Athenei pe care sunt marcate punctele de interes turistic ale orașului și o broșură cu excursiile ce pot fi făcute pe perioada șederii acolo. Pentru a participa la o excursie, trebuie doar să anunți recepția cu o zi înainte în legătură cu preferința ta și a doua zi dimineață să fii în hol la ora 7.00, de unde vei [...] — vezi review [+21 poze]
Vacanța în Atena
  • NOIEMBRIE, 2018
  • de: Ioan Raita [25.12.18]
  • RECOMANDĂ

Șapte zile la Athena la sfârșit de noiembrie (2)

Grădina Națională, Templul lui Zeus Olimpianul și Colina Lykabettus au fost țintele vizitei noastre, în cea de a treia zi de ședere la Athena. Grădina Națională, cunoscută și sub denumirea de Grădina Regală, este un parc uriaș ce pornește din chiar partea dreaptă a clădirii parlamentului și se întinde pe o suprafață de opt hectare, până în apropiere de Templul lui Zeus Olimpianul. Construcția lui a început în anul 1838, la recomandarea familiei regale și a fost [...] — vezi review [+18 poze]
Vacanța în Atena
  • NOIEMBRIE, 2018
  • de: Ioan Raita [24.12.18]
  • RECOMANDĂ

Șapte zile la Athena, la sfârșit de noiembrie

Pe la începutul lui octombrie, am luat brusc hotărârea de a pleca undeva, pentru a nu lăsa să treacă un an, în care să nu fi ieșit măcar odată din țară. Pornind de la o ofertă ieftină de bilete de avion am decis să revedem Athena. Asta, pentru că de prima dată când am văzut-o, am hotărât să revenim acolo de câte ori va fi posibil, iar această hotărâre rămâne valabilă și în continuare, deși abia ne-am întors. Agenția cu care am contractat deplasarea, ne-a [...] — vezi review [+15 poze]
Vacanța în Atena
  • OCTOMBRIE, 2018
  • de: Dimosu [02.11.18]
  • NURECOMANDĂ

Atena turistica in 4 zile pline de soare in octombrie

Ziua 1: am aterizat la 18.30 dupa un zbor cu Wizz Air de o ora si jumatate de la Otopeni. Din aeroport am iesit dupa vreo 20 minute, fiind destul de mare si singurul din zona capitalei. Pana in oras am luat X95 cu capatul la Syntagma. De acolo am cumparat cartelele de transport pe 5 zile si am luat linia rosie a metroului 2 statii pana la Omonia. In 5 minute pe jos eram la Hotelul Phytagorian, o alegere buna tinand cont de raportul calitate / pret. Dupa ce ne-am cazat am ales sa servim cina la [...] — vezi review [+4 poze]
Vacanța în Atena
  • OCTOMBRIE, 2018
  • de: pacala_pm [30.10.18]
  • RECOMANDĂ

3 zile prin Atena!

După câţiva ani de concediu prin Grecia, a venit şi timpul de a vizita Atena. Perioada a fost 20-23.10. Eu cu soţia. Prin acest articol doresc să creionez unele activităţi ce pot fii făcute în Atena. Scriu strict în numele meu şi nu stau să dau explicaţii detaliate în privinţa obiectivelor. Sunt destule articole foarte bine scrise şi cu descrieri complete. Mi-am cumpărat bilete de avion de prin iunie, iar rezervare la hotel mi-am făcut inainte cu o săptămână de a pleca. [...] — vezi review [+11 poze]
Vacanța în Atena

Atena: vizite - cumparaturi - relaxare la mare

Pasionat fiind de filosofie si istorie sotul meu a venit cu ideea unei vacante in Atena unde sa imbinam atat relaxarea la mare cat si vizitarea obiectivelor turistice. Pentru ca anii trecuti am optat pentru pachete de vacanta complete, acum am ales sa ne cautam noi cazare, transport si sa ne descurcam pe cont propriu. Am gasit bilete la Wizz cu 250 euro pentru amandoi, si cazare la Hotel Nefeli (un hotel langa plaja Alimou) cu mic dejun inclus la 388.5 euro. Ne-am propus ca dimineata sa [...] — vezi review [+44 poze]
  • Vezi MiniGhiduri AFA »» ATENA / GRECIA [30]
  • Ai fost și tu acolo? SCRIE IMPRESII
    • SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.05262303352356 sec
    ecranul dvs: 1 x 1