Hai hui prin Pelion

TIPĂREȘTE

Desi nu aveam programata nici o iesire in luna iulie 2011, dorul de taramurile insorite ale Greciei ne-a ars atat de tare, incat in 3-4 zile am si pus la cale cu sotia mea, o noua minicavanta. Trebuia sa fie o destinatie ieftina si noua, ca sa merite cheltuiala, deci ce sa fie, ce sa fie? Sa fie: PELION. Era pe lista noastra mai de mult, dar acum s-a potrivit cel mai bine se pare.

Am cautat cazare tinand cont ca doream sa vizitam si Skiathos-ul inca o data, asa ca ne-am ales ca locatie, satul Platanias, in sud-ul Pelionului. Stiam ca de aici se fac excursii in Skiathos cu vasul Africana si speram sa fie si alte vase mici cu aceeasi destinatie.

Am cerut oferte de cazare la cateva studiouri si am primit repede un raspuns in limba romana, de la Charoula Apartments, cu pret bun, 35 euro/noapte. Interiorul arata bine si spatios, curtea cu gardina frumoasa, avea si piscina, deci ne-am inteles imediat, ba chiar ne-a scutit de trimiterea avansului pentru rezervare, avand in vedere ca mai erau 5 zile pana ajungeam in Pelion.

Am pornit la drum cu sufletul plin de bucurie ca revedem Grecia mai repede decat aveam in plan, adica la inceput de septembrie. Am oprit o noapte in Paralia Katerini la hotelul Colors, pentru ca dimineata urmatoare sa o dedicam vizitarii obiectivelor din zona Pieria, omise in alte vacante, si anume Castelul Platamonas, Paleo Panteleimonas (un sat traditional situat pe munte), Nei Pori sau Platamonas.

Dupa o masa copiosa in Nei Pori am pornit cu avant catre Platanias, prin Valea Tempi, gonind apoi pe langa Larissa spre Volos, ultimul mare oras din drumul nostru. Am traversat putin Volos-ul si ne-am inscris pe drumul Pelionului. Soseaua a fost o surpriza totala, la inceput marea ne-a insotit pe dreapta, apoi muntii ne-au cuprins cu totul. Serpentina dupa serpentina, paduri, flori, miros de plante de ceai, brazi, din cand in cand, marea care ne facea cu ochiul de jos, din golful Pegasitikos, soarele care se pregatea de apus si inrosea zarile. Tabloul perfect, un drum minunat, prevestind o vacanta spectaculoasa.

In jurul orei 19,00 am ajuns la destinatie. Cazarea s-a dovedit a fi una foarte reusita, nimic nu ne-a dezamagit. Alina, compatrioata noastra, ne-a condus in camera, am discutat putin despre zonele si plajele demne de vizitat, ne-a dat o harta si alte multe informatii utile. Am aruncat valizele si am iesit la plimbare, sa exploram putin Platania, plajele sale, sa vedem daca Africana este pe pozitii si ce program are si sa inhalam aerul autohton.

Normal ca de cate ori ajungi intr-un loc, dupa ce ai condus mult, esti obosit, nu vezi cu ochi prea buni imprejurimile. Africana avea program doar pentru a doua zi in rest nu se stia nimic si in acea seara am hotarat sa mergem a doua zi in croaziera, daca nu gasim un taxiboat ieftin de Skiathos.

Dimineata ne-am trezit devreme si eu am pornit vijelios catre Katigiorgi, un mic port aflat la 13 km de Platanias, in estul peninsulei, in punctul cel mai apropiat de Skiathos pentru a vedea oferta taxiboat-urilor. Drumul a fost foarte frumos si relativ scurt, am trecut printre brazi desi, am mers pe serpentine curbate, pe o sosea din ce in ce mai ingusta dar cu asfalt bun.

Katigiorgi numit si Agios Giorgios se gaseste la o distanta minima de 4km de insula Skiathos, care se vede foarte bine din port, la 7 km de Koukounaries si 17 km de portul Skiathos. Este un sat micut dar foarte dragut, binecunoscut pentru tavernele sale si plaja nisipoasa, dar micuta. Aici gasim un mic port natural unde se poate ajunge pe jos de pe plaja, sau cu masina urcand si coborand un deal destul de abrupt. In port am discutat cu un grec care mi-a spus care e treaba cu taxiboaturile. Se da telefon la dispecerat, care se afla in Skiathos si vine o barcuta sa te ia de aici, pretul pentru o traversare este de 60 de euro, in acesti bani putand merge pana la 4 persoane. Pretul mi s-a parut mare si am renuntat, alegand si mizand pe Africana, nu ne-a parut rau si veti vedea de ce, in scurt timp intr-un alt review dedicat acestei croaziere si insulei Skiathos.

Din croaziera ne-am intors pe la 18 si dupa o mica pauza am plecat sa cautam atractiile Plataniei. Am admirat toate cazarile, ne-am jucat cu Cuba, un simpatic catel pitic, am studiat magazinele si tavernele cu preturile lor si pentru ca mai era timp pana la apus am hotarat sa mergem la Mikro. De fapt se numeste Micro Platania, desi se afla la cativa kilometri buni si nu exista sosea asfaltata pana acolo.

Mikro este mai mult o plaja superba aflata peste un deal de Platanias in dreapta, unde gasim 2-3 taverne destul de rustice si cam rurale in general si cateva studiouri ce ofera cazare doritorilor. Exista si un hotel dar cred ca numele e prea pompos, vila sau pensiune i se potrivea mai bine. La Mikro se poate ajunge usor pe jos prin padure, sunt cam 15-20 minute, urcand si coborand printre stanci, pe drum am avut parte si de peisaje interesante si deosebite create de natura, cu masina pe un drum forestier in mare parte, sau cu o barcuta mica de 10 persoane la un pret modic de 1-2 euro de persoana. Distanta pe apa e foarte mica maxim 2km maxim.

Plaja este lunga de 400m si destul de lata, cu nisip fin dar si cu pietre, destul de rare totusi si nederanjante. In apa este nisip si claritatea apei este deosebita, iar culoarea si accesibilitatea deosebit de grea a locului te face sa te simti aici mult mai ferit si mai bine ca in alte parti. Atmosfera generala este de sfarsit de planeta sau inceput de lume, in zare se vede linistita insula Evia si seara am admirat luminile celor 4-5 statiuni de coasta de vis-a-vis. Multi emigrau din Platania catre Mikro, din cauza plajei mai frumoase, aici am gasit niste tineri greci cu cortul si multi straini in general.

Abia in urmatoarea zi am inceput exploatarea propriu-zisa a Pelionului. Am ales sa vizionam mai intai plajele aflate pe partea estica, cea mai frumoasa si mai abrupta dar nu ne-am gandit deloc ca este duminica, drept urmare am dat peste o aglomeratie de nedescris. Statiunile erau arhipline (de greci in mare parte), iar parcarea a fost un adevarat test al rabdarii.

Sotia mea ar fi vut sa mergem pana la Zagora sus pe munte, dar am hotarat ulterior pe drum ca facem prea mult timp pana acolo. Ar fi fost frumos sa facem si un urcus pe munte in zona, sa vedem frumoasele cascade si satul cocotat la 600m inaltime. De aici se putea ajunge pe varful cel mai inalt din Magnesia care are 1610 m inaltime. Am renuntat dar am mers macar prin Tsangarada, si Mouresi de unde se coboara spre mare, la cea mai renumita plaja din Pelion: Papa Nero.

Aici nebunie cu parcarea, era foarte aglomerat si extrem de putine locuri unde puteai parca. Am gasit cu greu intr-o curte mare cu iarba, si apoi am apreciat faptul ca nu erau lasate masinile sa intre spre plaja deloc. Langa Papa Nero e un camping urias plin de straini si de rulotele lor.

Sincer nu am fost prea impresionati de Papa Nero. Desi apa este azurie si extrem de curata si clara, iar plaja este relativ lunga, 600m si destul de lata, avem de-a face cu un nisip pietros, iar in apa cu pietre destul de multe si mari pe alocuri, iar aglomeratia excesiva a pus capac definitiv. Pe faleza erau doar 2 taverne, destul de departe, catre sfarsitul plajei. Pentru un suc sau o bere aveai ceva de mers, pe caldura care era, cam greu, iar pentru a lua un frappe trebuia sa stai la coada cu 15 persoane in fata. In 10 minute nu am inaintat deloc asa ca am renuntat, doar nu muream fara un frappe! In schimb am vazut Marlboro necartonat rosu la pretul afisat mare de 3 euro. Am vrut si eu unul si mi s-au cerut 4 euro pe motiv ca pretul afisat e de anul trecut...

Ne-am racorit putin in mare si dupa maxim o ora am taiat-o catre alte plaje. Am iesit prin alta parte, folosind localitatea invecinata Agios Ioannis. Multi romani aleg aceasta statiune din Pelion, ca baza de plecare si se cazeaza aici. Eu nu o recomand sincer. Nu sunt locuri de parcare, e inghesuiala teribila si strazile sunt extrem de inguste, curbate si in panta. Iesirea a fost destul de dificila pentru ca masinile erau parcate in sus pe drumul pricipal si nu prea mai era loc pentru 2 masini in mers. Unii parcau altii ieseau, o nebunie totala. Insa cu toate astea mi s-a parut drumul mult mai usor decat prin Mouresi. Am luat directia catre plaja Fakistra (ne spusese Alina, gazda, ca aici s-ar fii filmat un picut din Mama Mia, nu stiu cat de corect este). In drum am strabatut din nou Tsangarada, un satuc minunat, cu case albe dispuse pe tot versantul muntelui pana spre mare. Bineinteles ca soseaua era toata numai o serpentina prin padure, traversata de rauri care coboara si formeaza uneori cascade furtunoase, de fapt acest drum anevoios face Pelionul interesant si demn de tinut minte.

Soseaua catre Fakistra a fost destul de serpuita si ingusta si s-a terminat brusc deasupra unei paduri prin care nu se zarea plaja. Noi eram morti de foame si ne-am zis ca daca coboram cine stie cat si nu gasim macar un sandwich, suntem morti. Asa ca am renuntat, am luat inapoi soseaua ingrozitoare si ne-am indreptat catre Milopotamos. De data asta soseaua a fost mai prietenoasa, dar am fost siliti sa parcam foarte departe de scarile catre plaja, din cauza aglomeratiei. Si iar cu soarele deasupra capetelor am pornit-o agale cu pasi tarati, catre plaja.

Milopotamos: aici am fost rasplatiti pentru efort intrucat ni s-a aratat o plaja spectaculoasa, o Porto Katsiki (cine a fost in Lefkada stie despre ce vorbesc) in miniatura. Tipetele de bucurie ale turistilor luati de valuri ne-au ridicat moralul pe loc. Am gasit si un bar foarte dragut de unde am luat niste sandwich-uri calde, gustoase si am fost gata sa intram in hora distractiei. Plaja era plina pana la refuz, abia am gasit un spatiu unde sa depozitam rucsacul si papucii (de cearceaf de plaja nici nu se punea problema ca ar fi loc). Ne-am aruncat in apa racoritoare si ne-am bucurat de frumusetea locului. Plaja se afla la baza unei stanci si este impartita in doua de alta stanca perpendiculara, care intra in mare. Se trece print-o spartura catre plaja mai mica care are si un fel de pestera, unde oamenii se retrag la umbra.

Pot spune ca aceasta plaja ne-a impresionat cel mai mult. Dar sa nu va ganditi ca este cu nisip fin si intrare domoala in apa. Nisipul este fin dar sa gaseste printre pietre, iar in apa sunt bolovani de toate dimensiunile, insa plati si nu deranjeaza la picioare. Imediat ce ai pasit in apa, adancimea creste atat de brusc, incat nu prea mai ajungi la pietre. Si astfel se rezolva totul, te poti bucura de o baie adevarata. Apa este extrem de curata si seamana foarte mult cu apa din insulele Ionice, valurile inspumate creaza imagini spectaculoase pe care ne dorim mereu sa le revedem. Mai pe la amiaza ne-am delectat cu un iaurt rece imens, cu miere si nuci, o adevarata delicatesa!

Revigorati ne-am pus in miscare, am facut un popas la noi in sat, apoi ne-am dus catre vest, sa admiram un alt apus de vis, in Milina. Am vizitat Horto, un sat micut invaluit in liniste dar fara locuri de parcare, apoi ne-am intors spre Milina, o statiune ceva mai mare, animata inca si pe plaja si prin baruri. Desi ceasul batea de 18,30 caldura persista asa ca ne-am instalat rapid pentru inca o sesiune de plaja-baie. Abia pe la ora 20 ne-am retras la cativa metri la un barulet pe faleza si savurand un cocktail usor, am participat la spectacolul vesnic emotionant, pe care soarele il da la fiecare apus. Cu greu ne-am desprins, dar am pornit inapoi pe serpentinele ametitoare pentru ca intunericul batea la usa.

Ultima zi plina am lasat-o pentru centru, nord si vest. Cam mult nu? Ce sa facem, noi vrem sa vedem cat mai mult oriunde mergem, desi nu stam prea multe zile niciodata. Am vrut sa mergem cu vestitul trenulet cu aburi Moutzouris, pe traseul Ano Lehonia-Milies, dar am avut neplacuta surpriza sa il gasim in stare de repaus. Abia din 15 iulie urma sa mearga zilnic intre 10,30-16,30, acum functiona numai sambata si duminica, iar noi eram intr-o frumoasa zi de LUNI. Ghinion! Asa ca ne-am dus catre Portaria si Makrinitsa- balconul Pelionului, un renumit sat pe munte, cu strazi pietruite, magazine cu suverniruri, plante de ceai si multe taverne cu vedere panoramica asupra orasului Volos.

Am fost foarte incantati de casele cu decoratiuni colorate specifice deasupra geamurilor, de atmosfera prietenoasa si multimea de turisti prezenta. Am baut si noi un ceai cu miere din partea locului, ii spunea ceai de flori de munte sau Vounou, si am admirat golful Pegasitikos si Volos-ul dispus ca un amfiteatru in evantai la picioarele noastre.

In final ne-am rupt din starea de visare si am plecat catre plajele din vestul Pelionului. Ne-am oprit in Kala Nera, o statiune in adevaratul sens al cuvantului, cu hoteluri, taverne, faleza si plaja adevarata cu nisip. Aici la Kala Nera vin nasii nostri de mai bine de 20 de ani cu ocazia fiecarui 28 octombrie (ziua nationala a Greciei), impreuna cu multi alti romani grecizati sau greci romanizati si petrec mai multe zile, deseori se face si baie la acea data. Noi am mancat un pranz deosebit de gustos la taverna Avra, 1 feta grill, 1 salata greceasca, 1 portie cotlete de miel cu cartofi prajiti, 1 bere, cost 20 euro si am primit 2 inghetate din partea casei. Ne-am simtit foarte bine la aceasta taverna si mancarea a fost foarte buna si relativ ieftina. Am apreciat grija proprietarilor in varsta care stateau in strada si ademeneau turistii infometati inauntru la o umbra deasa si o bere rece.

Plaja din Kala Nera este lunga, cam batatorita, cu nisip si pietricele, apa e extrem de curata fara valuri, dar sunt patuturi cu umbrele, iar taverne si cafenele sunt la tot pasul. In continuare am vizitat Afyssos, un alt loc unde romanii isi fac baza de cazare, dar pe care eu nu il pot recomanda. Motivul este acelasi, inghesuiala teribila de pe strada si lipsa oricarui loc de parcare pentru vizitatori. Afysos are o plaja zbucimata, aflata in capatul sudic al statiunii, cu doua cluburi, sezlonguri si umbrelute, terenuri de tenis la moda (cu palete de lemn), muzica la maxim, frappe-urile si cocktail-urile umpleau masutele pe plaja. Si aici erau ceva pietre in apa, dar la fel ca la Milopotamos, apa fiind adanca imediat, nu mai aveai treaba cu ele. De fapt am observat ca doar noi doi aveam pantofi speciali de intrat in apa, ceilalti, aproape toti greci, aplicau alta metoda: intrau cu papucii de plaja si dupa ce treceau de pietre ii aruncau pe mal... dar oare ce faceau cand ieseau? Calcau pe pietre, asta-i clar sau pluteau pana pe nisip.

Am vrut sa continuam drumul catre Lefokastro, dar soseaua s-a ingustat atat de tare ca pur si simplu am crezut ca am gresit noi drumul. Asa ca ne-am intors si am facut un ocol destul de mare pana la Kalamos (care cred ca ar trebui sa se numeasca satul: No Parking here, pentru ca nu sunt locuri de parcare nicaieri). Aici soseaua s-a terminat brusc in nisip, de fapt era o faleza lata de 2 m, unde puteai parca sau intoarce masina cu destula greutate. Cam dificil dar ne-am oprit totusi, fiind ultima destinatie din aceasta vacanta. Am stat chiar pe sezlonguri contra unei ciocolate reci si a unei beri, total 5 euro. Plaja este cu nisip si pietricele cam 2 m in apa, apoi nisip fin. In apa am observat niste aglomeratii albe aflate pe cate o piatra, am crezut ca sunt colonii de scoici pe pietre, dar de fapt erau niste plante albe, cu tulpini subtiri si niste palniute pe post de floare. Foarte interesante. Am vazut pietre scoase afara cu plantele respective uscate la soare, pacat ca din mila nu am luat si noi una ca amintire. O sa vi le arat in poze. Nici acum nu stiu ce ne-a fermecat aici, dar nu ne mai venea sa plecam, poate linistea care domnea, toropeala de seara, oboseala unei zile pline sau regretul ca vacanta s-a sfarsit.

Pelionul ne-a placut enorm amandurora desi la capitolul plaje nu sta chiar pe roze, adica nu sunt nici cu nisip prea fin nici foarte dotate, nici cele mai salbatice mai frumoase sau mai greu accesibile, dar cum noi nu stam prea mult pe o singura plaja, nu ne-a deranjat aspectul, insa din punct de vedere al peisajului, Pelionul te lasa fara rasuflare. Statiunile sunt in majoritate sate pescaresti, dominate de liniste si pace, cu taverne imbietoare si barcute acostate la mal, sau la polul opus, sate aruncate pe munte, cu case albe si privelisti uluitoare.

Peninsula sau muntele Pelion face parte din provincia Magnezia si este unul dintre cele mai verzi locuri de pe pamant. Vegetatia, salbatica sau cultivata, este de o mare varietate, gasim din plin maslini, pini, smochini, aluni, meri, peri, lamai, portocali, kiwi, ciresi, fructe de padure, trandafiri, azalee, camelii, mii de hortensii si peste 1000 de specii de plante medicinale. Pelionul este asemuit cu un paradis farmaceutic, daca ar fi sa dam crezare legendelor, aici s-ar fi infiintat medicina! Tot legendele spun ca zeii Olimpului au ales Pelionul ca resedinta de vara. Pelionul este cunoscut ca muntele centaurilor, iar Volos-ul este punctul de plecare al argonautilor in cautarea lanii de aur.

Sper ca vorbele mele v-au convins sa vizitati Pelionul macar o data in viata, veti avea parte de o vacanta plina de aventura, foarte inmiresmata, de peisaje deosebite si plaje cu ape extrem de frumoase si clare.

---

VIZUALIZĂRI: 27800 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI