Întrebare [în rubrica] Unde mâncăm? [Alte] Taverne în Thassos (insula)

provizii must have

Trimisă în 17.08.14 15:24
autor iepurilaCH [iasi]
» VIZUALIZĂRI: 3843

Va rog frumos, dati-mi cateva sfaturi referitoare la ceva provizii. Nu as vrea sa mananc doar la taverne ci sa facem si noi un gratar ceva... (sa mai scutim din cheltuieli. Sunt scumpe alimentele in thasos comparativ cu tara noastra? este cazul sa car din tara carne, apa, etc?

Mentionez ca e prima iesire in Grecia...



Răspunsuri

iulianicAPL[17.08.14 16:11]

@iepurila: În limita spaţiului din portbagaj, e bine să luaţi şi ceva alimente de acasă. Oricum, acestea nu vor fi suficiente pentru toată vacanţa şi va trebui să mai şi cumpăraţi de acolo. Dacă veţi fi cazaţi la un studio, cu posibilităţi de gratar, trebuie să ştiţi că preponderant este peştele. Nu-mi amintesc să fi văzut carne semipreparată pentru grătare, de aceea dacă vă plac micii sau carnea de porc, cel puţin pentru primele zile, puteţi lua o cantitate rezonabilă în geanta frigorifică.

Taverne sunt multe, oferă în special preparate din peşte, fructe de mare, frigărui, musaca. Preţurile sunt variabile, funcţie de ceea ce comanzi (6-14 euro porţia). Noi nu am luat masa niciodată la taverne în Skala Potamia unde am fost cazaţi, ci numai în timpul deplasărilor pe insulă, atunci când ne răzbea foamea. Acasă, adica la Skala Potamia, ne gospodăream singuri pentru că vila dispunea de grătare, nepotul meu este un fan al grătarelor şi le face întotdeauna bine şi cu plăcere, iar sora mea este o mare gospodină care s-a abonat la pescărie, un magazin care oferă (la preţuri bunicele) multe sortimente de peşte şi fructe de mare. Pescăria în Skala Potamia este la şoseaua principală, lângă strada care coboară spre plajă. Nu ştiu cum stau lucrurile în alte staţiuni din Thassos, dar, fiind vorba de o insulă, precis sunt pescării.

Două medalioane de somon costă 8-10 euro. Celelalte sortimente între 6 şi 16 euro/kg. Acolo produsul cumpărat ţi se poate curăţa la cerere sau - ceea ce am apreciat foarte mult - ţi se arată cum trebuie să cureţi un produs necunoscut. Noi am întrebat la caracatiţă şi la creveţi.

De la supermarketuri poţi cumpăra de toate. Pâinea proaspătă o găseşti doar dimineaţa. În rest, pâine feliată sau din cea mai scumpă. O franzelă costă 0,90 - 2 euro. Tot dimineaţa găseşti diverse plăcinte, unele la bucată, altele tăiate şi cântătite. Preţ 1-2 euro bucata.

Berea Mythos la supermarket este 1,10 euro/sticla de 0,5 l. Am găsit şi la bax (5+1 gratis), la 5,45 euro. De menţionat că sticlele se plătesc (0,15 euro/buc dacă reţin bine), iar data viitoare când mai cumperi aduci sticlele la schimb. La sfârşit, fie le umpli şi le iei în România (aşa cum am făcut noi), fie le duci la magazin şi îţi scad valoarea lor din valoarea altor produse cumpărate.

Fructele costă 1-2 euro/kg, iar îngheţata cam 2 euro, variind după sortiment.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 350 PMA (1 voturi)

cher-cherSR[17.08.14 16:47]

In niciun caz nu luati apă, acolo este mai ieftina. La magazinele alimentare sunt preturi mici dacă iei câte 6 sticle de 1,5 l. Nu mai stiu cat era în Thassos, dar în Zakynthos de exemplu, un bax era 1.4 euro, adică de vreo 3 ori mai ieftin decât la noi. Nu la fel stau lucrurile dacă iei sticle de 0,5 l, pretul fiind cam la fel cu cel de la noi.

La taverne găsești preparate din orice fel de carne.

Puteți să vă luați la voi una-alta, un salam de Sibiu, eventual niste pateu de ficat, pentru gustarea de dimineața, dar nu cred ca e cazul să exageraţi, diferentele de preț nu sunt substanțiale, în orice caz nu într-atât încât să merite să vă încărcați portbagajul. Mai ales că și păstrarea lor ar putea fi o mica problemă, căci frigiderele în general sunt format mic. Și dacă tot vreți să faceți economie, va sugerez că în tranzit prin Bulgaria, sa va opriți la un hipermarket si să luați de acolo ce considerati ca ati avea nevoie. Prețurile sunt considerabil mai mici decat la noi.

A, si găsiți hipermarketuri si la greci, mai ales Lidl, unde va puteti face aprovizionarea. E bine însă sa va interesati de aici unde sunt, căci sunt mai rare ca la noi.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1050 PMA (2 voturi)

iepurilaCHAUTOR SOL[17.08.14 17:17]

Multumesc mult de tot

Ma ajuta enorm raspunsurile voastre


cristianamSR[18.08.14 10:43]

Eu te sfatuiesc sa iei ceva doar daca ai loc liber in masina. In Thassos, cam la 4 km de portul din Prinos exista un fel de Mega sau Lidl, oricum un magazin cu subsol si niveul de intrare unde gasesti absolut orice, la preturi acceptabile. Exista produse un pic mai ieftine ca in Romania si produse un pic mai scumpe, dar per total tot acolo iesi.

Noi in 9 zile ne-am aprovizionat de 2 ori de acolo si sincer nu am avut de acasa decat 6 snitele pt drum, 10 napolitane, o sticla apa si una suc. LA intoarcere o parte din mancarea cumparata, gen paste, cereale, dulciuri le-am luat cu noi acasa. Noi mancam micul dejun si pranzul in camera fiind mult mai facil. Oricum plita electrica iti fierbe cartofi cat faci dus si doar scurgi apa, pui maslina, ceapa si ce mai vrei si gata salata orientala, sau lapte si ii pisezi cu unt si gata piureul cu un cremvursti sau carnacior langa. Daca faceti grat va scoateti si seara.

Mie la ei nu prea imi plac legumele. Am senzatia ca le tin in frigider si sunt cam crude, dar sigur veti gasi sa cumparati si in localitate. Intrebati gazda daca nu va plac cele de la magazin.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1050 PMA (2 voturi)

isabele27JR[18.08.14 18:34]

Buna, un pret mediu la orice taverna pentru o persoana este de 15-20 euro... O salata de a lor, greceasca este 5-6 euro, un fel de mancare intre 6-15 euro, depinde de preferintele culinare.

Unii aduc paine si apa gratis la masa, altii... baga la nota de plata.

Fireste iesi mai ieftin cumparand de la supermarket (recomand Matsoutis, f bun.) si facand la gratar.

Apa, sucul e ieftin.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 350 PMA (1 voturi)

iepurilaCHAUTOR SOL[19.08.14 19:13]

multumesc frumos


pasagera23GD[19.06.15 17:43]

Bună, eu îti recomand să iei produse de curătenie, precum detergent de vase si bureti, dar si de rufe. Nu strică să ai şi niste pastile de ţânţari. Eu anul trecut am stat ptr prima data la studio, si astea mi. au lipsit!

Concediu placut, si voie bună!

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1050 PMA (2 voturi)

  • [7] total răspunsuri, până acum
  • SCRIE UN RĂSPUNS

    Doar utilizatorii autentificați (logați) pot răspunde.
    • Aveți deja un cont AFA? — logați-vă (autentificați-vă)
    • Nu aveți încă un cont AFA? — vă puteți crea unul în 10 sec
    Puteți folosi meniul „VIZITATOR” (vezi dreapta-sus) — atât pentru LOGARE cât și pentru CONT NOU

    Abonament

  • NU sunteți abonat/ă la acest fir de discutie - [NU primiți înștiințări când se scrie un răspuns] -- vă puteți însă abona mai jos
  • #G#9
      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.071007966995239 sec
    ecranul dvs: 1 x 1