O zi în Parcul Rural Anaga și la Playa de Las Teresitas

TIPĂREȘTE

Masivul Anaga n-a fost inițial pe lista noastră;adică am fi vrut, dar nu speram să mai încapă... A devenit însă o certitudine în momentul în care am decis ca ultimele 2 nopți să ni le petrecem în zonă.

El ocupă o bună parte din peninsula omonimă, situată în nord-estul insulei Tenerife și în 1994 a fost declarat Parc Rural, împreună cu zona de țărm limitrofă și cu apele marine adiacente, însumând o suprafață de peste 47000 ha. Ulterior a fost inclus în marea familie a Rezervațiilor Biosferei, sub protecția UNESCO, începând cu 9 iunie 2015.

Format prin erupții vulcanice succesive în urmă cu 7-9 milioane de ani, acest lanț muntos se întinde de la est la vest pe o lungime de aproximativ 20 km, iar de la nord la sud pe 5-10 km. Nu foarte semeți (cel mai înalt pisc se înalță până la 1027 m), munticeii se remarcă însă printr-un spectacol de netăgăduit, numărându-se printre cele mai căutate atracții turistice ale insulei, mai ales în rândul iubitorilor de natură. În același timp, zona păstrează habitate unice, pe văi și la poalele versanților cuibărindu-se câteva sate fermecătoare, în care cei aproximativ 22000 de locuitori și-au conservat stilul ancestral de viață și practică încă ocupațiile de bază ale străbunilor: agricultura (pe versanții terasați) și creșterea animalelor.

Este partea cea mai umedă a insulei Tenerife și una dintre cele mai verzi. Vârfurile sunt acoperite cu păduri de laur (printre puținele de acest fel din lume, considerate de specialiști adevărate fosile vii, vechi de 40 de milioane de ani), în timp ce la nivelul etajului mjlociu predomină arbuștii și foioasele. De asemenea, Parcul Rural Anaga adăpostește numeroase specii de plante și animale, dintre care unele endemice (ex, porumbelul de laur).

Parcul poate fi străbătut cu mașina (inclusiv cu transportul în comun) în toate direcțiile, beneficiază de șosele nu foarte late, dar perfect întreținute, punctate din loc în loc de alveole și puncte de belvedere. De asemenea, este împânzit de trasee de treking, mai lungi sau mai scurte, cu grad de dificultate ușor și mediu.

O, cât aș fi vrut să „călărim munții”și noi măcar un pic!... Mai ales că nici pasența cu Barranco del Inferno nu-mi ieșise... Totuși, eram conștientă că nu dispuneam decât de o scurtă zi de februarie (ce-i drept, acolo se întunecă mai târziu decât pe la noi) și, întrucât ne mai rămăsese o restanță importantă (celebra Playa de Las Teresitas), am decis să străbatem un traseu oarecum circular care să includă amândouă obiectivele, să ne facem măcar o idee...

Pornim dimineață, după micul dejun, norul de praf saharian (calima) s-a destrămat aproape complet, ne însoțește un soare vesel, care încălzește mulțumitor ambientul;vreme ideală de plimbare! În Tacoronte părăsim autostrada spre stânga, urmăm drumul de coastă TF-16, ce străbate salba de localități de pe țărm: San Juan Perales, Valle Guera, Tejina. Cam de aici începe peisajul să se schimbe, apar primele vârfuri muntoase, în mare parte golașe.

În Bajamar ne abatem spre ocean, doar câteva sute de metri și ajungem. Suntem pe o faleză înaltă și cam vântoasă, valurile nu se văd, doar se aud dincolo de șirul de vile și hoteluri, așa că facem câțiva pași înainte. În curând perspectiva se schimbă, sub noi se etalează două piscine naturale uriașe (amenajate), alături o plajă cu nisip maroniu într-un golfuleț aproape rotund. Doar câteva poze, ceva aerosoli în plămâni și mergem mai departe.

Până în Punta del Hidalgo mai sunt 4-5 km, acolo se termină drumul. Între cele două localități se desfășoară una dintre cele mai vestite plaje de pe insulă, Playa del Arenal, o întrezărim de sus, ne propunem să-i aprofundăm panorama la întoarcere, când vom fi pe banda potrivită a șoselei. Străbatem Punta del Hidalgo, zona turistică este în stânga, pe un promontoriu, ne dăm seama după grupul de hoteluri. Obiectivul nostru este însă Mirador Punta del Hidalgo, aflat exact la ieșirea din localitate. Ieșim și facem câțiva pași, în ciuda vântului care ar vrea să ne ia pe sus, ba coborâm un pic și pe cărarea ce duce la mica plajă neagră cuibărită la poalele unui versant cu vârful înspicat. Un panou informativ ne înștiințează că de aici se pleacă pe unul dintre cele mai populare trasee turistice, lung de vreo 14 km, care, după ce străbate satele Chinamada (unde pot fi văzute case săpate în stânca vulcanică) și Los Carboneros, se termină în punctul numit Cruz del Carmen (920 m). Înghit în sec, căci asta e drumeția ce mi-ar fi plăcut;ce-i drept, în sens invers ????...

În imediata apropiere se află un Centru Turistic, pe care noi însă îl găsim închis. Se mai află și un monument închinat lui Sebastian Ramos „El Puntero”, promotor al folclorului canarez.

Ne întoarcem pe unde am venit și în Tejina virăm stânga, practic ocolim masivul muntos prin partea sa vestică. Traversăm și orășelul Tegueste, înregistrăm din mers șirurile de case colorate, apoi dăm de o altă intersecție mare;dacă am lua-o în dreapta, am ajunge mintenaș în San Cristobal de La Laguna (altă restanță pe care suntem nevoiți s-o reportăm pentru data viitoare). Șoseaua urcă abia perceptibil, încep curbele, indicatorul ne anunță că am intrat deja în Parcul Anaga.

Zilele trecute mi-am înfipt în harta virtuală câteva stegulețe, după ce am „vânat”toate miradoarele de pe traseu;acum nu-mi rămâne decât să-l avertizez pe Tati din timp să oprească. Primul pe care îl bifăm se cheamă Mirador De Jardina. O alee de câteva zeci de metri ne conduce pe o platformă ce ne oferă imagini panoramice superbe! Cel mai frumos se vede valea largă din care tocmai am venit, în prim-plan satele Las Mercedes și Jardina, în plan îndepărtat însăși La Laguna.

De pe panoul explicativ alăturat aflăm că valea se numește Aguere, nume care s-a păstrat încă de pe vremea guanșilor și care însemna „lac”, deoarece în timpul anotimpului ploios această uriașă căldare se umplea cu apă. După cucerirea spaniolă, primul oraș din Tenerife, San Cristobal de La Laguna a fost fondat taman pe țărmul acestui lac după care și-a luat și numele. De la punctul de belvedere pornește un traseu de drumeție ce străbate munții spre sud, până în apropierea capitalei Santa Cruz.

Șoseaua șerpuiește în continuare și noi odată cu ea. Următoarea oprire o facem la Mirador Cruz de Carmen (remember? aici am fi ajuns dacă am fi urcat de la Punta del Hidalgo, după cum vă spusei mai devreme). E o mare de oameni și de autoturisme, cu greu găsim un loc de parcare, deși spațiul e destul de generos. Probabil punctul cel mai important din punct de vedere turistic din Parcul Anaga, acest popas reunește, pe lângă terasa de belvedere, un restaurant și o cofetărie, un mic schit și un Centru Turistic combinat cu un mic muzeu (de unde vă puteți aproviziona cu hărți și pliante și unde angajații oferă informații și sfaturi despre trasee).

O cafea revigorantă și pornim mai departe. După câțiva kilometri, ne abatem de la șoseaua principală pe un drum scurt, care ne depune la Mirador Pico del Ingles. Imaginile sunt extraordinare, crestele împădurite (și parțial terasate) înțeapă cerul jur-împrejurul nostru, le admirăm și le fotografiem îndelung! În imediata apropiere se face un scurt, dar spectaculos traseu prin pădure, Camino viejo al Pico del Ingles;nu l-am urmat, dar am văzut poze, cărarea e flancată de doi pereți verticali...

Doar vreo două minute oprim în parcarea micului restaurant Casa Santiago, tot pentru imortalizarea panoramei. Sincer, nu arată rău nici fumul albăstrui ce iese pe coș, semn că înăuntru se gătește... Ai mei nu mă bagă în seamă, cică e devreme să mâncăm, așa că ne urcăm din nou în mașină. Din punctul ăsta se face în stânga un drum ce urcă până la satul Afur;am citit că și aici s-ar găsi case săpate de localnici în roca vulcanică.

Noi însă ținem drumul tot înainte (vorba vine;ne-nvârtim, ne rotim, odată cu serpentinele...) câteva minute bune, până când iar ne abatem puțin, de data asta spre stânga. Mirador Bailadero ne oferă priveliști incredibile spre țărmul nordic și spre satele Azanos, Taganana și Bajo el Roque! Se zărește și panglica subțire a drumului ce coboară într-acolo, jos de tot văd pe hartă o salbă de plaje întinzându-se pe câțiva kilometri... Dintre acestea, Playa de Benijo este printre premiantele insulei, după cum am citit eu pe undeva... Exact, data viitoare! :)

Revenim în drumul principal, dar nu pentru multă vreme, ne abatem din nou scurt până la Mirador Tunel de Anaga. Da, chiar e vorba de un mic tunel săpat în munte, dar priveliștea e dezamăgitoare. Sau poate tocmai asta e priveliștea, tunelul...

Serpentine și iar serpentine, de-acum drumul coboară, făcându-și loc printre culmile înverzite, înseamnă că nu mai avem mult. Într-adevăr, la orizont apare o aglomerare compactă de case, etalată la poalele unui versant: San Andres. Străbatem orășelul adormit, cufundat în moliciunea siestei și urmărim indicatorul spre Playa de Las Teresitas. Aceasta este o plajă artificială, amenajată prin anii 1970 cu nisip adus din Sahara (deci auriu, nu negru precum celelelate plaje canareze), care se întinde pe o lungime de 1,5 km, lățimea variind între 20 și 60 m, în funcție de maree. În plus, în larg au fost dispuse un fel de bariere, ceea ce împiedică valurile oceanului să măture plaja și a transformat zona într-un fel de lac.

Playa de Las Teresitas este una dintre cele mai căutate atracții ale insulei și, în același timp, locul preferat de relaxare al locuitorilor capitalei, aflată la mai puțin de 10 km. Pe toată lungimea plajei sunt sute de locuri de parcare, pe nisip au fost instalate din loc în loc bărulețe, precum și alte facilități (toalete, cabine de schimbat hainele, dușuri etc).

Oprim inițial în capătul vestic al plajei, ne pescuim prosoapele din portbagaj, suntem hotărâți să rămânem aici câteva ore, dar să găsim și un loc unde să mâncăm ceva. Plaja este lungă și lată, nisipul minunat de auriu și fin, dar vântul care suflă nebunește ne dezumflă rapid!... Oricum, aici e zona de unde ies pozele alea frumoase cu orășelul San Andres, musai în cursul dimineții, când e frumos luminat de razele soarelui...

Ne urcăm în mașină și decidem să ne încercăm norocul peste vreo 5-600 m. Deocamdată găsim un beach-bar, mâncăm câte un fast-food, nu-i chiar ceea ce ne doream, dar altă opțiune se pare că nu avem... Toaleta e cam mizerabilă, iar cheia trebuie s-o ceri de la bar. Nici cabinele de schimbat din apropiere nu strălucesc de curățenie, încercăm să ne mișcăm cât mai rapid.

Vântul continuă să bată, dar parcă nu chiar așa tare ca dincolo. Lâncezim la soare vreo 2 ore, ba unii dintre noi își fac curaj să se scalde în apele limpezi, însă destul de reci încă. Mă rog, să nu zicem că n-am făcut baie în ocean la Tenerife! :) Ambientul e plăcut, pe plajă sunt plantați palmieri din loc în loc, iar în spate veghează versanții semi-golași, scăldați în lumina orei de aur...

Când temperatura aerului ajunge sub pragul acceptabil, ne scuturăm nisipul de pe picioare și plecăm. Un singur dor mai am și i-l mărturisesc lui Tati, care se conformează: să urmăm drumul de coastă spre est încă vreo câțiva kilometri, până în Igueste. Drumul e destul de cocoțat, ceea ce înseamnă că oferă priveliști de vis. Chiar deasupra plajei Las Teresitas este amenajat un punct de belvedere, cel de unde sunt făcute pozele ce apar în toate ghidurle de promovare ale insulei; pentru un efect maxim, vă recomand tot orele dimineții, noi am prins tabloul cam întunecat, dar frumos oricum!

Aruncăm doar o privire către Playa de las Gaviotas, în apropiere se zărește un adevărat resort turistic, nu coborâm până acolo, ci ne continuăm drumul. În câteva minute ajungem în Igueste, un sat fermecător dispus de ambele părți ale unui barranco (râpă adâncă);e singurul barranco pe care l-am nimerit cu un șuvoi de apă ce curge pe fundu-i, semn că pe aici mai plouă din când în când... În centrul localității coborâm din mașină pentru câteva poze, liniștea e deplină, nici țipenie, doar un câine ne latră de la un balcon! Și un panou informativ, care ne povestește câte ceva despre numele prehispanic al satului și despre valea fertilă în care este situat, cu un microclimat specific, propice cultivării pomilor fructiferi exotici: mango, avocado, papaya.

Locul are farmec și ar merita aprofundat, dar... timpul, eterna poveste... Plecăm spre La Matanza, să ne mai rămână o oră-două să ne bucurăm de paradisul căsuței noastre temporare... Vacanța încă nu s-a terminat, mai urmează o experiență faină cu ocazia cinei! Dar asta e o altă poveste????...

---

VIZUALIZĂRI: 4425 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI