Ailsa Craig Hotel sau “location, location, location” în centrul Edinburgh-ului

TIPĂREȘTE

Deoarece este musai să finalizez cumva aventura scoţiană a famigliei Speedy, povestită parte de scumpa-mi Milady – parte de onor subsemnatul în romane foileton aci pe sait, mă voi apleca succint şi asupra locaşului ce ne-a găzduit timp de 3 nopţi aproape de inima oraşului Edinburgh.

Mi-am asumat, ca mai întotdeauna, rolul de căutător neobosit al cazării şi pentru această expediţie, ţinând totuşi cont de doleanţele soţiei, care, după experienţa Abito Hotel din Praga (vedeţi aici impresiile dacă vreţi să vă distraţi ) s-a jurat pe cer, apă, foc, pământ plus ce-i prin lutul olarului cum că nu mai acceptă loc de nani departe de centru, chiar dacă ar beneficia de lift exterior panoramic, servire a breakfast-ului la pat în timp ce ni se face vânt cu frunze de palmier, spa, masaj facial, anticelulitic, 7 stele precum Luceafărul sau alte maimuţăreli ‚Dubai-eze’!

Detalii generale despre aşezământul dedicat adormirii după timpul de calitate petrecut în oraş

Normal că am jumulit virtual paginile booking-ului.com şi am găsit, fără prea mare efort, hotelul Ailsa Craig, de vreo 3 steluţe, simpatic localizat la aproximativ 10 minute de mers pe jos de Waverley Bridge, respectiv Princes Street, adică buricul târgului scoţian.

Acesta se află localizat la poalele Colinei Calton, în apropiere de celebrul Holyrood Palace (reşedinţa Reginei când binevoieşte să dea o raită prin capitala Scoţiei), pe o stradă extrem de liniştită, cu case în stil georgian, adicătelea impunătoare, sobre, regale. Adresa lăcaşului de “schlafen” ar fi “24 Royal Terrace, Edinburgh, Midlothian EH7 5AH”, iar sait-ul lor propriu şi personal ar fi ailsacraighotel.co.uk.

Este demn de menţionat faptul că pe Calton Hill, vecin foarte apropiat, se află o serie de obiective interesante ale capitalei scoţiene cum ar fi The Nelson Monument, National Monument of Scotland, Dugald Stewart Monument şi Regent Gardens, vezi aici mai multe detalii edinburghmuseums.org.uk/V ... Nelson-Monument.

Oferta prezentă pe booking.com zicea cam aşa – 3 nopţi la un preţ total de 135 GBP, full scottish breakfast inclus, anulare gratuită şi baie privată. Nici măcar nu am mai comentat altceva: i-am arătat lui Milady ce şi cum, i-au jucat ochişorii în cap ca la rollercoaster la ideea de mic dejun scoţian (deh, vroia fata să pape tradiţional!), i-a plăcut localizarea deoarece visa harta oraşului de ceva vreme... toate conducând la un okey rapid şi ferm.

De ajuns se poate cam aşa: bus-ul 100 face legătura între aeroportul din Edinburgh şi oraş, oprindu-se în centru la Waverley Bridge, vezi aici mai multe detalii lothianbuses.com/services/airlink. De acolo se merge drept înainte pe Princes Street 2 minute spre North Bridge, apoi prima la stânga pe Leigh Street, drept înainte pe Leigh Walk vreo 5-7 minute, apoi la giratoriul cu London Road la dreapta 3 minute şi iată-vă ajunşi pe Royal Terrace. După ce treceţi de Crowne Plaza Hotel imediat în dreapta este Ailsa Craig. Simplu, n’est ce pas?

Cum am găsit hotelu’, cum fu camera, ce-i aia ‘scottish’ dejun şi alte consideraţiuni

După un zbor luung cât o zi de post Pascal către Dublin, apoi după vreo oră de zbor Dublin-Edinburgh şi alte câteva de alergătură prin impunătorul Castel Edinburgh-ez, ne-am retras către căşile noastre, adicătelea spre hotelul despre care este vorba în propoziţie. Normal că nu trecusem pe acolo să ne lăsăm rucsacii deoarece dădusem iama spre Castel, care se închidea pe la orele 5 pm după orarul de iarnă, ‘last admission’ fiind cu o oră înaintea închiderii. Ideea era să ajungem pentru a ne odihni un pic deoarece pe la orele 8 pm trebuia să fim lângă Catedrala St Giles, de unde urma să participăm la un tur cu fantome a la Edinburgh prin cimitirul Greyfriars, tur despre care puteţi ceti aci detalii hazlii scrise de Milady - vezi impresii.

Pe la orele 5 pm eram deja pe Royal Terrace, cu ochii zgâiţi după stabiliment, trecând pe lângă Crowne Plaza, care pe dinafară arăta identic precum aveam să vizualizăm şi hotelaşul nostru după un minut.

Înăuntru, d-şoara recepţioneră ne-a primit calmă gen scottish/british style, ne-a explicat cum este cu micul dejun, ne-a furnizat detalii despre oraş, ne-a arătat un top de pliante cu toate tururile şi info posibile despre capitală şi împrejurimi, totul într-o engleză curată, inteligibilă, de nu jurai că eşti în Scoţia. Probabil făcuse vreo şcoală specială în acest sens, de înlăturare a puternicului accent scottish, pe care la ceilalţi doi recepţioneri pe care i-am prins în sejurul nostru... nu prea l-am pricipit. Sau nu era scoţiancă :)

Camera, baia privată şi ceaiul dansant

Cu cheia de la cameră în mâini şi picioarele obosite ne-am îndreptat spre colţul de refacere, care, după spusele d-şoarei, se afla la ultimul etaj. A, am uitat să vă precizez stimaţi telespectatori, hotelul nu beneficiază de lift. Da, ştiam acest aspect, dar la cât noroc manifest permanent am zis că nu o fi dreaku’ atât de black încât să nimerim la ultimul etaj. Ei bine... ţeapă! Aşa cum aţi ghicit, deoarece zăresc în privirile voastre zâmbetul sardonic al descifrării enigmei, fix la ultimul etaj se găsea camera ce ne era destinată! Aici nu pot da vina pe ţara din care venim, pentru că recepţionera nu a schiţat niciun gest ciudat când ne-a văzut cărţile de identitate, semn că nu prea mai întâlnise concetăţeni, rămânând impasibilă precum Sfinxu’, iar indivizi de anumite etnii familiare nouă neexistând în tot oraşul, aşa cum am constatat bucuroşi ulterior.

Deşi suntem în formă în urma multiplelor alergături tip Speedy Gonzalez, iar subsemnatul a mai dat jos ceva grame care nu făceau bine siluetei de viespe ce o afişează mai nou, treptele ni s-au părut precum Golgota, fără bici though.

Camera era simplă, parcă păstrând aerul de austeritate al clădirii, mobila nu foarte nouă dar în stare bună, baia fiind însă dotată cu sanitare de ultimă generaţie.

Cum intrai în stânga se afla un dulap încastrat în perete, în continuare se afla o măsuţă pe care se găsea un fierbător, pahare, căni de cafea, plus un plic de ciocolată caldă, câteva plicuri de ceai, zahăr şi ness, ca şi vreo două recipiente de lapte pentru cafea. Asta mi s-a părut de un real folos, ceaiul dansant urmând imediat, revigorant după vreo 14 ore de când ne trezisem.

Imediat în dreapta măsuţei, lângă ferestrele maaari, se afla un micro-tv, toţi hotelierii având această boală de a amplasa diagonale puţin mai mari decât ecranul telefonului meu, care nu-i vreun Galaxy Note III. Noroc că nu ne-am prea uitat la dânsul, mai puţin faza cu ştirile meteo, plus că ne plăcea la nebunie accentul prezentatorilor.

Pe geam se întrezărea curtea din spatele clădirii, care peste vreo lună-două cred că ar fi fost demenţială: deja iarba era verde şi tunsă la milimetru, plus copacii de pe Calton Hill, cred că florile primăverii scoţiene i-ar fi dat un plus de farmec, de neegalat atunci când te trezeşti şi serveşti un ceai cu ochii pe geam.

Paturile, căci erau două, se manifestau aşa: unul dublu comod şi unul de o persoană, probabil cadou din partea casei dacă ne certam şi aş fi fost banat să fac nani singur. Nu l-am încercat, puteţi să întrebaţi @ariciu. Bine, acum supărarea subsemnatului se manifesta într-un mod mai straniu: de ce oare ne-au dat două paturi şi doar o singură ciocolată caldă pe măsuţa din cameră? Păi era chiar atât de scump încă un plic?

Capitolul baie, precum ştiu deja onoraţii cetitori care mi-au mai lecturat debitaţiunile, este o arie un pic mai delicată pentru al Dvs, care manifestă în mod tendenţios tot felul de pretenţii. Ei bine, contrastând cu designul camerei, aceasta avea gresie şi faianţă recent puse, iar obiectele sanitare cam tot la fel. Curăţenie lucie era peste tot, prosoape slavă Domnului de toate mărimile şi formele, lacrima Christi de curate şi parfumate, neagăţate sau ‘refurbished’. Pliculeţe de şampon pentru conformitate şi două pahare, din nefericire amplasate pe bazinul de apă al toaletei pentru că lavoarul nu avea poliţă... aici ar fi un minus: nu pui pahare şi şampon lângă locul unde merge împăratu’ la sfânta direptate, parol!

Duşul, aici e de povestit! Când am intrat în baie cu ochi cercetători, căutând întrerupătorul corespunzător am dat de un altul pe care scria ‘shower’. Na, că atât mi-a trebuit şi l-am acţionat, parcă eram la vârsta lui Mermelică, adică fi-miu. M-am dus dup-aia repede să văd ce se întâmplă. Păi ce era să se petreacă... să curgă suc natural din duş? Duşul era acţionat electric, pasămite. Şi mama ei de electricitate scoţiană, aia cu trei picioruşe la prize, nu era suficientă ca să producă un jet de apă serios. Tot reglând eu pe acolo două comutatoare, unul de jet şi unul de temperatură a apei, de ziceai că-i vreun robot nipppon generaţie 2015, am constatat că presiunea era ultima problemă de fapt. N-am putut nici după vreo 10 minute să reglez apa pentru a fi ‘duşabilă’. Ba era gheaţă, ba era fiartă, deşi temperatura o dădusem la 37 de grade. Păi nu era mai bine la lighean? Sau fără termostat? Nu reproduc aici onomatopeele, octavele şi injuriile neanderthaliene ce au ieşit din cavitatea-mi bucală la cele două extremităţi ale temperaturii deoarece consider că sunt total nepotrivite.

Până la urmă am abandonat temporar duşul şi m-am lavat cum am putut în zona lavoarului, pentru ca noaptea, când ne-am întors din preumblări, să nimeresc prin hazard o temperatură umană pe care am folosit-o cu drag.

O ultimă chestiune legată de cameră şi trec la următorul sub-capitol. Era destul de răcoare în cameră când am ajuns, caloriferul abia dezmorţindu-se, precum ale noastre de la bloc prin octombrie-noiembrie, când parcă dau semne că au uitat ce-i aia căldurică. Noroc că, lângă patul dublu în care am făcut nani, amândoi, vii, se afla un calorifer electric, lăsat acolo sau uitat de cineva care ne-a dorit tot binele din lume. I-am dat drumul şi a făcut o căldură sahariană de am dormit în tanga, şi eu şi onorata Milady. A doua zi, după ce ne-am întors din expediţiile turistice întreprinse, nu l-am mai găsit, iar caloriferul central nu dădea semne de bună creştere. Am sunat în două secunde la recepţie, iar unul din nenii cu accentul grav şi greu inteligibil mi-a zis că vede el ce face şi ne rezolvă. În două minute a venit un alt nene, care a bombănit ceva tot cu accent cum că el era liber şi că lăsase caloriferul aici (whatever, oricum l-am ignorat făcându-ne că nu înţelegem english), aducându-ne un fel de reşou care a făcut şi acesta căldură de l-am oprit la un moment dat. Pe ăsta nu l-a mai luat nimeni, văzând clar că românii ‘e’ cu gura mare şi friguroşi foc.

Full scottish breakfast

A doua zi cu ochii lipiţi de somn am coborât pentru a servi micul dejun tradiţional la crăpat de ziuă, ne aştepta o zi plină de aventuri şi trebuia să avem carburant în rezervoare. Am scanat imediat barul din faţa uşii de la intrarea în recepţie/sala de mese şi ne-am aşezat un pic mai încolo de acesta. Pe bar se aflau două carafe cu suc, biscuiţei şi cereale pentru toate gusturile, unt, gemuri, etc. Când ne-am aşezat la o masă de două persoane, deh eram romantici maică (vorba suratei mele scumpe, ştie dânsa) hop a şi apărut lângă noi o demoazelă care ne-a dat bineţe şi ne-a întrebat ce doresc papilele noastre să servească: ceai sau cafea. Noi i-am răspuns în cor... cafea, prietena noastră, eu adăugând timid: şi lapteee!

Acestea au venit imediat, calde şi proaspăt mulse (laptele nu ştiu de unde dar cafeaua din espresor), iar întrebându-ne d-şoara: ce mâncăm? ‘Scottish breakfast’ a fost răspunsul nostru, mieunat tot în cor, precum siamezii. Am ales toast negru şi alb, Milady a luat ou ochi iar eu “poached egg”, ca să-mi menţin kg sub control şi să nu demolez cântarul. Au sosit şi farfuriile cu papa: aveam un cârnat ‘haggis’ (adică cel tradiţional scoţian făcut din oaie), o iahnie de fasole mai bună decât ce mâncasem pe la bunica, bacon, o roşie şi ciuperci la grătar, un triunghi din cartofi pasaţi, prăjit, asemănător cu cel de la Mc Donalds de la micul dejun dar mai bun, plus oul aşa cum fusese comandat. Ei bine, stimaţi cetitori... vă anunţ că a fost absolut delicios, din punctul meu de vedere, constatând pe pielea mea faptul că un mic dejun care rupe pateul ţine mult de foame pe parcursul zilei. Acest breakfast mi-a ajuns până pe la orele 3 pm, când am chiţăit prima oară de foame, binecunoscut fiind faptul cum că puterea calorică necesară existenţei vii şi umane a subsemnatului cuantifică mulţi megawaţi.

Arond ariciu care mănâncă musai şi obligată de mine dimineaţa când suntem prin depărtări măiastre de casă, altfel s-ar mulţumi doar cu coffee, a servit cu drag, strâmbând din năsuc doar la ‘haggis’, care i s-a părut greţos, dânsa fiind o fire sensibiloasă şi feminină pe deasupra. În dimineţile următoare a anunţat că nu mai doreşte cârnatul respectiv, mulţumindu-se să se lupte cu restul meniului, care i-a plăcut pare-mi-se.

Scurte concluzii, poate pertinente

- strada pe care se află amplasat hotelul se desprinde dintr-un cartier al nobililor din sec al XIX-lea – nu degeaba îi spune Royal Terrace, este practic un aliniament de clădiri elegante ca structură, extrem de plăcute ochiului, deci neighbourhood minunat;

- hotelul beneficiază de un hol de relaxare, multiple pliante cu info turistice, sala de mese este simplă dar simpatic decorată, nu are lift dar nici nu cred că ar fi putut amplasa vreunul (vezi foto), camera curată, prosoape schimbate zilnic, breakfast bun ca şi gust, respectiv îndestulător, personalul de la recepţie amabil (necesar training pentru vizitatori în vederea priceperii accentului în unele cazuri);

- locaţia este apropiată centrului istoric al oraşului, de fapt tot centrul este plin de obiective care mai de care mai atractive;

- în imediata apropiere se află Palatul Holyrood şi Colina Calton (plină de monumente demne de vizualizat dacă aveţi timp);

- este bine de ştiut că, dacă nimeriţi în perioada mai friguroasă şi încălzirea centrală nu face serviciu cum trebuie, puteţi solicita un calorifer sau altceva de natură electrică şi cu trei picioare în ştecher... vă va face căldură ca-n burtica mamei;

- există şi uscător de păr, despre care am omis să aduc aminte mai sus, acesta se află într-o micuţă toaletă amplasată între baie şi intrarea în cameră;

- raportul calitate-preţ a fost unul corect, desigur când am transformat din GBP în EUR mi s-a părut scump rău, dar cazările în UK nu sunt deloc ieftine precum în ţările meridionale ale Europei, aşa că m-am declarat satisfăcut.

Acestea fiind spuse închei cu tradiţionalul: dacă vă este foame, serviţi un scottish meal în Edinburgh la Ailsa Craig... veţi privi întunecatele clădiri ale oraşului cu totul altfel, adică mai roz!

---

VIZUALIZĂRI: 2600 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI