Lângă hoodoo

TIPĂREȘTE

Pentru domn un AI, pentru doamnă Cappadocia, cam așa a fost târguiala de anul acesta.

„Bine, dar nu vreau să dorm în cavou”, exclus peștera-cameră. Of, mereu cedez, sunt mai mică, ce să fac?

Obligatoriu Goreme, n-am ce căuta în Cappadocia dacă nu mă cazez în Goreme, printre formațiunile haioase. Plus că ador să stau în centrul-centrului când e vorba de a vizita ceva anume.

Așadar, aleg Goreme, exclud peșterile, exclud piscinele, caut ceva drăguț, obligatoriu cu MD. Grea alegere, însă a ieșit câștigător Kayatas Hotel care avea camere de tot felul. Am preferat și am ales o dublă cu multe ferestre, ceva ce aducea mai mult a cameră obișnuită, pentru a elimina „cavoul” din peisaj.

Kayatas nu are clasificare, eu i-aș da vreo două stele, în Cappadocia totul se reduce la bani, interesul tuturor localnicilor este să încaseze munți de lire din absolut orice fleac, includ aici și evaziunea fiscală.

Așezat lângă hoodoo, adică lângă hornurile zânelor, hotelul este absolut încântător, are grădină cu flori și legume, gazonul, florile și decorațiunile exterioare încântă ochii oricărui turist.

Parcarea e gratuită, câteva locuri se găsesc în fața arcadei de la intrarea în grădină. În afară de noi, toți au venit cu transfer de la aeroport, hotelul asigurând acest serviciu contra-cost.

Am pășit pe aleea pietruită, am dibuit recepția micuță, acolo era o tânără zâmbăreață, m-a primit cu mare căldură, bănuia cine sunt. Am fost invitată să-mi aleg camera, știa că am plătit una normală, mi-a arătat-o, avea trei ferestre și era tare frumușică. Dar mi-a oferit o cameră-peșteră, mi-a zis că nu costă nimic în plus, e un dar din partea ei. Am ales peștera pentru că era tot la parter și aveam terasă în fața ușii. Camera dublă normală era mult mai mare și mai luminoasă, dar chiar nu doream să dansez în încăpere, plecam dimi și ajungeam noaptea.

Am achitat cash, n-am primit vreo hârtie doveditoare, e drept că nici n-am cerut. Mi-a fost înmânată o hartă a regiunii, era fix ceea ce aveam nevoie cu toate că îmi listasem de acasă hărțile pe zone, văi și subterane.

Hotelul nu este foarte mare, este o afacere de familie, tânăra cu soțul și mama administrau locul. Cele 15 camere sunt dispuse la demisol, parter și etajul unu, sunt diferite, au și triple dar și apartamente.

La etajul doi, lângă hornuri, este restaurantul, mai bine zis terasa. Pe Booking spuneau că la restaurant puteam mânca mâncăruri tradiționale turcești, nu cred că aveau bucătar, vă voi detalia mai jos.

Camera mea nu era foarte mare, avea un singur geam, ușa o deschideam țărănește, cu cheia. Exista un hol imaginar, aveam în dreapta caloriferul, în stânga o canapea, pe gresie era așternut un persan vesel, în fața canapelei se odihnea o măsuță rotundă. Delimitarea dintre imaginar și cameră era o arcadă pictată cu dungi albastre.

Patul era de mărie medie, era încadrat de două noptiere „cioplite”, aveam prize și întrerupătoare în ambele părți. Lenjeria era albă, salteaua ok, pernele bune. Spectaculos însă era peretele din spatele patului, o arcadă sculptată și împopoțonată cu spoturi luminoase și reci, arcadă care punea în evidență pictura cu ochiul turcesc dar și cei doi cai sculptați. Pereții încăperii erau identici cu cei din orașul subteran, pe fiecare perete era țintuită câte o mochețică pe post de tablou. Un dulap mititel era înfundat în perete, înăuntru erau trei umerașe puse pe un suport, o pătură țărănească și două perechi de papuci de unică folosință.

Lumina din cameră era rece, puternică și albă, venea din pardoseală și din marginea patului, efectul era de senzație, totul părea o poveste frumoasă.

Frigi era la reparat, drept să spun nici nu aveam ce face cu el, camera era răcoroasă, terasa din fața ușii era numai bună pentru a răci apa noastră. La fereastră am avut perdea și draperie, ambele erau „rurale”, adică superbe.

Tv era mic și slim, deasupra caloriferului. A. C. nu exista, nici nu-i văd rostul.

Baia era măricică, comparativ cu camera. Chiuveta era adorabilă, de fapt această încăpere m-a fascinat, eram chiar într-o grotă pitică, grotă cu toate cele necesare, consumabile, feon, apă fierbinte și cu presiune, cu tavan zgâriat și găurit, cu o minunăție de oglindă super luminată. Pentru aerisire, baia avea un ventilator care s-a dovedit foarte util.

După lăsarea întunericului ajungeam și noi în cameră, caloriferul era fierbinte, afară erau doar câteva grade la sfârșit de septembrie.

Terasa era minunată, de fapt a fost motivul pentru care am ales acest hotel. Două fotolii confortabile și o măsuță rotundă au fost „partenerii” mei în cele patru zile, locul era de poveste și eu făceam parte din ea.

Pentru MD am beneficiat de terasa uriașă aflată la înălțime, de acolo priveam baloanele chinezești înălțându-se spre cerul însângerat.

Eram tare încântată când o vedeam pe bunica turcoaică adunând legumele la prima oră a zilei, o parte dintre ele ajungeau și pe masa noastră, dimineața.

Micul dejun era tip bufet, a fost îndestulător, zilnic aveam fructe, legume, brânzeturi, cartofi prăjiți, omlete și ouă fierte, ceai, lapte, cereale, ness, cafea, suc, apă și ceva dulce. Problema mea era chinezul care pregătea micul dejun, la ora 8 dimi el alerga în sat după chifle, oră la care începea MD. Individul era preocupat de jocuri pe telefon, de FB dar și de telenovelele turcești, n-avea el greață dacă se terminau brânzica, pâinica sau roșiile, îl atenționam de câteva ori deranjându-l de la activitățile lui feisbulucești sau telenovelești. În sala de mese era un TV mare, el ședea confortabil pe canapea și urmărea diverse imagini prostești. Lângă sala de mese era bucătăria, acolo-și punea chinezul covorașul și se ruga la Allah. Deh, banul te convertește la orice…

Restaurantul Smile Steak House era lângă Kayatas, Oscar Steak House (ambele scumpe dar super) era in fața noastră, hotelul acesta beneficiază de o poziționare perfectă, aleea din dreapta ne purta pașii către Sunrise Point, iar din spatele hornurilor zânelor se ridicau baloanele. Mă rog, unele… pentru că altele rămâneau blocate cu nacela la nivelul stâncilor, lipite de stânci, habar n-am motivul, eu doar spun ce-am văzut diminețile.

Distanța până în centrul orașului era de 5 minute de mers pe jos, aveam de urcat o pantă cam abruptă la întoarcere dar spre norocul meu aveam un peisaj fascinant seara și domnul uita de urcuș.

Wi-Fi funcționa perfect în toate locurile din hotel.

Menționez că tânăra proprietară vă poate aranja toate excursiile pe care le doriți, eu am refuzat dintr-un motiv simplu dar logic: aveam mașină și puteam hoinări pe toate coclaurile, am avut traseele stabilite de acasă, pe zile, și omul meu e mult mai încântat de mine pe post de ghid, zice că sunt un bun povestitor. Plus că pe mine mă poate bombăni dacă nu-i convine traseul, pe ghid nu-l poate înjura. Pe scurt: nu suportă ghizii, programul impus și are rău de autocar.

Așadar, vă recomand fără rezerve Kayatas Hotel, vă las în compania pozelor, ele vorbesc mai românește decât mine.

Vacanțe de poveste vă doresc!

---

VIZUALIZĂRI: 1170 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI