aspectul drumului județean 704 din jud. Alba
Cum este drumul județean 704 spre mănăstirea Oașa?
Răspunsuri la întrebare
Dacă te referi la porţiunea de vreo 5 km. din acest DJ 704, de la Barajul Oaşa la Mănăstire, este o porţiune absolut practicabilă, fără probleme pe timp de vară, chiar şi cu auto cu garda mai joasă (trebuie puţină grijă totuşi). Iarna trebuie musai lanţuri.
Când am fost eu în 2011 cu o Dacia Solenza nu am avut nici o problemă (doar ceva praf înghiţit, pentru că am stat după un peridoc), drumul este unul practicabil, dar în 2011 nu era asfaltat.
Dacă te referi la DJ 704 de la Mănăstire, până la Luncile Prigoanei, el este în aceeaşi notă, expusă mai sus, am făcut acest drum tot atunci în 2011 tot cu Solenza.
Mai departe, drumul ştiu că are punct terminus la Cugir, dar pe partea aia eu nu am fost, aşa că nu ştiu...
Mulțumesc pentru informația f. valoroasă. Mă refeream, evident, la drumul neasfaltat dintre barajul Oașa și mănăstirea Oașa (DJ 704) care este descris ca un drum forestier. S-ar putea ca în ultimul timp drumul să fi fost deteriorat de ploile abundente din anul acesta.
Eu am de ales între a merge cu un Renault Megane, sau cu un Caddy Maxi. Ambele au garda la sol normală, cred că puțin mai înaltă decât Solenza, numai că VW Caddy Maxi are distanța dintre roatele din față și cele din spate ceva mai mare ca Renault și, în consecință, la un drum cu denivelări mari, există riscul ca burta mașinii să atingă vreun bolovan. Pe asfalt aș prefera să călătoresc cu VW Caddy Maxi acum în august 2016. Tu ce părere ai?
Cred că poţi merge cu oricare dintre cele 2. Cu atenţie şi viteză mică nu o să ai nici o problemă.
Şi dacă au fost ploi care au afectat drumul, eu cred că l-au refăcut, deoarece totuşi este un drum destul de intens circulat, nu numai de maşinile care transportă lemne ci şi de miile de turişti ce merg la Poarta Raiului şi Luncile Prigoanei.
Plus, din câte-mi amintesc, drumul este unul cu pământ, nu are bolovani, aşa că nu cred să loveşti cu burta maşinii. De altfel, drumul îi destul de larg, îţi permite să ocoleşti anumite porţiuni mai dificile.
Uite aici cum arată drumul exact în faţa mănăstirii ca să-ţi faci o imagine.
@bogumil - Îți mulțumesc încă o dată pentru răspuns și pentru timpul acordat. Îți voi urma sfatul. Voi merge probabil cu Volkswagen-ul (pentru că este mai încăpător). Doamne ajută!
SCRIE UN RĂSPUNS
- Aveți deja un cont AFA? — logați-vă (autentificați-vă)
- Nu aveți încă un cont AFA? — vă puteți crea unul în 10 sec