Revelaţia Coimbrei, prima capitală lusitană

TIPĂREȘTE

Situat în inima Portugaliei la 120 km sud de Porto şi la 195 km nord de Lisabona, Coimbra are motive lesne de a se declara un oraş cu caracter vibrant, având în vedere atmosfera studenţească din cele opt instituţii superioare pe care le găzduieşte încă din secolul al XV-lea.

Am fost setat pe acest oraş plin de istorie şi fostă capitală a ţării în Evul Mediu între anii 1131 - 1255, loc de naştere a şase regi ai Portugaliei şi considerat în zilele noastre al treilea oraş ca mărime al Portugaliei.

Coimbra este un oraş ce jonglează cu istoria densă urbanistică, o urbe în care grupuri de studenţi se plimbă agale îmbrăcaţi în pelerine tradiţionale, veşminte impuse de doctrina corpului didactic al Universităţii.

Traseul :

Aderarea la Uniunea Europeană din 1 ianuarie 1986 a permis ţarii un avânt economic prin aportul masiv al subvenţiilor străine, astfel că, sectorul cel mai dinamic a devenit turismul, prin realizarea proiectelor moderne a infrastructurii cu autostrăzi de maximă siguranţă (aproape 3000 de kilometri!), fluidizând traficul prin construcţia de tuneluri săpate în stâncă şi poduri de mare capacitate.

Ca orice ţară care se respectă (deh, nu-i cazul nostru!), principala autostadă A1 conturează veleităţi importante ale ţării.

Cât despre mine, mi-am început periplul organizat din staţiunea Cascais, mai exact din faţa hotelului Villa Gale (vezi impresii), loc în care mi-am petrecut minunatul sejur.

Drumul ocoleşte riviera portugheză a Estoril-ului (vezi impresii) pe A5, până la un nod complicat rutier Bairro Domingos Eucaliptos, iar de aici eşti îndrumat spre Queluz şi alte nenumărate asemenea noduri rutiere vă arată calea spre... Casal de Cambra şi aşa mai departe...

Nu vă panicaţi! Drumul vă călăuzeşte dacă nu aveţi GPS!

După aproximativ 240 de kilometri, parcurşi în peste trei ore, microbuzul a parcat în faţa unui parc.

Grădina botanică (Jardim Botânico da Universidade de Coimbra): (vezi foto)

Preţ intrare : 2 euro/pers., orar 9 - 18

Fondată între anii 1772 - 1774 este considerata o oază de binefacere pentru localnici, iar pentru turişti o introducere a evenimentelor premergătoare. :)

După părerea mea umilă, varietatea şi numărul speciilor, de la cele locale până la cele rare, sunt mult prea reduse pentru un astfel de loc!

Ce mi-a reţinut atenţia, a fost un iaz plin de tot felul de soiuri în care se bălăceau peştii aurii. Crucian carp de culoare metalizată portocalie ce-i este dată de piele, traieşte în medie între 10 şi 20 de ani, având ca ţară de origine... China!

Oarecum frustrat de ce-mi închipuiam, am grăbit pasul pe aleile largi împodobite de magnolii şi arbori exotici specifici zonei, până când azimutul turistic mi-a semnalizat o construcţie vastă de transportarea apei în oraş...

Apeductul :

Situat pe Rua Arco de Traição, minunea ingineriei din vremea romanilor este de-a dreptul impresionantă.

Dintre toate aceste realizări pe teritoriul Portugaliei, acesta mi s-a părut de o varietate uluitoare. Nevoia de apă curentă în locuinţe, iar mai târziu în Universitate, a făcut din această construcţie arcuită un obiectiv major de bifat în această destinaţie turistică.

Ei, bine, am ieşit din Grădina Botanică pe Poarta Trădării (Traição) realizată în anul 1108. Evident că de-a lungul timpului acesta a trecut prin numeroase consolidări, ultima fiind realizată în 2011.

Nu-mi place să trec indiferent pe lângă astfel de realizări şi nici să anesteziez dorinţa de a şti, aşa că, ... l-am abordat pe ghidul local. Ce să-i fac? , pentru un om curios ca mine, l-am considerat sursa de istorie relativ la îndemână! :)

Totuşi, cultura internetului poate l-a marcat, aşa că nu neg dacă unele referinţe se regăsesc şi-n rândurile mele!

Sculptorul renascentist João de Ruão şi-a lăsat amprenta artistică pe mai toate porţile de intrare şi chiar la intrarea în bazinele de decantare.

Culmea! , între anii 1942 şi 1945, apeductul a intrat în cea mai majoră operaţie de restaurare, aducându-se îmbunătăţiri la zidărie şi faţadă.

Succint, am să amintesc că a fost sursă de inspiraţie a poetului portughez António Nobre ce a studiat la faimoasa Universitate (la Drept!) între anii 1888-1890 şi sigur a provocat ameţeli necunoscute îndrăgostiţilor. :)

Universitatea din Coimbra : Vezi articol :vezi impresii

Preţ : 5 euro/persoană; Atenţie la orar, care depinde de perioada de sesiune a studenţilor!

Având o înfăţişare de fortareaţă, a fost înfiinţată în luna octombrie a anului 1537 după ce Universitatea din Lisabona, fondată în 1290, a fost forţată să se mute la Coimbra.

Ca atare, instituţiile academice ale Coimbrei au devenit înghesuite, iar tradiţiile adânc înrădăcinate cu o disciplină machiavelică îşi adoptă o ierarhie organizatorică bine stabilită.

A funcţionat la început ca palat regal timp de patru secole, cunoscut sub numele de Paco da Alcacova, de-a lungul istoriei portugheze, între secolele XII - XV şi cu excepţia regelui Petru I, toţi ceilalţi monarhi s-au născut aici!

Căminele studenţeşti au fost înfiinţate prin decret imperial în vremurile medievale şi au continuat să progreseze, urmând valorile spirituale ale vieţii în comunitate.

Ridicată pe locul fostei închisori regale la începutul secolului al XVII-lea, Biblioteca Joanina a ajuns la circa 2 milioane de volume, iar cel mai vechi manuscris dateaza din secolul al XIII-lea.

Pe tavanul dedicat enciclopediei, găsim cele patru domenii în care portughezii erau invincibili, şi anume : teologia, astronomia, natura şi arta - toate întruchipate simbolic.

Dar, hai să vă mai dezvălui un secret! Pe vremea aceea cunoştiinţele geografice se limitau doar la... patru continente, de aici şi numărul domeniilor simbolistice!

De menţionat Turnul cu ceas ridicat între anii 1728 şi 1733 pentru a înlocui vechiul turn construit de renumitul Joao de Ruao în anul 1561, reproiectat ulterior de Antonio Canevari, care în acea perioada era designer-ul regal al lui Dom Joan al V-lea. Acesta este cel mai important turn universitar din toată Europa, un exemplu rar de eleganţă într-un stil arhitectural baroc conceput pentru scopuri civile.

Clopotele ceasului se află în legătură cu anumite intervale de timp, ce reglementează evenimentele rituale zilnice ale universităţii, inclusiv cele de la început de luna mai, când se sărbătoreşte Queima das Fitas, atunci când studenţii îşi ard în mod simbolic robele şi panglicele studenţeşti ale facultaţii respective, în vederea unui an de studiu terminat! :)

Acesta este cel mai important turn universitar din toata Europa, un exemplu rar de eleganţă in stil arhitectural baroc, conceput pentru scopuri civile.

Catedrala nouă (Sé Nova Catedral): Pagină Web : senova.do.sapo.pt/actividades.html

Se află pe Rua Largo da Feira dos Estudantes, program de vizită 10 - 12:30

Proiectată în secolul al XVI-lea de Baltazar Alvares (arhitectul oficial al iezuiţilor!), bazilica a avut ca inspiraţie lăcaşul de cult al Mănăstiri São Vicente de Fora din Lisabona.

În timpul Marchizului de Pombal (anul 1759) iezuiţii au abandonat biserica, cunoscută mai târziu (1772) după o serie de reconsolidări, sub numele de Catedrala Nouă.

Faţada de culoare albă este lucrată într-un stil ce a cunoscut apogeul Renaşterii, iar multiplicarea elemenelor şi a planurilor în compoziţie, în cazul de faţă o dă cele patru statui de la intrare : Sfântul Ignaţie Teoforul,

Sfântul beatificat în 1605 Aloysius Gonzaga, Sfântul Francisco de Jasso y Azpilicueta şi Sfăntul Francisco de Borja - beatificat în anul 1624.

Ca orice bazilică catolică, gravurile migăloase din metale preţioase întruchipează figuri biblice, aşezate deasupra altarelor şi a capelelor, ai căror pereţi sunt acoperiţi din azulejos.

Catedrala veche (Sé Velha): - vezi filmuleţ : youtube

Pagină Web : sevelha-coimbra.org

Catedrala veche este asemănătoare ca o cetate medievală, având în vedere aspectul solid al zidurilor ce se termină cu o parte superioară a parapetului în creneluri, construcţie ce dăinuie începând din anul 1164, graţie episcopului Miguel Salomão.

A intrat în istoria fostei capitale lusitane prin încoronarea regelui Sancho I, în anul 1184.

De asemenea, în anul 1385 „ Lord-ul de Ceuta ”, João I al Portugaliei, a devenit al zecelea rege al acestei ţări, ceremonie ce a avut loc aici şi-n faţa pieţei ce precede catedrala. Sé Velha de Coimbra

În vremuri demult apuse, catedrala avea mai multe intrări principale : una pe Rua de Ilha - o intrare la nivelul străzii, mult mai ornamentată arhitectural (vezi foto) realizată de maestrul João de Ruão şi cea mai cunoscută Rua Largo Sé Velha. Chiar dacă eram într-o criză de timp, nu am rezistat tentaţiei de a mă aventura pentru câteva zeci de minute în interiorul acesteia.

Pe o parte şi pe cealaltă veţi observa câte patru coloane imense ce susţin câte un amvon elegant.

Piesa care mi-a luat ochii încă de la intrare, a fost altarul realizat de sculptorul flamand Olivier de Gand, care între anii 1499 - 1501 a abordat această lucrare minuţioasă în lemn, cunoscută de către localnici drept Altar-mor.

Capodopera are ca element central glorificarea Fecioarei Maria, flancată mai jos de doi arhangheli, Sfinţii Cosma şi Damian. Urmează la picioarele sale, scene din Naşterea Mântuitorului, Sfântul Arhanghel Mihail şi sub oblăduirea heruvimilor, scene cu Învierea lui Hristos.

José Manuel Cerqueira Afonso dos Santos (1929 - 1987):

Urmând străzile înguste cu sens unic pavate cu piatră luciosă, un portret din plăci de azulejos mi-a atras atenţia...

Fiind mai cunoscut drept, José Afonso O Zeca - casa trubadurului iubitor de libertate a devenit simbol acestei urbe în timpul Revoluţiei Garoafelor, împotriva regimului dictatorial condus de Oliveira Salazar.

Melodii precum : Grândola şi Vila Morena sunt strâns asociate cu revoluţia din acea perioadă.

N-am aflat care din ele, dar una dintre aceste melodii transmise la radio a fost o formă convenţională secretă folosită în declanşarea mişcării care a răsturnat dictatura.

Fado ao centre :

Este situat pe Rua Quebra Costas (strada coaste Rupte) numărul 7.

Pagină Web : fadoaocentro.com/en

Fiorul acestei muzici, creat parcă... anume pentru acest popor, reprezintă cea mai veche formă de folk urban, cu sunet tânguitor, plin de trăiri emoţionale, transpusă în versuri ce povestesc despre destin, dezamăgiri şi iluzii sfâşietoare.

Tenho saudades, în sensul mioritic ,,dor'', au ca numitor comun, nostalgia necontrolată a unui sentiment de pierdere faţă de trecut sau viitor.

Fără doar şi poate, în concepţia ethosului, ce a determinat această structură melodică, întâlnim implicaţii de o pasiune instinctivă cu tragism, fără efect teatral.

Fado de Coimbra, îşi are originea din melodiile importate de către studenţii brazilieni, care, începând din anul 1860, au venit să studieze la faimoasa universitate, alţii afirmă că aceasta formă de cântec a fost adus aici de studenţii din Lisabona, care au facut ca aceast gen să sune diferit, fiind cântat numai de bărbaţi.

În mod discutabil, originile par mult mai timpurii, alunecând spre Evul Mediu, atunci când la nunţile prinţilor şi prinţeselor, regii aduceau trubaduri şi menestreli, adunaţi de pe alte meleaguri, de cavalerii din acele timpuri.

Nu trebuie neapărat să înţelegi limba portugheză pentru a fi învăluit de sentimente profunde, inspirate din această muzică cu versuri copleşitoare de dragoste şi tristeţe, care a ajuns o consecinţă complexă în cultura populară a acestei ţari.

Acest club exclusivist (vezi foto) cu locuri limitate, promovează această muzică cu o tradiţie de peste 160 de ani, iar sfatul meu este să vă faceţi o rezervare în prealabil pentru a asculta live, cele mai bune formaţii locale.

Torre de Almedina :

Pe timpul dominaţiei maure, poarta Almedina era protejată de ziduri înalte pe o lungime de doi kilometri, fiind principala intrare în oraş.

În zilele noastre, aceasta se află între stăzile Quebra Costas şi Ferreira Borges, loc unde vă puteţi îmbogăţii zestrea de suveniruri.

Această poartă a fost martoră la un eveniment nefericit, ce a devenit ulterior parte integrantă în cultura portugheză, o idilă despre soarta a doi îndrăgostiţi care luptă împotriva destinului.

Chiar dacă această tragedie a fost menţionată în articolul privind localitatea Alcobaca vezi impresii, merită s-o repet, deoarece legenda este atât de frumoasă, cu atât mai mult că este şi adevărată...

Cronica din acele vremuri, ne dezvăluie că regele Pedro I (născut în Coimbra la 8 aprilie 1320 - decedat pe 18 ianuarie 1367) şi Ines de Castro (1325 - 1355), s-au cunoscut atunci când tatăl său, regele Alfonso al IV-lea (1291 - 1357) l-a obligat să se însoare cu Constantza de Castilia în anul 1339.

Caracterul său crud, sadic şi aplicarea justiţiei până la obsesie, pare să fi fost determinat de toate aceste dezamăgiri în dragoste.

Igreja de Santa Cruz : - vezi recenzie : ( vezi impresii )

Adresa: Praça de Maio, numărul 8

Orar : 9 - 10; 11- 17:30

Fondată în 1131, în afara zidurilor din fosta capitală lusitană, Mănăstirea Santa Cruz a fost cea mai importantă casă monahală în primele zile ale monarhiei portugheze.

În posesia canoanelor Ordinului Sfântul Augustin, basilica a luat locul unui vechi aşezământ monahal roman, ca mai toate catedralele din Evul Mediu, iar construcţia sa a durat aproape un secol, între anii 1131-1228.

Situată în inima Coimbrei a supravieţuit multor vicisitudini, războie şi asedii, fiind azi unul dintre simbolurile cele mai preţuite ale oraşului.

În partea din faţă se află altarul realizat pentru prima oară în anul 1550 dintr-o singură parte principală, fiindu-i atribuite ulterior mai multe elemente de intrare în sanctuar.

Lăcaşul monahal a avut parte de-a lungul vremii de mai multe lucrări de reconstrucţie, dar, cea mai importantă a fost din perioada regelui Manuel I (1469 – 1521), supranumit Afortunado - în traducere Norocosul .

Secolul al XVI-lea era un timp al creativităţii artistice pe plan local, astfel că, regele a recurs la o parte din cei mai buni artişti ai epocii, consacrările fiindu-le recunoscute în tot regatul.

Maeştrii precum : Diego de Castilho, Machin Jean de Rouen, Cristóvão de Figueiredo şi mai târziu, Vasco Fernandes, Boytac, Marcos Pires şi Chanterenne - şi-au lăsat amprenta artistică în fosta capitală lusitană.

Între anii 1507 - 1513 s-a migălit la faţada principală - plan proiectat de Diego de Castilho şi pus în practică de Nicholas Chanterenne - portalul, lucrarea cea mai emblematică de la intrare.

De menţionat locurile de veci ale regilor Don Afonso Henriques (1109 - 1185) şi Sancho I (1154 -1212) atribuite unui important maestru al vremii : Nicolau de Chanterene, cel care a executat portalul de la intrarea principală a Mănăstirii Jeronimos din Lisabona, sculpturi în Castelul La Pena din Sintra (vezi impresii), Evora (vezi impresii) şi Obidos (vezi impresii).

Rio Mondego :

Mondego parcurge peste 240 de kilometri pe teritoriul portughez, fiind considerat cel mai lung fluviu ce izvoreşte din Munţii Serra da Estrela, acolo unde se află cel mai înalt vârf muntos al Portugaliei de pe continent El desparte în două urbea Coimbrei şi dispune de patru poduri ce fac legătura dintre malul stâng, considerat mai vechi şi partea din care edilii îşi asumă PIB-ul! :)

Ponte de Santa Clara este din punctul meu de vedere cel mai circulat. Are patru benzi de circulaţie şi două destinate pietonilor.

Efigia oraşului te întâmpină pe unul dintre stâlpii de rezistenţă şi cunosc acest amănunt, deoarece am trecut pe el în drumul spre acest oraş.

Ponte Vista este destinat maşinilor cu gabarit depăşit, poate de aceea (pe alocuri) veţi găsi porţiuni de drum destinate acestor vehicule.

Cel mai modern pod se numeşte, ei bine, da... Pedro e Inês o încununare a legendei mai sus amintite!

L-am observat de pe platforma destinată panoramei oraşului din Universitate. Conceput în anul 2007 de arhitectul futurist Cecil Balmond, acesta nu a avut timp să se ,,joace´´ cu o geometrie pe care l-a consacrat.

Conform spuselor ghidului local, chiar dacă această trecere ale unei continuităţi urbanistice fluviale trebuia să reflecte această frumoasă poveste de dragoste, podul nu marchează acest eveniment!

Ponte Beira face trecerea spre Portela de Mondego, un traseu de întoarcere spre limitrofele oraşului, iar cele două sensuri de drum te conduc spre un sens giratoriu ce leagă arterele principale, una fiind Rua do Brazil.

Dincolo de râul Mondego se află Mănăstirea Santa Clara construită în secolul al XIV -lea abandonată trei secole mai târziu din cauza inundaţiilor frecvente.

Alături se aflăPortugal dos Pequenitos un parc tematic ce animă pe cei mici cu diversitate diminutivă de case şi monumente în miniatură a culturii portugheze, iar cei mari se evidenţiază la b]Estádio Universitário de Coimbra.

Nu întâmplător am ajuns în anvergura acestei destinaţii. Am urmărit destule oportunităţi de pe mapamond, în care grandoarea urbanistică a oraşelor este greu de descris în cuvinte şi, poate, nu întâmplător nobleţea acestuia îi este atribuită superbelor realizări arhitecturale.

Aici există un paradox în care dezlănţuirea artistică a imaginaţiei şi a fanteziei, se întâlneşte cu expansiunile vioaie ale tinerilor din Universitate.

Am încheiat călătoria într-o semnificaţie istorică sau în sensul său spiritual şi m-am simţit protejat de responsabilitatea întregii omeniri!

Vacanţe frumoase, alături de cei dragi!

---

VIZUALIZĂRI: 4194 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI