Cel mai bifat obiectiv turistic din Portugalia - Castelul La Pena

TIPĂREȘTE

Situat la o inaltime ce domina orasul Sintra, cel mai fotografiat si filmat loc din Portugalia, fascineaza prin tendinte arhitecturale variate, prin numeroasele metereze, domuri şi turele, dar nu in ultimul rand, de o gradina exotica cu vegetatie deasa in care se gasesc lacuri si fantani maiestuoase.

Acest obiectiv turistic se afla la 35 de kilometri de Lisabona si confera vizitatorilor un loc in care spiritul tanar isi recapata energia, strajuind acest minunat oras, parte a Patrimoniului Mondial UNESCO.

Periplul l-am inceput din statiunea Cascais, luand autobuzul 402 (pret 3,5 euro/pers) spre terminalul din Sintra. Dupa 11 statii - cu un mic ocol pe la Cabo da Roca - si dupa parcurgerea a unei ore de mers, am poposit in Orasul Palatelor si al Gradinilor.

De la acelasi punct terminal, platind 5 euro dus/intors, am folosit un alt mijloc de transport in comun, numarul 434, acesta urcand pe un traseu cu sens interzis, pana la Parcul Pena.

Casa de bilete iti ofera mai multe oportunitati combinate, cu taxe diferite de vizitare:

- La Pena + tur al orasului 18 euro;

- Castelele Pena si Queluz 16 euro;

- Castelele Pena si Maur 14 euro;

- Cele de mai sus+ Palatul Monsserate 21 euro;

- Circuitul palatelor 27 de euro;

- Circuit complet ce cuprinde La Pena, Sintra, Castelul Maur, Monsserate, Capuchos si Palatul Queluz, il puteti achizitiona cu 35 euro /pers.

Se fac reduceri simbolice la copii de pana-n 5 ani si seniorilor de peste 65 de ani, iar pentru vizitare individuala cu ghid, mai scoti din buzunar inca 5 euro.

Pentru Parcul Pena, care cuprinde aproape 200 de hectare mirifice, se aplica o taxa de: - vizitarea castelului La Pena 11 euro;

- intrare in parc 6 euro;

- gradina reginei si cabanuta Contesei Elda 8 euro.

Deoarece incepuse sa picure cu stropi reci ce veneau dinspre Atlantic, am ales sa urcam pana la castel cu trenuletul-masinuta, care ne-a mai scos din portofel inca 2 euro dus/intors.

Mic istoric al castelului si al gradinii:

Aceasta splendoare imperiala i se datoreaza regelui Fernando al II-lea născut în 1816 la Viena, fiul lui Duke Ferdinandof Saxa-Coburg-Gotha si al Mariei Antonia Gabriella Kohary.

Tatăl său a trecut la catolicism, în scopul de a se căsători cu printesa maghiară, fiind fondatorul ramurii catolice a familiei, care este, de asemenea, cunoscut sub numele de Saxa-Coburg-Kohary.

În 1836, Fernando s-a căsătorit cu Maria a II-a (1819 - 1853), regina a Portugaliei, si din această uniune s-au născut 11 copii, dintre care doi viitori regi, Pedro V si Luis I.

La scurt timp după nunta cu Regina Maria II, Fernando a încercat să joace un rol în conducerea politică si militară a Portugaliei, dar fara succes. El a avut reusite în pasiunea sa pentru arta, atât în dreptul său propriu ca pictor in ceramica, cat si ca patron al unui număr de artisti.

În viata personală Fernando s-a scufundat în intimitatea sa si a familiei sale burgheze, la fel ca si verii săi din Anglia, Victoria si Albert.

Don Fernando a fost lăsat văduv în anul 1853 când regina a murit în timp ce dădea nastere copilului lor al 11-lea.

Sase ani mai târziu, în 1859, a cunoscut-o pe femeia care va deveni în cele din urmă a doua sa sotie, Elise Frederike Hensler (1836-1929), o cantareata de opera americana de origine germana-elvetiană. S-au căsătorit în 1869, Elise primind la ceremonie, titlul de Contesa de Edla. Cuplul a trăit în Palatul de Necessidades din capitala Lisabona, pentru o mare parte a anului, dar adevarata libertate destinsoriala, si-a petrecut-o la Palatul Pena si Chalet.

-

În anul 1838 regele Fernando al II-lea a dobândit istorica mănăstire a călugărilor Hieronimi a Fecioarei de la Pena, care a fost construit in varful Muntilor Serra de Sintra în anul 1511 de către regele Manuel I, dar a fost abandonata după disparitia statului de ordine religioasa în 1834.

Manastirea a constat într-un lacas cu camere mici învecinate, împreună cu capela, sacristia si turnul-clopotnita, si, de asemenea, o pensiune.

In zilele noastre, aceste clădiri formează împreună nucleul de nord a Palatului de La Pena sau "Palatul Vechi" (Palacio Velho).

Atras de frumusetile locului, Don Fernando a început un program de reparatii la mănăstirea veche, care, judecând după rapoartele contemporane, era într-o stare precara la acel moment. El a remodelat întregul etaj, păstrând intact plafonul boltit, dar a transformat cele 14 odai ale calugarilor, în camere de dimensiuni mai generoase.

In anul 1843 regele a decis să lărgească palatul prin construirea unei noi aripi ( ,,Noul Palat" sau Palacio Novo), cu camere mult mai spatioase, un exemplu elocvent fiind Salao Nobre (Sala Mare), inconjurand practic vechea manastire din secolul al XVI-lea, finalizad constructia cu un camin in forma circulara, loc pentru bucătăria palatului si sfarsit de drum al vizitatorilor.

Cel mai usor de observat este arhitectura tipic maura sau manuelina, dar si stilurile gotic si baroc.

Lucrările de constructie au fost realizate de către arhitecul-militar de pe malurile Rinului, baronul Wilhelm Ludwig Von Eschwege (1777-1855), in colaborare cu regele consort si un alt conational, intre anii 1853 - 1855, baronul Kessler.

Cele mai noi lucrari de restaurare, au avut loc în anul 1994 si au implicat divizarea restabilirii exteriorului palatului din culori originale: rosu pentru mănăstirea veche, ocru (galben) pentru Noul Palat.

În transformarea unei mănăstiri istorice într-o resedintă mai asemănătoare ca stil asemenea unui castel, Don Fernando a fost puternic influentat de romantismul german, inspirat in vizitele sale, de două castele de pe Rin, Stolzenfels si Rheinstein, precum si de resedinta de la Babelsberg din orasul Potsdam.

Munca la Palatul Pena a fost finalizata la mijlocul anilor 1860, desi diferite exercitii în decoratiunile interioare au fost efectuate ulterior.

Fernando a ordonat, de asemenea, plantarea peisagistică a Parcului Pena, în zonele din jurul palatului, ornat la modul de grădini romantice, plin de alei, pavilioane si bănci din piatră, la intervale de-a lungul diferitelor plimbări, precum copaci si alte plante din multe părti ale lumii, profitând de climatul umed prielnic vegetatiei din Serra de Sintra.

-

Clădirea cea mai interesanta construită în Parcul Pena este Cabana Contesei de Edla, numita si Casa de Regalo ( ,,casa placerilor "), care se află in capătul vestic al Parcului.

Regele a ordonat constructia în conformitatea cu un design gandit de el si femeia care avea să devină a doua lui sotie, Elise Hensler (Contesa de Edla), ca resedinta de vara retras.

Aceasta se compune din două etaje într-un decor dramatic, în conformitate cu preferintele romantice, inspirat de Alpii elvetieni, care se înrudeste evident cu palatul din punct de vedere al impactului vizual.

Perioadele în care palatul a fost ocupat de familiile regale:

 Intre anii 1838 - 1885 Regele Fernando al II-lea alaturi de Contesa de Edla

Foarte posibil, regele Fernando ramanea adesea peste noapte în Palatul Pena în timp ce era încă în proces de constructie în 1840, dar abia la mijlocul anilor 1860 castelul futurist a ajuns să fie pe deplin locuit, la putin timp după moartea reginei Maria a-II-a, în anul 1853.

In mod indiscutabil, marturie stau deciziile proiectelor de transformare din fosta mănăstire in camere regale si a suitei acestuia, ce indica date istorice de la acel moment.

In perioada anilor 1853-1861 Don Pedro al V-lea cu Dona Estefania, si-ntre anii 1861 - 1889 Don Luis impreuna cu Dona Maria Pia au folosit castelul drept loc de recreere in lunile toride.

In timpul anilor 1885 - 1889, palatul a fost locuit de Contesa de Edla.

Regele Fernando a lăsat întreaga avere din Pena, celei de a doua sotii, Contesa de Edla, titlul fiindu-i acordat in anul 1869. Această mostenire a fost primită nefavorabil si cu violenta de către opinia publică, care a condus guvernul portughez de a intra în negocieri cu aceasta, in scopul de a reda proprietatile cu totalitatea bunurilor, coroanei portugheze. Aceste demersuri s-au petrecut doar la câteva luni după moartea regelui Luis Fernando.

Dupa mai multe tratative, in anul 1889, contesa a vandut toate aceste bunuri si s-a intocmit un acord scris, prin care guvernul precizeaza că, contesa va continua să se bucure atât timp cât va trăi, la dreptul de sedere într-o cabana construita in incinta parcului Pena.

Cunoscuta in zilele noastre drept Cabana Contesei Edla, acest loc rustic a fost reconstruit aproape in intregime in anul 1999, in urma unui incediu care a provocat pagube de autenticitate istorica, fiind redeschisa publicului doi ani mai tarziu.

1889 -1908 Regele Carlos I impreuna cu Dona Amelia de Orleans, adeseori se relaxau la palat, de-a lungul lunilor de vară. Aici au primit distinsi vizitatori, cum ar fi varul regelui, regele Edward al VII lea al Angliei, in anul 1903.

Regele a folosit o parte din etajul inferior al clopotnitei manastirii vechi, drept camera sa, pe cand regina ocupa camerele de la parter, ce fusese anterior regelui Fernando.

Printii mostenitori la tron, Luis Felipe si printul Manuel detineau camerele din turnul Noului Palat.

1908 - 1910 După asasinarea regelui Carlos în anul 1908, Dona Amelia a petrecut perioade indelungate la palat, pana la caderea monarhiei cand a fost nevoita sa plece in exil.

In cele din urma, acesta a revenit printului Manuel, devenit ulterior rege al Portugaliei, până când regimul republican a fost instalat în 1910. La acea dată clădirea a luat titlul de Parcul National Pena, si a fost deschis pentru public în anul următor.

* * *

Trecand de o poarta boltita decorata in simbolul acestei tari, azulejos, ne-a intampinat prima curte interioara, adapostindu-ne de stropii reci de ploaie in restaurantul/shop din partea stanga. In fata noastra se deschidea intarea principala, deasupra careia trona maiestuos blazonul familiei Saxe-Coburg- Gotha, impodobit cu mai multe turnulete de veghe si metereze, avand o fatada extravagant de debordanta, in care stradania mesterilor iese in evidenta.

Astfel am pasit spre curtea principala, chiar in mijlocul castelului, acolo unde se afla Poarta alegorica Triton. Am adorat din prima clipa acest impresionant si interesant element in arhitectura palatului, fiind o creatie ce reprezinta o figura jumatate-om, cu picioarele in forma de coada de peste.

Aceasta... ,,poezie'' in piatra este arcul intrarii spre Curtea Arcadelor, care se afla paralel cu oceanul.

Aici castelul se imparte in doua aripi distincte: Palatul Vechi (in partea dreapta, cu fatada de culoare rosu deschis) si Palatul Nou (in partea stanga, cu fatada de culoare galben-ocru).

Deoarece ploaia se transformase in lapovita, am pasit in pas alert in intimitatea Palatului Vechi.

Palacio Velho (vezi foto)

Interiorul palatului nu dezminte meritele arhitecturale şi decorative ale exteriorului, iar traseul este simplist, cu dotari camera langa camera, avand diferite tematici.

Din dorinta de a expune cat mai multe piese, administratorii au aglomerat compartimentarile peste masura, cu mobilier din secolul al XIX-lea, comprimand spatiul si caile de acces.

Capela de la origini: dainuie inca din secolul al XII-lea, fiind dedicată Fecioarei de la Pena. Ulterior, in anul 1503, in timpul domniei regelui Don Manuel I, a fost donata Ordinului Hieronimilor, condus de abatele Nicolau Chanterene in secolul al XVI-lea.

In anul 1755, in timpul cutremurului devastator ce a lovit Portugalia, manastirea a suferit pagube majore si cade in declin si paragina.

In 1838, dupa disparitia ordinului religios (1834), aceasta a fost achizitionata de Don Fernando al II-lea.

Mai departe istoria se contopeste cu toata locatia, fiind in anul 1995 inclusa in lista UNESCO.

Turnul cu ceas este evident cel mai inalt loc din castel, accesul facandu-se pe diferite niveluri de terase, avand o varietate de forme si dimensiuni.

Manastirea manuelina, avand mostenire o parte originală a secolului saisprezece, lacasul de cult este placata in intregime cu gresie (azulejos), presupunand din anul 1532, in stil hispano-arab.

Camerele reginei include pe langa cabinetele de lucru si o baie asezata neconventional cu accesorii frantuzesti, un dormitor cu panouri magnifice in diferite culori.

Anterior a fost ocupat de regele Fernando, iar mai târziu a apartinut reginei Amelia. Decorul absolut minutios aminteste de arta mudejar folosind un stil unic liberian, numit alfarge (panouri turnate in policrom, iesind in relief).

Lambriul si mobilierul este din lemn de trandafir.

Terasa reginei pare cel mai bun loc de observatie, atat a acestei excentrice arhitecturi, cat si a panoramei orasului Sintra.

O structură de fontă a fost montata aici, pe timpul domniei regelui Don Carlos pentru a oferi umbra si adapost, in acest spatiu liber din exterior.

Capela Sfântului Jeronim, are un spatiu mic dedicata patronului spiritual al manastirii. Lucrarile dainuie din secolul al XVII-lea cu un tavan decorat migalos folosind fragmente de cochilii, bucatele de piatră colorata, scoici, portelan si sticlă.

Galeria de ceramica este conectata langa vechea manastire si dateaza din secolul al XIX -lea, cu piese avand semnatura lui Wenceslau Cifca, un inginer silvilcultor ce a pus bazele Parcului Pena!

Salonul de receptie se afla deasupra Portii Triton, fiind o zona primitoare pentru vizitatori cu o sala de bal, o usa decorata magnific si o camera amenajata in stil indian.

Atelierul de lucru al Regelui Don Carlos I

Capitolul din vechea mănăstire a fost loc de refugiu pentru studiu a monarhului. Marturie stau acum exponatele si materialele pentru pictura sau sevaletele deosebit de bine intretinute, fiind suporturi in care s-au nascut proiecte si schite redate, dintr-o pasiune deosebita in materie de creatie artistica.

Pasionat de arta, dorind sa-si dezvolte cat mai mult latura creativa, regele a lasat posteritatii picturi in care se reflecta capacitatea de imaginatie si creativitate artistica.

Unul dintre pereti este decorat cu o lucrare neterminata in pictura pe panza, ce reprezinta o pădure cu nimfe si satiri, levitand in jurul palatului.

Camera Regelui Don Carlos

Probabil inca uimit de ce vazusem in dormitorul reginei, n-am sesizat decat patul cu baldachin, o piesa muzeistica datand din secolul al XVIII-lea, in stil D. Jose, un maestru in sculpturi filigranice.

Piesele de mobilier sunt ca cele din majoritatea castelului, din sfârsitul secolului al XIX-lea.

Zona privata de lectura detine un mobilier in stil romantic, cu o mentiune specială pentru Bonheur-du-jour (biroul de scris) si cufarul cu capac boltit, ferecat cu cercuri de fier din secolul al XVIII-lea.

Portretul in ulei al principesei Maria Amelia de Braganca, fiica regelui Pedro IV (primul împărat din Brazilia), din a doua căsătorie a lui Amelia de Beauharnais, impune clipe profunde de contemplare.

Camera secretarului regal epateaza prin tavanul ornamentat cu sculpturi in ipsos, imitand lemnul finisat ca lambriu, compartimentarea impresioneaza prin detalii cu conuri de brad si ramuri de pin. O alta piesa ce impune atentia este patul cu reminescente culturale indo-portugheze ale secolului al XVIII-lea. Celelalte piese de mobilier, inclusiv cada de imbaiat si accesoriile, apartin secolului al XIX -lea.

Salonul arab se caracterizeaza prin atmosfera orientala - exotica creata de picturile in ulei, vaze decorate cu diferite motive specifice islamizarii ce sugereaza relief si spatiu suplimentar.

Nota de originalitate o degaja elementele de constructie din califate diferite, fin cizelate si bogat impodobite cu arce diferite, creneluri, cupole, arcade sau bolte poligonale. Structura arhitecturala orientala a mobilei un stil neo-gotic cu influente indo-portugheze, dateaza din secolul al XIX-lea.

Camera verde sau Camera Albumului este un hol de trecere avand o carte pentru oaspeti, in care cei mai ilustrii vizitatori si-au lasat semnatura. Aceasta se situa anterior in Camera Araba, dar acum se afla pe unul din birourile lui Don Fernando, fiind atent monitorizat de busturile in marmura ale reginei si al regelui.

Nota:

In anul 1991, în timpul restaurării acoperisurilor din apartamentele regale si a boltilor din camera de zi, dintr-un accident hilar acesta a fost grav avariata.

Pentru a acoperi daunele provocate, prejudiciul a fost mascat cu o tesatura de damasc verde, între anii 1992 si 1993. Am avut privilegiul sa admir partial aceasta pictura murala, executata cu o inclinare artistica în anu' 1917, avand semnatura lui Eugene Cotrim in partea stanga de sus a peretelui!

Pana atunci nu se stia ca acest pictor avea inclinatii de acest gen, deoarece Eugene Cotrim (1849 - 1937) s-a facut remarcat prin lucrări de alta factura artistica, cele mai emblematice dintre secolele al XIX-lea si al XX-lea fiind exponate in Sala Mare a Conservatorului National din Lisabona (1881), Teatrul Maria Pia, astăzi Town Teatrul Baltazar Dias (1884-1887) în Funchal, Madeira si camera japoneza a Palatului Valle Flor (acum Palace Hotel Pestana, construit între anii 1910 si 1915), la Alto de Santo Amaro de la Lisabona.

Camera de zi al familiei regale trebuie să fi fost una dintre ultimele lucrări ale maestrului, acesta fiind in apogeul creatiei, la cei... 68 de ani.

Inca se lucreaza la restaurarea completa a picturii, deteriorate de mucegai, avand elemente pictoriale lipsa si camuflate stangaci cu mobilier, gen scrinuri.

Multe din caracteristicile decorative acestei parti ale castelului, au la baza simboluri cu sensuri secrete, cu o fascinatie spre francmasoneria ezoterica binecunoscuta in acest oras de interes... special!

- - -

Palacio Novo (vezi foto)

Trecerea prin acest palat o face vizionarea unei fereastre a vitraliilor, comandata de regele Don Fernando în Nuremberg, pe baza unui proiect atribuit vicontelui de Menezes.

Toate lucrarile ilustrează istoria Manăstirii, în patru segmente. În partea superioara, Maica Domnului de Pena si Sfantul Gheorghe, sfântul patron al armatei portugheze, iar jos este expus un vitraliu cu regele Manuel I si exploratorul Vasco da Gama alaturi de Turnul Belem, cu navelor sale în fundal.

Deasupra ferestrei este o sfera, Crucea lui Hristos si blazonul regal din Portugalia si Coburg.

Urmeaza o sculptura in calcar cu piloni de culoare albastra, executia fiind una discutabila, atribuita lui Nicolas de Chanterenne, din secolul al 16-lea sau a unui artist italian anonim.

Capodopera ilustrează cincisprezece evenimente diferite din viata Mantuitorului Hristos, cu episoade ale mortii si învierii ca plan central. Inscriptia în latină de pe partea stanga a piedestalului, înregistrează această jertfă la mănăstirea cel evoca pe regele Joao al- III-lea, in anul 1532.

Pe altar se gasesc sfetnice si ornamente liturgice din argint, de fabricatie portugheză din secolul al XVIII-lea.

Sala mare a palatului

Pentru aceasta incapere Don Fernando al II-lea, a achizitionat un set de mobilier, în anul 1867, de la firma Barbosa & Costa, o reprezentanta in tapiserie din Lisabona.

Mobilierul principal este sculptat in lemn de nuc, capitonat cu piele rosie, conceput in Bordeaux, integrandu-se pe deplin în contextul arhitectural. Cele opt mari canapele cu oglinzi sunt plasate in deschizaturile camerei, alaturi de statui din acelasi lemn a unor turci. Celelalte piese rămase din mobilier, scaune, fotolii, scaune si mese, sunt organizate în jurul canapelelor.

Cu această interconectare formală între arhitectură si arta decorativa, fixe si mobile, Don Fernando a fost aproape de un ideal care va deveni realitate în artele decorative din generatia următoare: total design.

Mobilierul a trecut prin noua generatii care au trăit aici, precum regele Carlos si Regina Amelia, luminati de caracterul reprezentativ al acestei camere. Dupa caderea monarhiei, guvernul republican a confiscat o mare parte din aceste piese care in final..., nu se mai regasesc.

In aceesi camera exista un atelier de restaurare ce are drept scop in curs de elaborare, stabilirea integritătii vizuale a mobilierului, repararea daunelor si reconstructia pieselor lipsa si deteriorate, înlocuirea lor cu elemente inrudite sau originale.

Sala este acoperita cu stucaturi in relief, cu douasprezece ferestre de inspiratie gotica combinate cu modele neo-maure, creând un efect eclectic în stil adevărat romantic.

Acest decor extravagant este accentuat de vitraliile comandate in Germania (din diferite perioade), Olanda si Elvetia, de neo-mobilier Tudor, luminata de un candelabru neo-gotic avand ca suporturi pentru lumanari flori alb-albastre cu multe frunzulite verzi.

Corpurile de iluminat sunt neo-gotice achizitionate de la o firma celebra din Lisabona ,,Gaspar & Barbosa Costa", de către regele Ferdinand al II-lea în anul 1867.

De asemenea, firma a furnizat mobilier din lemn de nuc, cu tapiterie din piele maro, care a fost de curand restaurată.

De mentionat ca aceste instalatii de raspandire a luminii, includ un candelabru cu 72 de lumânări, patru lămpi cu instalatie avand la baza o sursa de petrol, patru candelabre de format islamic cu 25 de lumanari - toate sunt realizate din aliaj de alamă, cu o compozitie de 75% cupru si 25% zinc, suflate cu un strat de aur. Analizele au fost efectuate în laboratoarele Jose de Figueiredo, din Lisabona, Hercules de la Universitatea din Evora, coordonat de profesorul Antonio Candeias, după indicatiile lui Andreia Ribeiro.

În final, tot ansamblul este ocrotit de o ceară microcristalină protectoare.

Turnul rotund a fost planificat initial de regina Maria a-II -a (1819 - 1853) si de regele-consort Fernando, in vederea amplasarilor camerelor regale.

Din pacate, moartea precoce a reginei Maria, l-a facut pe Fernando să renunte la această locatie, trecand toate apartamentele la mănăstire veche, cu o priveliste deosebita spre Castelul Maur si panorama orasului.

De-a lungul vremii, în timpul perioadei lui Carlos I si regina Amelia, camerele au fost utilizate de către Infantele D. Manuel, printul mostenitor si D. Luis Felipe, fratele sau.

Ele au fost ocupate pana-n anul 1910, atunci cand s-a instalat Republica.

Ultima renovare a avut loc in anul 1980, cand anumite camere au fost golite de mobilier si inchise vizitatorilor, datorita deteriorarii acestora si a stratului de protectie a zidurilor.

Camera cerbului

Proiectata ca fiind o sala regala de luat masa, nu a fost niciodată folosita, iar azi gazduieste o impresionanta expozitie de vitralii cu design original reprezentat de pictura in acuarela a lui Eugen Ruhl.

Pasiunea lui Don Fernando pentru vitralii a fost un factor important în spatele deciziei de a initia restaurarea Manastirii Batalha, avand de asemenea, factor de decizie in introducerea de vitralii la Capela Palatului National de Sintra.

Multe din aceste reprezentari viu colorate, au fost transportate si depozitate dupa abolirea monarhiei, la Palatul Ajuda unde au ramas pana in anul 1949. Dupa aproape sase decenii, mai precis in noiembrie 2010, sa semnat un acord cu Departamentul de Coservare si restaurare de la Facultatea de Stiinta si Tehnologie din Universitatea Nova de Lisboa, institutie care a acumulat o experienta vasta în restaurarea din acest domeniu al vitraliilor.

Acest acord intentionează să desluseasca tehnicile artistice si materialele folosite pentru producerea lor.

Camera de sticla, in care regele Fernando al II-lea, ne impartaseste din colectia sa cu lucrari achizitionate din Palatul Necessidades din Lisabona, urne funerare romane, plăci venetiene, diferite suporturi si pahare de servit berea germană.

Bucătăria principala a palatului, se afla langa camera cerbului, candva sala de mese, ce pare si acum in stare de functionare. Pe mese stau, ca la expozitie, tot felul de oale si tigai, matrite pentru prepararea dulciurilor sau alte ustensile de ajutor in ale gatitului, toate fiind din cupru si dobandite de la Paris.

Am iesit pe terasa generoasa a unui restaurant, ce abordeaza clientii intr-un sens mai strict, avand intr-un colt un turn-minaret cu inflexiuni artistice maure.

Nimic nu m-a facut mai fericit, dupa aceasta adoratie pentru miracolul realitatii, decat sa observ razele soarelui binevoitor. Incredibil cat de schimbatoare este vremea in aceasta tara, facandu-ma s-o iau de la capat cu sedintele foto din exteriorul castelului.

Ei, bine! Am avut parte de o aventura spre o lume necunoscuta, impregnata cu har, pe care am explorat-o in taina, iar acum o traiesc din nou!

Ma bucur sincer ca o sa-i fac si pe altii s-o vada, deoarece pana acu' era interzisa fotografierea din interiorul castelului si astfel, am posibilitatea sa va impartasesc din armonia rafinata si evocatoare a nemuririi acestei creatii umane!

Toate bune si... vacante frumoase!

---

VIZUALIZĂRI: 10617 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI