Darjeeling-Kunchenjunga (din serialul India mea - tara celor 100 de drumuri)

TIPĂREȘTE

Iată că se ivește o nouă posibilitate nesperată: să ajung în celebrul “Chicken Neck” (gâtul de pui) al statului West Bengal, de unde India se extinde spre statele ei estice și spre Birmania. De aici, cu puțin noroc, pot vedea mirificul Darjeeling- patria unuia dintre cele mai bune ceaiuri din lume și admira celebrul Kunchenjunga, al doilea vârf al giganților himalayeni.

Drumul începe cu o călătorie, nu foarte confortabila, de la Calcutta (Kolkata-azi) până la Siliguri, orașelul de la poalele lanțului himalayan. Nevrând să pierdem nici un moment, angajăm un jeep (pretențios spus) pentru ascensiunea până la Darjeeling. Jeepul, acoperit cu o prelata de plastic nu foarte groasă, prinsă din doi în trei de scheletul mașinii cu fâșii de “arici chinezesc” ce se tot desprind, urmează a fi “vehiculul viselor noastre” și adăpost pe durata ascensiunii. Jeepul este condus de un localnic cu trasaturi mongoloide-un șerpas, care ne spune ca face acest drum de 30 de ori pe lună, aceasta fiind garanția sa că drumul va decurge fara probleme.

Întrucât întunericul cade în interval de treizeci de minute la tropice, la șase și jumatate ne prinde noaptea și nu suntem nici la jumatatea drumului! Șoseaua îmi dă deja fiori: are lățimea unui vehicul si jumătate, deci nu încap două mașini în același timp, este acoperită cu niște lespezi de piatră, probabil pentru a o face mai rezistentă decât asfaltul și, mă gaândesc cu groază, cât poate fi de alunecoasă în sezonul ploios. Drumul este foarte abrupt, cu munte pe stânga și prăpastie pe dreapta, fără nici un parapet de protecție! Din râpele pe langa care trecem țâșnesc palmieri gigantici care nasc umbre uriașe și uneori înfricoșatoare în lumina destul de timidă a lunii. Înaintăm destul de încet, rugându-ne sa nu întâlnim alte mașini din sens contar pentru a evita manevre periculoase pe marginile prăpăstiilor și să găsim cât mai curând hotelul spre care mergem. În cele din urmă, undeva dupa miezul noptii, ajungem la hotelul găsit cu dificultate, dat fiind caracterul de zonă turistică intens circulată pe care o are Darjeeling-ul dar și a indiciilor de orientare precare. Bineînțeles că la această oră, restaurantul, oricum vegetarian, este închis iar noi suntem morți de foame. Dupa insistențele agentului nostru primim niște sandwich-uri și promisiunea fermă de a fi sculați la ora 3 dimineața pentru a merge pe “Tiger Hill” daca vrem să vedem răsăritul soarelui ivindu-se dupa marele Kunchenjunga.

Deși ne aflam la tropice, noaptea este foarte friguroasa - suntem totuși în “anticamera Munților Himalaya”- și suntem obligați să ne culcam cu toate articolele de îmbrăcăminte pe care le avem la noi, dupa o destul de sumară toaleta.

Abia adormiți și zgribuliți, suntem treziți de către gazde și sfăatuiți să ne luăm câte o pătura din hotel pentru a ne feri de frigul patrunzator. Este încă noapte și reluăm urcușul spre Tiger Hill. Surprinzător, drumul este din ce în ce mai animat, mulți oameni si vehicule îndreptandu-se spre același loc. Deși nu în stil occidental, minimul necesar turiștilor este asigurat, localnicii flancând drumul înarmați cu termosuri uraișe pline cu ceai fierbinte. Dimineața se apropie, prevestind o zi ușor neguroasă și cee ace ne face să trăim emoțiile unei adevarate loterii meteorologice. Dacă va fi senin vom vedea minunea apariției soarelui în toată splendoarea sa. Daca va fi negură, nu vom vedea nimic și întregul nostru efort de a ajunge până aici va fi irosit. Plini de speranță pășim pe un platou alpin unde este amplasat un fel de restaurant cu o terasă amenajată drept loc de “belvedere”.

Familii cu copii (indiene) și turiști din toate colțurile lumii se îngrămădesc pe terasă, în așteptarea marelui spectacol ai cărui actori principali urmează a fi Soarele și Kunchenjunga. Minutele trec, din ce în ce mai tensionate, ceasul de maximă vizibilitate se apropie, dar negurile se încăpățâneaza să nu se retragă. Sentimentul de frustrare creste: am venit până la un capăt al lumii și suntem pe cale să ratăm momentul culminant al expediției noastre. Din păcate, deznodământul nu mai poate fi intarziat și nici secvența bisata - ca o ”dubla” cinematografică - pentru o lumină mai bună și, spre marea noastră dezamăgire, trebuie să facem calea întoarsă, dezumflați total.

Reluăm deci coborârea, hotărâți să vedem măcar ce se poate din Darjeeling. Întradevăr, acum șoseaua este in plină lumină de zi și, de la nivelul său, vedem în văile înconjurătoare, pe pantele munților, plantațiile de ceai. Priveliștea este magnifică, tufele de ceai colorate în nuanțe diferite de verde țesând covoare groase cu felurite modele, îndemnându-ți imaginatia gustativă să viseze la cele mai sofisticate și aromate licori.

Aventura coborarii ne duce si la manevrele de care ne temeam, curbele in “ac de par” obligandu-ne sa ne retragem pe micile portiuni aflate pe buza prapastiilor pentru a face loc vehiculului care vine din sens contrar.

Odata ajunsi in oras, gustam privelistea care iti taie rasuflarea pe care o ofera camera in care dormisem si care se afla cu un pinten triunghiular care acoperea aproape 30% din suprafata camerei intr-o pozitie ireala in consola asupra unei vai abisale.

Turul orasului care nu mi-sa parut neaparat deosebit pentru asezarile din zona este completat cu doua puncte de interes.

Mai intai gradina zoologica, mai degraba saracacioasa dupa standardele europene, dar avand avantajul vizionarii unor vietati himalayene si indiene aflate la ele acasa si unde ti se ofera si posibilitatea de a calari cai de munte.

A doua experienta greu de uitat a reprezentat-o vizita unei tabere de refugiati tibetani, tanand cont ca granita cu China se afla la 10 km distanta. Trebuie spus ca, desi am pasit cu toata simpatia insuflata de media occidentala privind soarta acestei populatii, la fata locului am constatat ca tibetanii isi transformasera cauza intr-o prospera afacere, comertul cu produse artizanale de la carpete pana la clopote de alama fiind practicat la preturi foarte ridicate. Chiar si comportamentul celor care populau tabara mi s–a parut departe de bunul simt al unora aflati in nevoie ci, mai degraba, usor agresiv la adapostul unor fotografii cu Richard Gere, cunoscutul actor american care le-a imbratisat cauza, sau al altor personalitati occidentate. Oricum, una peste alta, pentru mine, impresia nu a fost una favorabila.

Pe scurt, experienta a acoperit inca o zona alba mica de pe vasta canava geografico-demografico- istorica pe care o reprezinta India, permitandu-mi sa arunc un ochi si spre acest punct atat de mult publicitat turistic.

---

VIZUALIZĂRI: 180 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI