Palatul Marele Trianon

TIPĂREȘTE

Cu mulţi ani în urmă văzusem palatul Versailles, grădinile şi la ora potrivită fântânile. Am trecut în fugă pe la palatul Trianon dar fiind ora de închidere nu l-am vizitat pe îndelete iar pentru Micul Trianon şi ferma Mariei Antoaneta nu a mai fost timp. De data asta ne-am propus să le acordăm o zi specială. Beneficiind de Navigo zonele 1-5 am mers cu metro 9 până la Pont de Sevres de unde am luat autobuzul comunal 171 care într-o jumătate de oră ne-a dus la palatul Versailles. Era dimineaţa pe la zece jumătate şi deşi în luna mai nu e plin sezon turistic, coada la bilete era de câteva sute de persoane. Pe noi nu ne-a interesat coada pentru că voiam să mergem la palatele Trianon. Am luat trenuleţul şi contra sumei de 7.5 eu/ persoană dus-întors am mers mai întâi la Marele Trianon pe care l-am vizitat în voie după care am luat trenuleţul spre Micul Trianon. Mai departe spre ferma reginei Marie Antoinette am mers pe jos pentru că peisajul era încântător ca într-un tablou pastoral. Ne-am întors în răpăit de ploaie luând trenuleţul de la Grand Canal. Trenuleţul circulă zilnic de la ora zece, din sfert în sfert de oră. Palatul Trianon se deschide la ora 12 aşa că nu trebuie să vă grăbiţi sau poate dimineaţa vedeţi palatul Versailles şi pe după amiază celelalte. Intrarea în tot ansamblul (Marele Trianon, Micul Trianon, templul Amorului, domeniile şi ferma reginei Marie- Antoinette) costă 10 eu. Am ajuns prea devreme şi până la deschiderea palatului ne-am plimbat în pădure şi am admirat grădinile făcute de marele Andre Le Notre.

În 1668, Ludovic al XIV simţindu-se supraveghiat în palatul Versailles de ceeace noi numeam pe vremuri cooperativa ochiul şi timpanul, a cumpărat un sat numit Trianon pe care l-a alăturat domeniului Versailles. Aici a construit în 1670 un pavilion de faianţă bleu şi albă pe care l-a numit palatul Trianon de porţelan. În acest palat îşi ascundea escapadele amoroase cu amanta sa Madame de Montespan. Fie că palatul nu-i mai plăcea, fie că relaţia cu Madame de Montespan se terminase, Regele Soare l-a demolat şi i-a ordonat arhitectului Mansart (inventatorul mansardelor) să construiască unul mai frumos. Aici se va întâlni cu noua sa amantă, una din multele pe care le-a avut, Madame de Maintenon. Toate acestea se petreceau în timp ce soţia, o infantă a Spaniei suferea în palatul Versailles. Noul palat se numeşte Trianon de marmură şi este pe departe una din cele mai elegante clădiri din complexul palatelor de la Versailles. Aici, cu excepţia perioadei revoluţionare, până în 1870 au locuit regii Franţei. Printre ei înafară de Ludovic al XIV au mai fost Napoleon Bonaparte şi cea de a doua sa soţie, Marie- Louise. Napoleon I şi Louis Philippe au continuat amenajarea palatului iar sub Charles de Gaulle, în 1965, palatul a fost complet restaurat. În epoca modernă Trianonul a devenit gazda unor mari personalităţi care au vizitat Franţa cum au fost preşedintele Nixon sau regina Elisabeta a II-a. În 1920 la Trianon a fost semnat Tratatul de Pace între Ungaria învinsă în război şi Puterile Aliate. Ungariei i se stabileau noi graniţe, o serie de teritorii trecând la ţările vecine printre care şi România.

Marele Trianon este compus dintr-o Curte de Onoare, un palat divizat în două aripi legate de o terasă cu coloane de marmură şi porfir roz numită peristil. Peristilul leagă pe deoparte cele două aripi ale palatului, pe de alta Curtea de Onoare de grădinile franceze care au o simetrie perfectă. Pavimentul peristilului este făcut din romburi de marmură negre şi albe. Aripa dreaptă se prelungeste cu o construcţie perpendiculară numită Trianon sous Bois, nevizitabilă şi care are deschidere spre două bazine care se continuă cu Grand Canal. Cea mai frumoasă încăpere din aripa stângă este Salonul Oglinzilor prin ferestrele căruia se vede o ramură a marelui canal. Decoraţiunile sălii sunt din lemn iar oglinzile încastrate în ghirlande. Ca şi cea mai mare parte din Trianon aici s-au conservat decoraţiunile originale dar nu şi mobilierul care a fost vândut în timpul revoluţiei. Salonul oglinzilor a fost folosit de Ludovic al XIV pentru recepţii cu nobilimea sau personalul diplomatic. Camera Regelui Soare a fost transformată în camera împărătesei Maria- Luiza care a împărţit-o în două: un salon şi o cameră de dormit mai mică. Patul este cel original, deasemeni şi picturile.Buduarul împărătesei este camera în care a locuit Letiţia, mama lui Bonaparte. Salonul Capelei şi-a conservat funcţia atribuită la început de oficiere a slujbelor regale sau imperiale. Se mai păstrează portretele originale ale lui Ludovic al XV lea şi a Mariei Lehzinska. Alte încăperi importante sunt anticamera de audienţe, salonul gărzilor decorate cu tapiserii, tablouri, statui. Lui Napoleon, soţia sa Josefina i-a amenajat şase camere: dormitorul, anticamera, cabinetul topografic, cabinetul particular, sala de masă, baia. Camera lui Napoleon are un pat de mici dimensiuni executat după statura împăratului. Mobilierul şi pereţii sunt îmbrăcaţi în mătase de culori gri-argintiu, violet, muştar În aripa dreaptă se află Salonul Rotund care are acces direct din peristil şi deţine opt coloane. În decursul timpului a avut diverse întrebuinţări printre care şi cameră de gardă. Salonul familiei împăratului primea întreaga familie în rarele ocazii în care se întâlnea. Iniţial a fost camera de joacă a lui Ludovic al XV. Salonul de muzică mai păstrează încă vechile instrumente cu care se delectau castelanii. Sub Ludovic al XIV servea ca anticameră la apartamentele regelui. Acesta obişnuia să ia masa aici în timp ce muzicienii ascunşi sub nişte draperii cântau. Mai târziu a fost transformat în sală de biliard. Salonul de malachit este camera cea mai importantă din palat. Este mobilată cu statui, vaze, tablouri dăruite de ţarul Alexandru I lui Bonaparte. Galeria Cotelle are unsprezece uşi şi cinci ferestre şi este legată de salonul grădinilor. Numele ei vine de la un pictor portretist şi miniaturist care a realizat 24 pânze reprezentându-l pe rege. Napoleon I a dorit să-şi pună portretele lui în galerie dar n-a mai apucat. În galeria Cotelle s-a semnat tratatul de pace cu Ungaria în 1920. Amenajarea palatului Trianon a pus pe lucru pictori din mai multe generaţii, subiectele predilecte fiind scenele mitologice, portretele regale sau peisajele. Numai Ludovic al XIV a comandat 160 de tablouri. Grădinile Trianon au fost desenate de arhitectul peisagist de geniu Andre le Notre despre care am mai scris. El este autorul grădinilor Tuileries, parcului St. Cloud, capodoperelor de la Versailles şi a grădinilor Trianon. Întinse pe 23 ha, totalizând 8 km de alei sunt grădini în stil francez cu desene geometrice delicate, sculpturi şi vegetaţie, păstrând totuşi aspectul natural. Am avut şansa că ajungând cu trenuleţul mai devreme, până la deschiderea palatului am putut străbate puţin din aceste grădini şi am putut admira cele două bazine şi aripa Trianon sous Bois. Alături de palatul Versailles, Marele Trianon a fost inclus în lista patrimoniului mondial din 1979.

Sunt convinsă că această descriere este incompletă, aridă şi plictisitoare. Dacă veţi avea răbdarea să vedeţi pozele, aşa imperfecte cum sunt -abuzând de toată toleranţa pe care sunteţi dispuşi s-o acordaţi-, veţi rămâne impresionaţi de rafinamentul, eleganţa şi bunul gust din palatul Trianon.

Cei care veţi vizita palatul Versailles, faceţi un efort în plus şi mergeţi la cele două palate Trianon şi la ferma Mariei- Antoinette pentru că nu veţi regreta.

.

---

VIZUALIZĂRI: 4871 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI