ELVEȚIA DE EST / ELVEȚIA — atracţii turistice; excursii opţionale; unde/cum ne distrăm? unde mâncăm?

13 reviews. Cea mai recentă recomandare:
IULIE, 2017

Frumos, impresionant, de văzut

Una din excursiile programate din țară era cea care presupunea vizitarea cascadelor Rinului, obiectiv aflat la vreo 45 de km de orașul Zürich. Am plecat devreme din Colmar pentru că aveam de parcurs o distanță de 155 km cu o durată de aproximativ 2 ore. După drumul cunoscut până după Basel, o luăm pe A3 în direcția Zürich. Ieșim și pe drumuri naționale, iar pe traseul străbătut trecem pentru puțin timp în Germania, apoi reintrăm în Elveția și ajungem în Neuhausen am [...] — citește
Descopera Mustair / [ALTE ZONE]
1 reviews. Cea mai recentă recomandare:
IANUARIE, 2012

1200 ani de istorie in inima Alpilor

Nu se stie exact cum si cand a fost infiintata Abatia Sfantul Ion din Mustair, exista o legenda despre Carol cel Mare care dupa incoronarea sa ca rege al Lombardiei, a poposit in drum spre Franta in aceste locuri. Impreuna cu excorta sa au fost surprinsi de o puternica furtuna de zapada, astfel ca drept multumire pentru faptul ca a supravietuit acelei urgii a construit aici o manastire, este foarte posibil sa fie asa deoarece dupa datarea cu carbon, grinzile de lemn din biserica corespund [...] — citește
Descoperă zona St. Gallen / ST. GALLEN / ARBON / RORSCHACH
5 reviews. Cea mai recentă recomandare:
DECEMBRIE, 2022

Wil: experiența unui orășel cochet din Elveția

Când călătorești în Elveția, există multe orașe și sate frumoase de văzut, dar turiștii în căutarea frumuseților Elveției nu ar trebui să treacă cu vederea orașul Wil. Situat în cantonul St. Gallen, la doar o jumătate de oră de mers cu trenul de la aeroportul din Zurich, Wil este un oraș mic, dar plin de viață și surprize, care oferă o combinație unică între istorie, cultură și natură. Vizitatorii se pot bucura de frumusețile istorice și culturale ale [...] — citește
O zi în zona Bodensee / Constance... Rorschach / ST. GALLEN / ARBON / RORSCHACH
3 reviews. Cea mai recentă recomandare:
DECEMBRIE, 2018

Varful Saentis si satul Appenzell

Drumul nostru din St Gallen pana la Saentis a trecut prin Herisau, Waldstatt, Urnaesch, Schwaegalp. Distanta de cca 40 km am parcurs-o in aproape o ora, admirand minunata priveliste oferita de satele elvetiene din masivul Alpstein. Chiar daca excursia a avut loc pe 14 decembrie 2018, strazile au fost foarte bine curatate, se vede in poze. Saentis este cel mai inalt varf din regiunea lacului Constance/Konstanz (2502 m deasupra nivelului marii). Schwaegalp (1300 m inaltime) este punctul [...] — citește

Afișate [1 - 4] din total 4 rubrici DE CĂLĂTORIE ELVEȚIA DE EST / ELVEȚIA
  • Ai fost acolo? Scrie impresii din ELVEȚIA DE EST » Scrie REVIEW