O zi in Santorini

TIPĂREȘTE

Cuvant inainte

N-as fi scris acest review, daca n-as fi primt de la o colega de liceu, un comentariu ciudat: "Am fost în Santorini acum 2 ani (pentru Akrotiri) și nu-mi doresc să mă întorc. Insula e foarte frumoasă, dar puhoiul de turiști strică totul - n-am știut cum să plecăm mai repede! Pe lângă 1,5 milion de turiști pe an, vara vin în fiecare zi 10-15 (sau mai multe) vapoare de croazieră care fiecare descarcă câteva mii de oameni în același loc. Este de neimaginat ce înseamnă asta! Nu te poți mișca pe străzi în Fira și Oia. Noi am fost blocați într-o străduță în jur de 15 minute, nu puteam face un pas înainte sau înapoi, a fost oribil! Și zău că apusul de soare e același în alte insule! ”.

Eu i-am raspuns diplomatic pentru ca avea dreptate, intr-o oarecare masura: ”Da! Asa este, dar acolo nu mergi pentru a admira aglomeratia ci pentru ceea ce vezi in jurul ei. Sunt multi asiatici, din Japonia, Coreea, China, Vietnam in insula. Nici eu nu-mi explic cum de-au inghitit asiaticii acea gogoasa cu "Wedding and Honey moon in Santorini" si cum de aceasta figureaza in "Top Ten"-ul Greciei, ca "numbar one", e-o insula plina se stanci si pietre, fara nici o plaja de nisip, dar afacerea-i afacere. Nu e prost cine vinde ci acel ce cumpara".

Un apartament in zona Calderei, cu restaurant propriu (la cateva apartamente), cu servire "la pat" si cu piscina infinita (un bazinas pe terasa ce se continua cu marea), departe de agitatia lumii de pe creasta vulcanului, se inchiriaza chiar si cu 1000 de euro/noapte. Si ai nevoie de rezervare. Felicitari celor care-au stiut sa scoata bani si din piatra seaca si din cenuse vulcanica.

Alta colega, pune benzina pe foc: ”Si iti mai trece si tot puhoiul de lume “prin curte”, iti fotografiaza intimitatea, terasa, "infinity pool"! Si pe tine in timp ce stai pe sezlong. Exista peste tot anunturi de genul: "Private! Keep Out! ”.

Ei, nu e chia asa! La apartamentele care coboara spre Caldera nu poti ajunge deloc, pe scari sunt cordoane ce iti opresc curiozitatea. Poti eventual ajunge undeva la capatul scarilor si poti sa faci cateva poze din lateral, cu terasele si cu locatarii lor, dar numai cu “zoom”-ul si de la distanta.

Da! Exista si dezavantaje. Esti un pic cam izolat si singuratic in acele apartamente, dar daca doresti sa scapi de acestea, le parasesti si la cateva “zeci de scari” deasupra ta, dai de agitatia orasului. Inca n-am vazut insula in care, peisajul de pe terasa ta, adica acel “see-view” permanent, adica vedere spre o mare pe care e-un “du-te vino” de vapoare si vaporase si spre piscina ta, confortul terasei pe care-ti servesti cafeaua de dimineata, vinul de Xerxes sau farfuria cu tsatsiki sau suvlaki adusa de la un restaurant aflat foarte aproape de tine si nebuneala orasului, toate acestea, sa se afle intr-o asemenea antanta si pe un perimetru atat de mic.

Si, lucru interesant, (caci am coborat si eu pe scarile calderei, pana acolo unde un cordon m-a oprit), cu cat cobori mai jos, inspre mare, zgomotul strazii dispare. Se face liniste. Asadar, in Santorini, pana si distanta dintre liniste si galagie, e foarte mica. Dar ceea ce te impresioneaza din primul moment, aici, e imbinarea placuta dintre albul imaculat al cladirilor si albastrul apei din piscinele infinite, ce se continua cu albastrul marii si care, in final, se continua cu albastrul cerului. Un astfel de albastru, aproape infinit, nu mai gasesti nicaieri.

De ce e plasata mereu aceasta insula pe podiumul Top-Ten-ului insulelor grecesti? De ce e ea mereu invadata de turisti, mai ales de asiatici? Pentru ca grecii au fost mereu un popor inventiv si-au profitat de cele cateva “atu”-uri cu care i-a inzestrat natura-mama: soare, mare, mii de insule, clima mediteraneana, mancare sanatoasa si gustoasa, ospitalitate, si le-au valorificat la maximum. Era mai bine ca aceasta relicva vulcanica instetica, gri-cenusiu-roscata, sa ramana neacoperita de cele doua orase, ce se preling ca niste partii de ski din Alpi, spre mare?

Eu compar efortul grecilor de a trasforma inesteticul in estetic si un teritoriu non-turistic, intr-un “paradis turistic”, cu efortul olandezilor de a-si scoate, prin baraje, cat mai multe teritorii de sub nivelul marii. Cu efortul evreilor, lipsiti de apa, de a desaliniza apa de mare. Cu efortul venetienilor de a zagazui navala mareelor inalte si de a-si mentine cat mai “turistic”, orasul lor unic. Cu efortul devenit istoric al britanicilor bombardati si infometati din timpul celui de-al doilea razboi mondial, de a-si presara pamant pe acoperisurile caselor, pentru a cultiva in el, mai apoi, cateva legume.

Asadar, sa-i lasam Cezarului, ceea ce-i apartine!

In precedentul review despre aceasta insula, sau, mai bine-zis “un vulcan prabusit si inundat”, scriam, ca imi doresc sa-l mai vizitez macar o data. De ce? Pentru ca in Santorini sunt cateva lucruri extraordinare, unice, ciudate, iar afluenta publicului se datoreste unui program de marketing extraordinar. "O data si gata! ” mi-am zis. Dar, de ce sa mai revad inca odata, ceea ce-am vazut?

In periplul meu prin marile Greciei am gasit insa si alte insule elene, care mi-ar face placere sa le revad: Skiathos, Skopelos, Lefkada, Zakynthos, Paros, Creta, Thassos. Dar si Santorini. Prin ce mister? Nu stiu. Poate, vinovat e vantul cel din nord, vant salbatic, ciudat si rece, care ma indeamna mereu sa fac nazdravanii. Asa ca, mi-am zis: “one more time”, si-am pornit la drum. Santorini poate ca te atrage din cauza rezonantei latine a numelui, o insula cicladica ce se termia in “i”, aflata printre atatea altele terminate in “os”.

Si nici chiar acum, parca n-as refuza, sa-i fac si o a treia vizita, chiar daca insula n-are plaje de nisip (de unde nisip, daca chiar si pe fundul calderei, in adancuri, e numai piatra) ci doar plaje pietroase, rosii, cenusii sau negre. Asta e culoarea lavei, culoare minunata cand e fierbinte, fluida si periculoasa (oranj-galbuie), si urata, cand aceasta nu mai prezinta nici un pericol si s-a solidificat (gri-brun-negricioasa).

Am pornit din Creta, din orasul Rethymnon, dimineata devreme. Excursia e cu ghid roman, costa 115 euro, dar e facuta tot “pe fuga”. Pornirea e de la hotel, cu autocarul. Se face o ora pana-n port, la Heraklion. De-acolo, se mai fac inca 2 ore, pe mare cu un “speedy boat”.

In Santorini se sta cam asa: o ora in capitala insulei, Fira, o alta ora in Oia (intre cele doua orase, autocarul face 25 minute) si mai ramane ceva timp, de inca o plimbare de o ora cu vaporasul prin caldera (cine vrea, excursia nu costa decat 15 euro), pana la insula Nea Kameni, pe-acolo de unde a tasnit lava fierbinte ce-a zamislit insula. Drumul pana-n Santorini (dus-intors), (6 ore) dureaza mai mult decat vizitarea insulei (4 ore), dar, pentru turistii care n-au vazut inca niciodata ruinele legendarului salas al presupusilor Atlanti, merita toti banii! Autocarul “de Santorini”, e plin de romani, care se pare c-au invadat Creta. Ei sunt “culesi” inca de dimineata, din diferite hoteluri si dusi in portul din Heraklion unde, cuminte ne asteapta un “vaporas-rapid” de toata frumusetea. Ajunsi in Santorini, in portul Athinios, cel mai mult are de lucru ghidul, care ne repartizeaza in doua autocare.

Apoi o pornim spre Fira si Oia, aflate undeva sus, pe buza vulcanului, unde ajungem destul de repede. In cele doua orase, noi, turistii, dupa ce ghidul ne-a zis ceva de genul “tineti-va aproape si reveniti la autobuz la ora cutare”, suntem liberi sa ne plimbam pe unde vrem. De fapt, prin Fira si Oia, nici n-ai cum sa te-ndepartezi prea tare de autocar, caci totul e aproape de orice. Pe-aici, n-avem decat grija fotografiilor si-a shopingului. Vizitam mai intai Fira, apoi Oia (care mie mi s-a parut a fi un oras mai simpatic chiar daca totul aici e mai scump), e-o zi minunata, “vantul ucigas” Meltemi, astazi nu bate, te simti intr-al noualea cer. N-a fost rea deloc ideea acestei “optionale” care leaga doua insule importante si nu foarte apropiate. Vaporasele rapide “Seajet”, aduc in Santorini, turisti si din alte insule ale Marii Egee.

Vizitam si Oia, atat cat se poate vedea din oras intr-o ora. Prin Fira si Oia, ghidul ne plimba mai ales pe cele doua “faleze turistice” suspendate la 300 metri inaltime fata de nivelul marii, promenade aglomerate in orice moment al zilei. Apoi, din Fira, autocarul ne “coboara” in “portul vechi” pentru a ne imbarca intr-o corabie ce ne poarta spre mijlocul calderei, intr-un golf, unde avem voie sa ne balacim o jumatate de ora. Masa de pranz o servim “in fuga” de pe la “snack-bar”-uri sau “mini-market”-uri sau deloc, pentru ca multi dintre turisti, cunoscand preturile din Santorini, si-au adus “mancare de-acasa”, din Creta. Realitatea e, ca-n cele cateva ore de stat in Santorini, ai atatea lucruri frumoase de admirat, incat nu-ti mai arde de mancare.

Ne intoarcem spre seara, pe lumina, zilele in luna iunie sunt lungi, dupa o frumoasa excursie optionala care n-ar trebuie ratata de nici un turist care viziteaza Creta.

@Web, te rog videoclipul, mersi! youtube

---

VIZUALIZĂRI: 16719 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI