Solicitare CMR / SPANIA

Cu auto spre Spania - Costa Brava

Trimisă în 28.07.15 21:08
autor pethorseJR [Petrosani]
» VIZUALIZĂRI: 10092

Salut!

Ma puteti ajuta cu info despre drumul spre Spania (Costa Brava) unde intentionez sa ajung in august?

Ce m-ar interesa:

- ce traseu recomandati si de ce (prin Ungaria/Slovenia/Italia sau prin Serbia/Croatia/Slovenia/Italia?);

- cam ce costuri sunt legat de taxele de autostrada?

- ce alte recomandari utile pentru drum mi-ati putea face?

Multumesc anticipat!



Răspunsuri

aurelia44JR[28.07.15 21:44]

@pethorse - imi pare rau ca nu te pot indruma. eu am fost cu avionul Bucuresti-Barcelona si de acolo cu legatura mai departe. cu masina este f. mult de mers, ,,distanta mare, costuri pe masura, iar cand ajung sunt obosita. pe distante lungi aleg avionul.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

acheliciGD[28.07.15 22:06]

@pethorse - Buna seara, te-as ajuta cu mare placere, dar nu am facut niciodata, cu masina, drumul Romania - Spania. Eu am facut cu masina numai Bucuresti-Franta prin Ungaria, Austria si Germania. Pana la Bordeaux. Totusi, ca orice roman binevoitor, iti pot cateva sfaturi sau idei generale :

1. Sa ai la tine si sa utilizezi un GPS cu harti actualizate si separat harti pe hartie. Eu, acum in iunie am avut doua si unul mi-a cazut, s-a stricat.

2. In mare, autostrazile costa cam opt-noua chiar uneori zece euro pe una suta km.

3. Dormitul la mici pensiuni/hoteluri luate de pe WWW. BOOKING. COM te costa, daca esti abil in cautare, undeva in jur de 40-50 euro o camera de doua locuri fara mic dejun.

4. Probabil ca iti iei ceva de mancare de acasa, altfel o masa rezonabila te costa cam 10-12 euro de persoana, asta pe drum si chiar in Spania. O apa de juma de litru costa 2 euro dar pe Costa Brava un litru de Sangria marca Don Simon costa tot 2 euro!

5. Sa ai asigurare medicala de calatorie (ideal este cardul european se sanatate, CES), privata, pe durata calatoriei. Altfel risti sa platesti undeva la unamietreisute euro pe zi de spitalizare.

6. Pretul combustibilului este ca la noi.

7. Poti plati aproape pe custe tot

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 350 PMA (1 voturi)

acheliciGD[28.07.15 22:10]

@pethorse - poti plati peste tot cu cardul tau bancar in lei. Cursul este mai bun decat la casele de schimb romanesti.

In mare cam asta am ati spune.

Succes si drum bun


abancorSE[28.07.15 23:58]

Am făcut acest drum, pe varianta Ungaria - Slovenia, și l-aș repeta tot pe acolo. Dacă conduci mult într-o zi, poți ajunge cu o singură înnoptare, undeva în Italia.

Din Slovenia în Italia să treci pe la Nova Gorica, să nu te duci spre Trieste, ca să mai scutești din parcursul pe autostrăzile italiene, care au un risc de aglomerație mai mare decît cele slovene.

Taxe de drum: viniete de Ungaria (aprox 11 euro) și Slovenia (cam 15 euro), Italia, Franța și Spania plata la barieră.

În Italia ar fi bine să nu circuli vinerea, sîmbăta sau duminica pe autostrăzile care duc la mare, iar la întors să eviți sîmbăta sau duminica pe autostrada spre Austria, pentru că de regulă e foarte aglomerat. Oricum o să fie destul de aglomerată bucata de la Veneția spre Milano, dar are 3 benzi (dacă bine țin minte). Și în Franța bucățile aglomerate au 3 benzi, ceea ce te scapă de situațiile în care stai după un camion care depășește alt camion.

În Franța au niște locuri de popas pe autostradă foarte mișto, ai șansa să nimerești unele largi, cu mult spațiu verde, cu loc de joacă, poți face un picnic acolo. Au la benzinării tot soiul de mîncăruri ambalate, deserturi, băuturi, inclusiv tacîmuri, tot ce trebuie pentru un picnic „auto”, te aprovizionezi și mănînci în natură.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (1 voturi)

CostiCO[29.07.15 00:17]

@pethorse -

Nu discut despre motivele ce te fac să te duci cu mașina o cale atât de lungă. Probabil că ele sunt suficiente și consistente, altfel ai fi ales varianta drumului cu avionul.

În ce privește răspunsurile la întrebările tale, încerc să-ți răspund cât de bine pot. Să le luăm pe rând.

1. Eu nu-ți recomand niciuna din cele două variante de drum date de tine, din motive pe care nu le mai repet aici, dar le poți citi la un fir de discuție cu subiect asemănător (click aici).

Citește acolo primul meu ecou (dar și pe ale celorlalți), în care, spre final, explic de ce nu recomand drumul prin Italia.

În cazul tău, traseul pe care ți-l recomand este cel de pe această hartă.

Dacă totuși costurile nu sunt o problemă (e vorba de viniete și taxe de autostrăzi), poți merge pe traseul de pe această hartă.

În acest caz, costurile ar fi cam acestea:

- Serbia: ~ 3 €

- Croația ~ 25 €

- Slovenia - 15 € vinieta pentru o săptămână

- Italia ~ 60 €

- Franța: ~ 40 €

În cazul primei variante, nu ai de plătit decât vinieta în Ungaria și cea din Austria (împreună ~ 20 €) și autostrăzile în Franța (~ 60 €), pe care însă pe acest traseu le poți evita fără prea mult timp pierdut, mergând pe drumurile naționale. Oricum, chiar și mergând pe autostrăzi în Franța, tot economisești peste 60 € față de varianta prin Italia.

Alte recomandări utile pentru drum le poți găsi în ecourile de la firul de discuție amintit mai sus.

Drum bun și călătorie plăcută!

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1400 PMA (2 voturi)

RamonaeJR[29.07.15 10:05]

@pethorse - Salutare! Noi locuim în Franța și am mers cu mașina, de aici distanța fiind de aproximativ 500 de kilometri.

Însă îți pot spune cât am plătit autostrada din Franța (Coasta de Azur, pe unde o sa si treceți dacă alegeți primul traseu menționat) și până la destinație - aproximativ 40 de euro.

Iar din România și până în Franța am plătit în februarie 86 de euro și nu cred să se fi schimbat prețutile autostrăzilor. De obicei mergem pe traseul Ungaria / Slovenia / Italia / Franța.

Ce să vă mai spun... dar cred că știți deja că în Ungaria și Slovenia trebuie să cumpărați vinetă, iar în Italia, Franța și Spania se plătește autostrada. În rest... nu știu... e foarte obositor dar dacă ați ales varianta asta sigur v-ați gândit bine înainte.

Am să scriu zilele astea un review despre stațiune.

Cu alte informații dacă vă pot ajuta, o fac cu plăcere.

Drumuri bune și distracție maximă!

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (1 voturi)

horachiraPM[29.07.15 12:17]

@Costi - Cu respect votez raspunsul Dvs foarte complet si folositor

Totusi este o diferenta de app. 400 km intre traseele prezentate, ceea ce reduce economisirea sperata. Daca se doreste a se folosi drumurile nationale in Franta, poate e mai bine, dar cred ca atunci nu prea se mai poate face traseul cu o singura oprire.

Astfel o noapte extra de cazare diminueaza din ce ai sperat sa reduci ca si costuri

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

CostiCO[29.07.15 14:30]

@horachira -

Da, așa este. E o diferență de distanță (doar vreo 300 km), dar drumul este, cu siguranță mai lejer. În Italia și pe Coasta de Azur, în perioadă turistică de vârf, ai toate șansele să mergi mai încet decât pe DN1, iar consumul de carburant crește și el. În plus, una e să mergi pe o autostradă de munte, cu multe tuneluri și alta e să mergi pe o autostradă lejeră, din Germania, fără prea multe urcușuri și coborâșuri.

În plus, pe varianta recomandată de mine, în Franța se pot folosi șoselele naționale, ceea ce nu e cazul pe Coasta de Azur, unde viteza de deplasare este foarte mică, fiind și localități foarte dese și fiind și o zonă turistică foarte circulată.

Oricum, eu i-am prezentat lui pethorse ambele variante. Poate să aleagă ce i se potrivește mai bine.

Pe de altă parte, nu știu multe dintre „variabilele” deplasării, cum ar fi numărul șoferilor și experiența acestora, disponibilitatea de a se opri mai mult pe traseu, limitarea într-un anumit buget de timp și bani etc.

Eu am făcut un drum de 2400 km cu o singură oprire, fără șofer de rezervă. Anul trecut am parcurs distanța Pitești - Corfu fără nicio escală.

În fine, noi i-am oferit niște informații, e liber să decidă cum crede că i se potrivește.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (1 voturi)

aurel245GD[02.08.15 07:37]

Eu am facut acest traseu acum doi ani cu masina, dar cu trei cazari. Am mers prima portiune Romania - Budapesta - Viena unde am innoptat la niste prieteni. Apoi a doua zi am efectuat traseul Viena - Graz - Klagenfurt - Udine - Verona - Milano unde de asemenea am innoptat la niste prieteni si am vizitat Milano. A treia zi am efectuat ruta Milano - Torino - Tunelul Frejus - Grenoble cu o noapte la prieteni. Ultima bucata de traseu a fost Grenoble - Montpellier - Barcelona. Taxele de drum au fost undeva pe la 80-90 de Euro.

Eu am condus tot traseul si nu mi s-a parut obositor desi am avut citeva portiuni extrem de aglomerate respectiv in zona Milano si zona Montpellier. Desi scopul acestui concediu a fost vizitarea prietenilor raspinditi in intreaga Europa, nu cred ca as mai repeta aventura aceasta intrucit familia mea a avut nevoie de o saptamina sa isi revina dupa oboseala acumulata, iar sejurul la Barcelona, pe fondul oboselii acumulate, a fost destul de tensionat, stricand bucuria vizitarii acestui oras minunat.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

pethorseJRAUTOR SOL[07.08.15 20:16]

Va multumesc tuturor pentru informatiile transmise! Cred ca imi vor fi foarte utile ca eventual sa-mi reconsider planurile. Va ramin indatorat pentru v-ati facut timp ca sa dezbateti subiectul; poate va ramin dator cu unele raspunsuri dar cred ca o sa revin ca sa va impartasesc experienta de dupa sjur. Multumesc deasemenea pentru urari.

Toate cele bune!

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

  • [10] total răspunsuri, până acum
  • SCRIE UN RĂSPUNS

    Doar utilizatorii autentificați (logați) pot răspunde.
    • Aveți deja un cont AFA? — logați-vă (autentificați-vă)
    • Nu aveți încă un cont AFA? — vă puteți crea unul în 10 sec
    Puteți folosi meniul „VIZITATOR” (vezi dreapta-sus) — atât pentru LOGARE cât și pentru CONT NOU

    Abonament

  • NU sunteți abonat/ă la acest fir de discutie - [NU primiți înștiințări când se scrie un răspuns] -- vă puteți însă abona mai jos
  • #G#9
      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.04801607131958 sec
    ecranul dvs: 1 x 1